5,506 matches
-
joace biliard, avea ceasul lui când se oprea-n față la Stere, se uita în prăvălie și dădea bună seara. Lucra la morgă, despuia morții, le făcea el cu dresuri, îi îmbălsăma, umbla-n om cum ai căta într-un raft. Cine nu-l știa? Era îndesat, cu priviri batjocoritoare, nu scotea mâinile din buzunare. Scuipa des, cu scârbă și-avea o vorbă a lui, de-o știau toți: - Bă, dacă dreptatea ar fi o sârmă, aș îndrepta-o eu! Să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
i-a dus în atelierul de alături, le-a ales haine pe măsură și le-a făcut cîte-o probă. - Stăpânul zice că să fie ceva mai de lux, dădea cu clanța Nicu-Piele. - Cum nu? Am ceva extra... Stați... A scotocit rafturile, s-a urcat pe o scară, a scos marfa. Pentru lungan era mai greu de potrivit. Avea măsură mare, și hainele ședeau țepene pe el ca doagele. "Neamul prost se cunoaște și când doarme", gândea în sine Sandu. Au răscolit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
piesă de doi lei pe masă și căpătă trei mingi de cârpă, pe care le cântări în palmă. Era stângaci și încercă de trei ori. Premiul 1-a luat ucenicul dintr-o singură tragere. Avea ochiul bun și-a curățat raftul. Lui Bozoncea îi plăcea însă la tiribombe. Se strecurară prin mulțimea amestecată și ajunseră în fața aparatului. Plătiră un leu și își încercară puterea. Starostele ceru ciocanul și zise rîzînd: - O să-ți stric daravela! Își suflecă mânecile și se uită mândru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
da-n cărți, i-a găsit un chiriaș. S-au tocmit ei ce s-au tocmit, și într-o dimineață, la poarta curții s-a oprit un camion în care erau așezate câteva lucruri: scaune, mai multe tablouri și un raft de cărți. Chiriașul ajutase căruțașului să descarce. Veta se nimerise prin curte. Se uitase la necunoscut. Acesta era bine făcut, înalt, cu priviri vesele, îmbrăcat în haine călcate. Pe fruntea brobonată de sudoare îi cădeau vițele negre ale părului. Tânăr
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
știi? - Nu știu. - Păi să te învăț eu! Da pentru asta trebuie să răcești zdravăn o dată! Trecuse timp destul, trebuia să plece. Și-a adus aminte de cărți. - Dă-mi romanele pe care mi le-ai promis! Studentul căutase prin raftul lui și dibuise câteva cărți. I le întinsese: - Poftim, și dacă te plictisesc să-mi spui. Veta le luase și plecase. Erau altfel de romane, nu prea semănau cu cele ce citise până atunci, dar ici, colo găsea câte un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vechi. Pe jos stăteau așternute niște cergi flocoase în care pașii se scufundau. Deasupra atârna o lampă aprinsă. Patul scund era plin de pisici, niște pisici boierești de Angora, leneșe și parșive, cu ochii galbeni, mari cât paralele. Într-un raft nevasta cârciumarului văzu câteva cărți groase pe copertele cărora puteau fi zărite capete de mort și numiri ciudate. Coana Marița le iscodi pe amândouă cu ochii scormonitori. Le descusu pentru ce au venit și le pofti să stea alături, pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care a afirmat În fața unei Nocturne că e pur și simplu o impertinență din partea artistului să pretindă 200 de guinee pentru ea nu e altul decât John Ruskin, unul dintre preoții templului oxfordian al estetismului, retras din lume fie Între rafturile marii biblioteci, fie În apartamentul său de lux, contemplând tablouri de Turner sau mobila Renaissance. Interioare de un rafinament debordant, În care Ruskin Își primește musafirii când exuberant, la limita nebuniei, când mohorât, melancolic, auster, copleșit de amintirea unei copilării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mică de sidef: În partea opusă, se află recipientele destinate Abluțiunilor, cu Încrustații bogate din argint mat. Un șifonier Boulle În partea stângă, ale cărui uși Întredeschise etalează o mare diversitate de Haine; Pantofi, de o măsură deosebit de mică, monopolizează rafturile de jos. În fața șifonierului, o ușă pe jumătate deschisă lasă să se Întrevadă o Sală de Baie. Uși batante În fundal”. Intră Autorul - Teogonistul nostru În persoană - „servil, precedat de un Valet franțuz, În Jachetă de mătase albă și șorț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ea lui MM, apucându-i mâinile în ale ei. Erau pe scenă, unde se aflau decorurile pentru piesa care se juca atunci la teatrul Cross, Cui i-e frică de Virginia Woolf, înclinată până sus de tot, plină ochi cu rafturi cu cărți, covoare din blană artificială și șezlonguri de piele. Bez și electricianul șef, al cărui nume îl uitasem, stăteau tolăniți pe niște fotolii, urmărind scena cu interes. —Mă simt îngrozitor. Numai că am avut o criză absolut groaznică - nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
