5,422 matches
-
Partidul Popular Creștin Democrat, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova și Partidul Democrat din Moldova. Ulterior au intrat în cursa electorală Uniunea Centristă din Moldova, Mișcarea social-politică „Acțiunea Europeană", Partidul Dezvoltării Spirituale „Moldova Unită", Partidul Conservator, Partidul Republican din Moldova și independenții Sergiu Banari, Ștefan Urâtu, Victor Răilean, Tatiana Țîmbalist și Alexandr Lomakin. Partidul Agrar și Partidul Socialiștilor Patria-Rodina și-au anunțat absenteismul din procesul electoral, preferând să susțină comuniștii, pe lista cărora și-au delegat câte un
Alegeri parlamentare în Republica Moldova, aprilie 2009 () [Corola-website/Science/315026_a_316355]
-
cele mai numeroase comitete ale republicii (împarte cu Ialoveni al treilea loc după numărul membrilor), si, alături de Bălti - cel mai activ din punct de vedere al acțiunilor întreprinse. Cele mai evidențiate: Școală de Vară din Sudul republicii (în Congaz), TVC Republican (în Comrat). Cel mai mare număr al organuizațiilor primare șunt în Comrat , restul șunt prin sate, cea mai numeroasă e în Congaz. Colabotează cu Liga Studenților și a Tinerilor USC. Comsomoliștii din Comrat (precum și secretarul CC M.Bolgar) au reprezentat
Uniunea Tineretului Comunist din Moldova () [Corola-website/Science/315182_a_316511]
-
Terra sau Candidatura d'Unitat Popular. De asemenea, mai sunt și alte organizății și colective neimplicat propriu-zis în politică — grupuri de tineret precum Joventut Nacionalista de Catalunya, Coordinadora d'Assemblees de Joves de l'Esquerra Independentista sau Joventuts d'Esquerra Republicana de Catalunya și sindicate studențești precum: Estudiants en Acció sau Sindicato de Estudiantes de los Países Catalanes. Astăzi, separatismul este o mișcare pașnică care respinge violența însă în trecut a fost reprezentat de două grupuri teroriste care ulterior au dispărut
Separatismul catalan () [Corola-website/Science/315204_a_316533]
-
de Jaume Compte, a fost primul reprezentant al separatismului socialist. Împreună cu căderea restaurării monarhice și a dictaturii lui Primo de Rivera și formarea celei de-a Doua Republica Spaniolă, mișcarile republicane catalane s-au unit, ducând la crearea partidului Esquerra Republicana de Catalunya. Separatiștii, susținatorii lui Macià s-au unit și ei cu partidul, având însă o formă de autoguvernare. Francesc Macià a devenit liderul acestei mișcari și după ce și-a proclamat independența Republicii Catalane față de Spania asigurând la Madrid recunoașterea
Separatismul catalan () [Corola-website/Science/315204_a_316533]
-
pentru crearea Salonului Artiștilor Independenți, în semn de protest împotriva tiraniei Salonului oficial și a autorității juriului acestuia asupra artei. Răsturnarea lui Ludovic-Filip în 1848 și instaurarea celei de-a doua Republici înlesnesc accesul la putere al unora dintre prietenii republicani ai lui Daumier. Pictorul renunță pentru un timp la litografie și se consacră în totalitate picturii. Daumier expune la Salon în anul 1849, unde va mai fi prezent și în anii 1851, 1861 și 1869. Adesea revine în tablourile sale
Honoré Daumier () [Corola-website/Science/315208_a_316537]
-
anii 1882-1887. O nouă ediție a apărut în anul 1911. Nelimitându-se doar la rolul de responsabil al lucrării, Buisson a scris articole emblematice, ca Laïcité (Laicitate), Intuition (Intuiție), Prière (Rugăciune) etc. Dicționarul său este considerat Biblia școlii laice și republicane. Partizan al Societății Națiunilor încă de la început, se dedică apoi apropierii franco-germane mai ales după ocuparea regiunii Ruhr din 1923, invitând în Paris pacifiști nemți și mergând în Berlin. În 1927, împreună cu profesorul german Ludwig Quidde, a primit premiul Nobel
Ferdinand Buisson () [Corola-website/Science/318524_a_319853]
