5,533 matches
-
atunci, Barthes (47 de ani) și tînărul Genette, În vîrstă de 33 de ani. Aici se opresc Însă explicațiile ideologice oferite de bulgar. Todorov nu consideră necesar să explice de ce Barthes, inovator al studiilor literare franceze tocmai prin apelul la retorica literară, dezvoltat ulterior În semiotică și Îndatorat structuralismului straussian (pe care Todorov Îl ignora În epocă) era unul dintre militanții marxiști marcanți. Or, se pare că și studiul tehnic a literaturii, subîntins de o idee a literaturii ca producție - știm
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
articol dintr-un ziar vechi de zeci de ani. Doar autoritatea canonului poate anula diferența negativă de timp Între un prezent mereu interesant și trecutul, mort. Dar canonul este deja un obiect al istoriei literare. Credeți că exagerez și că retorica mea e gratuită. GÎndiți-vă Însă că ultima schimbare de canon În literatura română a fost propusă de generația 80 tocmai pentru că imediat după sfîrșitul totalitarismului s-a Întîmplat pentru ultima oară ca unui canon deja impus să i se poată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
spaniol, plin de spectacol baroc și Înaintea romanelor englezești orale, alături de culturi folclorice eliminate rînd pe rînd, literatura franceză s-a realizat În scrisori și În piese de teatru unde rolul esențial Îl avea, Întodeauna, limbajul cenzurat pînă la stadiul retoricii rebarbative a unor personaje, altminteri, fantoșe. După ce enunță cele patru Înlocuiri prin care o poetică, a ordinii, a suprafeței, este Înlocuită cu o alta, a profunzimii (reprezentarea cu expresia, de filieră foucaldiană), capitolele cărții urmăresc termenii contradicțiilor literaturii ca ipostaze
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatură, paradigmele modern versus postmodern, cu umor, cu inteligență și cu ceva mai puțină rigoare igienică decît s-a Întîmplat mai tîrziu la noi (unde, pentru ca postmodernismul să prindă, promovarea lui s-a făcut prin apel printre altele la o retorică didactică). E drept, exemplele erau luate aproape numai din noua literatura americană. John Barth Încearcă totuși, prin replicile date unor anumiți critici americani care se dovedeau incapabili de distincția modernism-postmodernism, să demonstreze că literatura postmodernă nu are cum să reprezinte
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
deja și pe piața românească, de calitate chiar (mă gîndesc, pînă la un punct, la Ion Manolescu). Cred, Însă, că efectele crizei economice a reprezentării sînt În general exagerate și că, În mod periculos, descrierii acesteia i se asociază o retorică ultimativă greu de strunit, Într-un discurs insațiabil, gata să Înfulece dintr-o Înghițitură hiperbolică toate manifestările umane reperabile Împrejur (Între care viața privată, arta, relațiile interindividuale, ca să nu mai vorbim de diferențe categoriale cognitive, ca real versus virtual, etc.
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
acest atribut să conote axiologic) care are toate motivele să suscite dezbateri și să provoace contestații pornind de la reacționarismul ei, În sensul deja definit. Critica stilului, făcută de pildă de Ciprian șiulea În Retori, simulacre, imposturi, vine să sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare Însă În momentul În care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al Țărmului Sirtelor, „reacționari de șarm” (explicitează Compagnon: „reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
face cel mai greu adaptabilă serpentinelor istoriei, pentru că, obiectiv vorbind, literatura n-are obiect. Antoine Compagnon Încearcă, vom vedea cu ce preț, s-o salveze. Pentru publicul intelectual (În sens larg) În primul rînd. Scrie, așadar, foarte limpede, Întrebuințează o retorică empatic-didactică, e redundant cu intenție. Demonul teoriei reprezintă astfel o introducere În ceea ce s-ar putea numi o istorie o teoriei literare. Tocmai de aceea autorul se ferește să facă teorie, mărginindu-se la a arbitra meciuri În care n-
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aproape fiecare dintre cele șapte capitole, un erou al timpului său care, odată proiectu-i Înțeles, devine eponimul unei episteme critice. Credința lui Compagnon este că ideile teoretice discreditate la un moment dat prin mijloace mai mult sau mai puțin retorice, retorică ce aparține pînă la urmă unui proiect ideologic, o dată reîntoarse, nu mai sînt aceleași, revin Îmbogățite cu experiența unui eșec maturizant, capabile de noi nuanțări. Pentru că numai astfel ideile capătă viață, investite cu istoricitate. De aceea criticul mărturisește că intenția
