5,303 matches
-
unic, în fața căruia, de piatră să-ți fie inima și tot nu te poți opri să nu-i admiri frumusețea. Muntele proaspăt surpat își înalță către nord vârfu-i ascuțit. Pieptul lui e numai o rană. Bătut de soare, în apus, marmura albă se îmbujorează, iar cei câțiva molizi, ce au crescut pe năruituri, se profilează ca dungi întunecate. Muntele pare un monument măreț, răsărit din desișul pădurii de brad ce-l înconjoară. Păreții de piatră de var, năruiți, proaspăt ciopliți, dispar
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
și peste case. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinareUmple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. Din ogeagul de cărbune Face albă colonadă Și pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi(...) .......................................... Cerințe: 1. Memorați versurile. 2. Subliniați expresiile frumoase. 3. Explicați sensul expresiilor
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Mare și Gruia lui Novac. În fața primăriei, exista un monument cu un vultur de ciment în vârf, cu aripile desfăcute, închinat bărbaților din Lisa căzuți în primul război mondial. Numele lor erau săpate cu litere aurite pe patru plăci de marmură. Acolo se ținea, duminica, hora. Țipetele vesele ale clarinetului și bufniturile tobei, amestecate cu praful stârnit de cizmele flăcăilor și de sandalele fetelor, luau monumentului orice nimb de solemnitate. Nimeni nu se gândea la cei "căzuți". Noi, copiii, cu atât
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
câinele. Nu mi-a răspuns. Asta m-a mirat. Căci niciodată nu se dezlipea de lângă mine. Am încercat să-mi aduc aminte ce făcusem în dimineața aceea. Mă revedeam într-un coridor întunecos unde desfăceam din hârtie o nimfa de marmură pe care o arătam cuiva sau o primeam. Apoi, mi-am amintit de invitația Terezei de a ne plimba printr-un cimitir: "Ce, nu-i interesant să vedem cum va arăta viața de apoi?" mă întrebase ea. Cu groază, am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
întoarse în pat, încercă să-l urnească pe Roddy, nu reuși și, neavând de ales, se întinse lângă spatele lui. Încercă un timp să-și așeze brațul peste umărul lui: dar la fel de bine ar fi putut îmbrățișa un bloc de marmură. Se trezi în gemete puternice care veneau dintr-o cameră îndepărtată. Era singură în pat și afară cerul era cenușiu și ploua mărunt. Bănui că era între nouă și zece dimineața. După ce își trase la repezeală o bluză și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mănăstirilor pictate, clopot voievodal, una bucată, 500 lbs., sec. XV; aici (3) s-a dezvoltat satisfăcător de mai mulți ani, proces care continuă cu pași repezi; în E-S-E, în deltă și zona de litoral, șarpele mare tip Kneph, una bucată, marmură, sec. I; valorificat cultural cf. (2) la Muzeul Regiunii, semnificația sa e astăzi mult redusă; în S, moaștele Sfântului Dimitrie de la Dunăre, nimic de făcut; în V, Pietrele Doamnei; (3) se recomandă; în sfârșit, legendarul Paloș despre a cărui origine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
când vedea toate filmele cu Garbo de trei și de patru ori. Regina Cristina! Dama cu camelii! Spre bătrânețe, povestea oricui avea timp s-o asculte că tatăl ei fusese marchiz, iar ea crescuse într-un palat cu scări de marmură și servicii de argint și guvernante. Purta rochițe precum Shirley Temple și după moartea tragică a tatălui, învățase să cânte și danseze la Paris, ca Audrey Hepburn. Cum de ajunsese atunci la București? Ca pinguinul Apolodor, zicea, scuturându-și capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
grădina publică, scris cu majuscule: KETI, iar mai jos: 1924 - 1941. MÎna de oameni care Însoțise sicriul Începu să părăsească locul Îngropării, iar eu mă atașai doamnei, care, acum la Întoarcere Îmi spuse că va comanda un mic monument de marmură, de formă dreptunghiulară, la mijloc Încrustată o cruce și numele celor trei În ordinea morții, cu datele lor. La poarta cimitirului ne despărțirăm explicînd insistențelor ei că nu pot veni la masa de pomenire, dar că voi mai trece pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