-
a devenit secretar tehnic al comitetului raional Nisporeni al partidului comunist (bolșevic), apoi - instructor al comitetului raional al comsomolului. În același timp, învăța la școala serală a tineretului muncitor. În perioada 1953-1956, a studiat la facultățile de jurnalism ale scolii republicane de partid de pe lîngă comitetul central al partidului din Moldova și școlii superioare de partid din Moscova . În 1948 a devenit membru partidului comunist al Uniunii Sovietice. A lucrat în calitate de propagandist al comitetului raional de partid Kotovsk (astăzi Hîncești), de
Feodosie Vidrașcu () [Corola-website/Science/318574_a_319903]
-
primului război mondial. Conspiratorii au inclus o mișcare de rezistență naționalistă indiană în India Britanică, partidul Ghadar în Statele Unite și Comitetul indian de independență în Germania. Conspirația a fost elaborată la începutul războiului, și a fost susținută intens de către mișcarea republicană irlandeză, de Ministerul de Externe german și de consulatul german din San Francisco , precum și o susținere din partea Turciei otomane. Planul cel mai proeminent era să se încerce provocarea unor răscoale și să declanșeze o revoltă Pan-indiană în Armata Indiei
Conspirația indo-germană () [Corola-website/Science/318816_a_320145]
-
Termenul de stat socialist (republică socialistă sau stat muncitoresc) poate avea mai multe înțelesuri diferite, dar cu unele asemănări. Termenul de "stat socialist" este folosit de către acei socialiști care doresc să sublinieze faptul că aceștia susțin o formă republicană de guvernare. În plus, deoarece multe forme ale socialismului pretind a reprezenta interesele clasei muncitorilor, mulți socialiștii se referă la un stat organizat în conformitate cu principiile lor, ca "stat muncitoresc". Alți socialiști, cum ar fi anarho-socialiști și multe alți socialiștii libertarieni
Stat socialist () [Corola-website/Science/320181_a_321510]
-
Cartierul general din Viena. În 1916, când avea gradul de locotenent-colonel, a fost numit la comanda Regimentului 65 Infanterie maghiar, cu care a luptat pe frontul de răsărit, fiind înaintat la gradul de colonel. La sfârșitul războiului, a înăbușit revoltele republicanilor din Ungaria de Sus, după care a fost trecut în rezervă de guvernul Károlyi. Deoarece se simțea legat de Banat, după Unirea Transilvaniei cu România a decis să rămână la Timișoara, unde s-a alăturat mișcării populare Mișcarea Germanității Bănățene
Karl von Möller () [Corola-website/Science/320235_a_321564]
-
salva onoarea Franței, integritatea teritoriilor sale". La 4 septembrie 1870 al Doilea Imperiu s-a prăbușit după înfrângerea de la Sedan. În februarie 1871 în Franța au loc alegeri din care rezultă noua Adunare care este alcătuită din 240 de deputați republicani și 400 de deputați monarhiști împărțiți între legitimiști și orleaniști. La 8 iunie 1871, Adunarea a abolit legile care interzic bourbonilor intrarea în Franța. În iulie contele de Chambord se întoarce pentru câteva zile în Franța pe care a trebuit
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
declară că "monarhia este imposibilă" și că republica este preferată. Majoritatea regalistă din Adunare provoacă demisia sa la 24 mai 1873. Este înlocuit cu mareșalul Patrice de Mac-Mahon, favorabil restaurării monarhiei. Moartea lui Napoleon al III-lea în ianuarie, plecarea republicanului Thiers în mai, evacuarea trupelor germane în septembrie, creează un climat propice pentru restaurare. La 5 august 1873, contele de Paris, nepotul fostului rege Louis-Philippe, s-a dus la Frohsdorf pentru a-l întâlni pe contele de Chambord și a
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