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și dezimplicarea etică a autorului a constituit Întotdeauna cheia unor mari capodopere, dacă ar fi să ne gîndim numai la Madame Bovary. În al doilea rînd, Michel Houellebecq este un franc-tireur. Recalcitranța sa nu este Întotdeauna autentică, dar opțiunea pentru retorica ei nu se poate să nu se fi făcut În absolută cunoștință de cauză. Așa se călește mitul. De la lansare Încoace, romancierul francez n-a Încetat să producă scandaluri, literare și nu numai. În 1995, de exmplu, ia ființă revista
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
s-ar spune o ierarhie axiologică. În cel mai bun caz, noi, comentatorii de literatură, vom ajunge să fim folosiți de presă pe post de "specialiști americani", interșanjabili și, la o adică, putînd fi oricînd Înlocuiti cu un redactor grăbit: retorica argumentului de autoritate a Înlocuit demult argumentul Însusi. În fine, ce voiam să spun, de fapt: că nu opinia critică promovează o carte, ci o strategie marketing. Cum altfel să explic cvasi-anonimatul de care nu se bucură deloc, În România
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ale cititorului. Asta pentru că pe scriitor Îl interesează sau cel puțin reușește să convingă de acest lucru mesajul. Mesajul, pentru a trece, trebuie să fie exprimat clar și concis, iar pentru a prinde cît mai bine trebuie trecut printr-o retorică al cărei pathos să cadreze cu sensibilitatea epocii. Aici, Houellebecq Împrumuta consistent din metoda autentificatoare a confesiunilor, În chip de demn urmaș al lui Rousseau. Romanul este scris la persoana I spre deosebire de Particulele elementare, dar la fel ca În Extinderea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Pierre Jourde le consideră nule, de pildă, În La Littérature sans estomac, dar ratează miza literaturii lui. Odată cu Beigbeder, proza literară a primit două lovituri aplicate de același pumn În același loc: În primul rînd, a devenit o anexă a retoricii publicitare - mai degrabă decît să și-o fi anexat; În al doilea, o "prezentare a imprezentabilului", Într-un alt sens decît cel dat de Lyotard: se afișează ca literatură, Într-un gest iconoclast, ceea ce ar trebui să fie antagonic literaturii
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
demult, că lumea merită să fie reprezentată de Balzac, azi omul crede că lumea Îl merită pe Beigbeder. Tocmai aici e miza. Creative În publicitar, scriitorul și-a dat seama că cititorul contemporan este sensibil la un anume tip de retorică, violent autopromoțională, patetică. El instituie astfel o literatură de consum cu două niveluri: primul, al narațiunii secundar -, al doilea, al retoricii. Povestea poate interesa cititorul naiv, retorica, Însă, Îl va subjuga. În culisele acestui spectacol nu se află nimic Însă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
miza. Creative În publicitar, scriitorul și-a dat seama că cititorul contemporan este sensibil la un anume tip de retorică, violent autopromoțională, patetică. El instituie astfel o literatură de consum cu două niveluri: primul, al narațiunii secundar -, al doilea, al retoricii. Povestea poate interesa cititorul naiv, retorica, Însă, Îl va subjuga. În culisele acestui spectacol nu se află nimic Însă, afară doar de "sinceritate", o convenție narativă dar mai ales enunțiativă pe care Beigbeder o joacă pînă la capăt: cititorul atent
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a dat seama că cititorul contemporan este sensibil la un anume tip de retorică, violent autopromoțională, patetică. El instituie astfel o literatură de consum cu două niveluri: primul, al narațiunii secundar -, al doilea, al retoricii. Povestea poate interesa cititorul naiv, retorica, Însă, Îl va subjuga. În culisele acestui spectacol nu se află nimic Însă, afară doar de "sinceritate", o convenție narativă dar mai ales enunțiativă pe care Beigbeder o joacă pînă la capăt: cititorul atent va ști să citească indiferența (cinismul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
legate prin articulații cărora nu trebuie să le cauți o logică, mereu prea scurte pentru a activa funcția de identificare a cititorului, mereu denunțate ca ficțiune. Lumea de hârtie este astfel deconstruită și, În ea, este arătată cu degetul falsa retorică a Începutului și a sfârșitului, categoriile spațio-temporale care dau sens realismului oricărei ficțiuni. Or, literatura este o reprezentare adevărată În măsura În care rămâne mereu deschisă, gata să primească Încă puțin din infinita cantitate de reprezentare pe care 6 miliarde de oameni o
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
