KorAP: Find »[drukola/base=regreta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...198 199 200 ...253 >

6,309 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

acel moment și tot timpul de atunci încoace, teatrul a devenit căminul meu; am trecut până și prin război jucând, întrucât o pată de pe plămân, care a dispărut curând după aceea, m-a făcut inapt pentru front. Mai târziu am regretat lucrul ăsta. — Domnule Arkwright, ai văzut vreodată foci prin împrejurimi? Întrebare directă. Îmi amintesc tot ce-am discutat azi-dimineață la „Leul Negru“, unde am cumpărat niște cidru făcut de localnici. Din păcate, cidrul e prea dulce; și, foarte curând, modesta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Atitudinea mea a constat în faptul că i-am trimis lui Lizzie o scrisoare care era - ce anume? - un soi de încercare, un joc, o tragere la sorți. Un joc serios. Cu Lizzie, m-am pretat întotdeauna la jocuri serioase. Regret oare că i-am expediat scrisoarea? Regret, sau voi regreta? Ei bine, mai întâi, o vorbă despre fată ca atare. Clement Makin a fost, aproape cu certitudine, o mare actriță. Lizzie Scherer, aflată la celălalt capăt al ierarhiei, nu este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
lui Lizzie o scrisoare care era - ce anume? - un soi de încercare, un joc, o tragere la sorți. Un joc serios. Cu Lizzie, m-am pretat întotdeauna la jocuri serioase. Regret oare că i-am expediat scrisoarea? Regret, sau voi regreta? Ei bine, mai întâi, o vorbă despre fată ca atare. Clement Makin a fost, aproape cu certitudine, o mare actriță. Lizzie Scherer, aflată la celălalt capăt al ierarhiei, nu este, aproape cu certitudine, deloc actriță. Dacă Lizzie a avut vreodată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
străfulgerare profetică a iubirii pe care aveam să i-o nutresc mai târziu. Și pe atunci începusem să mă satur de Rosina. În acel spectacol cu Visul, Al Bull (un actor foarte inegal) juca pe un Oberon bădărănos, și am regretat că n-am preluat eu însumi rolul. Aceasta ar fi fost cea de pe urmă picătură care ar fi făcut să se reverse cupa lui Lizzie. La sfârșitul stagiunii am plecat în America unde a avut loc oribilul interludiu de la Hollywood

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cu casa și cu soțul ei. Asta nu însemna că nu-l iubește. Dar îl iubea oare? Trebuia să aflu. Era într-adevăr fericită? Trebuia să aflu. Și vechiul, oribilul gând dulceag începu să-mi dea iar târcoale: „Probabil că regretă amarnic această alegere greșită. Probabil că întreaga-i viață a fost măcinată de părerea de rău că nu s-a măritat cu mine“. „Te-am văzut la televizor.“ Ce să fi însemnat aceasta? Ce junghiuri de remușcare, meschine și devastatoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să mă păstreze în taină? După cum am ținut-o eu, cu atâta devoțiune, în taină... Și de ce-o făcusem? Pentru că ea era pentru mine o noțiune sacră, pe care aproape orice fel de vorbire ar fi profanat-o. Am regretat întotdeauna că nu am povestit nimănui despre Hartley. Nimeni n-ar fi înțeles, nimeni n-ar fi putut înțelege. Era preferabilă sterilitatea austeră a tăcerii. Una dintre ororile căsniciei este aceea că partenerii, cel puțin așa se presupune, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am reușit. N-aveam destule surcele. Eram profund tulburat de lacrimile lui Lizzie și de sărutul Rosinei. Mă simțeam mâhnit din cauza sărmanei Lizzie dar, într-un anume fel îndărătnic, refuzam să mă gândesc la ea. Aveam nevoie de înțelegerea ei. Regretam discuția mea atât de vulgară cu Rosina. La început mi se păruse o tactică isteață să-i povestesc despre Hartley, dar acum mă simțeam muncit de presimțiri. De fapt, îi furnizasem o armă în plus. Pe urmă am început să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cu toate că trebuia să aflu, trebuia să aflu. — Hartley, ia puțin vin. I-am turnat un pahar de vin spaniol și a început să-l soarbă mecanic. Ia și o măslină. — Nu-mi plac măslinele. Sunt acre. Te rog, ascultă-mă. Regret că-i atât de frig aici, casa asta reușește să fie friguroasă chiar când... Foarte bine, spune-mi ce ai de spus. Dar ține minte, ești aici și vei rămâne - indiferent de ce s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
tu erai adevăratul meu frate. Niciodată nu-mi punea vreo întrebare în legătură cu viața mea din teatru și nici eu nu încercam să-i povestesc. Cred, într-adevăr, că trecutul meu nu-i stârnea nici o curiozitate. Încetasem să mai presupun că regreta câtuși de puțin faptul de a nu se fi măritat cu un om celebru. O, dat\ sau de două ori m-a întrebat dacă l-am cunoscut pe cutare sau cutare actor de mare faimă, dar, în mod cert, era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am auzit pe amândoi discutând, am auzit vocea lui grosolană, felul lui brutal de a te teroriza, l-am auzit cum striga la tine, cum te făcea să repeți iar și iar “îmi pare rău, îmi pare atât de rău!“. Regret că n-am spart fereastra și că nu i-am frânt gâtul. Am să-l ucid pe omul ăsta! Mai bine îl îmbrânceam în mare. — Ai ascultat - ai auzit - când? — O, nu mai țin minte, în urmă cu o săptămână

