6,277 matches
-
spaniol posibilitatea de a ajunge de la America la Filipine și dincolo prin India. Chiar și în cadrul peninsulei în sine, Filip va conduce regatele Castilia, Aragon, Valencia și Portugalia, provinciile autonome din Catalonia și Andaluzia - toate doar vag unite prin instituția monarhiei Castiliei și persoana lui Filip al III-lea. Fiecare din ele a avut parte de un sistem diferit de impozitare, privilegii și aranjamentele militare; în practică, nivelul de impozitare în multe dintre provinciile periferice a fost mai mic decât în
Filip al III-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310722_a_312051]
-
a implicat Carol a fost vânătoarea, el obișnuind să împuște animale în rezervațiile de la Escorial. Anii domniei lui Carol al II-lea au fost unii de agonie pentru Spania. Economia a stagnat, erau probleme de foamete în regat, și puterea monarhiei asupra diverselor provincii spaniole era foarte slăbită. Incapacitatea lui Carol de a guverna a însemnat că a fost de multe ori ignorat, și puterea în regatul său a devenit motivul intrigilor de la curte și a fost influențată de interese străine
Carol al II-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310732_a_312061]
-
intensă activitate publicistică și critică. În 1944, Tudor Arghezi a publicat în "Revista Fundațiilor Regale" ciclul de poezii "Tablouri biblice (Versuri de Abecedar)". Revista a continuat să apară, fără întreruperi, până în luna decembrie a anului 1947, atunci când comuniștii au răsturnat monarhia constituțională și au suspendat apariția tuturor publicațiilor rămase libere după august 1944. Regele Carol al II-lea a ținut la ctitoriile sale culturale "Revista Fundațiilor Regale" și Editura Fundațiilor Regale. Pentru a le finanța, în 1934 a fost înființată Loteria
Revista Fundațiilor Regale () [Corola-website/Science/310759_a_312088]
-
ca fiind " „based on the Resistance”". La început, mișcarea era compusă din trupe independente, formată spontan din membri ai partidelor politice scoase în afara legii de regimul fascist sau din ofițerii ai fostei Armate regale trecuți în rezervă, dar rămași loiali monarhiee. Mai târziu a fost creat Comitato di Liberazione Nazionale din inițiativa Partidului Comunist, Partidului Socialist, Partito d'Azione (republican-liberal), Democrazia Cristiana și altor câteva partide mai mici. Comitetul de Eliberare Națională a preluat conducerea mișcării de rezistență, cu acceptul regelui
Rezistența italiană () [Corola-website/Science/310779_a_312108]
-
(limba greacă: Βασίλειον τῆς Ἑλλάδος, "Vasíleion tīs Elládos") a fost un stat înființat în urma prevederilor Convenției de la Londra din 1832 a Marilor Puteri - Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Monarhia din iulie Franceză și Imperiul Rus. Statul a fost recunoscut internațional prin tratatul de la Constantinopol, Imperiul Otoman aceptându-i independență totală. a fost urmașul Guvernului provizoriu grec al primei Republici Elene, stabilite în timpul războiului de independență al Geciei. Regatul a durat
Regatul Greciei () [Corola-website/Science/309776_a_311105]
-
recunoscut internațional prin tratatul de la Constantinopol, Imperiul Otoman aceptându-i independență totală. a fost urmașul Guvernului provizoriu grec al primei Republici Elene, stabilite în timpul războiului de independență al Geciei. Regatul a durat până în 1924, când a fost abolită pentru prima oară monarhia și a fost proclamată a doua Republică Elenă. Momarhia a fost restaurată în 1935, și a durat până în 1974, când, la sfârșitul perioadei de șapte ani de dictatură militară, a fost abolită monarhia pentru a doua oară și a fost
Regatul Greciei () [Corola-website/Science/309776_a_311105]
-
când a fost abolită pentru prima oară monarhia și a fost proclamată a doua Republică Elenă. Momarhia a fost restaurată în 1935, și a durat până în 1974, când, la sfârșitul perioadei de șapte ani de dictatură militară, a fost abolită monarhia pentru a doua oară și a fost proclamată a treia Republică Elenă. Grecii s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman în 1821 și au continuat lupta până în 1829. Grecia a fost condusă de contele Ioannis Kapodistrias până în 1831, când
Regatul Greciei () [Corola-website/Science/309776_a_311105]
-
de fiul să cel mare, George al II-lea. El a părăsit țara în 1924 după proclamarea celei de-a doua Republici Elene. În 1935, după o lovitură de stat condusă de generalul Georgios Kondylis, republica a fost abolită. Restaurarea monarhiei a fost aprobată prin plebiscitul din 1935. Regele George al II-lea s-a reîntors în țară, unde a susținut în continuare regimul dictatorial al lui Metaxas. În timpul invaziei germane a Greciei din 1941, regele a fugit cu guvernul în
Regatul Greciei () [Corola-website/Science/309776_a_311105]
-
1964. Fiul lui, Constantin al II-lea a domnit până când a fost alungat de la putere și exilat în decembrie 1967 de junta militară. Junta a organizat și a supervizat cu mare atanție plebiscitul din 1973, care a dus la abolirea monarhiei. Georgios Papadopoulos a devenit noul președinte al Greciei pe 1 iunie 1973. Regimul dictatorial militar s-a încheiat efectiv în anul următor, dar regele Constantin al II-lea nu s-a mai reîntors pe tron. Problema restaurării monarhiei a fost
Regatul Greciei () [Corola-website/Science/309776_a_311105]
-
la abolirea monarhiei. Georgios Papadopoulos a devenit noul președinte al Greciei pe 1 iunie 1973. Regimul dictatorial militar s-a încheiat efectiv în anul următor, dar regele Constantin al II-lea nu s-a mai reîntors pe tron. Problema restaurării monarhiei a fost rezolvată printr-un al treilea plebiscit din decembrie 1974, în cadrul căruia peste 69% dintre greci au votat pentru abolirea definitivă a monarhiei.
