5,217 matches
-
fără a depăși 1 800 m altitudine. În Dobrogea nu a fost găsită decât în zonele împădurite din nord. Are un corp voluminos, îndesat și umflat. În România este cea mai mare broască. Femelele au o lungime până la 13 cm. Masculii sunt mai mici având o lungime până la 8 cm. În captivitate poate trăi până la vârsta de 36 ani. Partea superioară a corpului acoperită cu negi (tuberculi verucoși) de mărimi diferite, adesea spinoși; partea inferioară a corpului granuloasă. În dosul ochilor
Broască râioasă brună () [Corola-website/Science/334932_a_336261]
-
deschisă. Capul este mai mic și mai plat decât la stârcul cenușiu. Irisul este galben. Partea de la cap la gât este roșu-maronie iar pe gât se găsesc dungi negre. Partea superioară a corpului este gri-închis, elitrele având în special la mascul un ton albastru-violet. Stârcul își ține capul în formă de S în zbor. Frecvență datului din aripi este mai mare decât la stârcul cenușiu. nu are nu sunet prea frumos. În zbor strigă un "crrec" mai scurt, mai înalt și
Stârcul roșu () [Corola-website/Science/334963_a_336292]
-
în perioada de cuibărit și de vară. Stârcii de noapte ating între 58 și 65 cm și cântăresc între 727 și 1014 g. Femelele sunt, de obicei, mai mici și au în timpul reproducerii au smocul de pene mai mic decât masculii. Stârcii de noapte au un corp cu gâtul și picioarele mai scurte. Penajul exemplarelor adulte este gri, negru și alb. Boneta este neagră. Spatele și soldurile sunt, de asemenea, negre, burtă fiind gri deschis până la alb. În rest, trunchiul și
Stârcul de noapte () [Corola-website/Science/334972_a_336301]
-
crustacee, amfibieni, reptile, scoici, rozătoare și alte păsări, ouă, mortăciuni, rar și plante. Stârcii își caută de fiecare dată locurile de vânătoare. În perioada de cuibărit, picioarele se fac roz și două sau trei pene lungi devin albe. În timpul curtării, masculii devin mai agresivi, dansând, târându-se sau apucând o creangă. După curtare își întind puternic gâtul, dând din cap tot mai tare, până ce acesta atinge picioarele, după aceea scot sunete scurte. Curățatul penelor sau fluturarea unei crengi au loc în timpul
Stârcul de noapte () [Corola-website/Science/334972_a_336301]
-
puternic gâtul, dând din cap tot mai tare, până ce acesta atinge picioarele, după aceea scot sunete scurte. Curățatul penelor sau fluturarea unei crengi au loc în timpul cântecelor de împerechere. Într-o colonie, reproducerea este importantă. Femelele care se apropie de masculi care o curtează sunt în primul rând avertizate. Dacă aceasta îl acceptă, perechea se curăță după actul sexual și clampane din cioc. Clocesc că și celeilalti stârci, stârcul de Canada ("Ardea herodias") și egreta pitica ("Egretta garzetta"), în colonii. Într-
Stârcul de noapte () [Corola-website/Science/334972_a_336301]
-
din cioc. Clocesc că și celeilalti stârci, stârcul de Canada ("Ardea herodias") și egreta pitica ("Egretta garzetta"), în colonii. Într-un copac se construiesc 30 de cuiburi pe crengile groase, asemănătoare celor al stârcului de mangrove ("Butorides striatus"), făcute de mascul din crenguțe, rădăcini și iarbă. Femelă face retușurile. Stârcii de noapte clocesc doar o dată pe an, rareori de două ori. Femelă depune de la trei până la cinci ouă în perioada aprilie-iunie. În prima zi, ouăle sunt de-un verde puternic, dar
Stârcul de noapte () [Corola-website/Science/334972_a_336301]
-
