5,338 matches
-
trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim". În limba franceză, subiectul este totdeauna exprimat prin cuvânt aparte, în afară de cazul când predicatul este la modul imperativ. Subiectul nedeterminat sau general este cel mai frecvent la persoana a III-a singular cu pronumele nehotărât considerat și personal "on": On a souvent besoin d'un plus petit que soi" „Deseori ai/avem nevoie de cineva mai mic ca tine/noi”. Există și o contrucție tot la persoana a III-a singular, numită cu verb
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
Spune adevărul și ți se sparge capul”) sau la persoana I plural: "Árnyékáért becsüljük a vén fát" „Apreciem copacul cel bătrân pentru umbra sa”. În limbile indoeuropene în general, persoana se poate exprima prin desinența verbului la modurile personale, prin pronumele personal, pronumele posesiv și adjectivul posesiv. În altele, precum limba maghiară, se poate exprima prin aceleași morfeme, mai puțin adjectivul posesiv, cu funcția acestuia folosindu-se așa-numitul sufix personal posesiv. În unele limbi sunt suficiente desinențele, chiar dacă există și
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
și ți se sparge capul”) sau la persoana I plural: "Árnyékáért becsüljük a vén fát" „Apreciem copacul cel bătrân pentru umbra sa”. În limbile indoeuropene în general, persoana se poate exprima prin desinența verbului la modurile personale, prin pronumele personal, pronumele posesiv și adjectivul posesiv. În altele, precum limba maghiară, se poate exprima prin aceleași morfeme, mai puțin adjectivul posesiv, cu funcția acestuia folosindu-se așa-numitul sufix personal posesiv. În unele limbi sunt suficiente desinențele, chiar dacă există și desinențe zero
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
timpuri, în vorbire se aude numai rădăcina verbului, la patru persoane verbul sunând la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, la persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. În limba engleză necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, la persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. În limba engleză necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma de persoana a III-a singular distingându-se de celelalte prin desinență. Exemple (morfemele de persoană, adică
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma de persoana a III-a singular distingându-se de celelalte prin desinență. Exemple (morfemele de persoană, adică desinențele în afară de zero și pronumele personale sunt cu caractere aldine): În unele limbi, cum este româna, verbele la modurile nepersonale exprimă în general indirect persoana, având de regulă același subiect ca verbul regent al acestora. Când, în mod excepțional, au subiect diferit, acesta se exprimă
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
vs. "Nekem tanulnom kell" „Eu trebuie să învăț”. Acest fenomen este o raritate în limbile indoeuropene, existând de exemplu în portugheză: "No caso de (tu) estares doente, năo vou à festa" „În caz că te îmbolnăvești, nu merg la petrecere”. În domeniul pronumelor, în afară de pronumele personal, persoana mai este exprimată, în funcție de limbă, și de pronumele posesiv și de corespondentul său adjectival. Unele limbi, precum maghiara, au pronume posesive, dar nu și adjective posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixele personale posesive adăugate la
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
tanulnom kell" „Eu trebuie să învăț”. Acest fenomen este o raritate în limbile indoeuropene, existând de exemplu în portugheză: "No caso de (tu) estares doente, năo vou à festa" „În caz că te îmbolnăvești, nu merg la petrecere”. În domeniul pronumelor, în afară de pronumele personal, persoana mai este exprimată, în funcție de limbă, și de pronumele posesiv și de corespondentul său adjectival. Unele limbi, precum maghiara, au pronume posesive, dar nu și adjective posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixele personale posesive adăugate la substantivul care
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
raritate în limbile indoeuropene, existând de exemplu în portugheză: "No caso de (tu) estares doente, năo vou à festa" „În caz că te îmbolnăvești, nu merg la petrecere”. În domeniul pronumelor, în afară de pronumele personal, persoana mai este exprimată, în funcție de limbă, și de pronumele posesiv și de corespondentul său adjectival. Unele limbi, precum maghiara, au pronume posesive, dar nu și adjective posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixele personale posesive adăugate la substantivul care denumește obiectul posedat. Exemple: Pronume posesive: În maghiară, categoria persoanei
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
