5,648 matches
-
Mama unui băiat de un an este o vedetă de cinema Într-o lume fără critici. E atât de greu dintr-odată, puiul meu: trupul lui plăpând se completează cu atributele unui băiat. Pulpe la fel de tari și grăsune ca o mănușă de box. Îl pun pe scaunul albastru, Îl iau de mână și Încep să fredonez cântecul nostru preferat. „Lavender’s blue dilly dilly, lavender’s green, When I am King dilly dilly, You shall be Queen.“1 Mamele Îl cântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
rări populația de porumbei. La ultima lui vizită, eu și Candy ne duceam să mâncăm de prânz, iar prietena mea newyorkeză, pe care nu o șochează nimic, a fost uimită să vadă un bărbat masiv de la țară cu o singură mănușă de piele lansând o rachetă Înaripată deasupra capetelor noastre. — Dacă te-ai Întrebat vreodată de ce trotuarele din centru sunt așa de curate În comparație cu restul Londrei, iată răspunsul, i-am spus. —Aha, acum Înțeleg, a spus Candy cu un rânjet. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Ca butea plină să o culce, "Cea goală iar cu gura-n jos, Și astfel stă, -n Moldova toată Cu susu-n jos ce era treaz. "Odihna multă-i lăudată "La cel chefliu, la cel viteaz. {EminescuOpIV 353} 105" Cînd de mănușa lungii sabii "Mă rezimam să nu mă clatin, "Cîntau cu toți pe Basarabii, "Pe Domnii neamului Mușatin, "Pîn-ce-ncheiau în gura mare 110"Cu Ștefan, Ștefan, Domnul sfânt, " Ce nici în ceriuri samăn n-are, Cum n-are samăn pe pămînt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din odaie. Și uite-așa, Soarele se rotea În jurul Pământului, contrar adevărului științific, adăugând lui Va luni și ani, Îi apăruseră toți dințișorii de șoricel, mai apăruse și un costumaș roșu din lână de Angora, cu pantaloni, haină, fular și mănuși despre care Victor Îi spunea deseori, În timp ce o mare tulburare i se Întipărea pe fața-i bărbătească: Ține minte bine hainele acestea! Sunt Împletite de Viorița, mămica ta bună! Multe apăruseră Între timp, chiar și o „surioară” care Îl oripila
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
sub un voal, dar am reușit să Întrezăresc o bărbie drăguță și o gură cu buze pline, care-mi aminteau de Alice Hollinger În perioada petrecută la J. Arthur Rank. Domnișoara de onoare purta rochie lungă pînă la jumătatea gambei, mănuși albe și tocă, iar părul pieptănat pe spate Îi dezvăluia tenul puternic bronzat. Îmi aminteau amîndouă de fauna care se bronza la Clubul Nautico: lustruiți, la ani-lumină distanță de orice noțiune de plictiseală, zăcînd Întinși pe spate În propria lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
am Întors cheia am auzit clinchetul cu care mecanismul de Închidere centralizată descuia cele patru uși. Am ridicat mînerul, am deschis portiera și am aruncat o privire În interiorul mașinii, din care răzbătea un miros stătut, la hărțile rutiere și la mănușile pentru condus de pe locul din dreapta, la ghidul turistic al Calabriei de pe polița din spate. Mă năpădi o senzație de pierdere și extenuare, ca și cum mi s-ar fi scurs tot sîngele din trup În timpul unei transfuzii eșuate. Nu-mi mai doream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și voia să îl lase ca moștenire în stare bună. Avea luneta gravată și balansier la vedere, iar de remontorul de platină atârna un cârlig placat cu safire. Bunicu-său, după ce îl curăța bine, îl lua cu o mână strecurată în mănușă și îl așeza la loc, în cutie. Aghiotantul, la rândul lui, îl purta ca pe inima unui porumbel până la palat. — Bunicule, ni s-a întors ceasul? Era prima întrebare a lui Omar când venea în vizită. — Ceasul, da. Numai timpul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
întârziase. Nu-i trecuse prin cap să-și ia numărul de la cabinet, așa că intrase în recepția clinicii când era deja rândul celui de după el, care se postase la ușă și aștepta. Era un bărbat cu o falcă umflată precum o mănușă de box și vizibil speriat de ce i se întâmpla. Omar luase loc pe singurul scaun rămas neocupat în sala de așteptare și își punea întrebarea dacă mai avea vreun rost să rămână acolo, de vreme ce nu sunase. Poate avea să-l
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
deși, în privința lui, avea de răspuns mai multor enigme. Barba de o zi, pe care o purta când dregea motoarele sau trebăluia la benzinărie, dispăruse cu totul și gura i se desena acum clar pe obrazul prelung și palid. Avea mănuși fine, de culoarea petrolului, ca de pilot sau motociclist și un sacou sobru, cu cotiere din piele, la jeanși bleumarin și pantofi de sport. Afișa o prudență care o atrăgea și tăceri obosite la fiecare mișcare, dar era convinsă că