transversal, vârfurile degetelor negre. Abdomenul negru-albăstrui cu galben-portocaliu până la roșu, cu pete mari, neregulate, portocalii sau roșii și cu puncte albe. De obicei predomină pigmentul închis. Exemplarele românești se caracterizează prin raritatea indivizilor pătați ventral cu roșu, predominând culoarea galbenă-portocalie. Masculii se deosebesc de femele prin corpul puțin mai scurt, capul mai lat, membre anterioare mai puternice și prin prezența a 2 saci vocali interni, care se văd de ambele laturi ale capului în perioada de reproducere, când acești saci sunt
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
mai puternice și prin prezența a 2 saci vocali interni, care se văd de ambele laturi ale capului în perioada de reproducere, când acești saci sunt umflați, ei devin globulari și mai mari decât capul. În perioada de reproducere, la masculi apar pe partea internă a antebrațului și a degetelor 1 și 2 ale piciorului anterior calozități nupțiale negre. Masculul emite sunete "hunk, hunk" sau "uu, uu" destul de puternice tot timpul verii, mai ales după apusul soarelui; adesea masculii își răspund
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
perioada de reproducere, când acești saci sunt umflați, ei devin globulari și mai mari decât capul. În perioada de reproducere, la masculi apar pe partea internă a antebrațului și a degetelor 1 și 2 ale piciorului anterior calozități nupțiale negre. Masculul emite sunete "hunk, hunk" sau "uu, uu" destul de puternice tot timpul verii, mai ales după apusul soarelui; adesea masculii își răspund unul altuia, formând un fel de cor. Buhaiul de baltă cu burta roșie este un animal diurn și crepuscular
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
reproducere, la masculi apar pe partea internă a antebrațului și a degetelor 1 și 2 ale piciorului anterior calozități nupțiale negre. Masculul emite sunete "hunk, hunk" sau "uu, uu" destul de puternice tot timpul verii, mai ales după apusul soarelui; adesea masculii își răspund unul altuia, formând un fel de cor. Buhaiul de baltă cu burta roșie este un animal diurn și crepuscular. Hrana constă din animale acvatice, dar și din tot felul de insecte de uscat (coleoptere, himenoptere, ortoptere etc.). Are
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
picioarele anterioare acoperindu-i ochii; sensul acestui reflex (numit unkenreflex) este să simuleze moartea, fiind totodată și un semnal pentru eventualul predator că este o specie necomestibilă, veninoasă. Perioada de reproducere începe în aprilie. Împerecherea se face prin amplex lombar, masculul îmbrățișând femela în regiunea șoldurilor. Ponta este depusă, de obicei, la finele lui aprilie și în mai și chiar de 2-3 ori pe an; ouăle sunt depuse izolat sau în grămezi mici pe fundul apei sau lipite de plante acvatice
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
de tip primitiv, dar cu puține nervuri accesorii; la unele specii nervația aripilor este mult redusă. Nervația aripii este foarte caracteristică și particulară fiecărei specii, servind astfel la determinarea formelor. Determinările se fac luând în considerație și armătura genitală a masculilor, care au însă piese foarte fine și foarte fragile și greu de observat. Capul este ortognat cu antenele filiforme și lungi și cu doi ochi mici. Aparatul bucal este adaptat la lins și supt, deosebit însă în detalii de cel
Trihoptere () [Corola-website/Science/331975_a_333304]
-
zona inferioară a râurilor repezi de munte, cu apă limpede, rece și cu fundul pietros, din Europa. Trăiește și în România și Republica Moldova. Lungimea mijlocie 30-35 cm, iar greutatea 300-400 g; lungimea maximă 60 cm, greutatea maximă 6,7 kg. Masculii sunt mai mari ca femelele. Poate trăi 12-14 ani. Are corpul alungit, ușor comprimat lateral și acoperit cu solzi relativ mari. Capul este mic, cu botul ascuțit, cu gura mică, transversală, semiinferioară, prevăzută cu dinți mici ascuțiți, dispuși pe un
