5,144 matches
-
dați-mi premiul sau râdeți de mine, nu mă interesează. Sunt așteptat. - Știu. Și v-aș rămâne veșnic recunoscător dacă nu ați ajunge la întâlnirea programată. Nu va aduce nimic bun, ba chiar din contră, va fi o adevărată dramă. Oftă și își propuse să nu se enerveze în așa hal încât să-i bage moșului umbrela aia nenorocită pe gât. Chiar își imagină pentru câteva întreaga scenă, cu o umbrelă strânsă și introdusă în gura moșneagului isterizat, după care, atunci când
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o poftă nebună, iar curentul de aer îi biciuia obrajii. De la o fereastră situată la un etaj superior, o bătrână își făcu cruce, privind în urma lui. Apoi închise geamul, reveni în fotoliu, primi în poală un motan mare, tărcat, apoi oftă și apăsă un buton de pe telecomandă. Tocmai începea o emisiune de divertisment. Peste câteva secunde, imaginea bărbatului care gesticulase și vorbise de unul singur, înainte de a o lua la fugă, precum un urmărit de diavol, se estompă definitiv. 14 Saxofonistul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tâmpit! Agent imobiliar tâmpit! Roman tâmpit! N-a murit nimeni, n-am alergat după Lucia, nu m-am făcut de râs, niciun Detectiv nu va veni la ușă, pentru a-mi cere explicații. Trase draperia și privi către casa vecinului. Oftă. Era tot acolo. Bombardată de picăturile de ploaie, cu draperiile trase, adăpostind în ea un vecin care... trăia. O explozie nevăzută de nimeni care mi-a făcut creierul terci. Și mintea. Închise documentul word. Privi câteva secunde displayul, apoi mută
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Deșertul alb Elena Marin Alexe Deșertul se-ntinde ursuz și tăcut Difuz ca un spectru letargic și mut Cu lanțuri de ger omătul adună Flori înghețate pe-a iernii cunună În curtea din deal zăpada oftează Pașnică luna din nori o veghează Noaptea-i stăpâna tăcută si tristă Vântul se vaită în alb de batistă Nu se-aud câinii prin satele ninse Pe la ferestre zac lămpile stinse Tremură nucii ascunși prin vâlcele Cerul tânjește la hora
De?ertul alb by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83351_a_84676]
-
umplu un Întreg carnet cu notițe despre ce Îi plăcea și ce Îi displăcea ei. Și de ce, În fond, se presupunea oare că mie ar trebui să-mi pese câtuși de puțin de toate astea. — Mda, tipul e uluitor, a oftat Emily și și-a răsucit firul telefonului În jurul unui deget. Cred că a fost cel mai romantic weekend din viața mea. Bing! Ai primit un nou e-mail de la Alexander Fineman. Apasă aici să-l deschizi. Ooo, ce drăguț. Elias-Clark instalase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a pornit spre ușă. — Sună-mă dacă ai nevoie de mine, a zis el și a ieșit. — De ce a plecat Alex? a Întrebat Lily de parcă n-ar fi fost de față la Întreaga conversație. E ssupărat pe tine? — Probabil, am oftat eu și am strâns la piept geanta mea de poștaș din pânză de cort. În ultimul timp m-am purtat ca un rahat cu el. M-am dus până la bar să cer niște aperitive și pe când m-am Întors golănașul-de-Wall-Street
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cinci ore. Hainele mele puțeau a vomă și nu exista nici cea mai mică șansă de a găsi În șifonierul lui Lily ceva cât de cât acceptabil pentru Runway, mai ales de când mă hotărâsem să Îmi Îmbunătățesc look-ul. Am oftat, am tras o pătură peste ea și i-am pus deșteptătorul la ora șapte, ca să aibă oarece șanse să ajungă la ore În timp util, În cazul În care nu ar fi fost mahmură peste poate. — La revedere, Lil. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și am lipit‑o de marginea monitorului meu. Tocmai când mă pregăteam să telefonez unei foste colege de liceu care Îmi lăsase săptămâna trecută un mesaj pe robotul de acasă, a sunat telefonul. — Biroul Mirandei Priestly, am răspuns eu aproape oftând și m‑am gândit că nu există nimeni pe fața pământului cu care aș fi avut chef să vorbesc În clipa aceea. — Emily? Tu ești? Emily? Binecunoscuta voce a umplut până la refuz linia telefonică și a părut a se insinua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Cheamă o mașină de serviciu, pentru numele lui Dumnezeu. S‑a uitat la mine