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Narcisismul 170 Egomani și egolatri 172 O identitate În criză 175 Diferit 178 Singular și singur 181 Revoltații 183 Viața, o operă de artă 188 Modilogi și modilogii 191 Croitorul răscroit 197 Moda sistemului 199 Animale de stofă 202 Cravate, mănuși, pălării 207 Inutile dulci 209 Cosmetica pentru toți 210 Strategiile seducției 215 Dietă și sport 217 Bietele corpuri 220 Sexul slab 223 Legături primejdioase 229 Arsenal 231 Demon sau Înger? 236 Dandygrafii Despre dandysm și despre George Brummell (Barbey d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a se numi Încă astfel) Își descoperă rădăcinile, „băuse din cupele de șampanie ale Franței o licoare asemeni unui lotus adormitor, care te făcea să uiți”. Cel care scrie fraza de mai sus e Barbey d’Aurevilly, francez până În vârful mănușilor sale albe. Eleganța, grația, nu pot aparține decât Franței. Dar ce s-a Întâmplat mai apoi cu dandysmul se dovedește a fi tipic englezesc. Fenomenul nu putea să apară ca atare decât În sânul unei lumi obosite, blazate, Încremenite (ipocrit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
practică din același spirit de frondă, faptele ce urmează ne-o arată limpede. La scurtă vreme, bărbăția cam grobiană le e anihilată de apariția Încorsetaților, eleganților, prețioșilor exquisites. Splendizii, Aleșii, Rarii. Indivizi care vor să iasă cu totul În afara seriei. Mănuși și pieptene la purtător, cravate scrobite - iată accesoriile lor indispensabile. Le urmează, cu un nume preluat multă vreme și de francezi, the Fashionables, Eleganții, bărbații aflați mereu În prima linie a modei. Pentru unii - simpli filfizoni 1, cu creierul cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-ului de pe Dâmbovița i-ar trebui lunar 1319 galbeni, la care se adaugă uluitoarea sa garderobă: „6 perechi de ghete, 12 jiletci, 24 de cravate, 4 fracuri, 4 surtuce, 4 jachete, 4 paltoane, 32 de cămăși, 96 de perechi de mănuși, cosmetice și parfumuri, praf pentru poleitul unghiii”. Nu ne vine a crede: 96 de perechi de mănuși, fără să fie vorba despre Brummell! Nici Mistere din București, romanul lui Ioan M. Bujoreanu, nu ratează câteva figuri de tineri aroganți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
perechi de ghete, 12 jiletci, 24 de cravate, 4 fracuri, 4 surtuce, 4 jachete, 4 paltoane, 32 de cămăși, 96 de perechi de mănuși, cosmetice și parfumuri, praf pentru poleitul unghiii”. Nu ne vine a crede: 96 de perechi de mănuși, fără să fie vorba despre Brummell! Nici Mistere din București, romanul lui Ioan M. Bujoreanu, nu ratează câteva figuri de tineri aroganți din capitală, care Își poartă cu eleganță stridentă părul frizat, lornioanele, costumele bine croite, chiar dacă făcute la mahala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
interpretări și, nu mai puțin, analogiilor biografice. „Mateiu Caragiale avea snobismul nobilitar, Își alcătuia un blazon și vâna ordine străine, el, care nu era În nici un chip aristocrat.”1 Aerele acestui „Despot Vodă al contemplației”, care iarna deschide ușile „cu mănuși de piele de Suedia” din simplul motiv că delicatele-i palme nu suportă atingerea metalului rece, care la 14 ani cunoaște toate ordinele nobiliare și le desenează În caietul de fizică, Îl amuză pe Călinescu. Cu nimic mai Îngăduitoare sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cel care a scris Despre dandysm și despre G. Brummell n-a fost un dandy”), să nu uităm că, spre bătrânețe, Își recapitulează Întreaga biografie și mărturisește: „Am fost uneori foarte nefericit În viață, dar niciodată nu am uitat de mănușile mele albe!”. Natură paradoxală, aristocrat cu nostalgii revoluționare și revoltat tânjind după ordinea monarhiei, catolic fervent, dar ispitit de tenebrele infernului, timid, delicat și, deopotrivă, de un orgoliu satanic, trăind, după propriile-i mărturisiri, asemenea salamandrei, „În plin foc”, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a-l „prinde” ca nimeni altul În pagină pe regele dandy-lor. Dacă ar fi să le dăm crezare celor care l-au cunoscut, el face senzație cu o simplă ieșire În public. „Își alege cu grijă cravatele, manșetele de dantelă, mănușile, dedicațiile scrise cu cerneluri de culori diferite. Silueta lui e inconfundabilă: redingota umflată printr-un fel de corset se evazează ca o tunică militară ieșind de sub centironul strâns. Pantalonii sunt gri cu dungi galbene. Pe piept Îi flutură un jabou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Silueta lui e inconfundabilă: redingota umflată printr-un fel de corset se evazează ca o tunică militară ieșind de sub centironul strâns. Pantalonii sunt gri cu dungi galbene. Pe piept Îi flutură un jabou de dantelă. Mâinile Îi sunt acoperite de mănuși cu manșetă. Ar putea părea un costum de carnaval, dar privirea imperioasă și ținuta mândră a capului Îngheață zâmbetul pe buzele zeflemiștilor.” 1 Pentru cine Îl cunoaște Însă În plină maturitate, pe la jumătatea secolului, spectacolul e mai degrabă trist. Barbey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
