5,440 matches
-
care a văzut moartea - de V.Eftimiu, Uneori imposibilul nu există de Virgil Stoenescu, Alergătorul de cursă lungă de E. Lovinescu, Oglindă - de D. Solomon, Transfer de personalitate de D Solomon, Don Carlos de Schiller, Don Juan și dragostea pt. geometrie de Max Frisch, ...Sub clar de luna, de Teodor Mazilu, Serialele TV „Ultimul stinge lumina” și „Adio Europa”, canalul ACASĂ - Iubire ca-n filme, Inima de țigan(Gigi Dumbrava), Regina ,Aniela(Haralamb Capelin). Greu de stabilit o totalitate a scenariilor
Florin Zamfirescu () [Corola-website/Science/308910_a_310239]
-
În matematică, un spațiu prehilbertian este un spațiu vectorial de dimensiune arbitrară (posibil chiar infinită) cu o structură adițională, care, printre altele, permite generalizarea unor concepte de geometrie euclidiană în două sau trei dimensiuni. Structura adițională asociază fiecărei perechi de vectori din spațiu un număr numit produs scalar al vectorilor. Produsul scalar permite introducerea cu rigurozitate a unor noțiuni geometrice intuitive cum ar fi unghiul între vectori sau
Spațiu prehilbertian () [Corola-website/Science/309773_a_311102]
-
mai mare, de aproximatix 25 kg a fost donat de Cristea Teodor în anul 1923. Lucrările de restaure au adus câteva schimbări: au fost înlocuite tălpile, a fost refăcut acoperișul, a fost înălțată biserica în urma realizării postamentului de piatră iar geometria fleșei turnului a fost ușor modificată. Dincolo de acestea a fost înlăturat și un anumit stâlp de lemn ce nu avea vreo funcție în rezistența edificiului. Acesta se afla poziționat vertical pe peretele absidei altarului spre exterior și, potrivit tradiției avea
Biserica de lemn din Măgura () [Corola-website/Science/309789_a_311118]
-
iar punerea ambelor picioare pe sol aduce automat maximul de puncte pentru traseul respectiv și anume 5 puncte. În final câștiga cel care a acumulat cele mai puține puncte. Există 2 categorii de biciclete acceptate: Bicicletele de trial au o geometrie specială pentru a permite cicliștilor să le manevreze cu ușurință cât mai mare și cu precizie cât mai bună. Chiar dacă piesele sunt fabricate din cele mai rezistente aliaje, ele pot fi foarte ușor stricate de un începător lipsit de experiență
Trial () [Corola-website/Science/309813_a_311142]
-
(n. 14 august 1842, Nîmes, Franța — d. 23 februarie 1917, Paris) a fost un matematician francez, cu contribuții deosebite în domeniul analizei matematice și al geometriei diferențiale. A urmat liceul din Nîmes, apoi cel din Montpellier. În 1861 a intrat la "École Polytechnique" (Institutul Politehnic) și apoi, la École Normale Supérieure. Student fiind, s-a dovedit a fi un real talent în domeniul matematicii și a
Jean Gaston Darboux () [Corola-website/Science/309923_a_311252]
-
Între 1872 și 1881 a fost profesor la "École Normale Supérieure". Între 1873 și 1878 i-a fost asistent lui Joseph Liouville la catedra de mecanică rațională, la Sorbona. Din 1878 a devenit asistentul lui Michel Chasles la catedra de geometrie superioară, tot la Sorbona. După doi ani Chasles a murit iar Darboux a preluat catedra de geometrie superioară, pe care a păstrat-o până la moarte. Între 1889 și 1903 a fost decanul Facultății de Științe. Dirk Jan Struik (1894 - 2000
Jean Gaston Darboux () [Corola-website/Science/309923_a_311252]
-
fost asistent lui Joseph Liouville la catedra de mecanică rațională, la Sorbona. Din 1878 a devenit asistentul lui Michel Chasles la catedra de geometrie superioară, tot la Sorbona. După doi ani Chasles a murit iar Darboux a preluat catedra de geometrie superioară, pe care a păstrat-o până la moarte. Între 1889 și 1903 a fost decanul Facultății de Științe. Dirk Jan Struik (1894 - 2000) scria despre Darboux că în domeniul geometriei diferențiale și a analizei a urmat spiritul lui Gaspard Monge
Jean Gaston Darboux () [Corola-website/Science/309923_a_311252]
-
ani Chasles a murit iar Darboux a preluat catedra de geometrie superioară, pe care a păstrat-o până la moarte. Între 1889 și 1903 a fost decanul Facultății de Științe. Dirk Jan Struik (1894 - 2000) scria despre Darboux că în domeniul geometriei diferențiale și a analizei a urmat spiritul lui Gaspard Monge, în timp ce spiritul său a fost urmat de Elie Cartan. Bazându-se pe rezultatele clasice ale lui Monge, Carl Friedrich Gauss și Dupin, Darboux a folosit în mod creator rezultatele colegilor
Jean Gaston Darboux () [Corola-website/Science/309923_a_311252]
-
descoperit că există funcții continue care nu admit derivată, fapt care produs o criză în domeniul teoriei funcțiilor, a cărei rezolvare a fost adusă de către Georg Cantor prin descoperirea teoriei mulțimilor. Între 1887 și 1896 a scris patru volume de geometrie infinitezimală, cu titlul "Leçons sur la théorie général des surfaces et les applications géométriques du calcul infinitésimal", în care a inclus majoritatea lucrărilor sale din tinerețe. În volumul patru a introdus și o discuție despre o suprafață care se rostogolește
