5,105 matches
-
tabăra celor socotiți "indezirabili", pentru că subminau "dictatura proletariatului". Autoritățile sovietice, în deplină complicitate cu cele maghiare, aveau de altfel să-l "izoleze", condamnîndu-l la 25 de ani muncă forțată și deportîndu-l în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. A petrecut în "paradisul muncitoresc" șase ani, în tabere de reeducare din Siberia, Kazahstan sau din Munții Urali. În noiembrie 1955 a fost "retrocedat" Ungariei comuniste ale cărei autorități, nemulțumite de rezultatul "reeducării", l-au obligat la o detenție suplimentară, de data aceasta în țară
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cei mai importanți reprezentanți ai mișcării, Constantin Stere, provenea din Basarabia. Poporanismul a fost o reacție împotriva marxismului, care nu prea oferea mare lucru țărănimii. Mulți intelectuali est-europeni considerau că marxismul are motivație doar în țările industriale occidentale. Nici o mișcare muncitorească nu avea vreun sens fără o clasă muncitoare care să merite acest nume. Marxismul era foarte ambiguu în privința țărănimii. Țăranii alcătuiau o clasă cu mentalitate mic-burgheză; marxiștii făceau eforturi serioase ca să atragă proletariatul rural lipsit de pămînt. Trebuia găsită o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
parte săracă. Adevărații naționaliști susțin că națiunea cuprinde toate clasele. Acum, la sfîrșitul secolului al XX-lea, să medităm asupra cîtorva vise mesianice ale mileniului: cum au devenit ele realitate? Încotro a luat-o Revoluția Rusă? A devenit oare naționalismul muncitoresc o stradă cu sens unic? A fost Tito comunist, naționalist, sau și una și alta? Erau absurditățile comunismului albanez motivate de marxism sau de experiențele naționale anterioare? A fost Ho Și Min naționalist? Oferă comunismul vreo explicație în privința lui? Care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
altor democrații victorioase) era atît de mare, încît toate noile state naționale din Europa centrală și de sud-est adoptaseră sisteme democrate; așa cum a făcut și România. Toate aceste schimbări erau consfințite de noua constituție din 1923. Dar instaurarea unei democrații muncitorești este mai dificil de realizat. În zona aceasta, condiții favorabile democrației existau doar într-o singură țară: Cehoslovacia, mai ales în Boemia. Acolo, democrația ar fi reușit să se instaureze. În rest (mai ales în România), democrația, ca să-l cităm
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trecutul, trecând În tabăra Învingătorilor. Ca membri de partid, funcționari locali, informatori și polițiști, erau ideali pentru nevoile statului comunist. La urma urmei, noul sistem era extrem de asemănător cu precedentul: comuniștii au preluat pur și simplu instituții naziste precum organizația muncitorească a partidului (NSDAP) sau gardienii de bloc*, schimbându-le doar numele și conducerea. Dar naziștii erau adaptabili și pentru că erau șantajabili. Autoritățile sovietice erau pregătite să conspire cu foștii inamici, mințind cu privire la natura și amploarea nazismului În estul Germaniei - În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și după aceea - poate și pentru că practicau atacurile violente asupra adversarilor rămași, intimidarea la secțiile de votare și falsul grosolan În numărarea voturilor. A urmat apoi, sistematic, formarea unor guverne În care Partidul Comunist (sau nou-formatul partid „al Unității” ori „Muncitoresc”) era clar majoritar: partenerii de coaliție, dacă existau, aveau doar un rol nominal. Reflectând tranziția de la coaliții de uniune națională la monopolul comunist asupra puterii, strategia sovietică a redevenit În anii 1948-1949 radicală; obiectivele sale erau: o etatizare extremă, colectivizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cu toate acestea, ei ar fi rămas Întotdeauna o minoritate insignifiantă din punct de vedere electoral. Partidul țărănesc Polonez al lui Stanis³aw Miko³ajczyk număra 600.000 de membri În decembrie 1945, de zece ori mai mulți decât comuniștii din Partidul Muncitoresc Polonez (devenit, după asimilarea socialiștilor În decembrie 1948, Partidul Muncitoresc Unit Polonez). Dar Miko³ajczyk, care fusese În timpul războiului prim-ministru al guvernului polonez În exil, era dezavantajat fatal de Încăpățânarea tipic poloneză cu care partidul său era deopotrivă antinazist și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