Încă vreun minut sau două, după care mi‑a luat rimelul din mână și mi‑a făcut semn să Închid ochii. Presupun că ai dreptate, am oftat, dar Încă refuzam să cred că seara mea de vineri avea să fie irosită Într‑o rochie de gală la Met, În Întâmpinarea unor tipi‑bogați‑dar‑tot‑țopârlani din Georgia și Carolina de Sud, cu o grămadă de zâmbete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cred că ea acceptă ca ceva atât de normal precum mononucleoza să reprezinte un pretext pentru absența de la serviciu. — Ei hai, fă‑mi plăcerea asta. În fond, viața mea o să fie iadul pe pământ În următoarele câteva săptămâni. Emily a oftat și am simțit prin telefon cum Își dă ochii peste cap. — Ei bine, nu a fost prea Încântată. De fapt, eu n‑am vorbit cu ea, dar doctorul meu a zis că l‑a tot Întrebat dacă mononucleoza e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
generală după notele mediocre pe care le luase În primăvară. M‑am uitat la ea cum trage Încă un fum și o dușcă din băutura ei care‑nu‑era‑apă. Nu părea să se afle pe drumul cel bun. A oftat din greu și a lăsat țigara să Îi atârne În colțul gurii În timp ce a vorbit. Țigara care i se mișca În sus și În jos, amenințând să cadă din clipă În clipă, Împreună cu părul vâlvoi, nespălat și machiajul mânjit, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
eu mă străduiam să pricep ce Îmi spusese. Aveam și eu coafeză și cosmeticiană? Eu nu făcusesm aranjamente pentru mine atunci când mă ocupasem de treaba asta pentru Miranda, deci cine o făcuse? A trebuit să Întreb. — Biroul de la Paris, a oftat ea. Tu reprezinți revista Runway, iar Miranda e foarte sensibilă la asta. O să participi la cele mai prestigioase evenimente din lume alături de Miranda Priestly. Doar nu‑ți Închipui că o să fii În stare să te ocupi singură de look‑ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Părea foarte, foarte departe, pierdut În propriile gânduri. — Ce s‑a Întâmplat? Mama mi‑a spus ceva, cum că ea era la volan și a lovit un taxi, sau așa ceva. Nu are nici o noimă. — Oh, e un Întreg coșmar, a oftat el, vizibil nefericit că nimeni nu Îmi spusese Încă totul. Nu prea știu precis ce s‑a‑ntâmplat de fapt, dar am stat de vorbă cu tipul cu care era atunci În mașină. Îl ții minte pe Benjamin, tipul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dat seama ce se Întâmplă, și ea a părut atât de speriată, Încât am avut impresia că avea să izbucnească În plâns. Dar când ușa tot nu s‑a deschis după ce s‑a izbit de câteva ori de ea, a oftat din rărunchi și a Început să cânte: „’Bye, ’bye, Miss American Pie, drove my Chevy to the levee, but the levee was dry, and good old boys were drinking whisky and rye, singing this will be the day that I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cu deosebit avânt. Apoi a urmat nedreptatea, imposibilitatea de a mă antrena pe teren mai mare, alungarea mea la coadă, Îndepărtarea din lotul R.P.R. Atunci am avut o strângere de inimă, am privit În jur la dușmanii triumfători, apoi am oftat (asta n-am auzit-o Însă decât eu) și am Început să mă antrenez mai departe În cele mai proaste condiții. Mândria mea era jignită, nu mai puteam face nimic, eram Învinsă. Atunci, am hotărât să nu mai concurez. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
bombarda cu cocoloașe de pâine, la care însă el nu lua seama, fiind acuma ocupat cu chestii serioase. Încetul cu încetul, totuși, entuziasmul proiectelor se potoli. Gavrilaș, obișnuit să ațipească după-amiază cîte-un ceas, începu să caște și apoi se întinse, oftând, pe pat. Marioara se cărăbăni la școală, iar doamna Gavrilaș se apucă să spele vasele. Plecă și Titu acasă la el, să se pregătească pentru masa de la Enache. Locuința lui era chiar în corpul de case de alături. O poartă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-ar fi complăcut în evocarea unor suferințe care le răscoleau sufletele. Ignat Cercel, mai tânăr ca Mogoș de ani, dar la înfățișare mai bătrân, cu priviri de câine de pripas, se uita numai la gura lui, clătina din cap, ofta și întrerupea mereu cu aceleași vorbe: ― Păi, ce să facem, oameni buni, ce să facem? Întreruperile aveau, fără voia lui, niște intonații atât de ciudate, durere și umilință resemnată, că oamenii îl săgetau cu priviri disprețuitoare, iar Toader Strîmbu, văduv
