8,628 matches
-
spus el fără urmă de gelozie sau de pizmă. Mi se părea că lumea întreagă era a mea, că nu mai aveam nevoie de nimeni și de nimic, că norocul avea să asculte de acum orbește de mine. Nu mai pășeam, ci de-a dreptul zburam. Când mi-am luat rămas-bun de la genovez, mi-a strâns îndelung mâna, aplecându-se ușor înainte; eu am stat drept, cu capul sus, cu bărbia ridicată. Bătrânul mi-a ținut ferm mâna într-a sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
capul, doar greață, cețuri și dureri. Cala unde fusesem zvârlit mirosea a șobolan mort, a scânduri putrede, a trupuri de captivi care o umpluseră înaintea mea. Așadar, eram rob, fiule, iar sângele meu se simțea rușinat. Eu, ai cărui strămoși pășiseră în chip de cuceritori pe pământul Europei, urma să fiu vândut vreunui prinț, vreunui negustor bogat din Palermo sau din Neapole, din Raguzza sau, și mai rău, vreunui castilian care avea să mă facă să beau în fiece clipă întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de pildă al-Maamun, fiul lui Harun al-Rașid, fie ca Atotputernicul să le dăruiască mila Sa și unuia, și celuilalt! Când, a doua zi după această întrevedere, am ieșit pentru prima oară slobod, legănându-mi brațele, din incinta închisorii, când am pășit pe podul Sant’Angelo spre cartierul Ponte, nu mai păstram nici amărăciune, nici resentimente asupra captivității mele. Câteva săptămâni de stat în lanțuri grele, câteva luni de servitute blândă, și iată că redevenisem călător, făptură migratoare, ca în toate țările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-i lua prin surprindere pe romani atacând din lateral, încercau să treacă de valurile de pământ. Nimeriră însă în castrapila. Urlară din nou, de data asta de durere, cu gleznele și pulpele rănite de vârfurile ascuțite. Cei ce reușeau să pășească printre vârfurile lăncilor erau loviți de scuturile soldaților și se împiedicau în funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții, împinși din spate de tovarășii lor, încercau să evite vârfurile, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Antonius Primus înaintau cu mașinile de război și cu vignae, care, fiind construite în grabă, fură repede arse. Din înaltul zidurilor, vitelienii aruncau pietre și săgeți. Ambele armate luptau ca romanii, dar flavienii erau mai îndârjiți; continuau să înainteze, pășind peste cadavre și ridicându-se pe umerii tovarășilor lor, îi apucau pe dușmani de mâini și le luau armele. Cremonezii luptau de partea vitellienilor. Erau mulți, pentru că erau zile de sărbătoare și din satele din jur venise o groază de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ritmul construcției întrecea orice imaginație. Undeva, unde câțiva oameni destoinici au pus o fărâmă din sufletul lor și au reușit să facă o rampă de lansare către un viitor pe care, copii atunci, abia îndrăzneam să-l visăm. Până când am pășit eu însămi în clasă cu catalogul, la o oră de practică pedagogică, nu știam că una dintre calitățile unui profesor este aceea de a lăsa pe viitorul om din fața lui să se exprime liber în domeniul pe care dascălul i-
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
Aerul vibră de parcă ar fi fost străbătut de săgeți. Avea patruzeci de ani și era sănătos-tun. Deși avea un început de chelie și un pic de burtă... ei, bine, îi plăcea această imagine; conferea greutate cuvintelor sale și inspira respect. Pășise în lume ferm și sigur pe sine, făcându-i de rușine pe tinerii ratați care pierdeau vremea prin oraș, ignorându-și responsabilitățile. Plesnindu-se peste piept și legănându-și brațele, alerga ușor în jurul curții. Mai târziu, pe când se ungea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Hungry Hop era ca o revărsare de pasiune și durere. Tremura, dar, dacă îi era teamă, cumva, refuza să o arate sau să o lase să pună stăpânire pe ea. Sau chiar să recunoască în sinea ei așa ceva. Din ce în ce mai curajoasă, pășea demnă în spatele superintendentului. Între timp, băiatul Hungry Hop, tremurând de departe mai vârtos decât ea, în timp ce curajul îi pălea cu fiecare clipă care se scurgea, era dus la clinica familială, cu urechea împachetată într-un tub de înghețată de vanilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cel mai groaznic. Frica își plimbă trupul mare, gras și sănătos pe niște picioare