tu) estares doente, năo vou à festa" „În caz că te îmbolnăvești, nu merg la petrecere”. În domeniul pronumelor, în afară de pronumele personal, persoana mai este exprimată, în funcție de limbă, și de pronumele posesiv și de corespondentul său adjectival. Unele limbi, precum maghiara, au pronume posesive, dar nu și adjective posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixele personale posesive adăugate la substantivul care denumește obiectul posedat. Exemple: Pronume posesive: În maghiară, categoria persoanei poate fi purtată și de unele așa-numite „postpoziții”, care au funcția
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
exprimată, în funcție de limbă, și de pronumele posesiv și de corespondentul său adjectival. Unele limbi, precum maghiara, au pronume posesive, dar nu și adjective posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixele personale posesive adăugate la substantivul care denumește obiectul posedat. Exemple: Pronume posesive: În maghiară, categoria persoanei poate fi purtată și de unele așa-numite „postpoziții”, care au funcția prepozițiilor din alte limbi, dat fiind că acelor postpoziții li se pot adăuga tot sufixele personale posesive. Astfel, de exemplu, se spune "az
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
în care predicatul sau atributul adjectival nu pot sta decât într-un anumit loc. Totodată, ea nu este nici absolut liberă, adică în general există preferință pentru o anumită topică, uneori aceasta fiind chiar fixă, de exemplu în cazul unor pronume personale neaccentuate (Îl văd", "Am văzut-o), în cel al propozițiilor coordonate adversative ("Nu scrie, ci dictează) și conclusive ("Am promis, deci vin), al subordonatelor atributive propriu-zise ("A trimis observatori care să-i relateze tot) sau al consecutivelor propriu-zise ("Erau
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
acel substantiv. În multe limbi, cum este și limba română, adjectivul posesiv exprimă persoana gramaticală a posesorului (întâi, a doua sau a treia), faptul dacă există un singur posesor sau mai mulți, precum și numărul și genul obiectului posedat. În clasa pronumelor are drept corespondent pronumele posesiv. Formele adjectivului posesiv sunt: Adjectivul posesiv se folosește fără articolul posesiv "al, a, ai, ale" dacă substantivul este articulat cu articolul hotărât ("rochia mea"), și cu articolul posesiv atunci când substantivul are articol nehotărât: "o rochie
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
limbi, cum este și limba română, adjectivul posesiv exprimă persoana gramaticală a posesorului (întâi, a doua sau a treia), faptul dacă există un singur posesor sau mai mulți, precum și numărul și genul obiectului posedat. În clasa pronumelor are drept corespondent pronumele posesiv. Formele adjectivului posesiv sunt: Adjectivul posesiv se folosește fără articolul posesiv "al, a, ai, ale" dacă substantivul este articulat cu articolul hotărât ("rochia mea"), și cu articolul posesiv atunci când substantivul are articol nehotărât: "o rochie a mea". La persoana
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
ale" dacă substantivul este articulat cu articolul hotărât ("rochia mea"), și cu articolul posesiv atunci când substantivul are articol nehotărât: "o rochie a mea". La persoana a treia, pentru un singur posesor, adjectivul posesiv are ca sinonim forma de genitiv a pronumelui personal, dar cu o informație în plus, cea despre genul posesorului, fără să exprime numărul și genul obiectului posedat: "pantoful său = pantoful lui/ei, "pantofii săi = pantofii lui/ei, "perna sa = perna lui/ei, "pernele sale = pernele lui/ei. În
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
în plus, cea despre genul posesorului, fără să exprime numărul și genul obiectului posedat: "pantoful său = pantoful lui/ei, "pantofii săi = pantofii lui/ei, "perna sa = perna lui/ei, "pernele sale = pernele lui/ei. În română, adjectivul posesiv diferă de pronumele posesiv doar prin faptul că acesta din urmă are totdeauna în componența sa articolul posesiv. În unele limbi, forma celor două părți de vorbire este diferită la unele persoane, de exemplu în franceză: În unele limbi, forma adjectivului nu diferă
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
faptul că acesta din urmă are totdeauna în componența sa articolul posesiv. În unele limbi, forma celor două părți de vorbire este diferită la unele persoane, de exemplu în franceză: În unele limbi, forma adjectivului nu diferă de cea a pronumelui. Este cazul limbilor slave, de exemplu limba sârbă: În limbile slave, aceste pronume-adjective posesive se folosesc atunci când posesorul nu este subiectul propoziției. Când posesorul este subiectul propoziției, se folosește "svoj", "svoja", "svoje", "svoji", "svoje", "svoja", indiferent de persoana posesorului. Exemplu
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
Exemplu: "Ja jedem svoj hleb, a ti jedeš svoj" „Eu îmi mănânc pâinea mea, iar tu ți-o mănânci pe a ta” Pronumele-adjective posesive se declină ca adjectivele nepronominale cu formă scurtă. O asemenea limbă este limba maghiară, deși are pronume posesiv. Funcția adjectivelor posesive este îndeplinită de sufixe specifice care se adaugă la obiectul posedat.