un parapet de lemn, care-mi venea aproape până la umăr, deasupra căruia era amplasată o bară, groasă cât o balustradă. Era ca și cum ai sta într-o groapă. Ca să pot să mă lungesc deasupra ei, trebuia să mă sui pe un raft construit în parapet, pe care se aflau așezate în grămezi nenumărate obiecte care păreau a fi lingouri de fier. De fapt, erau din oțel și plumb, fiecare aproape cam cât jumătate din greutatea mea, ceea ce mă făcea să mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Fiecare trece printr-un scripete și apoi coboară până la traverse. —Traversele pe care se sprijină decorul? — Da. Se poate spune și așa. Uită-te din nou la șina cu știfturi. M-am conformat și m-am suit din nou pe raft, uitându-mă în jos, prin hățișul de bare atârnate până jos, pe scenă. — Alea sunt din aluminiu. Li se spune bare din aliaj, zise Bez aplecându-se peste parapet și mișcând cu degetul una din numeroasele bețe atârnate de cabluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mă gândeam tot la Marie Celeste, încuviințai eu. Cei din echipă începură să se întoarcă în culise. Louise apăru prima; avea un termos și o cutie de plastic pentru mâncare, plină ochi cu fructe, pe care le puse pe un raft mic de dedesubtul mesei directorului de scenă. Philip Cantley îl aștepta pe Ben să termine de vorbit cu mine, ca un leu în cușcă. Părea agitat, n-avea stare, aruncând priviri în stânga și în dreapta, până și fularul de la gâtul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
curiozitate. Deschise și mai mult ușa și încercă să se strecoare înăuntru. După care înțepeni pe loc, blocând ușa. A trebuit să țopăi pe lângă el ca să văd ce era în cameră. Era destul de impresionant. Violet stătea lipită de unul dintre rafturi, cu mâinile la spate, albă ca varul. Cu pantalonii ei pană cei bej și eșarfa cu model de leopard semăna cu Gene Tierney 1, într-unul din filmele din anii patruzeci, care tocmai a descoperit un cadavru și care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de oțel inoxidabil, din care se ridicau nori groși de abur de mâncare. Îmi amintea de o instalație de la galeria Saatchi, care îmi plăcuse foarte mult în urmă cu câțiva ani. Chiar deasupra zonei unde se gătea era un mic raft pe care clienții, așezați la rând, ca la carte, după cele mai stricte reguli de politețe englezească, puneau bolurile cu mâncare. M-am uitat cu mai mare atenție la ce conținea barul și trebuie să recunosc că am fost impresionată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
faianță neagră și o cadă cu hidromasaj. —Drăguț, zisei eu, în timp ce Sally încuie ușa în urma noastră, m-ai adus aici să-l văd pe prietenul tău. Dl Jacuzzi. Sally scoase un pachețel de hârtie din buzunar și-l puse pe raftul de marmură de lângă chiuvetă. — Dl Charles Jacuzzi, m-am corectat. Tare, Sally. Sally radia. —Am un gram și pentru Hugo. M-a rugat să-i fac rost. Dar acum tragem din a mea. Cu siguranță, zisei eu. *** Zece minute mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
necesitate, cumpărând cele mai simple obiecte posibile. Masa, canapeaua și scaunele cu spetează dreaptă erau exemple atât de generice ale categoriei din care făceau parte, încât uitai cum arată imediat ce-ți luai ochii de la ele. În spatele canapelei erau două rafturi de cărți încărcate cu texte de piese de teatru, fără fir de praf, așezate în ordine alfabetică. Totul era îngrijit, curat și funcțional, la fel ca persoana lui Hazel și, la fel ca Hazel, apartamentul părea absolut mulțumit cu starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mai târziu, la un om foarte respectat din oraș, un librar-astrolog care avea prăvălie în vecinătatea Marii Moschei a Karauiyinilor. Ne-a primit la catul de sus, într-o încăpere care nu avea drept mobilier decât niște cărți înșirate pe rafturi de-a lungul pereților și o rogojină pe jos, și a ținut să ne precizeze încă de la sosirea noastră că nu era nici magician, nici alchimist, ci căuta doar să citească semnele trimise de Dumnezeu creaturilor Sale. În sprijinul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fel de VIP și astfel îi făceau loc. (Costumul o făcea să se simtă ciudat: trecuse mult timp de când se îmbrăcase așa ultima oară.) Cu toate astea, nu putea avansa foarte repede. Înaintă până când calea îi fu blocată de un raft mare de cărți. De fapt, toată camera părea a fi plină de cărți. Șirurile de tomuri erau întrerupte de vase sau farfurii din ceramică, printre care una cu un model albastru, ce îți lua ochii, dar în cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
