60,569 matches
-
cu și despre cerșetorii patriei, și, aș vrea să-mi răspundeți la câteva Întrebări. Antoniu ridică privirea, pentru că vocea i se pare foarte cunoscută. În fața lui stă Plăcințica, În carne și oase, da, ea este!. Ține În mână un reportofon negru, ceva mai mare ca o cutie de chibrituri, pe care Îl Îndreaptă radioasă spre el.. E tunsă scurt, băiețește și are la gât un șirag din scoici de mare, de care e prinsă o cruciuliță de argint. E Îmbrăcată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ți l-am spus de mult.,, -Scoate-ți-l dracului de acolo, mai repede! Mascatul, un uriaș de aproape doi metri, slujitor neînduplecat al legii, cu pistolul la cingătoare, clipește amenințător din ochi Ăde fapt singurii care i se vădă, de sub cagula neagră trasă pe cap. Are o respirație șuierătoare care se aude de la câțiva metri și bate din picior cu furie. Cotrobăie cartierul de câteva zile și nopți, căutând un evadat periculos, și au dat peste un mort, și un câine care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
noastră. Numai cu o asemenea femeie, rațională prin excelență, miaș fi putut înșela soția. Stăteam în pat, pe jumătate îmbrățișați, în fața focului din camera lui Georgie. Ea se sprijinea de umărul meu în timp ce eu studiam o șuviță din părul ei negru și mă minunam din nou văzând ce multe fire auriu-roșcate găseam. Avea părul foarte lung, complet drept, ca o coadă de cal, și poate la fel de aspru. Camera lui Georgie era cufundată în penumbră, luminată acum doar de focul din cămin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
extraordinara colecție de planșe de Audubon, originale, care împodobeau scara interioară a casei noastre. Georgie nu-mi aparținea. Georgie pur și simplu exista. După ce-și trase ciorapii, Georgie se lăsă pe spătarul fotoliului uitându-se la mine. Pe lângă părul negru și bogat avea ochii de un albastru-cenușiu deschis. Fața lată, cu trăsături bine conturate, nu era chiar delicată, în schimb pielea neobișnuit de palidă avea ceva din finețea fildeșului. Nasul mare și puțin cârn - care pe ea o exaspera și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o stare euforică. Împăcat cu lumea și cu mine însumi respiram aerul plăcut și cald stând relaxat în cochilia multicoloră, strălucitoare pe care o creasem eu și Antonia, unde se îmbinau armonios mătasea și argintul și lemnul de trandafir, mahonul negru și auriul patinat, toate așezate pe un fundal de verde Bellini. Sorbeam din paharul aburit plin cu Martini aromat, pe care tocmai îl pregătisem pentru noi amândoi și cred că mă consideram cel mai norocos om din lume. În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
prin fața șirului de stampe japoneze care împodobeau peretele din față așa încât din spatele lui se strâmbau la mine fețe de bandiți. Capul lui, cu părul tuns scurt, se mișca pe fundalul în nuanțe de bleu palid al stampelor, traversat de tușe negre de cărbune. Aerul cald și uscat ca o adiere era pus în mișcare de un ventilator invizibil. Transpirasem. — Antonia și cu mine am fost foarte fericiți, am zis. Sper că nu ți-a creat o falsă impresie în privința asta. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să-mi caut din priviri sora. Am văzut-o imediat și am observat că se îmbrăcase în întregime în negru, din instinct, desigur. Se apropie și ridică spre mine, ca să o sărut, fața mică și palidă umbrită de o beretă neagră de catifea. Farmecul lui Rosemary vine din faptul că e percepută ca fiind petite. Are fața lungă, nasul puternic și gura conturată, toate specifice neamului Lynch-Gibbon și toate la dimensiuni reduse, atenuate și acoperite de o piele puțin pistruiată, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-mi vine să cred, spuse Rosemary. Să vă despărțiți voi, tu și Antonia, după atâta timp! Crede-mă, am fost grozav de surprinsă. Satisfacția ei era aproape insuportabilă. M-am uitat în jos la picioarele ei mici încălțate cu cizme negre cu tocuri înalte. — V-ați înzăpezit la Rembers? Nu ne-am înzăpezit cu adevărat, răspunse ea, deși parcă acolo a nins mai mult decât aici. Nu ți se pare curios acum la țară ai impresia că ninge mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în urmă cu mulți ani am făcut niște capete de personaje fantastice. — În perioada de căutări. — Exact. Dar până atunci nici nu-mi dorisem să modelez capete omenești imaginare. Mișcă puțin lampa și lumina, căzând oblic pe model, trasă linii negre între fâșiile de lut. — De ce sculptorii de azi nu fac asemenea capete? am întrebat. — Nu știu, răspunse Alexander. Noi nu mai credem în natura umană în felul în care credeau vechii greci. Între simbolul schematizat și caricatură nu există nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