zdravene. Frica ne-a deocheat pe toți. E cât se poate de adevărat, omule. Surioară, nu încerca să te amăgești... Cât se poate de curând voi păși apăsat chiar în fața fricii. Asta am de gând să fac. Cineva trebuie să o facă. Mă voi opri chiar înaintea ei și îi voi spune: Uite ce e, sulă mare și tare. E cazul să încetezi. Prea te ții scai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o săptămână. După o lună capeți un aer special. Aerul unui om care trebuie să fure mâncare pentru a supraviețui. Cam asta ar fi. Gata. Nu mai poți să furi mâncare. De ce? Pentru că te ghicesc din clipa în care ai pășit în magazin. Imediat își dau seama că nu ai nici un ban la tine. Nici cel puțin amintirea banului. Închipuie-ți. — Sună dur. E dovada faptului că e o prostie să fii sărac. Ascultă, am văzut așa ceva. Nu e o noutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sărac, unul cu adevărat lipit pământului, un nomad newyorkez care zăcea cu fața în jos pe lespezile de piatră ca un buștean putred, în drumul fluviului de buzunare pline, care se perindau în valuri mai mari sau mai mici. În timp ce pășeam peste el, mi-am aruncat privirea în jos (părul țepos ca sârma, o ureche ca o rodie) și i-am spus destul de amabil: — Scoală-te, javră leneșă. Am trecut mai departe și l-am salutat pe Fielding, care tocmai ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
râs, a râs și Fielding, râsul lui plăcut, adorabil. în timp ce îmi oferea imaginea dinților lui albi (bombați, glumeți, sănătoși) mi-am spus într-o doară, Doamne, ce tip frumos. Când îmi voi lua zborul spre Cal pentru renovare, când voi păși gol în cabinet cu cecul în mână, cred că știu ce voi spune: „Dă-le-ncolo de schițe. La gunoi cu caricaturile astea. Vreau să fiu ca Fielding. Da, fă-mă ca pe Goodney. Dă-mi o față ca a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
trupuri, încălziți, gresați, îngrijiți, au cu toții o culoare senzuală: i se spune sănătate de taur. Așadar, această revărsare, această nevinovată catastrofă evoluționistă - ei, eu, și Holly sau Golly sau Lolly, vioaia mea amică cu rochia ei umflată de vânt - am pășit prin căldura turbată, îndreptându-ne spre fabrica de zgomot care stătea încordată pe buci, forțându-și constipația cu un urlet de coșmar. Am urcat scara care ducea la ușa ca o trapă, cu tranzistoare și cu cumpărături scutite de vamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prins viață cu o ușoară palpitație - și iat-o, Nunta Regală, aleea Mall potopită de lume, soarele, și caii care duc nuntașii la biserică la ora hotărâtă. Roșind și aruncând câte o privire fugară prin strălucirea acestei istorii, Lady Diana pășea maiestuoasă printre băncile din biserică, avându-l lângă ea pe șontâcăitul ei tată, în timp ce micuțele domnișoare de onoare chicoteau necontenit în preajmă. Iată-l și pe prințul Charles, de vârsta mea, în uniformă, stând printre prinții bățoși. Să aibă Fat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o fi spunând veseli? Pentru că toți par tare nefericiți.“ Așa e, mi-am spus eu. Al dracului de stupid, Fielding avea dreptate. A mai apărut o mașină a poliției urmată de o ambulanță, un om cu tricoul împroșcat de sânge pășind tăcut, o targă pe care era dus cineva cu o mână chircită făcând semne leșinate de adio străzii întunecate și zgrunțuroase. Martina și-a făcut o scurtă apariție, însoțită de Shadow, având în mână un pahar plin cu scotch și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prozaici pământeni, Pe drumuri a murit, De zurnetul de bani înăbușit, În lumea asta cu dugheni. * Crize Tristă, după un copac, pe câmp Sta luna palidă, pustie- De vânt se clatină copacul- Și simt fiori de nebunie. O umbră mormăind pășește... E om... atât, și e destul; Și-acum ne-om gâtui tovarăși: El- om flămând, eu- om sătul. Dar vezi... m-a ocolit acuma... El s-a temut, mai mult,- săracul... Pe luna palidă, pustie, De vânt se clatină copacul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
cotiugare Cu saci de făină Și plouă mai tare Pe crâșme murdare, Pe-un târg sărăcit- -Și-aici stă iubita... Plouă... Pe-un târg jidovit. * Belșug Culori și fum de toamnă, plâns de poet, Apa e rece, frunzele plouă- Vorbește încet, pășește încet, Că totul cade cu o jale nouă. Vinul, și mierea, și grâul tot Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut... Tuse, și plânset visele scot, Du-te, oriunde, frunză de lut... Și-o păsărică în grădina brumată, În