plină maturitate, pe la jumătatea secolului, spectacolul e mai degrabă trist. Barbey se vede silit să-și drapeze sărăcia Într-o excentricitate la limita ridicolului. El poartă o mantie căptușită cu catifea, sub care se ascunde costumul cam jerpelit din tinerețe, mănuși roșii sau albe, dantele, pantaloni albi, tiviți În culori violente și niște plete rebele sub o uriașă pălărie de catifea roșie. Și modestul său apartament, În care a rămas o singură piesă prețioasă, un fotoliu Louis XIII, cu armele cavalerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unde Își amenajează interiorul după toate legile dandysmului: mobile de lux, obiecte de preț, veșminte scumpe. Afișează mereu o alură de artist „șic”, cum Își Înnoadă neglijent cravata neagră, lăsată să cadă peste vesta puțin descheiată, cum Își scoate grațios mănușile roz ori bej sau cum Își oglindește chipul În luciul de mare efect al pantofilor. Dar se Înconjoară nu de „lume bună”, ci de tineri scriitori și artiști, cei mai mulți marginali, săraci - boema de geniu a Franței. E În această combinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și părul când unsuros, când răvășit, cu hainele Îmbibate de sosuri și vinuri, trăznind a transpirație și a stătut - un dandy? Cu piciorele lui scurte și butucănoase? Și totuși, câtă strădanie pentru a intra În rândul Eleganților, cu nenumăratele-i mănuși pastelate, cu inelele prea mari, strangulând cel puțin trei-patru degete, cu nasturii de aur ai vestei (e drept, plesnind peste pântecul rotofei). Puțin mai contează Însă dacă a fost un dandy autentic zi și noapte, câtă vreme de sub pana lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sale literare nu au același succes (câteva poeme și un roman licențios), gloria de artist nu mai poate fi stăvilită. Foarte tânărul Beardsley Îi uluiește pe cei prezenți la Salonul parizian din 1893 cu mixtura savantă de griuri a costumului, mănușilor și pălăriei. Și totuși, scandalul Wilde Îl afectează direct. E demis de la Yellow Book. Descumpănit, Îndurerat, Își găsește refugiul (În 1896) la o altă revistă, Savoy, singura care mai are curajul să publice texte și desene ale autorilor decadenți. Măcinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În vieux-Saxe cu o linguriță antică»; iese doar noaptea târziu, intră la Capșa, unde Îi măsoară insolent, din cap până-n picioare, pe «toți belferii», prin lentila monoclului; arborează «coroana comtală», apare, În Cișmigiu, Într-un costum de mare efect, cu «mănuși gris-clair, ghetele cu capace și cu o cravată mauve vieux-rose ca un lampion». La Berlin, În escapadele sale amoroase, Îmbrăcat, ca Baudelaire, Într-un «complect violet», vrea să treacă drept un «tânăr dilettante»; «impasibil ca un mort» rulează «frase fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Bulwer, le sunt mereu aproape. Pe bogatul evreu contele d’Orsay Îl introduce În cele mai selecte medii, căci figura sa bonomă, trupul de uriaș, purtat Însă cu atâta grație și eleganță sunt primite pretutindeni cu venerație. Ținuta impunătoare, celebrele mănuși albe, de cele mai multe ori parfumate cu iasomie, gesturile seducătoare Îi cuceresc pe toți. Soții Carlyle sunt pur și simplu vrăjiți de prezența lui. Un „Phebus Apollon al dandysmului”, spune Thomas Carlyle, privindu-l sever, dar cu admirație, pe d’Orsay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
documente (scrisori, jurnale, memorii, cronici mondene) În cartea pe care am citat-o nu o dată a lui Jean-Yves Tadié1. Așa cum apare prin saloane, În cafenele, teatre, muzee, tânărul Proust oferă privirii celorlalți imaginea unui rafinat, din stirpea lui Montesquiou (nelipsite mănuși gri deschis, cravate În cele mai imprevizibile culori, e drept, toate stinse, baston de bambus, o orhidee la butonieră, un aer solemn-rigid), dar și Înșelătoarea apariție a unui diletant Însetat de glorie. O spune cu cinism Jean Lorrain, el Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]