încadrau satele pierdute, ca de porțelan, Sibford Gower și Sibford Ferris. Zăpada mută cădea drept dintr-un cer fără vânt și prin ușa deschisă îi percepeam liniștea concretă. Eram izolați ca într-un mormânt. Apoi, semnalată doar de un contur negru estompat, ca într-o pictură chinezească, am văzut o mierlă zburând spre cuibul ei ascuns sub un tufiș; și-a întors capul spre noi și a pornit tăcută mai departe zburând aproape de covorul de zăpadă. În ultimele raze ale amurgului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o mierlă zburând spre cuibul ei ascuns sub un tufiș; și-a întors capul spre noi și a pornit tăcută mai departe zburând aproape de covorul de zăpadă. În ultimele raze ale amurgului i-am zărit ochiul și ciocul portocaliu. „Mierloiul negru și glumeț Cu ciocul lui gălbui...“ — Citatul tău se potrivește chiar prea bine, frățioare, zise Alexander. — Prea bine? Nu-ți amintești mai departe? — Nu-mi mai amintesc. „Și sturzul, meșter cântăreț Și sprintenul scatiu, Și vrăbii, grauri, ciocârlii, Și cucul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vizibil evreiești, puțin impertinente. Avea buzele arcuite, gura absolut dreaptă și ochii înguști. Honor Klein trecu de barieră și se opri să privească în jur. Era încruntată, puțin buimacă în lumina gălbuie sinistră. Nu purta pălărie și pe părul ei negru scurt se formaseră deja picături de la umezeala din aer. —Doamna doctor Klein? am spus. S-a întors spre mine și m-a privit. Era clar că n-avea habar cine sunt. — Sunt Martin Lynch-Gibbon, am spus. Ne-am cunoscut mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
grav. O să vă duc acolo imediat. Mașina e în fața gării. Dați-mi voie să-l duc eu pe ăsta, și am luat cel mai mare dintre pachete. În timp ce mi-l întindea, Honor Klein s-a uitat la mine. Ochii ei negri, înguști, care în lumina nefirească păreau stropiți cu roșu, aveau un aer puțin oriental cum se întâlnește uneori la femeile de origine evreiască. În privirea aceea licări ceva animalic și respingător. — Nu m-aș fi așteptat la un asemenea gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
puțin aduși și apoi, dezvăluit doar pentru o clipă, spatele piciorului întors și încordat, un pantof solid cu talpa de crep, și curba durdulie a gambei acoperite de un ciorap tricotat, în dungi albe și cafenii, traversate de o cusătură neagră. M-am concentrat din nou asupra drumului. Cusătura arcuită îmi aminti doar pentru o clipă că însoțitoarea mea este femeie. Când am ajuns la Pelham Crescent ceața se mai ridicase. Am deschis ușa masivă, care stă tot timpul descuiată, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
amabil, domnule Lynch-Gibbon, dar nu vin în casa asta pentru prima oară. Trecu pe lângă mine și deschise autoritar ușile salonului. Salonul era scăldat în lumina aurie a focului, iar mirosul puternic de rășină de la lemne umplea încăperea. Lămpile cu abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia și Palmer nu ne așteptau. Ședeau unul lângă altul pe două scaune cu spătar, aproape de foc. Palmer își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
parcă arăta mai puțin rău decât ieri, la gară. Își lustruise pantofii cu bot pătrat. Părul scurt, drept și unsuros, îi înconjura fața palidă ca de ceară, cu trăsături evreiești, ca o perucă tunsă. Ochii înguști semănau cu două așchii negre. Mă întreb, zise ea, dacă vă dați seama câtă consternare le-a produs atitudinea dumneavoastră îngăduitoare. Din nou am fost surprins. — Greșiți, am spus și apoi am continuat: Oricum n-am nici o putere. Iar dacă am ales să mă port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Nu mă număr printre sălbaticii dumneavoastră, doamnă Klein, am spus, și nu cred în vendete. Atunci mi-am amintit că și despre ea se spusese că este sălbatică. Lipită de ușă și încordată, atât de aproape de mine, îmi părea ceva negru și intangibil. — Zeii întunericului nu pot fi păcăliți, domnule Lynch-Gibbon, spuse ea