să urce pe tron, acceptând drapelul tricolor. Republica nu era văzută decât ca un regim temporar. Contele de Chambord se întoarce la Frohsdorf. Nu-și pierde speranța însă veștile care vin din Franța îi indică dispariția majorității regaliste și victoria republicanilor. Republica se instituie în ianuarie 1875 prin amendamentul Wallon și legile constituționale din februarie și din iulie organizează funcționarea ei. În 1879, după demisia președintelui Mac Mahon, întreaga putere aparține republicanilor. În iunie 1883, contele de Chambord suferă de o
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
din Franța îi indică dispariția majorității regaliste și victoria republicanilor. Republica se instituie în ianuarie 1875 prin amendamentul Wallon și legile constituționale din februarie și din iulie organizează funcționarea ei. În 1879, după demisia președintelui Mac Mahon, întreaga putere aparține republicanilor. În iunie 1883, contele de Chambord suferă de o afecțiune a tractului digestiv și moare în exil la Frohsdorf, la 24 august 1883. "Henric al V-lea" este îngropat lângă Carol al X-lea, Ducele și Ducesa d'Angoulême, la
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
Amélie a devenit noua regină consort a Portugaliei. Soțul ei a devenit cunoscut pentru aventurile extraconjugale în timp ce popularitatea monarhiei portugheze a început să scadă; a fost acuzat de starea de faliment a economiei, tulburări în domeniul industriei, antagonism socialist și republican și supus criticii presei. La 1 februarie 1908 familia regală s-a întors de la Vila Viçosa la Lisabona. Au călătorit cu trenul la Barreiro și, de acolo, au luat un vas cu aburi cu care au traversat râul Tagus și
Amélie de Orléans () [Corola-website/Science/320267_a_321596]
-
un vas cu aburi cu care au traversat râul Tagus și au debarcat în centrul Lisabonei. În drum spre palatul regal, trăsura deschisă cu Carlos I și familia sa a trecut prin Terreiro do Paço. În timp ce traversau piața, doi activiști republicani, Alfredo Costa și Manuel Buiça, au tras focuri de armă din mulțime. Regele a murit imediat, moștenitorul său, Luís Filipe, a fost rănit mortal iar Prințul Manuel a fost lovit în braț. Doar regina a scăpat fără răni. Cei doi
Amélie de Orléans () [Corola-website/Science/320267_a_321596]
-
cu excepția notabilă a celor poloneze. În deceniul al optulea, au devenit membri ai organizației și anticomuniștii vietnamezi și cubanezi După prăbușirea Uniunii Sovietice, ambele facțiuni OUN și-au reluat activitatea în Ucraina. Facțiunea Melnik și-a declarat sprijinul pentru Partidul Republican Ucrainean. OUN-B a trecut printr-un proces de reorganizare transformându-se în Congresul Naționaliștilor Ucraineni (KUN). Liderii din diasporă nu s-au arătat dornici să se implice direct în politica din Ucraina, ci au încercat să-și unească eforturile cu
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
Prăpastia dintre bogați și săraci în capitală se lărgise în anii precedenți, după care penuriile de hrană, eșecurile militare și în final, bombardarea orașului de către prusaci au contribuit la nemulțumirea generală. În ianuarie 1871, după patru luni de asediu, guvernul republican moderat de apărare națională a cerut armistițiu cu nou-proclamatul Imperiu German. Germanii au cerut o intrare triumfală în Paris. În pofida greutăților asediului, mulți parizieni erau categoric împotrivă ca prusacilor (acum în fruntea Imperiului German) să li se permită fie și o
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
Garda Națională”, care fusese lărgită pentru a ajuta la apărarea orașului. Unitățile Gărzii își alegeau ofițerii printre care, în cartierele muncitorești, se numărau lideri radicali și socialiști. S-au luat măsuri de înființare a unui „Comitet Central” al Gărzii, cu republicani și socialiști, atât pentru a apăra Parisul de un posibil atac german, dar și pentru a apăra republica împotriva unei restaurații regaliste. Alegerea unei majorități monarhiste în noua Adunare Națională în februarie 1871 a făcut ca aceste temeri să pară
