5,657 matches
-
ochi și trage; vulpea cade, dar în același moment cade și el pe spate, cufăndându-se pănă peste cap în zăpadă. Dimitrie Rosetti și Vadana care erau în apropiere aleargă imediat în ajutorul lui, crezând că i s-a întâmplat o nenorocire. Ași!... Șuțu se scoală flegmatic în picioare și prinde să-și scuture pălăria, hainele, buzunarile de zăpadă. Avea un aer cât se poate de caraghioz. Ce-ai pățit, Costică? Îl întreabă Vadana. Nimic! Ia mi-a dat pușca o palmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
se puteau întâmpla din cauza multelor interese private atinse prin faptul Unirei, a compețiunelor la Domnie, a influenților străine rău voitoare. Intrasem într-un necunoscut încărcat de cele mai mari pericole și o groază cuprinsese toate inimile. În această situațiune, câte nenorociri n-ar fi putut să cadă pe biata țară, dacă oamenii încercați de la 1848, care prin muncă și sacrificii au realizat Unirea, visul secular al neamului nostru, n-ar fi prezidat și de astă dată destinele țărei. Cu un an
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
unde ne mărturiseam unul altuia aleanurile sufletului și ne amestecam lacrimele cu spuma berei. Eram grozav de nenorociți, așa de grozav, încât astăzi, când mi-aduc aminte, îmi vine să surâd și să zic: dă-mi, Doamne, încă o dată acele nenorociri pe cap! Într-o zi de primăvară, un bun și iubit amic al meu, în desperarea dragostei sale, mă îndemnă să merg cu el la preumblare. Vreu să mă mai răsuflu la aer, îmi zise el; simt că mă înăduș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
astăzi. Însuși Hasdeu și răposatul V. A. Urechia, care erau capii mișcărei contra junimiștilor, au sfârșit prin a intra în rândurile lor, luând parte la multe din ședințele săptămânale ce se țineau în București, la Maiorescu și Iacob Negruzzi. Din nenorocire însă, a început de la o vreme să intre vrajba politică în cercul Convorbirilor literare. Prin imboldul lui Carp mai cu samă, s-a căutat a se da o coloare politică conservatoare societăței "Junimea", de unde ea fusese numai un grup de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fost în stare să-mi aduc aminte ce am bâiguit. Noroc că stăpâna rochiei avea pe lângă multă îngăduință și multe bolduri 167, încât reparația s-a făcut repede și iertarea mi s-a acordat prin un surâs. Dar, vai!... O nenorocire nu vine niciodată singură. Când s-a servit ceaiul, vroind să ofer un pahar uneia dintre domnișoare, în graba mea nesocotită, am răsturnat paharul așa că mi-am udat bleașcă surtucul 168 cel negru de sărbători, care mă prindea așa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fără mare beteșug din aceste două pățănii. Până aici, pot zice, că n-a fost nimic din cale-afară serios. Dar ceasul cel rău a sunat mai târziu, tocmai la miezul nopții, în momentul fatal, blestemat, în care se întâmplă toate nenorocirile. Așadar, pe la miezul nopții, pe când lumea se pregătea să se retragă, doamna gazdă mă întâmpină cu următoarea întrebare: Mă rog, domnule, sunteți cu trăsura aici? Da, cu trăsura, răspunsei eu în grabă, fără să-mi dau samă de urmările ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
așa de mare, încât din cauza crețului valurilor nici l-am fi putut vedea, chiar dacă ar fi continuat a se susținea pe suprafața apei. Cuprinși de groază, am început cu toții cei de la mal să strigăm: "O barcă!... O barcă!..." Dar din nenorocire pe vremea aceea nu era la "Paradis" nici o barcă de salvare. Una singură hârbuită se odihnea ironică pe uscat, răsturnată cu fundu-n sus. Pănă când s-o întoarcem și s-o târâm la apă, pănă când să găsim un băieș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
l-a apucat pe bietul om așa deodată, de bun cheful să se ducă la moarte sigură, căci nimene din câți au intrat în curentul cel periculos n-au mai revenit. Ceasul cel rău, nu altăceva... gândeam în mine. Când nenorocirea te paște, n-o poți înconjura; de-i în urmă, ea te ajunge; de-i înainte, tu o ajungi. Această tristă veste a făcut o impresiune enormă în tot cuprinsul orașului. Doxachi Hurmuzachi nu era un om ordinar. Descendent al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dintre ei îmi răspunse foarte politicos: Vedem ceva, dar noi singuri nu știm ce. Vreun butoi, vreo sfărămătură de barcă sau vrun cadavru. În tot cazul, e ceva care se apropie de mal. La cuvântul cadavru, care mi-a amintit nenorocirea