Jean Gaston Darboux () [Corola-website/Science/309923_a_311252]
-
care se rostogolește pe o altă suprafață, punând accent pe configurațiile geometrice create de puncte și linii fixate pe suprafața care se rostogolește. A introdus invarianții matriceali, coordonatele pentasferice în spațiul neeuclidian. De asemenea a introdus metoda reperului mobil în geometria suprafețelor și a stabilit noi teorii în legătură cu studiul familiilor de suprafețe. Astfel a studiat și problema găsirii drumului celui mai scurt între două puncte de pe o suprafață. Cam în aceeași vreme, subiectul era studiat și de Adolf Kneser (1862 - 1930
Jean Gaston Darboux () [Corola-website/Science/309923_a_311252]
-
Georg Friedrich (; 17 septembrie 1826 - 20 iulie, 1866) a fost un matematician german cu importante contribuții în analiza matematică și geometria diferențială, unele dintre ele deschizând drumul ulterior spre teoria relativității generalizate. Riemann s-a născut în Breselenz, un sat de lângă Dannenberg din Regatul Hanovra în ceea ce este astăzi Germania. Tatăl său, "Friedrich ", era un pastor luteran sărac din Breselenz care
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
Riemann s-a mutat la Berlin, unde predau Jacobi, Dirichlet, și Steiner. A rămas în Berlin doi ani și apoi s-a întors la Göttingen în 1849. Riemann a ținut primele cursuri în 1854, cursuri prin care a pus bazele geometriei riemanniene și a pregătit descoperirea de către Einstein a relativității generalizate. În 1857, a existat o tentativă de a-l promova pe Riemann la statutul de profesor extraordinar la Universitatea Göttingen. Deși această tentativă a eșuat, a avut ca rezultat faptul
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
Koch, cu care a avut o fiică. A murit de tuberculoză în a treia lui călătorie în Italia, la Selasca (un sat de lângă Lacul Maggiore). Lucrările publicate de Riemann au deschis drumul cercetărilor în domenii care combină analiza matematică cu geometria. Acestea au devenit ulterior componente majore ale teoriilor din geometria riemanniană, geometria algebrică, și teoria varietăților complexe. Teoria suprafețelor Riemann a fost elaborată de Felix Klein și in mod deosebit de Adolf Hurwitz. Această ramură a matematicii face parte din fundamentele
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
tuberculoză în a treia lui călătorie în Italia, la Selasca (un sat de lângă Lacul Maggiore). Lucrările publicate de Riemann au deschis drumul cercetărilor în domenii care combină analiza matematică cu geometria. Acestea au devenit ulterior componente majore ale teoriilor din geometria riemanniană, geometria algebrică, și teoria varietăților complexe. Teoria suprafețelor Riemann a fost elaborată de Felix Klein și in mod deosebit de Adolf Hurwitz. Această ramură a matematicii face parte din fundamentele topologiei, și încă i se descoperă noi aplicații în fizica
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
a treia lui călătorie în Italia, la Selasca (un sat de lângă Lacul Maggiore). Lucrările publicate de Riemann au deschis drumul cercetărilor în domenii care combină analiza matematică cu geometria. Acestea au devenit ulterior componente majore ale teoriilor din geometria riemanniană, geometria algebrică, și teoria varietăților complexe. Teoria suprafețelor Riemann a fost elaborată de Felix Klein și in mod deosebit de Adolf Hurwitz. Această ramură a matematicii face parte din fundamentele topologiei, și încă i se descoperă noi aplicații în fizica matematică. Riemann
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
domeniul complex au făcut o impresie puternică, și au stabilit o metodă de lucru de bază cu funcțiile "luând în considerare doar singularitățile acestora". În 1853, Gauss i-a cerut lui Riemann, pe atunci student, să pregătească un privind bazele geometriei. În decurs de mai multe luni, Riemann și-a dezvoltat teoria privind dimensiunile superioare. Când și-a ținut în cele din urmă cursul la Göttingen în 1854, matematicienii l-au primit cu entuziasm, și este acum una din cele mai
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
mai multe luni, Riemann și-a dezvoltat teoria privind dimensiunile superioare. Când și-a ținut în cele din urmă cursul la Göttingen în 1854, matematicienii l-au primit cu entuziasm, și este acum una din cele mai importante lucrări din geometrie. Lucrarea a fost intitulată "Über die Hypothesen welche der Geometrie zu Grunde liegen" ("Despre ipotezele ce stau la baza geometriei"), și a fost publicată în 1868. Teoria bazată pe lucrările lui se numește geometrie riemanniană. Riemann a găsit metoda corectă