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale. Pronumele personale se diferențiază în general după poziția în situația de comunicare a ființelor, lucrurilor sau noțiunilor personificate al căror nume îl înlocuiesc (la care se referă): În funcție de limbă
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale. Pronumele personale se diferențiază în general după poziția în situația de comunicare a ființelor, lucrurilor sau noțiunilor personificate al căror nume îl înlocuiesc (la care se referă): În funcție de limbă, în afară de număr, unele sau
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale. Pronumele personale se diferențiază în general după poziția în situația de comunicare a ființelor, lucrurilor sau noțiunilor personificate al căror nume îl înlocuiesc (la care se referă): În funcție de limbă, în afară de număr, unele sau altele dintre pronumele personale pot exprima și categorii
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
referă la diferitele persoane gramaticale. Pronumele personale se diferențiază în general după poziția în situația de comunicare a ființelor, lucrurilor sau noțiunilor personificate al căror nume îl înlocuiesc (la care se referă): În funcție de limbă, în afară de număr, unele sau altele dintre pronumele personale pot exprima și categorii gramaticale ca genul și cazul. În unele limbi, pronumele personal se poate referi nu numai la nume. De exemplu în franceză, pronumele personal de persoana a III-a singular "le", numit cu valoare neutră, poate
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
situația de comunicare a ființelor, lucrurilor sau noțiunilor personificate al căror nume îl înlocuiesc (la care se referă): În funcție de limbă, în afară de număr, unele sau altele dintre pronumele personale pot exprima și categorii gramaticale ca genul și cazul. În unele limbi, pronumele personal se poate referi nu numai la nume. De exemplu în franceză, pronumele personal de persoana a III-a singular "le", numit cu valoare neutră, poate înlocui și un adjectiv cu funcție de nume predicativ ("Suzanne est bonne en mathématiques mais
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
înlocuiesc (la care se referă): În funcție de limbă, în afară de număr, unele sau altele dintre pronumele personale pot exprima și categorii gramaticale ca genul și cazul. În unele limbi, pronumele personal se poate referi nu numai la nume. De exemplu în franceză, pronumele personal de persoana a III-a singular "le", numit cu valoare neutră, poate înlocui și un adjectiv cu funcție de nume predicativ ("Suzanne est bonne en mathématiques mais elle l’est moins en physique" „Suzanne este bună la matematică, dar e
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
cerut chelnerului să-i aducă meniul” → "Elle le lui a demandé" „I-a cerut asta”), ori o propoziție completivă directă: "Quand arrivez-vous? Dites-le-nous au plus vite!" „Când sosiți? Spuneți-ne cât mai repede!”. După locul unde se află referentul lor, pronumele personale de persoana a III-a pot fi: Pronumele personale pot să-și schimbe forma conform funcției lor sintactice, cel puțin în limbile flexionare și în cele aglutinante. Numărul formelor variază în funcție de limbă. De exemplu în limba engleză este mai
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]