e și masacrul de la Katin, n-am mai avut curajul să ne Întoarcem, așa că am rămas, sînt acum În Franța, unde am rămas definitiv. Tata a murit la Bordeaux, e Înmormîntat acolo, numele i-a rămas scris pe crucea de marmură: «Locotenent colonel Viaceslav Ladislau», iar dedesubt precizarea: «ofițer În Armata Poloniei Libere», apoi anul nașterii și al morții. Eu m-am măritat cu un ofițer francez de aviație care a pierit Într-un accident deasupra Mediteranei, Îmi cresc fiica, locuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cosmetică era stridentă, Încercare inabilă de a salva o vîrstă intrată În neînșelare. Vocea Însă Își păstra voiciunea pe care i-o știam. - Domnule judecător, Începu, anii au trecut și m-am gîndit să fac la mormînt o cruce de marmură, cu o placă pentru toți, un model frumos, o să v-arăt... și scoase din poșetă fotografia unui alt mormînt străjuit de o cruce cu asamblarea unei plăci pe care erau Încrustate fotografiile fiilor morți, cu numele fiecăruia și datele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pentru dumneavoastră, e pentru ea, nu vă simțiți În nici un fel obligată. Îi oprii astfel vorbirea ce-i tremura pe buze, apoi aprinserăm lumînări și Îngroparăm proaspete petunii În mici glastre cu pămînt. Pe cruce Își Încrustase pe placa de marmură fotografia și data nașterii. Keti mă privea din ovalul fotografiei ei, se obișnuise cu vizitele mele singuratice, neștiute de nimeni, și cu micile buchete de trandafiri sau garoafe, ori alte flori pe care le găseam, nu le cunoșteam, știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Pietrasanta, În Italia sunt soția unui mic patron care ține acolo un fel de restaurant, cam cum erau birturile la noi, În vremea tinereții noastre, totdeauna plin de clienți veseli și gălăgioși, teribili de vorbăreți, nu departe de carierele de marmură din care se fac aici statuile. E țara tatălui meu, Leonardo Perussi. În somn e simplu... repet: nu e ca altădată, dar pe fond e același lucru, sînt lîngă tine mereu. Am În fața micului birt al soțului albăstrimea Mării Ligurice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
bănui că el este altceva și anume oglinda ta În eternitate. Își scoase rochia de vară Înflorată (oare cînd și-o făcuse?) și trupul i se ivi ca-n amurgul altei lumi; părul Îi cădea acoperindu-i umerii ca de marmură, albi. Venea din mitologie, eram sigur, sau poate numai se părea Închipuirii mele Înfierbîntate. - Keti, fără tine e foarte greu! spusei, În timp ce ea Își ținea fața Îngropată În arcuirea gîtului meu, Încît Îi simțeam din nou respirația calmă și caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Îmi fusese vecină necunoscută de călătorie În compartimentul de tren, cu revista franceză de modă pe care-o răsfoia, de curiozitatea mea de atunci de a ști cine este, cu ce se Îndeletnicea, de fața ei albă cu luciri de marmură, de coroana părului pieptănat În formă de coc, de tinerețea din vara acelui an, cînd amîndoi coborîrăm pe peronul gării orașului acesta. - CÎnd plecați? o Întrebai deodată, folosind fără să vreau pluralul. - Poimîine! Poate domniile-voastre mă-nsoțiți la gară, spuse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
să vă mai Întîlnesc o dată. Își ceru scuze, mai schimbarăm cîteva cuvinte și după despărțire, Îi privii mersul Încet, parcă solemn al celui din 1945... CÎnd ajunsei acasă doamna Pavel Îmi Înmîna o ilustrată de la Marga Popescu. Fotografia, sarcofagul În marmură roșie al lui Napoleon la Domul Invalizilor. Era pentru mine: „Iubite domnule judecător, iată Franța, esența ei...”. O altă ilustrație aparținea mătușii: turnul Eiffel. Încîntată doamna Pavel Îmi cerea explicații asupra istoriei celebrului turn pe care nu i le putui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
că nu-ți va fi teamă să inventezi pentru mine mâncăruri extravagante, care să redea viața gurii mele. Asta e sarcina bucătarului meu, știi? Băiatul strânse buzele, parcă pentru a înăbuși un răspuns obraznic. Aruncă o privire spre bustul de marmură de lângă tricliniu, ce părea să asiste la discuție. Acela este Nero, spuse Vitellius ridicând cupa. Prietenul meu Nero. Știi cine e sau ești mai ignorant decât porcii pe care îi duceai la păscut când erai copil? — Nero a fost împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
călăreți și de cele trei femei. Întinse mâna spre Ausper, care o înfășură în mantia lui. Scena se risipi încet în fața ochilor lui Valerius. Atunci privi spre trupul muritor al Velundei, inert în brațele sale. Chipul ei fermecător părea de marmură. Ochii erau închiși. Respirația i se oprise. Valerius încercă să-i asculte bătăile inimii și îi strânse încheieturile fragile, ca să simtă sângele curgând. Velunda murise. Valerius rămase lipit de ea. Așa îl găsiră Vitellius, Listarius și soldații din escorta împăratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