de dimineață, mărturisesc că mi s-au tăiat picioarele. După câteva minute în adevăr am început și eu a vedea cu ochii liberi un punct care când dispărea, când iar apărea în crețul undelor și care împins de mișcarea fluxului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fi făcut felurite planuri care de care mai bine combinate de a mă apropia de dânsa, de a-i face cunoștința, de a-i declara dorul ce mă ardea; îmi compuneam chiar fraze anume cum să încep vorba, dar din nenorocire planurile mele de noapte se evaporau a doua zi la ivirea soarelui odată cu roua dimineței. Ceea ce mă paraliza cu deosebire era nesiguranța dacă dânsa împărtășește simțirea mea, căci aș fi preferat de o mie de ori să mor decât să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
decât mai târziu, dar și mângăierea își face mai ușor drum în inimă. Astfel, în cursul unui an cât am stat la școală, s-a potolit în mare parte și fără să bag de samă focul ce mă cuprinsese, încât nenorocirea nu mi s-a părut așa de nemărginită în fața faptului consumat al căsătoriei iubitei mele, deoarece căpătasem îndestulă limpezime de minte ca să judec că ea, străină fiind de toate aceste, nu putea, nu era datoare să aștepte pănă voi veni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
demnă de toată prețuirea. Ca și alți contemporani ai săi însă stimulați în efortul lor de cele mai umaniste intenții ea a supraapreciat posibilitățile educației în viața societății. Pentru Maria Montessori rezolvarea problemelor sociale depindea de educația copilului întrucît toate nenorocirile oamenilor se datoresc constrîngerii la care adultul a supus copilul (17, p. 355). După cum nu se poate susține că relele sociale se datoresc, în primul rînd, educației fie ea întemeiată și pe violență tot așa nu se poate spera la
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
aceea se spune că în politica internațională nu există prietenii veșnice ci numai interese veșnice (pe românește „interesul poartă fesul”). Calitatea prieteniei ca și a caracterului uman, se verifică la „proba focului”, la încercări dure, la vremuri grele, la mari nenorociri, catastrofe, calamități, detenții, prizonierat, când adevăratul om se arată prin capacitatea sa de a face sacrificii și dăruiri pentru aproapele lui, când egoismul e înlocuit de altruism, de iubire și bunătate dezinteresată. Și asta nu înseamnă să fii erou, asta
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Încercați să vă imaginați cum s-ar fi comportat românii noștri de la toate nivelurile într-o situație asemănătoare, cine ar mai fi putut opri sau controla jafurile, furturile, crimele, atacurile furibunde ale speculanților și doritorilor de îmbogățire și profit de pe urma nenorocirii altora. Această comparație trebuie să ne umple de respect față de supercivilizația și moralitatea poporului japonez și trebuie să ne dea serios de gândit cu privire la educația, instruirea și civilizația poporului român. Nu e destul să spunem că „asta este situația”, trebuiesc
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
etc. Așa a apărut categoria bocitoarelor de meserie, care urlă, plâng, bocesc pentru bani, folosind lozinci stereotipe ca „te-am văzut printre morminte” pe care le strigă în cimitir în timpul slujbei înhumării. În viața tineretului au fost multe exemple de nenorociri datorită acestui „ce-o să zică lumea”. Tineri care nu reușeau sau nu erau admiși la examene de admitere, ori erau eliminați din anumite școli, ajungeau la sinucideri. În vremea tinereții mamei mele, la Brașov, un verișor de al ei, Ioniță
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
ea”. Știind toate acestea mă întorc la prezentul nostru cel de toate zilele. Trecutul nu poate fi schimbat și nici reînviat, iar viitorul nu-l cunoaștem, nu îl putem afla și ar fi chiar dezastruos să știm de azi ce nenorocire ne așteaptă mâine. Ceea ce ne rămâne este prezentul, este acest moment schimbător, plasat într-un punct pe scala infinitului, această bucățică unică și individuală dăruită de destin fiecăruia dintre noi, această părticică din marele dar pe care ni l-a
