7,890 matches
-
dovedește originalitatea jocului său, foarte diferit de moda franceză, în Avertisment la Culegere (Avertissement au Recueil), în care colectează mici comedii jucate în franceză de Comedianții Italieni de la 1681 la 169735. Cine spune bun comediant spune un om care are profunzime, care joacă mai mult din imaginație decât din memorie; care compune, jucând, tot ceea ce spune; care știe să-l secondeze pe cel cu care se găsește pe scena teatrului: adică își combină atât de bine cuvintele și acțiunile cu cele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cei puternici, și acesta este aspectul ridicol pe care am căutat să-l pun în evidență, pentru a-l corecta dacă este posibil. "Goldoni evită tot timpul două excese, lacrimile și râsul farsei. El nu vrea să facă prea în profunzime apel la sensibilitatea spectatorului, care trebuie să-și păstreze judecata lucidă. Cât despre râs, lipsit la el de severitate, dovedește în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta nu sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care nu o va scrie, dar căreia îi trasează canevasul în cinci acte. De când s-a prăbușit Vechiul Regim, transformările sociale care au zguduit Franța în mai puțin de două generații, Revoluția, Directoratul, Imperiul, Restaurația, i-au modificat în profunzime gustul. "Ce schimbare de la 1785 la 1824! exclamă Stendhal, în Racine și Shakespeare. De două mii de ani de când cunoaștem istoria lumii, o revoluție atât de bruscă în obișnuințe, idei, credințe, poate că nu s-a mai întâmplat." Cât despre Hugo
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Prefața la Marie Tudor, nu este tragicomedia înălțătoare, lipsită de măsură, spaniolă și sublimă a lui Corneille; nu este tragedia abstractă, plină de amor, ideală și divin de elegiacă a lui Racine; nu este comedia profundă, plină de înțelepciune, de profunzime, dar prea nemilos de ironică a lui Molière; nu este tragedia cu intenție filosofică a lui Voltaire; nu este comedia cu acțiune revoluționară a lui Beaumarchais; nu este mai mult decât toate astea, ci toate astea la un loc; sau
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noi, și nu paiața care se zbuciumă pe scânduri. Opera de geniu ar fi cu siguranță cea în care numai actele personajelor ni l-ar prezenta în întregime, carne și spirit." Zola face elogiul lui Corneille, Racine și Molière, din cauza profunzimii analizei pe care piesele lor ne-o descoperă. Omenirea vorbește în personajele lor", scrie el în Autorii noștri dramatici. Totuși, le reproșează că au adus pe scenă, din dorința de universalitate, ființe ireale. Dornic să-i cuprindă pe indivizi și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dorim un erou real, analizat în mod savant, în picioare și în acțiune. Iată fără îndoială de ce naturalismul îi îngrozește pe autorii obișnuiți să pescuiască oameni de seamă în apele tulburi ale istoriei. Ar trebui să scotocească umanitatea prea în profunzime, să afle viața, să meargă drept la măreția reală și să o pună în practică cu o mână puternică. Și să nu nege nimeni această poezie adevărată a omenirii; ea a fost scoasă în evidență în roman, poate să fie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
amuseur", a creat o lume artificială în care se mișcă niște paiațe. "Talentul Domnului Sardou (...) este făcut în esență din abilitate și spirit, scrie Zola în Causeries dramatiques: el nu ar putea crea personaje reale și nici să pătrundă în profunzimea mizeriilor umane." Zola nu vede, în teatrul lui Emile Augier (1820-1889), care are meritul de a face satira burgheziei bogate, decât o urzeală de șabloane. Zugrăvirea mediului burghez pe care o oferă opera lui Henri Becque (1837-1899) nu-l satisface
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
disprețuind mai mult decât orice cabotinajul de joasă speță a unui mare număr de actori occidentali. Pentru același motiv ei așteaptă de la spectator, căruia îi cer o reconsiderare totală a lui însuși, o deplină participare, și doresc să transforme în profunzime locul teatral. 2.1. Artaud și "teatrul cruzimii" Două influențe alăturate, teatrele orientale și Suprarealismul, sunt la originea concepțiilor scenice ale lui Antonin Artaud (1896-1948). El este unul dintre primii, după Claudel, care a resimțit fascinația teatrelor orientale, în același
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
