5,326 matches
-
cea din față le părăsi pe celelalte și se îndreptă, singură și hotărâtă, spre miazăzi. 34 — Atunci, suntem cu toții de acord? întrebă din nou Tampius. — Eu nu. Antonius își plecă ochii și rămase tăcut câteva clipe, gânditor. Apoi glasul lui răsună puternic: — Din aprilie, când au câștigat bătălia, ce-au făcut soldații vitellieni? După ce-au jefuit cât au putut, acum își petrec zilele huzurind. Se îndoapă și se îmbată. Nu fac antrenamente militare. De disciplină nici nu poate fi vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Tăcu. Nimeni nu observase că se lăsase noaptea. Servitorii care trebuiau să aprindă torțele stăteau nemișcați, privindu-l pe Antonius, a cărui siluetă părea gigantică în întuneric. Legatul mergea înainte și înapoi, de la masa comandanților la grupul soldaților. Pașii lui răsunau ciudat, cu un ritm constant, ce părea să cheme din adâncurile pământului sau din cer spiritele războinicilor ce muriseră la Bedriacum cu arma în mână. Fantomele însângerate se strânseră în jurul castrului și se apropiară de comandanți și de soldații adunați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
voi învinge pe cei care v-au înfrânt pe câmpul de bătălie. Așadar toți ar trebui să mă urmați! Tăcu. O liniște adâncă urmă cuvintelor sale. Fantomele se retraseră în bezna nopții, risipindu-se precum ceața. — Eu vin cu tine! răsună glasul puternic al lui Arrius Varus. — Și eu! Cornelius Fuscus se ridică și veni lângă Antonius. — Sunt alături de tine și de împăratul nostru Vespasianus, sunt împotriva infamului de Vitellius! Antonius se întoarse spre soldați. — Dar voi? strigă. Voi de partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
timp. Unii gladiatori erau indignați de cuvintele lui Skorpius, alții îi dădeau dreptate. Se adunară în jurul celor doi. Se repeziră unul la altul, dar fură despărțiți de mulțimea ce intrase în cantină și se îngrămădea strigând în jurul meselor. Sub bolți răsunară numele celor mai admirați gladiatori - în primul rând al lui Valerius, apoi al lui Skorpius. Exista obiceiul ca publicul să asiste la cena libera, banchetul pe care împăratul îl oferea gladiatorilor înainte de munera. Vitellius promisese că jocurile de a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trebuie să-și împingă dușmanii cu umărul, nu pentru noi, care trebuie să luptăm... Se agăță de brațul lui Valerius, dar nu avu timp să spună nimic, pentru că în clipa aceea se auziră sunetele ascuțite ale trâmbițelor. Un glas puternic răsună în arenă, însoțit de zgomotul copitelor. — Popor al Romei! În marea-i dărnicie, împăratul vă oferă jocurile sacre în cinstea Imperiului, spectacolul cel mai captivant la care ați asistat din vremea lui Nero! Valerius asculta cu capul plecat, închipuindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Iar acelea... au vârfurile îndreptate spre noi, așa încât, dacă încercăm să coborâm, vom fi străpunși. În schimb, nu-i vor împiedica pe asediatorii care vor urca dealul să ne ucidă. Dar înseamnă că suntem ca într-o cușcă! Din nou răsună glasul puternic al crainicului. — Iată armata învingătorului! Iată-i pe soldații împăratului Aulus Vitellius! Publicul se ridică în picioare. Se ridică și împăratul, care, cu un gest teatral, făcu semn mulțimii să aplaude. În sunetele trâmbițelor și ale cornului, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de sânge și așchii de oase. Doi bolovani loviră palisada în spatele căreia se aflau alți doi gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă atacul. Patru săgeți șuierară prin aer, străpungând gâtul unui gladiator și pieptul altuia. Impactul fu atât de violent, încât cei doi fură proiectați în spate și se loviră de trac, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în nisip, și privea cerul fără să-l vadă. Se uită din nou la Flamma. „Nu-l ucide“, se gândi. — Ucide! Jugula! urla mulțimea. — Ucide-l! - Vitellius se aplecă peste balustrada pulvinar-ului. Ucide-l! Flamma îngenunche, privind nisipul. — Nu ucid, răsună glasul lui Valerius. Se întoarse cu spatele și străbătu arena obosit, amețit de strigătele mulțimii, care îi aclama pe el și pe împărat, confundând învingătorii cu învinșii. În pulvinar, Vitellius și cei din jurul său rămăseseră tăcuți. Nimeni nu îndrăznea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Își puse singur coiful, în timp ce Skorpius își flutura plasa privindu-și adversarul cu