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Belgrad, prin care Oltenia era reunită cu Valahia. Acordul acesta a inaugurat totodată o perioadă de liniște care a durat aproape treizeci de ani. În acest timp, domnitorii fanarioți, mai ales Constantin Mavrocordat, au depus eforturi ca să înlăture efectele marilor nenorociri abătute asupra țării ca urmare a proastei guvernări și a războiului. Reforma fanariotă. După încheierea păcii, ambele principate erau în stare de haos. Deosebit de disperată era situația de la sate, unde fuga în masă a țărănimii zdruncinase din temelii întregul sistem
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Rusiei pînă în 1856 și sub autoritatea marilor puteri pînă în 1878, după care a devenit clientă a Imperiului Habsburgic pînă în 1903, Bulgaria s-a aflat în sfera de influență rusească între 1878 și 1886, iar Grecia a avut nenorocirea de a avea trei protectori, care și-au păstrat poziția pînă în 1923. Gradul influenței exercitate de o putere protectoare depindea de împrejurările din vremea respectivă și de problemele implicate. Cu toate acestea, principiul general recunoscut al dreptului de supraveghere
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Dar, mă rog, se abține. Până la urmă, o fixează pe una. O să se ia de ea, bebeluș, ești în plus! O să-i zică. - Hai, dă o bere! Că merită și băiatu’! Hai că vreau să mă îmbăt și să fac nenorociri! Normal, tipa se vaită că n-are bani, ocazie cu care Pif începe iarăși lamentațiile despre viața asta nenorocită, toți te bate, toți te-njură. Atacă. Nu știe decât să atace. Pentru a nu fi atacat. Pentru că, de fapt, el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Cunoștea pe toată lumea. Public săptămâna viitoare o carte, spunea - și asta însemna că o să aibă bani. El era Poetul. Toată lumea știa ce înseamnă să-ți apară o carte. Îți luai o mașină cu banii ăia. Ahoe, Nichita, asta a fost nenorocirea lor. Ca să-și plătească măcar o parte din datorii, trebuiau să scrie la plesneală. Am fost cu el prin toate crâșmele, apoi am ajuns la el acasă. Dimineața, când să mâncăm ceva, n-avea cafea, zahăr, mâncare nu avea nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Astăzi aceste precepte de viață capătă valențe noi și de aceea ne permitem să cităm și Însemnările trecute sub nr. 12: „Oa menii nu sunt egali. Omul cel mai superior [sic!] trebuie să fie stăpânul cel mai mare. Nu e nenorocire mai groaznică decât atunci când puternicii pământului nu sunt primii dintre oameni. Atunci totul e fals, monstruos și toate merg de-a ndoaselea.“ Dacă l-am fi cunoscut mai bine pe C. Beldie și l-am fi ascultat, n-am fi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pe mama cum mă plânge, îmi strânge mâinile în mâinile ei, mi le sărută și se roagă Veniamin, nu pleca, nu pleca dragostea mea, copilul meu..., o văd pe sora medicală tristă ținând o lumânare aprinsă și gândindu-se Ce nenorocire a dat peste oamenii ăștia, tocmai acum de sărbători, are și ea o fetiță, bine că fetița ei e sănătoasă, îl văd pe șoferul salvării cum oprește mașina, își scoate căciula de pe cap, se închină și rostește Dumnezeu să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
împreună. Tata o săruta, o mângâia pe sâni, pe coapse, ca pentru a se convinge că nu este iluzie. S-a lăsat în genunchi și și-a îngropat fața între picioarele ei. Era dulce, era plină de viață, compensa toate nenorocirile pe care le suferise, cu ea putea să înceapă totul, încă o dată, mai bine. *** Seara târziu, când s-a întors în colonie, tata și-a mai spus în gând, a doua oară, că alunecă, alunecă ireparabil din propria lui viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
masă de pomenire pe care a pregătit-o mama, au venit și câțiva foști colegi ai lui Victor, pe care îi cunoștea destul de bine și Vlad. Dialogul cu ei a alunecat spre alte zone decât comentarea plină de regrete a nenorocirii. Aceștia l-au întrebat pe Vlad, mai degrabă convențional, formal, cum îi mai merge cu literatura și fratele meu mai mare, care până atunci se silise fără cine știe ce succes să joace rolul celui îndurerat, să stea tăcut și mohorât, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
una i-au scăpat, s-au scurs încetișor pe obrazul său, apoi au căzut în apa fiartă din albie și s-au pierdut. Mama era o femeie dârză, nimic nu o dobora, dar acum fusese copleșită: tot lanțul acesta de nenorociri era mai mult decât putea duce - moartea mea și a lui Victor, deportarea tatei și pierderea lui, iar acum arestarea lui Vlad... Nu înțelegea ce se petrece, nu-și mai simțea nici inima, nici trupul de durere și și-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]