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
superioare. Când și-a ținut în cele din urmă cursul la Göttingen în 1854, matematicienii l-au primit cu entuziasm, și este acum una din cele mai importante lucrări din geometrie. Lucrarea a fost intitulată "Über die Hypothesen welche der Geometrie zu Grunde liegen" ("Despre ipotezele ce stau la baza geometriei"), și a fost publicată în 1868. Teoria bazată pe lucrările lui se numește geometrie riemanniană. Riemann a găsit metoda corectă de a extinde în "n" dimensiuni geometria diferențială a suprafețelor
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
la Göttingen în 1854, matematicienii l-au primit cu entuziasm, și este acum una din cele mai importante lucrări din geometrie. Lucrarea a fost intitulată "Über die Hypothesen welche der Geometrie zu Grunde liegen" ("Despre ipotezele ce stau la baza geometriei"), și a fost publicată în 1868. Teoria bazată pe lucrările lui se numește geometrie riemanniană. Riemann a găsit metoda corectă de a extinde în "n" dimensiuni geometria diferențială a suprafețelor, ceea ce Gauss însuși a demonstrat în "theorema egregium". Obiectul fundamental
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
din cele mai importante lucrări din geometrie. Lucrarea a fost intitulată "Über die Hypothesen welche der Geometrie zu Grunde liegen" ("Despre ipotezele ce stau la baza geometriei"), și a fost publicată în 1868. Teoria bazată pe lucrările lui se numește geometrie riemanniană. Riemann a găsit metoda corectă de a extinde în "n" dimensiuni geometria diferențială a suprafețelor, ceea ce Gauss însuși a demonstrat în "theorema egregium". Obiectul fundamental al teoriei se numește tensorul de curbură Riemann. Pentru cazul suprafețelor, acest tensor poate
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
Hypothesen welche der Geometrie zu Grunde liegen" ("Despre ipotezele ce stau la baza geometriei"), și a fost publicată în 1868. Teoria bazată pe lucrările lui se numește geometrie riemanniană. Riemann a găsit metoda corectă de a extinde în "n" dimensiuni geometria diferențială a suprafețelor, ceea ce Gauss însuși a demonstrat în "theorema egregium". Obiectul fundamental al teoriei se numește tensorul de curbură Riemann. Pentru cazul suprafețelor, acest tensor poate fi redus la un scalar, pozitiv, negativ sau zero. Ideea lui Riemann a
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
În geometrie, o prismă cu "n" laturi este un poliedru format prin extrudare de la un poligon cu "n" laturi (baza prismei). Cu alte cuvinte, o prismă este alcătuită dintr-un poligon cu "n" laturi, o copie a acestuia, deplasată cu un vector
Prismă (corp) () [Corola-website/Science/309328_a_310657]
-
de Algebra și teoria Abeliană a categoriilor abstracte. A publicat pînă în 2008 mai mult de 102 lucrări de matematică în reviste de matematică internaționale și din România. Contribuțiile sale sunt și în următoarele domenii ale matematicii moderne: topologie algebrica, geometrie algebrica, algebra comutativa, teoria „K”, și teoria algebrica a funcțiilor (Elemente de teoria analitică a numerelor, Universitatea din București, 1968). Cartea să „ "Abelian Categories with Applications to Rings and Modules"”, publicată în lb. engleză, continuă să inspire matematicieni din toată lumea
Nicolae Popescu (matematician) () [Corola-website/Science/309314_a_310643]
-
s-ar fi putut acorda o medalie "Field" la un Congres Internațional de Matematică din Franța - cu condiția de a fi fost prezent acolo. Asemeni lui Alex Grothendieck, acad. Nicolae Popescu a contribuit imens la dezvoltarea teoriei matematice a categoriilor, geometriei algebrice și a teoriei numerelor, a practicat Yoga, si a sprijinit enorm eforturile de matematică de profil a cercetătorilor mai tineri, oricând ei au avut nevoie de ajutorul sau. Entuziasmul sau molipsitor pentru matematică și științe a dat roade îmbelșugate
Nicolae Popescu (matematician) () [Corola-website/Science/309314_a_310643]
-
om de spirit universal interesat deopotrivă de matematică, muzică, filozofie și literatură. Va fonda mai târziu atât mișcarea simbolistă rusă, cât și școala rusă de neokantianism. Nikolai Bugaev era bine-cunoscut pentru eseurile sale filozofice foarte influente, în care deplângea influența geometriei și a probabilității, și trâmbița virtuțile analizei matematice exacte. În ciuda sau poate datorită afinităților matematice ale tatălui său, Boris Bugaev era fascinat de probabilitate și în mod special de entropie, concept la care face referire frecvent în lucrări cum ar
Andrei Belîi () [Corola-website/Science/309397_a_310726]