surâsul celui aflat pe punctul de a oferi încă o victimă împăratului său. După o clipă, Vitellius lăsă să cadă batista albă, poruncind începerea luptei. În aer răsună muzica flautelor și a orgii hidraulice, care curând fu acoperită de strigătele entuziaste ale publicului. Valerius își luă poziția de apărare. Skorpius începu să se învârtă încet în jurul lui. Mulțimea amuți. Marcus urmărea cu răsuflarea tăiată lupta ce se dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luptă a rețiarilor, se năpusti asupra secutor-ului, încercând să-l doboare. Valerius câmtă să evite lovitura, dar era prea târziu. Impactul fu atât de violent, încât zgomotul armelor din metal și lemn și al celor două trupuri care se înfruntau răsună sinistru în toată arena. Se prăbușiră amândoi. Cu sângele amestecându-li-se, se luptau acum corp la corp. Se ridicară, apoi căzură, amețiți, la fel de îndârjiți, dar tot mai epuizați. Se ridicară și se prăbușiră din nou. Se ridicară iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cofetarului. Îl striga pe Ausper, rugându-l să se oprească. Intră în palat și începu să străbată sălile goale, din care fugiseră cu toții: senatorii, cavalerii, ofițerii, magistrații, liberții, până la ultimul sclav. — Ausper! striga Vitellius printre hohote de plâns. Glasul său răsuna în palatul pustiu. — Ausper... Îl zărea pe un coridor, apoi într-o sală, mereu departe, cu neputință de atins, făcându-i semn să se apropie cu degetul îndoit ca un cârlig. — Ausper! — Ești speriat, împăratule, zise Listarius cu milă, apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu neputință de oprit, dădeau frâu liber furiei care îi ajuta să învingă în arenă. Printre ei se afla și Valerius. 43 — Ausper! continua să strige Vitellius. Glasul său răsuna în încăperile și pe coridoarele palatului pustiu. — Unde ești? Ausper, te rog! Alerga șchiopătând încoace și-ncolo. — Ausper! hohotea. — S-a dus, zise Listarius, care îl urma pe bărbatul acela uriaș, care crezuse că are Imperiul la picioare. În timp ce mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei uciși în războiul civil. „Acum“, își zise furios Valerius. Răsufla greu, din cauza emoției. Își sprijini vârful sabiei de gâtul lui Vitellius. Împăratul tresări și închise ochii. — Acum. Glasul lui Valerius răsună puternic, hotărât. Împlântă lama în gâtul lui Vitellius și o scoase repede. Pe când Vitellius se prăbușea, norii se risipiră și stelele nopții de decembrie străluciră peste Gemoniae, peste împăratul ucis și gladiatorul - marele gladiator - al cărui nume avea să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ci pentru alții. Dacă la un schit lipsește clopotul, Lumânărică află, îl cumpără din târg, merge cu dânsul în mijlocul pieței, îl trage, iar clopotul nu tace până ce nu-și câștigă plata muncii depuse și costul lui. Alama sfântă a lui răsună în tot aerul, cheamă credincioșii la rugăciune, rostind în graiul propriu și misterios fapta săracului cerșetor, lăudând-o... Dacă o biserică n-are veșminte, Lumânărică procură și aduce stofele specifice, el care n avea decât o h aină zdrențuită ce
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
aceea de a face ca în largul hotarelor românești, visate și nădăjduite de-atâtea generații de români, visate de dânsul o viață întreagă, acum unde Limba românească, mândra și frumoasa limbă, căreia i-a consacrat toate sforțările vieții lui întregi, răsuna liber, acolo unde doina cu viers de foc, povestește la tot pasul suferințele unui neam întreg și răscoala acestuia pentru a frânge lanțurile asupritorului, acolo, în întinderea tuturor ținuturilor românești, Hamangiu a voit să facă, ca, fiii aceluiași neam, să
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
septembrie cu „poșta” timpului, „cei doi surugii - cu pieptarele lor valahe, cu mânicile largi ale cămășii, cu cismele lor î nalt e, cu căciulile mici de blană și cu pletele în vânt, plesnind mereu din bicele lor lungi, făcând să răsune pădurile de strigătel e lor - care-i făceau pitorești”, ajung către seară într-un sat, care ei îi zic Buzău. Și mergând toată noaptea, în zori ajung la Râmni c, i ar pe la orele 10, dimineața, la Focșani. După ce-
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
