19,706 matches
-
să fie genul sensibil, comentă Illmann, privindu-l plecând. Imaginează-ți un detectiv care nu vrea să vadă cadavrul. E ca un comerciant de vinuri care refuză să guste din Bourgundy-ul pe care are de gând să-l cumpere. De neimaginat. Unde îi găsesc și pe puțoii ăștia? — Simplu. Se duc și îi iau cu arcanul pe toți bărbații care poartă pantaloni scurți din piele. Este ceea ce naziștii numesc selecție naturală. Pe podea, în capătul biroului, zăcea cufărul care conținea cadavrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
încă își susține nevinovăția. O să văd dacă cineva de aici, de la biroul de bagaje lăsate în păstrare, poate să-l identifice ca fiind persoana care a lăsat cufărul, dar dacă nu, atunci voi fi nevoit să-i dau drumul. Îmi imaginez că asta o să îl supere pe sensibilul tău inspector, chicoti Illmann. Cel care are o fiică. Din ceea ce îmi spunea mai devreme, era foarte sigur că e doar o chestiune de timp până când o să ai dovezi împotriva lui. — Aproape sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
scărpină vârful capului zburlit: — Nu, zise el rar, a fost mai puternic de-atât, domnule. Ca și cum știau deja sigur. Îmi pare rău, domnule, nu explic foarte bine. Poate ar fi trebuit să nu menționez asta deloc. Poate că doar îmi imaginez. — Crezi în instinct? — Bănuiesc că da. — Bine. Uneori este singurul lucru pe care îl are un polițist ca să continue. Și atunci, n-are de ales decât să se încreadă în acesta. Un polițist care nu se încrede în instinct din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mai lubrice crime îl afectaseră în mod cert. Își încrucișă picioarele, sunetul șuierător al ciorapilor ei ducându-mă cu gândul la ce se afla sus, la jartiere și, în cele din urmă, la paradisul de dantelă pe care mi-l imaginam acolo. Mi s-a strâns stomacul la gândul de a-i ridica fusta în sus, de a o vedea goală-pușcă în fața mea, și totuși discutând încă în mod inteligent cu mine. M-am întrebat: unde începe coruperea, exact? — Înțeleg, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pe care îi poate enerva să fie aceia care nu contează, ca mine. Desigur, asta nu înseamnă că Streicher nu vizitează Berlinul în secret uneori. O face. Führer-ului îi plac conversațiile de după cină ale lui Streicher, deși nu îmi pot imagina de ce, de vreme ce, aparent, îi plac, de asemenea, și conversațiile mele. Se întoarse către șirul de telefoane de pe birou și își sună aghiotantul, spunându-i să afle cu precizie locul unde era Streicher în zilele respective. Am fost lăsat să înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
din nou ceasul, dădu aprobator din cap și zâmbi: — Mergem? zise el, pornind agale pe aleea cu pietriș. — Aia a fost pentru mine? am zis, știind foarte bine că da. — Plutonul de execuție? chicoti el. Nu, nu, Kommissare Gunther. Îți imaginezi prea multe. Și oricum, nu prea cred că tocmai dumneata, dintre toți oamenii, ai nevoie de o lecție practică de putere. Doar că țin foarte mult la punctualitate. La regi se zice că e o virtute, dar la un polițist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
plângem adesea că tot ce-i rău ni se întâmplă numai nouă, or, catastrofele se abat asupra tuturor, și asta dintotdeauna. Moartea, bătrânețea, trădarea, încercările sorții umplu scrierile istoricilor și analele încă din cea mai îndepărtată Antichitate. De ce să ne imaginăm că ce-i mai rău a ales exact casa noastră și a scutit-o pe-a altora? Pentru că negativul se împarte, într-adevăr, inechitabil, dar nimeni nu scapă. Vom câștiga așadar măsurându-ne durerea cu una mai mare ca a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
al sufletului prin verb erau cu siguranță consemnate în cartea sa Arta de a scăpa de mâhnire, dar lucrarea n-a mai fost regăsită... I se recunoștea sofistului o imensă putere de convingere, o putere de foc verbală considerabilă. Ne imaginăm ce terapeut a putut fi. Opțiunea lui materialistă, monistă, imanentă îi permite să conceapă că se poate accede la cauza profundă a răului, situată în materia atomică a pacientului, cu ajutorul cuvântului care fabrică reprezentări utile pentru a acționa asupra trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cauzelor și a efectelor. La care se adaugă talentul interpretului pentru a produce sens. Antiphon nu propune adevărul visului, ci un adevăr al acestuia, adică adevărul său, ca interpret. în speță - dar nu fac decât să emit ipoteze... -, ne putem imagina o interpretare adaptată în sensul terapiei: analistul avansa probabil o „lectură” utilă pentru dirijarea