Regatul Greciei () [Corola-website/Science/309776_a_311105]
-
următor, dar regele Constantin al II-lea nu s-a mai reîntors pe tron. Problema restaurării monarhiei a fost rezolvată printr-un al treilea plebiscit din decembrie 1974, în cadrul căruia peste 69% dintre greci au votat pentru abolirea definitivă a monarhiei.
Regatul Greciei () [Corola-website/Science/309776_a_311105]
-
() a fost o monarhie germană formată în urma uniunii personale dintre Ducatul Prusia și Margrafiatul Brandenburg în 1618. Monarhia era condusă de ramura familiei Hohenzollern aflată la conducerea Brandenburgului. Termenul se referă la perioada dintre formarea uniunii până în 1701, după care a avut denumirea Regatul
Brandenburg-Prusia () [Corola-website/Science/309798_a_311127]
-
() a fost o monarhie germană formată în urma uniunii personale dintre Ducatul Prusia și Margrafiatul Brandenburg în 1618. Monarhia era condusă de ramura familiei Hohenzollern aflată la conducerea Brandenburgului. Termenul se referă la perioada dintre formarea uniunii până în 1701, după care a avut denumirea Regatul Prusiei. Margrafiatul Brandenburg a fost condus din 1415 de ramura principală a familiei Hohenzollern
Brandenburg-Prusia () [Corola-website/Science/309798_a_311127]
-
succesiune la tronul ducatului. Aceștia au intrat în posesia tronului în 1618, la moartea lui Albert Frederic, însă ducatul a rămas vasal Poloniei. În urma răzoiului de 30 de ani, Suedia, în război cu Polonia a ocupat mare parte din teritoriile monarhiei Brandenburg-Prusia. Treptat, în perioada lui Frederic Wilhelm, Brandenburg-Prusia a recuperat Pomerania, episcopatul Halberstadt și Minden, arhiepiscopatul Magdeburg și episcopatul Kammin. În 1657, urmare a slăbiciunii Poloniei în războiul ei cu Suedia, Frederic Wilhelm a obținut suveranitatea a Prusiei prin Tratatul
Brandenburg-Prusia () [Corola-website/Science/309798_a_311127]
-
Conform lui Hippolyte Taine: La 9 august Vaublanc solicită îndepărtarea „federaților” și a „marseiezilor”. Cererea este respinsă de majoritatea Adunării. În cursul zilei de 10 august 1792, care marchează răsturnarea regimului Adunării legislative de către Comuna insurecțională din Paris, precum și sfârșitul monarhiei, asistă din trăsura sa la doborârea statuii lui Ludovic al XIV-lea din actuala "Piață Vendôme". Vaublanc invită Adunarea să părăsească Parisul și să se mute la Rouen (oraș atunci regalist) pentru a se sustrage presiunii revoluționare; scapă unei tentative
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
cu vestea, a ocupat rapid ministerul. Această numire, la propunerea contelui de Artois, arată influența pe care viitorul rege dorea să o exercite în guvernele succesive ale fratelui său. Ținea o curte rivală la "pavilionul Marsan" și căuta să restaureze monarhia absolută, abrogând esențialul aporturilor Revoluției Franceze. "Rudolf von Thadden", istoric german contemporan, care se sprijină pe discursul lui "Martignac" din 2 aprilie 1829, estimează că numirea sa (a lui Vaublanc) este datorată mai cu seamă trecutului decât talentului său. Istoricii
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
comunismul, numai în scopul atingerii unor țeluri politice imediate sau a unor interese oculte. Noțiunea de stânga a apărut la 1789, odată cu Revoluția franceză când, în adunarea reprezentanților poporului, locul pe care il ocupau iacobinii, cei mai deciși în răsturnarea monarhiei, anularea privilegiilor nobiliare și instalarea republicii, fiind așezați la stanga amfiteatrului. Principiile revoluției s-au răspândit apoi în întreaga Europa, i-au înflăcărat pe cei ce au pregătit revoluția de la 1848 : în Franța - Saint-Simon; Louis Blanc, Ch.Fourier, P.J.Proudhon, Auguste
Politică de stânga () [Corola-website/Science/309875_a_311204]
-