loc patetic și viu. Spectacolul este organizat în raport cu scena și pe scenă: el nu poate trăi decât pe scenă. Însă nu există niciun punct al perspectivei scenice care să nu capete acolo un sens emoționant." Actorul trebuie să caute în profunzimea sufletului său emoția vie, pe care o va comunica spectatorului. "Orice emoție, scrie Artaud în Un atletism afectiv (Un Athlétisme affectif), are baze organice. Prin cultivarea emoției în corpul său, actorul îi reîncarcă densitatea voltaică. A-ți cunoaște dinainte punctele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să ajungă la calm, astfel încât să se debaraseze de toate elementele străine de rolul său sau putându-i dăuna. El poate atunci să apară pe scenă pentru a-i comunica publicului angoasele traversate, dar în termeni limpezi, cuprinzători, simțiți în profunzime, inteligibili și elocvenți. În acest moment, publicul va fi mai afectat decât actorul, iar acesta își va păstra întreaga-i forță pentru ca s-o îndrepte acolo unde este mai multă nevoie de ea în reproducerea vieții interioare a personajului pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ciclului mecanic prestabilit", "Verigi în lanțul genealogic al literaturii române a absurdului, Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu se definesc unii pe ceilalți ca într-o ecuație reversibilă, presupusă de "jocul cu mărgelele de sticlă" al intertextualității" etc. În structura de profunzime, studiul Un veac de caragialism argumentează perenitatea creației lui Caragiale și infirmă, adiacent, opinia negativă, exprimată de E. Lovinescu în eseul Caragiale "considerabil prin lungime și sinteză" cum însuși îl caracteriza -, publicat în "Convorbiri literare", la cinci ani de la trecerea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
deopotrivă "chei spectacologice": scrisoarea, presa, semidoctismul, personajul care nu apare.26 Într-un articol pătrunzător, Alexandru George reafirmă 27 importanța coexistenței comicului cu tragicul în opera scriitorului român: "una din marile realizări ale prozatorului și dramaturgului Caragiale este varietatea și profunzimea acestei lumi, greu de întâlnit la alți autori comici, îngemănarea, împletirea și suprapunerea situațiilor celor mai bufe cu tragediile cele mai zguduitoare. Aceasta face particularitatea scriitorului nostru și o recomandă cu o notă de originalitate chiar în literatura universală.[...] Câte
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din scrierile caragialiene, prin participarea unei pletore de interpreți mai mult sau mai puțin avizați, mult mai puțin obiectivi. O privire retrospectivă asupra bibliografiei critice consacrate marelui dramaturg înregistrează cu un sentiment de exasperare faptul că, în afara câtorva analize de profunzime, aproape toate lucrările și articolele despre viața și opera lui Caragiale publicate, de pildă, între 1948-1962 se referă argumentat sau mașinal, cu o frazeologie găunoasă, previzibilă, cu sintagme prefabricate, cu efect sedativ, la "ascuțita critică antiburgheză și antimoșierească", la "combaterea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
identitate și cei din lumea liberă, de la care se așteaptă zadarnic un ajutor prin fapte și nu prin discursuri, rezoluții sau telegrame de solidaritate. Drama exilaților care "par să fi prins rădăcini în nefericirea lor"56, patriotismul lor, emoționanta omenie, profunzimea sentimentelor, contrastează cu superficialitatea și libertinismul parizienilor, toate puse pe seama unei posibile apocalipse care le-ar justifica dorința de carpe diem concretizată în desfrâu, ignorarea convențiilor, a tradițiilor, a moralei, printr-un comportament de inconștienți "măgari pe Vezuviu"57. Predominanta
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
place[...] E ca nuca, ... are coajă, dar are și miez...Ei, coaja o lapezi fără pagubă"50, după cum se exprimă un personaj al piesei. Comportamentul miticist și pișicher, de farsor simpatic, ascunde un suflet sensibil, pentru că Mitică e "băiat bun". Profunzimea sentimentelor, spiritul de sacrificiu, natura duală a caracterului, noblețea sufletească etc. sunt calități ascunse sub paravanul miticist al neseriozitații și al superficialității, aparențe impuse de un for interior, ca pandant al apelativului "Mitică", preferat în locul sugestivului dar neobișnuitului nume de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al lui Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche. Aceștia par a ilustra la fel de bine tipul Don Juan-ului bucureștean caragialesc, atât pe cel insinuat în Mitică Lefterescu din schița Five o'clock, cât și pe cel al cuceritorului cabotin Nae Girimea. Profunzimea psihologică, sondată experimental în romanul Hortensiei Papadat-Bengescu, modifică substanțial componentele clasice ale tipului, asimilate atât de bine modelului caragialesc. Preluarea și prelucrarea originală a acestui etalon este realizată pe un plan superior de către Mircea Eliade, prin includerea unei neașteptate dimensiuni