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Nu are nici un sens să-mi cer scuze, și cu atât mai puțin să dau explicații. M-am aflat într-o stare de autoamăgire și, ca urmare, v-am pricinuit multe amărăciuni dumitale și soției dumitale, lucru pe care îl regret. Nu am acționat din răutate, ci sub impulsul unei vechi afecțiuni romantice, despre care îmi dau acum seama că nu are nici o legătură cu realitățile existente. Și poate că aici ar fi momentul să adaug (deși e vorba iarăși de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
se evaporase. Se strâmbă la mine de ură. Simțeam că ceea ce făceam era un gest frivol, și totuși trebuia să-l fac. Eram totodată conștient că întrerupsesem o scenă. Ușa dormitorului era acum deschisă. Am întins sacoșa: — Astea-i aparțin. Regret că am uitat să i le las. Ben înșfăcă sacoșa și trânti cu ea de podea, făcând-o să bufnească și să clincăne. Își împinse spre mine capul schimonosit de un rânjet, determinându-mă să fac un pas înd\r

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
întâmplat, tu îi aparții lui Clement.“ Vorbeam despre teatru, cât de minunat fusese, cât de îngrozitor fusese, cât de bucuroasă era Lizzie că scăpase de el. M-a întrebat și despre Jeanne, i-am povestit câte ceva, și după aceea am regretat, văzând cât de mult o îndurerasem. În aceste plimbări, Lizzie, transpirată, gâfâind, purtând rochii vechi, șifonate, cu obrajii lucioși și înroșiți de soare, cu ochii mereu plini de lacrimi, își arăta din plin vârsta. Era una dintre acele femei a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mai puțin îngrijit. Îi păstrasem multă vreme toate scrisorile, pentru ca după aceea, dându-mi seama că vederea lor mă mâhnea prea adânc (sau poate că mă exaspera), să le distrug sub imperiul unui impuls, pe care apoi, bineînțeles, l-am regretat. Firește, în mintea mea făurisem zeci de versiuni ale scrisorii conținute în acest plic. Charles, adio, nu te mai pot vedea niciodată. Sau: Ben m-a părăsit, ce să mă fac? Sau: Iubitule, vin la tine, pregătește o mașină pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
a dobândit ceea ce a vrut. Lizzie se temea să revină la mine, ca nu cumva iubirea s-o transforme din nou în sclava mea. Era speriată de acea îngrozitoare, chinuitoare dependență a unei conștiințe umane de o altă conștiință. Și regret oare că această teamă a părăsit-o? Viețuiește în mine un tiran tic\los, asta e cert. Dar cum de a reu[it Lizzie s\ ajung\ la ceea ce a dorit? Poate că și ea a trebuit să-și reediteze dragostea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
considera juste? Poarta se închide în fața imaginației iubirii. Imaginația iubirii. Imperfecțiunea memoriei și capacitatea ei redusă fac ca reconcilierile absolute să fie imposibile. Dar nu încape îndoială că Hartley era îndurerată, și că, așa cum am gândit eu de la bun început, regreta uneori că mă pierduse. Venise la mine, alergase la mine, ăsta n-a fost un vis. În acea noapte nu îmbrățișasem o fantomă. Și în acea noapte mi-a mărturisit că mă iubește. Nu, ideea mea de a reduce simțămintele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297