era o fostă colegă de facultate, mi-am amintit ca prin ceață, m-am aplecat cu naturalețea somnambulului să-i sărut mîna cu degete lungi, ea mi-a spus din nou o frază inaudibilă printre acordurile de pian ce-mi răsunau În cap, iar În fața ochilor mi-a apărut Încă o mînă, am dat s-o sărut și pe asta, am simțit că opune rezistență, că Încearcă să se smulgă și, ridicînd privirea, am constatat că aparținea soțului colegei, un soț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mă piș pe ei. O moderată. Aceasta-i așadar starea naturală a oamenilor simpli de caracter. Modele le sînt alții ca ei. Definiția lui Vladimir trăiește. Și mă gîndesc mai mult la intelectualitatea umanistă decît la cea tehnică cînd Îmi răsună-n minte vorbele orbitorului Lucifer. (Pentru că Diavolul, după chipul și asemănarea sa, este Lenin. Nu Stalin. Stalin e copilul lui. Făcut cu Troțki. Un incest profund revoluționar.) Și l-au mai și Împăiat. Mai bine-l plastinau. Ca să vadă lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de panică, mâinile cu care își acoperea fața) de câte ori îi vorbisem până acum de o unire a noastră. Nu înțelegeam; căci mi se părea că și ea, Și părinții favorizează necontenit aceasta. Îi spusei atunci că o iubesc. Nu știu cum au răsunat cuvintele mele, căci ea își acoperi ochii și nu răspunse. Mă apropiai și repetai mai cald, mai sincer, acele câteva cuvinte de iubire pe care le puteam spune în bengali. Voi să se ridice. ― Lasă-mă, îmi spuse cu un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu glumă, până a doua zi dimineață. La înapoiere, beți fiind, scapă Budușcă, de pe capră, calul la vale și ține-te goană, săreau scântei, nu alta, se fereau căruțele, își făceau oamenii cruce. Atunci, ridicat în picioare, consilierul răcnea de răsuna Buciumul: -Împuscă-l Buduscă, caz de forsă mazoră, i-l plătim besivului în rate! Când au ajuns la Bolta Rece, Grișa cânta între vreo zece șipuri goale și era de plată nu glumă”. Imaginează-ți un asemenea spectacol în zori de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
să ochească - l-a slobozit!!!... De atunci... nimeni n-a mai aflat nimic despre hangiu... Neculai, înghițind în sec, a răsuflat adânc căutând orbește ulcica cu vin... -Și acum slobozește pre robul tău, fiindcă el plutește în lumea închipuirii - a răsunat glasul cântat ca la strană al ieșeanului, aducându-mi aminte că nu sunt singur... Clipind des, am privit către el ca și cum m-aș fi trezit dintr-un vis. Pe unde ai umblat, vere? Păi... Sunt sigur că „ședeai la o
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
laiță, punea mâinile cruciș pe piept și închidea ochii. Slab cum era, și dacă nu ai fi știut că așa obișnuia să șadă, ai fi zis că o murit...Toate au mers așa până într-o zi...Cucul cânta de răsuna pădurea cât era ziua de lungă. Gospodarii arau și semănau de zor. Intr-una din zile, nenea Jănel o ieșit ca de obicei pe prispa casei. S-o așezat cu fața în soare și o rămas așa vreme îndelungată... Umbra
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
să întârzie la întâlnirea voastră. Aștepți răbdătoare să iasă cei trei. Afli că înăuntru sunt: poștașul, avocatul și agentul de asigurări. Nu-i cunoști. Nici secretara nu-i știe. Au venit dis-dedimineață, înaintea ei. Stai și aștepți. Dar dintr-odată răsună strigătul disperat al vedetei: „Nu, John, nu trage!” Apoi se aude o împușcătură și zgomotul unei prăbușiri. Secretara sună la Poliție. Intri în încăpere împreună cu polițiștii, vezi vedeta zăcând nemișcată, la pământ și spui: „Arestați poștașul! El e criminalul.” Ai
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
a luat un secol să caut o Jackie Trent ca s-o verific. Apoi mi-am dat seama că totul nu era decît o glumă internă Între băieți, un pic de argou rimat. — Da... Jackie Trent, aud cuvintele cum Îmi răsună În cap și cum le repet papagalicește ieșindu-mi de pe buze. Oricum m-am săturat de toate astea. Ciudat Bruce, te-am apreciat greșit. Vezi tu, cineva mi-a șparlit un document personal. Din biroul meu. Ticălosul a furat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
insulte nasoale, tu iei bățul dintr-o gaură de pe teren și Îl arunci ca pe o suliță. Îți dai aere față de Rhona, dar ea zice: Nu Bruce... nu... În timp ce se duce pînă la buza unui obstacol de nisip. Apoi o răsună bubuitură pe cer, iar ploaia Începe să cadă șiroaie. După aia vezi o străfulgerare imensă, urmată de Încă o bubuitură. Apoi o auzi pe Rhona cum scoate un mic scheunat, aidoma unui cățeluș care a fost călcat pe lăbuță, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]