șoptit. Poate că nu e treaba mea dacă sunteți hotărât să vă arătați slab și să vă abandonați soția. Dar în viața asta totul se plătește, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Cred că dumneavoastră nu lăsați niciodată să vă scape cineva fără să plătească, doamnă doctor, am spus. S-a întors spre mine și mi-a zâmbit pe neașteptate, arătându-și dinții albi puternici, iar ochii i se făcură două fante negre strălucitoare, mai înguste decât înainte. În ceea ce mă privește, oamenii plătesc pe măsura câștigului, spuse ea. Ați dat dovadă de multă răbdare, domnule Lynch-Gibbon. La revedere. Și deschise ușa. 10 — Vasăzică, ai cam încurcat-o, nu-i așa, trișor bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
căscată, iar apoi m-am așezat brusc pe fotoliu, de parcă aș fi fost îmbrâncit. — Și ea de unde știe? am întrebat. — Eu i-am spus, răspunse Georgie. Ședea acolo, gravă, palidă și demnă, cu un picior adunat sub ea. Purta ciorapi negri. Își aranjă fusta și întoarse spre mine o față ca de oțel. — Înțeleg, am rostit. De mânie mă aprinsesem la față și-mi pierdusem răsuflarea. După o clipă, când m-am simțit în stare să vorbesc din nou, am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cuvinte. Ba chiar le-am rostit fără să mă bâlbâi și fără să mă înec. N-a leșinat nimeni. Întâlnirea a avut loc în salonul locuinței lui Palmer. Draperiile din catifea violet erau trase, ascunzând înserarea, iar tapetul cu trandafiri negri pufoși, luminat de flăcările jucăușe, ne înconjura ca o pădure ostilă. Pe măsuță lămpile cu abajururi întunecate aruncau fascicule înguste de lumină peste colecția de cristaluri a lui Palmer, făcându-le să scânteieze din când în când în mod misterios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o pădure ostilă. Pe măsuță lămpile cu abajururi întunecate aruncau fascicule înguste de lumină peste colecția de cristaluri a lui Palmer, făcându-le să scânteieze din când în când în mod misterios, dar semnificativ. Antonia stătea în picioare pe covorul negru gros din fața căminului. Lângă ea, pe o măsuță acoperită cu mozaic, era pregătită o tavă cu băuturi și trei pahare. Avertizată printr-un telefon, Antonia era gata. Antonia, care acordase o atenție mai mare decât de obicei înfățișării sale, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
șold cu închietura răsucită spre spate, o femeie între două vârste, elegantă, obosită, neliniștită, aflată atunci în acea stare de agitație atât de bine cunoscută și de dragă mie. Georgie, purtând fusta ei cafenie ponosită, un pulover albastru și ciorapi negri, arăta ca un copil. În mod deliberat și sfidător nu își schimbase cu nimic înfățișarea. Părul împletit era răsucit fără nici un pic de grijă și prins, cam caraghios, pe vârful capului. Era foarte palidă, iar paloarea accentua transparența pielii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
seama ce o făcea - în afara unui aer vag de autoritate - să semene cu fratele ei; căci adevărul este că Palmer era un bărbat frumos în timp ce ea era aproape urâtă. I-am privit atent obrajii supți ce licăreau ca ceara, părul negru, lucios și unsuros, tuns cu brutalitate. Era un model potrivit pentru un tablou de Goya. Numai linia nărilor și cea a buzelor sugerau, cu o putere de convingere evreiască, un posibil rafinament evreiesc. — Sabia e a dumneavoastră? am întrebat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
amândoi la baza scărilor - eu, gâfâind și strivindu-i brațul în strânsoarea mâinii, ea, încordată și privindu-mă cu furie. Amintindu-mi scena, am avut impresia că în clipa aceea și în cele care au urmat fața i se făcuse neagră. Încercând să-și elibereze brațul se smulse cu putere din strânsoarea mea. Ciudat e că nu părea prea surprinsă de ceea ce se întâmplă. Când a încercat să-și tragă mâna, eu am prins-o în altă poziție și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
strivit pe amândouă într-o singură mână de-a mea și m-am lăsat cu și mai multă greutate peste trupul ei, până când s-a liniștit. Îi vedeam fața la câțiva centimetri de a mea, îi vedeam cele câteva fire negre de pe buza de sus și dinții albi. M-am ridicat puțin și cu mâna liberă am plesnit-o de trei ori în plin peste față. A închis ochii și a întors capul încercând să se ferească. Asta mi-am amintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]