birou“ nu era cuvântul potrivit. Cele două lacăte grele care blocau ușa metalică o dovedeau cu prisosință. „Cameră de lucru“ era mai potrivit sau chiar „depozit“. Înăuntru mirosea ca într-un grajd. Becurile fluorescente pâlpâiau și puneau astfel în lumină rafturi în care nu se găseau hârtii, dosare sau dischete, ci cutii de carton. Și în ele erau fragmente de vase antice, materiale pe care Ahmed Nour le strânsese chiar din acest sat. Așa lucra la toate săpăturile. Amenaja un sediu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
celelalte. Sau poate că exista o mică șansă de-a vedea Beitinul ca pe ceea ce este cu adevărat, un loc care poartă amprenta istoriei acestui pământ. Stând pe vârfuri și întinzându-se să pună cea mai valoroasă cutie înapoi pe raftul de sus al dulapului încuiat, auzi un zgomot. Metalic. —Hei! Huda? Nu primi nici un răspuns. Poate că nu era nimic. Poate să a lăsat ușa metalică a camerei de lucru întredeschisă și a trântit-o vântul. Nu conta. O să închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să fie o bibliotecă. Se zărea un model floral complicat, cu albastru și verde. Dând clic pe imagine ca să o mărească, Maggie a observat că acesta nu era tapetul, cum bănuise la început, ci desenul de pe o farfurie aflată pe raft, chiar în spatele umărului lui Nour. Desigur. Mai văzuse modelul înainte; fusese într-adevăr impresionată de frumusețea lui. Îl admirase doar cu o zi în urmă, când făcuse vizita de condoleanțe la casa lui Guttman. Într-o casă plină de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mijloc, prevăzut cu niște ace mici, care acționau ciocănelul ce executa melodia, avea un orificiu, exact cum i se spusese. Întinse mâna, pe care avea o mănușă de latex, după primul dintre sigiliile cilindrice pe care le aliniase pe un raft, la nivelul ochilor. Încet, cu atenție, strecură sigiliul înăuntrul tamburului de metal. Se potrivea perfect. Răsuflă ușurat, uitându-se din nou la tezaurul de sigilii pe care le adunase, aliniate în fața lui ca niște soldați ce așteaptă inspecția. Erau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Se pare că sunt destule lucruri pe care nu le știai despre el. Nu ținea nici un fel de jurnal? Știi tu, o agendă de planuri. Uri începu să scotocească, lăsându-se la un moment dat în genunchi, uitându-se prin rafturile de cărți, în timp ce ea se întoarse la calculator. Deschise istoricul browser-ului vizualizând lista de pagini de web pe care le consultase Guttman în ultimele zile ale vieții sale, căutând o agenție de turism, Swissair, un ghid al hotelurilor din Geneva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care multe exemplare din cele cu opt brațe, menora tradițională folosită de evrei în timpul sărbătorii Hanuka. Întotdeauna l-a izbit pe Guttman, ca ultimul nivel de pragmatism în comerț, această silință a negustorilor arabi de a vinde fleacuri evreiești. Inspectă rafturile aproape sperând să nu găsească nimic demn de văzut, ca să se poată întoarce mai repede la programul lui. Bună ziua, profesore. Ce plăcere să te revăd. Era proprietarul, Afif Aweida, ieșind din spatele tejghelei bijutierului, care se afla în partea opusă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
făcu semn lui Guttman să-l urmeze prin magazin și să urce câteva trepte până în biroul lui privat. Israelianul se uită în jur, atenția fiindu-i atrasă de calculatorul mare, voluminos, așezat alături de imprimantă și de stratul de praf de pe rafturi. Aweida trăise vremuri grele la fel ca toată lumea din această zonă. Locuitorii Ierusalimului de Est, și palestinienii în general, erau victimele a ceea ce Guttman numea adesea un caz grav de neglijență divină, care îi predestinase să trăiască într-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]