Lipan () [Corola-website/Science/331967_a_333296]
-
bătând în albastru și roșu. Se hrănește cu larve de insecte (trihoptere), crustacee (amfipode, izopode), viermi, moluște, dar vânează și insecte din sbor (diptere, himenoptere, etc.), sărind din apă. Femela ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de 3 ani, iar masculii la 2 ani. Femela depune în martie-mai 6000-7000 de icre de fiecare kg, în niște gropițe făcute de ea; icrele au 4 mm diametru și sunt bentonice, dar nelipicioase. Are importanța economică, fiind pescuit. ul are o carne albă, foarte
Lipan () [Corola-website/Science/331967_a_333296]
-
asunzișurile sale și în galeriile din piatră trăiesc peste 400 de specii de pești tropicali și de ape mai reci. Unii, ca peștele-buzat cu cap dublu, care măsoară 76 cm în lungime și se numește astfel datorită umflăturii de pe capul masculului, pot fi întâlniți numai aici. De două secole, Piramida lui Ball rezistă ăn fața activității umane. Aici nu există golfulețe sau plaje pe care să poată acosta ambarcațiunile, ci doar o platformă de aterizare printre colțurile abrupte spălate de valuri
Piramida lui Ball () [Corola-website/Science/332007_a_333336]
-
mijlocii (70-110 pe linia laterală). Gura mică, transversă. Dinții sunt slab dezvoltați, dispuși pe premaxilar, maxilar, dentar, prevomer, palatine, limba de obicei fără dinți. Înotătoarea dorsală lungă și înaltă cu 18-25 radii (IV-XII radii simple și 10-17 radii divizate). La masculii maturi înotătoarea dorsală este prelungită și înălțată (în special în partea posterioară). Înotătoarea anală cu 10—16 radii (II-IV radii simple + 7-12 radii divizate). Ultima radie a analei este prelungită, adesea osificată. Înotătoarea caudală adânc excavată. Au o înotătoare adipoase
Thymallus () [Corola-website/Science/332021_a_333350]
-
superior. Partea superioară a capului și spatele sunt albastre-cenușii, flancurile și abdomenul albe-argintii, cu reflexe metalice. Înotătoarele sunt cenușii deschise sau albe-gălbui, cele nepereche cu o margine neagră sau cenușie-argintată, destul de largă. Irisul ochiului argintiu. Dimorfismul sexual este slab pronunțat: masculii, în timpul reproducerii, au tuberculi albi pe cap; la mascul, înotătoarele pectorale sunt puțin mai lungi ca la femelă. Se hrănește în principal cu nevertebrate bentonice: viermi, larve de insecte acvatice, moluște, crustacee, dar și cu detritus organic și substanțe vegetale
Cosac cu bot turtit () [Corola-website/Science/331443_a_332772]
-
flancurile și abdomenul albe-argintii, cu reflexe metalice. Înotătoarele sunt cenușii deschise sau albe-gălbui, cele nepereche cu o margine neagră sau cenușie-argintată, destul de largă. Irisul ochiului argintiu. Dimorfismul sexual este slab pronunțat: masculii, în timpul reproducerii, au tuberculi albi pe cap; la mascul, înotătoarele pectorale sunt puțin mai lungi ca la femelă. Se hrănește în principal cu nevertebrate bentonice: viermi, larve de insecte acvatice, moluște, crustacee, dar și cu detritus organic și substanțe vegetale. Se reproduce și iernează în râuri. Reproducerea are loc
Cosac cu bot turtit () [Corola-website/Science/331443_a_332772]
-
care se lipesc. O femelă depune până la 100.000 (în medie 60.000-80.000). Diametrul icrelor este de 2 mm. Puietul de o vară măsoară 8 cm și cântărește 8 g. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3-4 ani (masculii mai devreme), la o lungimea de 17-30 cm. Are importanță economică relativ redusă, fiind foarte rar în apele României. Carnea acestui pește este cea mai puțin gustoasă dintre toate speciile genului și are primăvara 2,6% grăsimi, iar toamna până la