convorbirii terapeutice. Teama ca visul să nu anunțe o necesitate implacabilă făcea din acesta un material sensibil în fabricarea mâhnirilor și a suferințelor. Nu încape îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu departe, la Egina - ar fi putut deci să vină fără nicio problemă... Iar în timpul unei călătorii în Cirenaica, Platon s-a întâlnit neîndoielnic cu Aristip sau cu ai săi. Oricum, la curtea lui Denis din Siracuza - unde autorul Republicii imaginează un rege-filosof după gustul lui -, filosoful hedonist și fostul sportiv schimbă destule vorbe de duh și înțepături! Se știe prea bine că se cunosc... Cum pot atunci oamenii să se dispenseze de teze într-o configurație ca aceasta? Un dialog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu ucigași plătiți aflați în slujba sa. Un om de teatru - altul - va sintetiza mai târziu: A învinge fără pericol înseamnă a triumfa fără glorie... IX EUDOXIU și „obiectul dorinței pentru toți” -1Un discipol heterodox al lui Platon. Unii își imaginează că Philebos al lui Platon îl ascunde nu atât pe Aristip din Cirene și tezele cirenaice, cât pe Eudoxiu din Cnidos î395-343?/408-356 î. Hr.) și opțiunile lui hedoniste. Dovezile care să permită identificarea cu certitudine a interlocutorului vizat de Platon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
gândește ca un etnolog și reacționează ca un om interesat de tot ce vede. Gândirea lui este rezultanta unui număr la fel de mare de influențe. Școala pe care o deschide ține de materialismul democritean, fără însă a renega cosmogonia platoniciană. Ne imaginăm ce discipol problematic a fost pentru un Platon autoritar șef de școală! Relațiile dintre cei doi au cunoscut și momente supreme, dar și altele dificile. La început, Platon nu-i dă lui Eudoxiu chiar locul pe care acesta consideră că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a plecat și la brațul Fericirii, căreia nu-i va fi spus totuși Depravare! Lecția? Să refuzi închiderea în termenii alternativei, să recuzi obligația unei alegeri care exclude celălalt mod de existență, să vrei ambele vieți: trebuie să ni-l imaginăm pe Heracle bigam... MOMENTUL AL ȘASELEA Sub semnul purcelului: epicurismul greco-roman X EPICUR și „plăcerea supremă” -1- Fiziologia filosofiei. Cu mult înaintea lui Nietzsche, care experimentează și teoretizează această evidență în prefața la Știința voioasă, Epicur afirmă că filosofăm cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
desigur, doar că aceste fapte sunt interpretate incorect cu bună știință. Astfel, în Grădină sunt admise și femei, ceea ce nu se întâmplă la adepții filosofiei oficiale, și ele sunt considerate egale cu bărbații; acest fapt este suficient pentru a le imagina nu atât filosofând, cât servind pentru desfătarea trupească după meditație: un pas este de-ajuns pentru a-l transforma pe stăpânul Grădinii în proxenet - și, de ce nu?, în proxenet al propriului frate; desigur, bugetului pentru hrană îi erau consacrate sume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de toate zilele. Pentru a sprijini metafora filosofului-terapeut, tradiția vorbește de Tetrapharmakon-ul epicurian, de cvadruplul remediu. Extrapolarea se face plecând de la un fel de poțiune magică antică preparată din patru ingrediente de bază: ceară, seu, smoală și rășină. Ne putem imagina mai degrabă un excipient decât un compus cu adevărat eficace pe terenul farmacopeei, dar în sfârșit... Se întâmplă că acest cvadruplu remediu nu există explicit în corpusul lui Epicur. Filosoful nu enunță nicăieri clar acești patru timpi făcuți să faciliteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Platon care susține nemurirea sufletului, imaterialitatea acestuia, dualismul, separația dintre trup și suflet, pe principiul distincției nete dintre inteligibil și sensibil, dintre cer și pământ, Epicur își bate joc de cei care afirmă inconsistența materială a sufletului. Căci, pentru a imagina infernuri și paradisuri, damnațiuni și păcate, pedepse și destine post mortem, pentru a te teme de zei sau de ceea ce li se aseamănă, pentru a tremura de frica pedepselor de după moarte, trebuie să crezi în aberațiile religioase. Platon confecționează o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lectura orizontală sau verticală a lumii: divinitățile imanente prezintă mai puține riscuri decât viziunile atee și transcendente asupra lumii... Conștiința că avem zei e suficientă pentru a dovedi existența lor, afirmă Epicur. De altfel, mulțimea se înșală atunci când și-i imaginează pe zei accesibili pentru rugăciunile