e.x. o biserică), înlocuiește sau domină guvernarea civilă. Guvernele teocratice dau legi teonomice. Teocrația trebuie să fie deosebită de alte forme seculare de guvernământ care au o religie statală sau sunt doar influențate de concepte religioase sau morale, și monarhiile ținute „Prin binevoința lui Dumnezeu”. O teocrație poate să fie monistă, unde ierarhia administrativă a guvernului este identică cu ierarhia administrativă a religiei, sau poate avea două „brațe”, dar cu ierarhia administrativă a statului subordonată ierarhiei religioase. Tendințe teocrative au
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
prin dumnezeu / dumnezei” sau prin încarnări umane ale zeilor. Termenul a fost introdus de Josephus Flavius în primul secol al erei noastre pentru a descrie guvernul caracteristic al evreilor. Josephus a argumentat că în timp ce grecii recunoșteau trei tipuri de guvernământ: Monarhie, Aristocrație, și Anarhie, evreii erau unici prin faptul că sistemul lor de guvernământ nu se încadra în aceste categorii. Josephus a înțeles teocrația ca o a patra formă de guvernământ în care doar Dumnezeu și legea lui sunt suverani. Definiția
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
cleric Islamic numit pe viață de către un consilui ales. Consiliul Protector, considerat parte a ramurii executive a guvernului, este responsabil cu determinarea compatibilității legislației cu legea și obiceiurile Islamice, și poate interzice candidaților să participe la alegeri. Arabia Saudită este o monarhie cu un sistem legal bazat pe legea Islamică, Sharia. Legile seculare au fost stabilite pentru a guverna zone, cum ar fi disputele comerciale, care nu sunt tratate de legea Islamică tradițională. După unificarea Italiei, orașul Vatican a devenit ultimul teritoriu
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească și să contribuie, alături de Italia, la subminarea sau chiar destrămarea monarhiei austro-ungare. Un rol important l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naționale, în cele două țări și în străinătate. Activitatea desfășurată în emigrație, îndeosebi în Franța, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
Marii Armate, totuși, din cauza unei neînțelegeri, au atacat împreună cu cuirasierii, dragonii și lăncierii, în timpul celei de-a doua șarje a Mareșalului Ney, fără a obține vreun rezultat notabil. Epopeea napoleoniană încheindu-se după bătălia de la Waterloo și Franța revenind la monarhia Bourbonilor, regimentele de Grenadieri Călare au fost desființate și transformat într-un corp de cuirasieri, cunoscându-se loialitatea feroce pe care Garda o păstra pentru Împărat.
Regimentul de grenadieri călare din Garda Imperială () [Corola-website/Science/309459_a_310788]
-
e dispus să se căsătorească cu fiica unui legitimist ce luptase în armata lui Condee, cu care se împrietenise la Villeparisis: Eleonore de Trumilly. Dar dl. de Trumilly se opune, găsind opiniile scriitorului prea liberale, reproșându-i faptul că aprecia monarhia constituțională și nu regretase căderea autocratului Carol al X-lea. În luna august publică romanul La Peau de chagrin (Pielea de sagri), interesantă poveste fantastică în jurul căreia se oglindește întreaga viață a Parisului. Succesul obținut de prima carte literară semnată
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
înfrânt în Bătălia de la Boyne în vara lui 1690, Iacob s-a întors în Franța, trăindu-și restul vieții sub protecția vărului și aliatului său Ludovic al XIV-lea al Franței. Iacob este cunoscut în special pentru credința sa în monarhia absolutistă, precum și pentru încercările sale de instaurare a libertății religioase. Amândouă s-au lovit de împotrivirea parlamentului englez, și a majorității populației. Parlamentul, opunându-se tendinței absolutiste din alte țări europene, precum și pierderii de către Biserica Anglicană a supremației legale, a
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
chin. 孙逸仙/孫逸仙, Sūn Yìxiăn) și abdicarea ultimului împărat chinez „Pǔ Yí, la 12 februarie 1912. Al doilea președinte al Republicii Chineze, Yuan Shikai, se va declara însă împărat (in 1916) restaurând (intre 22 decembrie 1915 - 22 martie 1916), o monarhie mai puțin importantă din punct de vedere istoric si nerecunoscuta ca atare.
Dinastiile Chinei () [Corola-website/Science/310396_a_311725]