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să se plângă răcnind că nu-i ajunge pământul, Cârciumarul se repezi la jandarm și-l întrebă foarte zâmbitor dacă nu poftește să intre în horă. Jandarmul se roși; inima îl îndemna, dar frica de plutonier îi oprea avântul. Răspunse oftând că nu-i place jocul și primi în schimb să-i mai aducă o măsură. Asigurîndu-se astfel din partea jandarmului, Busuioc trecu iar la masa oamenilor: ― Văd că bateți apa-n piuă și n-ajungeți la nici o ispravă, iar Marin colea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Petre? răspunse Boiangiu prietenos. Petre se apropie respectuos, îi spuse cum domnul căpitan i-a dat drumul cu câteva zile mai înainte fiindcă s-a purtat bine și n-a avut nici o pedeapsă. Plutonierul îi mai puse câteva întrebări, mai oftă după viața de la București, unde a petrecut și el de vreo două ori înainte de a se însura, și apoi strigă către Pantelimon: ― Uite-așa să te porți și tu, băiete, ca dânsul, nu să-mi umbli cu rebeliuni! Îl amenință
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și linii superbe într-un singur corp. Umbla goală în apartamentul ei toată dimineața ca să se poată admira în voie. Raul Brumaru era ca un capriciu și o codiță, necesar unei femei elegante ca un cățel sau un talisman. El ofta de mult, ca și alții, în cele din urmă l-a acceptat, nu din iubire, ci din indiferență. Conta în lume ca un băiat spiritual și făcea figură onorabilă în suita ei. Se jena mai puțin de el decât de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căruța la cârciuma lui Busuioc, unde se strângeau totdeauna oamenii după biserică, și se dădu jos, iar pe muiere și pe fată le trimise înainte acasă. Pe afară, pe sub streșini, câțiva mai oropsiți se fereau de ploaie și-și spovedeau oftând nevoile. Chirilă dădu binețe și trecu înlăuntru. Luca Talabă se hărțuia cu primarul în mijlocul unei îngrămădiri de oameni care mai mult tăceau. Cum văzu pe Chirilă, Luca strigă bucuros, parcă i-ar fi sosit un ajutor: ― Bine că te aduse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tu, dragul mamei, târziu mai vii și greu mi-e și mie că sunteți mulți și nu mai știu cum să împart ca să-ți opresc și ție, să-i satur și pe ei, of, Doamne! Petre se așeză pe laviță. Oftă: ― Apoi nu stau nici eu de bine și de petreceri, mamă! Smaranda îi puse pe masă o farfurie cu mâncare. Un răstimp nu se mai auziră decât sorbiturile lui flămânde și molfăitul fălcilor. Pe altă laviță, într-un pat și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
taica pentru dânșii a muncit până l-a luat Dumnezeu... Sorbi ultimele linguri din farfurie. Tăcu îndelung. Se uita la flăcările roșii ce fâlfâiau în vatră cu un duduit leneș. Apoi cu glas mai molcom zise iarăși: ― Rabzi, rabzi și oftezi, până nu mai poți, ș-apoi... Iar tăcu și, după un răstimp, urmă gînditor: ― Că spuneau și oamenii și se sfătuiau cum să mai facă și ce să facă? D-aia am și întîrziat așa... Se întrerupse, parcă și-ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
auzit dumneavoastră, răspunse omul. Departe. Tocmai în partea cealaltă... ― Am auzit! se lăudă Marin Stan. Eu am și fost prin părțile celea când eram în armată, cu manevrele... Da oare și pe acolo tot așa greu o duc oamenii? ― Greu! oftă străinul, clătinând din cap. Parcă și mai greu ca pe aici, de-ți vine să-ți iei lumea-n cap. Crezi că eu de bine bat drumurile cu traista de icoane în spinare? Aoleu! N-a umblat cu treburi d-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din moșiile boierilor și să le dea oamenilor ca să aibă și ei... Se făcuse o tăcere grea în vagonul în care luminile galbene, aprinse singure, se legănau mereu și aruncau umbre ciudate când încoace, când încolo. Pe urmă, câțiva țărani oftară. Petre Petre, care nu deschisese gura toată vremea, mormăi cu o flacără în ochi: ― Apoi, până n-om pune mâna pe topoare, nici noi n-om... Se opri brusc, parcă vorbele i-ar fi scăpat din suflet fără voia lui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]