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
tu te-ai dus... Flori pe zări, în iarbă flori... Isus! * [Imn] II Să dorm... Să dorm, din ce în ce murind Deși oriunde e o reânviere... Iată sunt goale Dumbrăvile sacre- Poetul a plecat. Și dacă tu mai cauți, Pășind prin tăinuitul izvor; Pe mine nu mă vezi- Poetul a plecat; Să dorm... Să dorm, din ce în ce murind- Deși oriunde e o reânviere... * Dialog de iarnă Fereastra e-o poemă de plumb și de scântei... Orașul doarme troienit
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
rujate. Turnată în bronz, statuia are însă ceva sec și rău, o mică doză delicată de oroare: nu trăiește, dar nici nu este neînsuflețită... se mulțumește să arunce o privire glacială cerșetoarei care i-a deranjat destinul venusian, după care pășește mai departe, spre alte culmi olimpiene. Bătrâna cerșetoare rămâne prostită în mijlocul drumului, cu brațele-i suspendate în aer, a pomană... statuile vin și pleacă - ca poze într-un album - au încetat să mai simtă alunecarea, atingerile timpului... și gologanul refuză
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
paștele mamei ei ... Când el termină, în pauza scurtă, în tăcerea care se lasă acolo, bătrânica spune încet: eu sunt mama lui! și pe obrazul ei uscat încep să se prelingă lacrimi. Sunt mama lui, mai repetă bătrânica și pleacă, pășind nesigur ... Ce poate fi mai cumplit decât ca o mamă să audă cum propriul ei fiu o înjură de mamă? Ce s‐o fi întâmplând acasă la ea, când intră un asemenea descreierat, un astfel de gunoi uman ? ... Din nefericire
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
sunt aici ca să-l fac să se simtă astfel, în siguranță, în viața neschimbată și neschimbătoare de zi cu zi. Nici un vultur nu-l poate răpi, nici un vultur care să-l ia înapoi în trecut, trecutul e sigur, nu poți păși în el a doua oară, e stabil și galben și sfărâmicios trecutul. Degetul nevăzut a terminat de scris. închide cufărul, pune deoparte lucurile copilărești, gata, s-a terminat, el rămâne și nimic nu se va schimba nimic nimic nimic nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sugerez următorul lucru: n-ai vrea să vii și dumneata? Ce zici? Nu mă poți ispiti să urc pe munte, a spus Dolores, cu ochii scânteindu-i. Acolo sus e trecutul. Noi l-am lăsat în urmă. Nu mai putem păși a doua oară în trecut. Nimic nu se schimbă. Trecutul este definitiv. Pleacă. Stafia a oftat. — Atunci trebuie să-ți fiu dușman, i-a spus. Dragă doamnă O’Toole, îmi pare rău, crede-mă. Mai ales când văd că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
până și pe Virgil Jones, care chiar păru că se apropie de una din ferestre până când chipul său rotund o umplu. în perete se găsea o ușă cu o clanță de fildeș. Nu trebuia decât să o deschidă și să pășească afară și totul ar fi fost bine. Să controlezi Dimensiunile era ușor dacă știai ce faci, își spuse cu îngâmfare Vultur-în-Zbor. I se păru chiar că zărește o privire plină de respect în ochii domnului Jones. Gorful se simțea dezamăgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în cadrul unei singure generații cu o existență îndelungată. Oricum, domnule Vultur, eu nu știu ce direcție îți propui să adopți în domeniul ales de dumneata, dar aș putea oare să sper că nu vei perpetua tocmai acel mit? Vultur-în-Zbor simți deodată că pășește pe nisipuri mișcătoare. Vreți să spuneți, domnule, că Grimus nu există? întrebă el. Ignatius Gribb păru enervat. — Da, da, da, da, da! Spuse el. Normal că asta vreau să spun. Și nici prețioasa lui mașinărie, nici presupusele lui dimensiuni, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să-l amețească pe Vultur-în-Zbor. Erau ochi care-și cunoșteau puterea. O ușoară încruntare se ivi între sprâncenele Elfridei. — Intrați, intrați, exclamă Irina și, luând-o de braț pe Elfrida, îi conduse în salon. Ignatius Gribb murmură către Vultur-în-Zbor în timp ce pășeau amândoi în urma lor: — Doar un sfat, domnule Vultur. Fii atent. Irina și Elfrida, două păpuși delicate din porțelan, pluteau înaintea lor, palide și rafinate. Vultur-în-Zbor se gândi la schimbarea rapidă survenită în viața sa, de la violența clocotitoare din Elbaroom la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]