insignifiantă din punct de vedere electoral. Partidul țărănesc Polonez al lui Stanis³aw Miko³ajczyk număra 600.000 de membri În decembrie 1945, de zece ori mai mulți decât comuniștii din Partidul Muncitoresc Polonez (devenit, după asimilarea socialiștilor În decembrie 1948, Partidul Muncitoresc Unit Polonez). Dar Miko³ajczyk, care fusese În timpul războiului prim-ministru al guvernului polonez În exil, era dezavantajat fatal de Încăpățânarea tipic poloneză cu care partidul său era deopotrivă antinazist și antisovietic. Așa cum aveau să demonstreze evenimentele ulterioare, lui Stalin nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partidele comuniste din Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Franța, Italia și, bineînțeles, URSS pentru o Întâlnire la Szklarska Porêba, În Polonia, la sfârșitul lui septembrie 1947. Scopul declarat al Întâlnirii era constituirea Kominformului (Biroul Informativ al Partidelor Comuniste și Muncitorești), un succesor al Internaționalei Comuniste, menit să coordoneze activitatea comunistă internațională și să amelioreze comunicarea Între Moscova și partidele-satelit. Dar obiectivul real al Întâlnirii și al Kominformului Însuși (care s-a reunit de numai trei ori Înainte de a fi desființat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încarcerați sau exilați, ce mai amenința realmente monopolul sovietic al puterii? Intelectualii puteau fi cumpărați sau intimidați. Armata era la dispoziția forțelor sovietice de ocupație. Singurul pericol semnificativ pentru regimurile comuniste erau protestele populare, care puteau eroda serios legitimitatea statului „muncitoresc și țărănesc”. În primii ani, Însă, democrațiile populare nu erau deloc nepopulare În rândul celor pe care pretindeau că Îi reprezintă. Dimpotrivă: distrugerea claselor de mijloc și expulzarea minorităților etnice au deschis perspective de ascensiune socială pentru țărani, muncitori și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Persecuțiile din Polonia și Germania de Est, deși au aruncat mii de bărbați și femei În Închisoare, nu au condus la procese publice majore. Exista și În Polonia un candidat pentru rolul de Tito-Kostov-Rajk: W³adis³aw Gomu³ka, secretar general al Partidului Muncitoresc Polonez și vicepreședinte al Consiliului polonez de Miniștri. Gomu³ka criticase deschis planurile de colectivizare În Polonia și era cunoscut ca adept al „căii naționale” poloneze spre socialism. Criticat de staliniștii fideli din partid, În august 1948 el a fost Înlocuit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
năvală În Iugoslavia (cea dinaintea schismei) să participe cu sudoarea frunții la reconstrucția căilor ferate. În august 1947, Italo Calvino scria cu entuziasm despre tinerii italieni care făceau voluntariat În Cehoslovacia. Ideea fascinantă a unui nou Început, adularea unei comunități muncitorești mai mult sau mai puțin reale, admirația pentru Soviete (și atotputernica lor Armată Roșie) constituiau tot atâtea mijloace prin care tânăra generație postbelică se distanța de originile sociale și de trecutul național. Hotărârea de a deveni comunist (sau marxist - ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Noii Înțelegeri care promovau un rol activ al statului În economie și societate și aveau simpatii de centru-stânga. Dar era și o consecință directă a politicii americane. Federațiile sindicale, serviciile secrete și Departamentul de Stat al SUA vedeau În partidele muncitorești și social-democrate bazate pe sindicate cea mai bună pavăză În calea comunismului, În special În Franța și Belgia (În Italia, unde configurația politică era diferită, Statele Unite au investit speranțele și cea mai mare parte a fondurilor În creștin-democrați). Până la jumătatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și liderii sindicali deopotrivă exaltă amatorismul antreprenorial, indiferent de efectul asupra productivității. Trei milioane de britanici, bărbați și femei, frecventau săptămânal săli de dans autorizate, iar la Începutul anilor ’50, numai În orașul Yorkshire din Huddersfield ființau 70 de cluburi muncitorești (deși generația tânără manifesta deja mai puțin interes pentru aceste tipuri de activitate socială). Asupra Europei continentale plana aceeași senzație că timpul s-a oprit În loc. Viața rurală din Belgia părea ieșită de sub penelul lui Millet: fânul era strâns cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
profund catolic - votase pentru creștin-sociali, un partid conservator și provincial care nu agrea străinii și schimbările. Spre deosebire de social-democrați, creștin-socialii nu aveau dorințe pangermaniste: ar fi fost absorbiți de o Germanie urbană și majoritar protestantă. Dar nici nu simpatizau politica mișcării muncitorești vieneze; În 1934, lovitura de stat pusă la cale de dreapta a distrus bastionul social-democrat din „Viena roșie” și, odată cu el, democrația austriacă. Din 1934 până la invazia nazistă, Austria a devenit un regim clerical autoritar, În care partidul catolic deținea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la fiecare nivel (de la stat la municipalitate) și să asigure prin mecanismele puterii bunăstarea diverselor categorii sociale care formau baza lor electorală. Cu excepția laturii religioase, această descriere se potrivește și principalelor partide de opoziție - Partidul Muncii În Olanda și Partidul Muncitoresc (devenit mai târziu Socialist) Belgian. Ambele erau mai apropiate de modelul nord-european al unei mișcări muncitorești sindicale decât de partidele socialiste mediteraneene, cu moștenirea lor radicală și discursul adesea antiecleziastic, și nu se jenau să concureze pentru putere (și să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sociale care formau baza lor electorală. Cu excepția laturii religioase, această descriere se potrivește și principalelor partide de opoziție - Partidul Muncii În Olanda și Partidul Muncitoresc (devenit mai târziu Socialist) Belgian. Ambele erau mai apropiate de modelul nord-european al unei mișcări muncitorești sindicale decât de partidele socialiste mediteraneene, cu moștenirea lor radicală și discursul adesea antiecleziastic, și nu se jenau să concureze pentru putere (și să Împartă roadele acesteia) cu catolicii. Echilibrul politic postbelic al țărilor de Jos s-a născut exact