Cosac cu bot turtit () [Corola-website/Science/331443_a_332772]
-
brună. Înotătoarea dorsală și caudală sunt cenușii bătând în violaceu sau portocalii. Înotătoarele perechi și înotătoarea anală sunt portocalii sau roșii. Irisul ochilor este portocaliu sau roșu, cu mici pete întunecate. Dimorfism sexual apare numai în timpul perioadei de reproducere, când masculii au tuberculi nupțiali pe cap și pe partea antero-superioară a corpului. Este un pește omnivor, cu o compoziție variabilă a hranei în funcție de vârsta și de ciclurile sezoniere. Hrana include insecte acvatice și larvele lor, nevertebrate bentonice (viermi, moluște, crustacee), alge
Cernușcă () [Corola-website/Science/331448_a_332777]
-
cu reflexe rozacee. Înotătoarele dorsală și caudală sunt cenușii închise. Înotătoarele ventrale și anală sunt gălbui sau roșcate. Înotătoarele pectorale pot avea nuanțe portocalii sau roșii, în special în perioada de reproducere. Irisul ochilor cenușiu întunecat sau gălbui. În timpul reproducerii, masculii sunt mai frumoși ca de obicei, flancurile lor și capul căpătând mugurași (tuberculi nupțiali) mari albi, conici; abdomenul devine roșcat. Este răspândit în afluenții de nord și de răsărit ai Mării Negre și Mării Azov (Nistru, Bug, Nipru, Don, Doneț). A
Virezub () [Corola-website/Science/331480_a_332809]
-
adâncime, cu un curent susținut sau repede, substratul este format în principal din pietriș și nisip. Migrația spre locurile de reproducere are loc în fiecare an, și peștii au tendința de a căuta locurile unde s-au născut. În timpul migrației, masculii preced sosirea femelelor. Fecunditatea este mare, femelele mai mari pot depune până la 250.000 de icre adezive cu un diametru de aproximativ 2 mm. După fecundare icrele aderă la substrat până la ecloziune. Dezvoltarea embrionară durează de la 10 până la 15 zile
Virezub () [Corola-website/Science/331480_a_332809]
-
între ele. Înotătoarele ventrale, pectorale și anală sunt galbene. Înotătoarea dorsală și caudală urmează colorația corpului, și au rânduri de pete întunecate. Mustățile sunt gălbui, de culoarea lămâii, fără o axă roșie. Peritoneul este negru. Dimorfismul sexual este pronunțat: la masculi, în epoca de reproducere, apar niște tuberculi albicioși pe cap, iar înotătoarea anală este mult mai scurtă ca la femelă; la aceasta din urmă, înotătoarele pectorale și ventrale sunt ceva mai lungi. Se hrănește cu larve de insecte acvatice (perlide
Mreană vânătă () [Corola-website/Science/331505_a_332834]
-
și înotătoarea anală sunt translucide, de culoare alb-opacă, cu doar câteva pete mici întunecate, foarte puțin distincte. Dimorfismul sexual este evident numai în epoca de reproducere. În restul anului (în afara perioadei de reproducere) cele două sexe nu se deosebesc. La masculi, în perioada de reproducere, pe solzii părții superioare a corpului și ai flancurilor se formează câte un tubercul nupțial (numit și năsturel) cornos alb foarte evident, asemănător celor de la ciprinide. Cei mai mari tuberculi se află pe mijlocul flancurilor, iar
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
perioadei de depunere a icrelor, peștii adulți trăiesc izolați pe arii limitate ale râului. Ei manifestă o intoleranță față de alți membri din aceeași specie. Cercetările făcute în Germania de Rudiger Bless și Peter Zsivanovitz (în 1992-1998) au arătat că exemplarele mascule adulte de asprete ținute în captivitate (într-un acvariu) noaptea deveneau foarte agresive, luptându-se între ei și cauzându-și chiar răni grave soldate cu deces. Aspretele se hrănește mai ales cu larve de insecte acvatice reofile, în primul rând
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]