și întâmplat de fapt, că Ticu Dumitrescu a reușit să-l convingă pe Tăriceanu să ne dubleze indemnizația de deținut politic, astfel că avem acuma un milion pentru un an de detenție... Privind retrospectiv, aveți regrete? Nu! Categoric, nu! Nu regret nimic! Am o bătrânețe fericită, am o familie frumoasă, în fiecare seară îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat. Și ce să mai zic? Pentru că am fost închis, am și niște bani în plus, nu? Eu mă

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
departe, și s-a comportat așa cum s-a comportat. După ce-a murit Stalin a venit Procuratura Militară, i-au rupt galoanele și l-au dat afară. Și acum l-am văzut la televizor ce spășit era... Măcar bine că regretă. Cum a fost eliberarea? M-au chemat la grefă, prin decembrie, prin ianuarie, nu mai știu exact, și mi-o’ spus: Ar trebui să te punem în libertate. M-am uitat așa la ei, nu-mi venea să cred, pentru că

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
ales că am reușit să duc o viață bună. Pe mine ceea ce m-a dus la închisoare, educația care am primit-o până atunci și apoi în închisoare, m-a ajutat tot restul vieții să rămân curat și cinstit. Nu regret nimica, n-am făcut nimica rău, mi-am iubit țara și nu cred că veți găsi un deținut politic care să vrea să se răzbune. Eu n-am auzit... Și m-am întâlnit cu securiștii care mă anchetau pe mine

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
după ’89 tot țărănist am rămas. Și-acuma am prieteni la sediu... Privind în urmă aveți regrete sau resentimente față de tot ceea ce ați trăit? Soarta omului n-o poate schimba nimeni, asta-i părerea mea, așa că n-am ce să regret... Ați face la fel acuma? Păi tot la fel, pentru că ăsta al nostru o fost un crez atunci... Și până la urmă s-a dovedit că tot noi am avut dreptate, că încă nici astăzi nu e o democrație de-adevăratălea. Nu

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
fost comuniste... Deci noi trebuie, de bine, de rău, să ne adaptăm la o nouă formă de viață, dar nu la ce-i acuma, la acest capitalism dramatic. Aveți regrete? Dom’ne, e o întrebare... să spun așa, cu deschidere. Regrete... După o viață categoric începi să ai regrete. Da’ niciodată nu știi ce regreți mai mult, când n-ai făcut pasul bun, sau când... mă rog... Regrete am în sensul că săraca mama a suferit foarte mult... În primul rând

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
nouă formă de viață, dar nu la ce-i acuma, la acest capitalism dramatic. Aveți regrete? Dom’ne, e o întrebare... să spun așa, cu deschidere. Regrete... După o viață categoric începi să ai regrete. Da’ niciodată nu știi ce regreți mai mult, când n-ai făcut pasul bun, sau când... mă rog... Regrete am în sensul că săraca mama a suferit foarte mult... În primul rând, nu mi-e de suferința lu’ tata și-a mea... dar io cred că

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
își termină liceul, merg la facultate, își termină facultatea, se căsătoresc, au familii... noi făceam în continuare închisoare, dar fără părere de rău... Asta este o caracteristică a noastră, a tuturora... Nimeni din lotul nostru... eventual, poate unu’ care-a regretat... dar n-au regretat că sunt acolo... Și știam că, din punctul de vedere al lumii libere, noi suntem total nevinovați, dar din punctul lor de vedere, suntem vinovați, pentru că tot ce este împotriva comunismului este vină... Așa era socotită

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
la facultate, își termină facultatea, se căsătoresc, au familii... noi făceam în continuare închisoare, dar fără părere de rău... Asta este o caracteristică a noastră, a tuturora... Nimeni din lotul nostru... eventual, poate unu’ care-a regretat... dar n-au regretat că sunt acolo... Și știam că, din punctul de vedere al lumii libere, noi suntem total nevinovați, dar din punctul lor de vedere, suntem vinovați, pentru că tot ce este împotriva comunismului este vină... Așa era socotită vina. Dar noi, în

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
Dragoș, am fost curierul lui Horia Sima, și am fost parașutat în Ungaria, dar am fost arestat și am ajuns aici. Am condamnare de 25 de ani. Oprișan era student și a avut 20 de ani de condamnare. Tare am regretat pe Oprișan... Se vedea pe fața lui că acest om se chinuie foarte tare, și degeaba a trecut prin iad, că el tot a rămas cum era înainte... Nu știu precis, dar am regretat tare pe el... No, pe urmă

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]