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Deși mulți erau În continuare nemulțumiți de rolul țării În noua Comunitate Economică Europeană (CEE), ei au acceptat apartenența Germaniei la blocul vestic și necesitatea de a deveni un Volkspartei care transcende barierele sociale (În loc să se bazeze exclusiv pe nucleul muncitoresc) pentru a putea contesta cu șanse de succes omnipotența lui Adenauer. În timp, reformiștii din PSD au avut succes: partidul și-a ameliorat procentul la alegerile din 1961 și 1965 și a intrat În 1966 Într-un guvern de coaliție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Peter Sellers). Filmele de mai târziu, poreclite „drame de bucătărie” fiindcă Înfățișau viața de zi cu zi necosmetizată, erau jucate de o pleiadă de actori tineri - Tom Courtenay, Albert Finney, Richard Harris și Alan Bates. Ele erau plasate În comunitățile muncitorești din Nord, cu limbajul și accentele corespunzătoare. Anglia apărea ca o lume divizată, Înăcrită, cinică și Împietrită, cu iluziile spulberate. Singurul lucru pe care filmele de la Începutul anilor ’50 și cele de la Începutul anilor ’60 Îl aveau În comun era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alimenteze și să multiplice protestele care au continuat toată toamna, Într-o țară imperfect sovietizată, unde cei mai mulți comuniști de la vârf scăpaseră nevătămați din epurările postbelice. În octombrie 1956, Îngrijorat de perspectiva pierderii controlului asupra stării de spirit a populației, Partidul Muncitoresc Unit Polonez a decis Îndepărtarea mareșalului sovietic Konstantin Rokossowski din postul de ministru al Apărării și excluderea lui din Biroul Politic. În același timp, partidul l-a ales ca prim-secretar pe W³adis³aw Gomu³ka În locul stalinistului Boles³aw Bierut. Această schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comuniste; În aceeași perioadă au fost Închiși peste 150.000 de oameni, dintr-o populație de mai puțin de 9 milioane. Nagy a rămas prim-ministru până În primăvara anului 1955. În acel moment, Rákosi - care, Împreună cu alți veterani din Partidul Muncitoresc Maghiar, Încercase să-l submineze pe colegul lor Încă de la revenirea la conducere - a reușit să convingă Moscova că Nagy nu putea menține un control ferm Într-un moment În care Uniunea Sovietică se afla sub amenințarea expansiunii NATO, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Varșovia. În aceeași seară, la 19.50 , Nagy anunța la radio că Ungaria era de acum Înainte o țară neutră și cerea Organizației Națiunilor Unite să Îi recunoască noul statut. Declarația a avut un larg ecou În țară; consiliile muncitorești din Budapesta, care erau În grevă de la Începutul revoltei, au răspuns cu un apel de reluare a lucrului. Nagy Îi atrăsese În sfârșit de partea sa pe majoritatea celor care Îi suspectaseră intențiile. În aceeași seară În care Nagy lansa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
n-a fost nici o clipă pus sub semnul Întrebării: În pofida unei rezistențe solide, forțele sovietice au pus stăpânire pe Budapesta În mai puțin de 72 de ore și, la 7 noiembrie, a fost instalat guvernul lui János Kádár. Unele consilii muncitorești au supraviețuit Încă o lună - Kádár preferând să nu le atace direct -, iar grevele sporadice au continuat până În 1957: conform unui raport confidențial din 22 noiembrie 1956 către Comitetul Central sovietic, lucrul În minele de cărbune ale Ungariei fusese redus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și mai peste tot, membrii de partid tineri și educați au plecat În valuri 17. Ca și intelectualii de stânga necomuniști, ei fuseseră atrași atât de promisiunea reformelor poststaliniste În URSS, cât și de Însăși revoluția maghiară, cu consiliile ei muncitorești, inițiativele studențești și ideea că până și un partid aflat la putere În blocul sovietic se putea adapta și putea asimila noi direcții. Hannah Arendt, de exemplu, credea că apariția consiliilor (și nu reînvierea partidelor politice de către Nagy) a semnificat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ministru. „Consecința directă a Înăbușirii sângeroase a revoluției”, a spus el mulțimii adunate, „este aceea că a trebuit să ne asumăm responsabilitatea falimentului și să căutăm o cale de ieșire din fundătura asiatică În care eram Împinși. Realmente, Partidul Socialist Muncitoresc Maghiar a furat viitorul tinerilor de azi În 1956”. Xtc "X" Era bunăstăriitc "Era bunăstării" Hai să fim cinstiți: ai noștri n-au dus-o niciodată atât de bine. Harold Macmillan (20 iulie 1957) Admasa e, pe scurt, Întregul sistem
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]