oamenilor. în mod evident, filosoful își aduce aminte de vizitele făcute pe când era copil alături de mama sa, care recita incantațiile sacre ca o preoteasă... Dvinitățile nu au în mâinile lor destinele oamenilor, este ridicol să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu ceea ce este bun; la rându-i, ceea ce este bun desemnează ceea ce pare util pentru a evita suferința și a crea plăcere. Invers, răul și ceea ce este rău caracterizează ceea ce generează suferință. Exemplu: zadarnic am căuta elemente cu care să imaginăm o estetică epicuriană demnă de acest nume. Nicio înțepătură, fie ea și discretă, contra Frumosului în sine din concepția platonistă, nimic despre artă, muzică, pictură sau poezie, cel mult una sau două propoziții incidente: poezia homerică vinde mituri și ficțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
arată desăvârșirea geniului latin: preocuparea pentru real, pasiunea pentru concret, voința pragmatică. Ce ne spune această vilă? Trecerea de la cultura elenistică la civilizația romană. în această parte a Campaniei se vorbește și se scrie grecește, dar, pentru prima dată, este imaginată posibilitatea de a vorbi și de a scrie și într-o altă limbă pentru a filosofa: latina. Sfârșitul privilegiului grec, sfârșitul lumii elene, instaurarea unui univers nou, conținând noi potențialități. Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
care creștinii se inspiră, mi se pare, în mai multe privințe? Philodemos din Gadara este și autorul unor epigrame care ne informează asupra naturii acestui epicurism în carne și oase. Exercițiul poetic versificat are constrângerile sale, desigur, iar unii își imaginează numărul de picioare metrice ca fiind mai constrângător decât ideea. Poetica filosofului dovedește însă că fondul și forma trebuie să se echilibreze. Nici vorbă ca unul dintre cele două elemente să fie pus în evidență în detrimentul celuilalt. Dacă sirianul acționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu violent, brutal, ostentativ, ci lăsând pur și simplu în urmă viața trivială și agitată pentru a intra în filosofia Grădinii, unde totul e numai calm și voluptate... Departe, la adăpost de neplăcerile lumii așa cum e, evitând tulburările, se putea imagina o practică existențială eficace și incandescentă. Epicur inventează mănăstirea și tradiția cenobită. Mai târziu, Philodemos pune la punct formele particulare ale unui cler secular epicurian și gândește politica nu atât în termeni de refuz, cât de infiltrare: un om politic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
bazată pe convingere, atât de grecească, a lui Epicur și să refuzăm orice implicare politică; în schimb - poziție care ține de etica bazată pe responsabilitate, atât de romană -, când vrei să practici filosofia în viața de toate zilele, trebuie să imaginezi o terță opțiune și să crezi în posibilitatea de a infuza filosofie în politică. Pentru că cea mai bună politică se definește ca fiind cea care înlesnește cel mai mult practicarea activității înțeleptului și realizarea ataraxiei. Să lăsăm așadar politica politicienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
apară creștinismul, psihotic, care, pe deasupra, este sărbătorit ca precursor de către un regim comunist nu poate fi cu adevărat absolut prezentabil, și nici demn de acest nume. Dacă ar fi fost mai puțin radical antireligios, poate că s-ar fi putut imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
încă o dată, acea postură a înțeleptului care nu vrea nici să râdă, nici să plângă, ci doar să înțeleagă. Nici lacrimile lui Heraclit, nici râsul lui Democrit: perspicacitatea lui Lucrețiu. Asupra lumii, el adoptă punctul de vedere al lui Sirius: imaginând, deducând, vede ceea ce ceilalți nu văd. înțelegerea presupune înălțime, detașare, profunzime, perspicacitate. Cel de-al doilea cânt al poetului ne oferă o imagine: de departe, nu percepem detaliile, însă ele există totuși. Așa cum nu băgăm de seamă, pe o colină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
demonstra acest lucru, Lucrețiu postulează clinamenul, așa cum Kant va recurge la postulatele rațiunii pure practice: ca un argument necesar, a priori, pentru a justifica posibilul, deci realul, are loc o declinație. Cum? în mod insesizabil, ușor, imperceptibil. Să nu ne imaginăm vreun unghi drept, precis, casant, nu, ci un suflu, un capriciu deci, fără altă rațiune decât natura însăși a atomilor: se constată existența în ei a forței de greutate, desigur, dar și a unei energii proprii, cea pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]