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
localnicii. Generalul de la Montmartre, Claude Martin Lecomte, despre care s-a spus apoi că le-a ordonat să tragă în mulțimea de civili și membri ai Gărzilor Naționale, a fost tras de pe cal și împușcat împreună cu generalul Thomas, un veteran republican care fusese comandant al Gărzii Naționale, arestat și el în apropiere. Alte unități militare s-au alăturat rebeliunii care s-a împrăștiat atât de repede încât șeful guvernului, Thiers, a ordonat evacuarea imediată a Parisului de toate forțele regulate, poliție
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
în Paris: a organizat alegeri pentru Comună, ce urmau să se țină la 26 martie. Printre cei 92 de membri ai „Consiliului Comunal” se numărau mulți muncitori calificați și profesioniști (medici sau jurnaliști). Mulți dintre ei erau activiști politici, de la republicani reformiști, mai multe tipuri de socialiști, până la iacobini nostalgici ai revoluției din 1789. Liderul veteran al grupului de revoluționari socialiști "blanquiști", Louis Auguste Blanqui, era, în speranța susținătorilor săi, un potențial lider revoluționar, dar el a fost arestat la 17
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
Darboy, arhiepiscopul Parisului, apoi cu cei 74 de ostatici pe care îi deținea, dar Thiers a refuzat. Comuna din Paris a fost proclamată la 28 martie deși unele districte locale încă păstrau organizarea de pe timpul asediului. Comuna a readoptat calendarul republican și a utilizat drapelul roșu socialist în locul tricolorului republican. În 1848, în timpul celei de a Doua Republici, radicalii și socialiștii adoptaseră și ei drapelul roșu pentru a se delimita de republicanii moderați; similar cu adoptarea distincției simbolice adoptate de mișcarea
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
pe care îi deținea, dar Thiers a refuzat. Comuna din Paris a fost proclamată la 28 martie deși unele districte locale încă păstrau organizarea de pe timpul asediului. Comuna a readoptat calendarul republican și a utilizat drapelul roșu socialist în locul tricolorului republican. În 1848, în timpul celei de a Doua Republici, radicalii și socialiștii adoptaseră și ei drapelul roșu pentru a se delimita de republicanii moderați; similar cu adoptarea distincției simbolice adoptate de mișcarea girondină moderat-liberală în timpul revoluției din 1789. În ciuda diferendelor interne
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
adunări locale aveau propriile lor scopuri, de regulă sub îndrumarea muncitorilor locali. În pofida reformismului Consiliului Comunei, compoziția Comunei ca întreg era mult mai revoluționară. Printre facțiunile revoluționare se numărau proudhoniștii (precursori ai anarhismului), membri ai grupărilor socialiste internaționale, blanquiști și republicani mai libertarieni. De atunci, Comuna din Paris este sărbătorită de anarhiști și de marxiști, din cauza varietății de subcurente ale ei, marelui grad de control al muncitorilor, și a remarcabilei cooperări între diferiți revoluționari. De exemplu, în III arrondissement, materiale școlare
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
deportați” și „cam 20.000 executați”. Unul dintre generalii care au condus contraatacul ce l-a avut în frunte pe Thiers a fost marchizul de Galliffet, "fusilleur de la Commune" care apoi a fost ministru de război în Guvernul de Apărare Republicană al lui Waldeck-Rousseau la începutul secolului al XX-lea (împreună cu socialistul independent Alexandre Millerand). Conform lui Alfred Cobban, 30.000 de oameni au murit, poate chiar 50.000 au fost executați sau închiși și 7.000 au fost exilați în
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]