suluri de pergament. Lumina schimbătoare a apusului se strecura prin micile ferestre din tavan, ale căror zăbrele de lemn se decupau pe albastrul cerului, și cădea pe masă, în jurul căreia se aflau câteva scaune, și pe o mică statuie de marmură ce-i atrase atenția lui Antonius. Statuia reprezenta o fată surâzătoare. Cu o mână oprea, aparent fără efort, atacul unei creaturi monstruoase, infernale, un dragon cu gura căscată, gata să muște. — Sufletul nostru purificat e asemenea unui copil... Glasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
învinge trufia, dacă nu putem recurge la metodele noastre? — Continuați antrenamentul, răspunse Manteus liniștit. Iar pe el aduceți-l la mine. Străbătură curtea interioară, care fusese transformată în arenă pentru antrenamente și era mărginită de un șir de coloane din marmură, mândria acelei vile, ce fusese una dintre cele mai somptuoase din Augusta, înainte să devină sediu pentru Ludi. Ajungând în capul scărilor, Valerius se opri, privind dincolo de zid, spre colina ce se zărea în depărtare. Fusese acolo într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lăsând în spate șirul de tabernae unde se vindea grâu, vin și ulei, trecu prin fața negustorului de pește la care Vitellius îl trimitea să scotocească după delicatese pe care ceilalți bucătari nu le băgaseră în seamă; în fața depozitului negustorului de marmură văzu o copie a zeiței Venus ieșind din apă, care-i aruncă o privire îmbietoare. Se opri gâfâind în fața prăvăliei negustorului de mantii. Intră precaut ca un hoț și, urmărit de privirea neîncrezătoare a negustorului, aruncă pe tarabă câțiva bănuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
suntem în vârful unui deal! strigă tracul uimit. Jos se vedea amfiteatrul ce înconjura arena, transformată într-un peisaj cu coline înierbate printre care curgea un râu, cu tufișuri, copaci și pășuni. Dincolo de zidurile amfiteatrului se întindea Roma, cu strălucirea marmurei și casele cenușii cu trei niveluri din cartierele populare. Mai departe se vedeau câmpia încă verde și Mons Albanus. Valerius privi repede peisajul acela splendid, apoi își lăsă capul în jos și rămase așa, sprijinit în lance, susținându-și scutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Augustus orașului. Ani la rând stătuse în sala principală a Pretoriului, până când fusese cumpărată de Calvia Crispinilla, care reușise să convingă cu banii ei un guvernator din cale-afară de slab... Calvia pusese să se adauge două aripi mari efigiei de marmură a zeiței, pentru a o transforma în statuia Victoriei și a celebra astfel victoria lui Antonius Primus la Bedriacum. Un numid ducea mesajul în care Calvia îi scria lui Antonius că statuia îi fusese dedicată și că se afla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o masă încărcată, înconjurat de curtea sa. Cei dintâi veneau cântăreții, îmbrăcați în veșminte colorate, care își duceau anciile, flautele, sisterele și cimbalele. Veneau apoi patru fercula. Sprijinit de canatul ușii, Valerius îl recunoscu imediat pe Vitellius în bustul de marmură de pe primul ferculum. Se mișca în sus și în jos, odată cu lectica purtată pe umeri de patru sclavi blonzi, toți la fel de înalți. Urmau armele gladiatorilor și un grup statuar de marmură reprezentând doi preoți ce băteau cu ciocanul pe nicovala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius îl recunoscu imediat pe Vitellius în bustul de marmură de pe primul ferculum. Se mișca în sus și în jos, odată cu lectica purtată pe umeri de patru sclavi blonzi, toți la fel de înalți. Urmau armele gladiatorilor și un grup statuar de marmură reprezentând doi preoți ce băteau cu ciocanul pe nicovala zeului Vulcanus. Pe ultimul ferculum se afla un soi de cartuș din metal, pe care Valerius citi cuvântul „Perseverați“. Zâmbi ironic, gândindu-se că poporul era entuziasmat de jocuri, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care i le aducea Listarius. Privea flăcările și asculta strigătele soldaților săi care, în cele din urmă, reușiseră să pătrundă în Capitolium. Soldații lui Vitellius îi ucideau cu lovituri de sabie pe asediați. Alunecând pe sângele care acoperea pardoseala de marmură, îi omorau pe cei care încercau să le țină piept și îi urmăreau pe cei care voiau să fugă. Îi uciseră pe ofițerii și soldații din cohortele și milițiile urbane, prost comandați de înspăimântatul Flavius Sabinus, care fu repede înconjurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]