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin vocea ironică a ghidușei Trilifia "căderea guvernului"148. Autocrația limbajului delirant, marca decisivă a caragialismului, se poate reconstitui uneori în surprinzătoare contexte romanești, cum ar fi scrierile "trăiriste" ale lui Mircea Eliade, Întoarcerea din rai și Huliganii. Nelipsite de profunzime și de savoare discursivă, dezbaterile aprinse din cadrul grupului boem de ziariști, scriitori, artiști, profesori, etc., din aceste romane se plasează totuși, prin evidentul deficit de finalitate practică, pe un nivel superior al aceleeași paradigme a "marii trăncăneli", plagă nevindecabilă a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Tudor Arghezi. Și Teodor Mazilu, "dintre dramaturgii de după război [...] printre cei mai originali"78, lasă impresia că se joacă de-a absurdul. În majoritatea pieselor sale, situațiile și personajele sunt absurde pentru că se opun programatic normalului, însă nu au profunzimea și semnificațiile specifice Noului Teatru, în primul rând din cauza puternicei individualizări spațio-temporale. Fără interes pentru dimensiunea metafizică a problematicii absurdului, proza, comedia sau "falsa tragedie" a lui Teodor Mazilu uzează frecvent, până la convenționalism, de maniera ludică de a șoca prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
înțelegerea condiției umane absurde înscriu piesele din trilogia soresciană printre creațiile originale comparabile cu cele din dramaturgia postbelică europeană de prestigiu. În acest sens, consecințele pozitive ale rezolvării pe cont propriu a ecuației absurdului existențial sunt deja notabile în Iona. Profunzimea meditației, conținutul mitologic și constelația de simboluri și motive poetice redate într-un stil simplu, esențializat dar familiar, prin amestecul de seriozitate și ironie, sunt printre meritele incontestabile ale piesei. Este adevărat însă că explicitările care iau locul sugestiilor și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eliade, Dubla existență a lui Spiridon Vădastra, ed. cit., p. 83. 47 Mircea Eliade, Dubla existență a lui Spiridon Vădastra, ed. cit., pp. 107-108. 48 Trăsăturile și comportamentul "omului de cauciuc" sau ale "omului kitsch" constituie obiectul unui studiu de profunzime realizat de Gavril Maté în lucrarea Universul kitsch-ului, (Editura Dacia, Cluj Napoca, 1985). Suprapunerea șabloanelor cu profilul miticismului și respectiv al omului kitsch, dezvăluie foarte multe zone comune. Astfel, lipsa de caracter, maleabilitatea atitudinală în funcție de cerințele noilor situații, este o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
primul rând) prin apelul la memorie. Iar cea mai mare parte a memoriei, fie și personale, nu este emanația psihicului individual prin educație, dacă nu și prin controversatele filoane ale subconștientului pe a căror (presupusă) existență s-a clădit psihologia profunzimilor (care mizează pe un fel de genetică a psihismului), omul se definește prin categorii în care "intră", care îl preexistă, și nu pe care și le creează. Recunoscând eficiența și necesitatea demersurilor deductive, cât și inductive, egalitatea lor pe plan
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
unui ideal de non-contradicție și univocitate, ea dă la o parte orice fel de raționament care pornește de la ambiguu și echivoc".36 Tot grecii sunt însă cei care introduc persoana și individul în istorie. Dacă omul homeric era lipsit de profunzime psihologică, "străbătut de pulsații subite, de inspirații venind de la zei, oarecum străin sieși și actelor sale", în perioada clasică subiectul capătă dimensiune interioară, se distanțează de trup, își unifică forțele psihologice, progresează în simțul răspunderii iar agentul este profund implicat
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
al doilea rând simbioza inextricabilă între nucleul intrinsec și activatorii de sens, invarianți, arhetipuri cu rolul lor generator de forme simbolice.204 Povestirile mitice aparțin unui spațiu-timp figurativ extramaterial, unei lumi imaginale, topica culturală a imaginației mitice bazându-se în profunzime pe schema tripartită a facultăților noastre de reprezentare, cu sufletul plasat între percepțiile sensibile și cele abstracte, intelective. Noi locuim lumea exterioară, dar suntem locuiți de lumea interioară", al cărei ecou îl putem sesiza într-o percepție de tip nou
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
clasei dominante, pentru că în timp ce mitul refuză să accepte soarta, superstiția îl determină pe om să plece capul și să consimtă la sclavie iată un mecanism facil de justificare a activismului social și politic printr-o presupusă înrădăcinare a acestuia în profunzimile de nepătruns ale mentalului colectiv; mai mult chiar, miturile create de către oamenii muncii reflectă într-o anumită măsură și istoria, oglindind un caracter național, prin studiul lor putându-se înțelege izvoarele caracterului național și contribui la construcția socialismului).301 Chiar dacă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
de simboluri, referințe istorice și mituri fondatoare acceptate.400 Până la urmă, nici nu este relevant dacă individul (ori grupul) este conștient când realizează un eveniment creator de mit, ci felul în care se simte conectat sau nu cu ceea ce aduce profunzime în existența sa: mitul înseamnă dramatizarea valorilor conștiente ori inconștiente ale unui grup sau ale unei persoane (sensul există pentru un om doar când el simte că trăiește o viață simbolică, adică este actor într-o "dramă divină").401 Mitul
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]