frondă, de aventură, În anii punk, autoficțiunea. Atunci cînd Barthes sau Sartre nu muriseră Încă, autoficțiunea venea În sprijinul tezei “morții personajului”, argumentînd În favoarea luării de conștiință a actului scriptural ca exercițiu autoreferențial asimptotic. Doubrovsky definește autoficțiunea cu acea inconfundabilă retorică a paradoxului pe care Derrida o va transforma În scop În sine: “Fiction, d’événements et de faits strictement réels; si l’on veut, autofiction, d’avoir confié le langage d’une aventure à l’aventure du langage [...] ou encore
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
puțin cunoscute din cea medievală și antică, pot fi considerate autoficțiuni. Motivul este simplu: textul literar (recunoascut ca atare) se sprijină pe convenții din ce În ce mai bine stăpînite și diversificate de autori tot mai vizibili pe scena socială, iar romanul pe o retorică a persuasiunii, politicoasă odată, tot mai perversă În vremea din urmă cu intenția vădită, azi, de a-și scoate cititorul din țîțÎni. Mi se pare de aceea absurd să separăm fără rest autobiografia - atunci cînd face parte dintr-un patrimoniu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Mariei Darrieussecq: autoficțiunea Începe ca o autobiografie și continuă ca un roman la persoana Întîi. Interesant este de ce literatura franceză contemporană, cel puțin, dar și cea autohtonă (iată, Cecilia ștefănescu, pînă la un punct) recurg frecvent la autoficțiuni și la retorica impetuoasă și directă pe care autoficțiunea o cere: dintr-o nevoie compensatorie care ține atît de ceea ce autorii Înțeleg prin rostul literaturii, cît și de supunerea la ceea ce cititorul așteaptă de la literatură. Primii știu că oglinda plimbată odinioară pe marginea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pentru că nu a conștientizat-o niciodată și În consecință niciodată n-a știut să rostească dubito ergo cogito. În fine, Y dezamăgește, X revine convulsiv asupra ei Însăși, imaginea se reface prin intermediul unei oglindiri amețitoare, de la caz la caz cu ajutorul retoricii exponențiale brute - vezi cazul Mariei Nimier din Noua pornografie sau al lui Marie Darrieussecq din Schimbarea la trup - sau prin apelul la decalări repetate, puțin perceptibile, un glissando reflexiv, ca la Camille Laurens. Conviețuirea cu sine este de acum dramatică
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mijloacele tehnice necesare. În acest moment În literatura franceză există două tabere despărțite de concepția despre scriitură: universitarii cred În frază, În stil, În vreme ce nonconformiștii cred În simplitatea spunerii. Alături de Pascal Quignard, Pierre michon, Pierre Bergounioux, Anne Garréta posedă o retorică tradițional franceză, elegantă pînă la rafinament, uneori abstrusă, exploatatoare moderată de dicționar: o scriitură elitară. Nu voi merge mai departe cu critica acestui stil care nu este În nici un caz inocent din punct de vedere politic: Pierre Bourdieu ar face
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Franței) discursul are aceeași greutate sentențioasă dublată de virtuozitate retorică descinsă din scrierile morale ale secolului al XVII-lea. Sigur, naratorul (din nou o transsexualizare narativă) renunță adesea la mina marmoreană și la litotele scânteietoare pentru a răbufni umoral umanizând retorica perfectă În glacialitatea ei: „Paraître ce qu’on n’est pas est ridicule, c’est comme vêtir un singe d’un costume trois pièces sau Le silence est la politesse de l’âme asesezonate cu Ne vous esclaffez pas, en
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dezamăgitoare ce-au urmat celor trei glorioase, În Franța anilor șaptezeci-nouăzeci. Cartea ei este un manual de supraviețuire, succesor al manifestelor politice ultimative, fidele spiritului și metodei revoluționare de felul celui citat mai sus. Puternică este În scrierile ei nostalgia retoricii inflamate a anilor nebuni, care trimite reflexe expirante pe sintaxa cenușie a resemnării. Citez din romanul pe care-l prezint: Suprimînd posibilitatea de a alege, sistemul le-a negat opozanților săi orice valoare. [...] Nu pot scăpa de această societate care
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scriind ficțiuni, ea se află Într-un atît de hulit Sistem. Cu cît autoarea e mai sinceră, cu atît mai inautentică-i pare literatura (spre sfîrșitul cărții). Cu cît limbajul e mai agresiv, literatura pierde În estetică ceea ce cîștigă În retorică. Această intransigență a limbajului, uneori patetică, alteori ostentativă, exploatarea pînă la epuizare a bataillanului topos al transgresiunii, zgomotul unei scriituri care altădată foșnea, sunt atributele multor romane personale semnate de scriitoarele franceze de astăzi. IV. 4. Chicklit francez Alături de literatura
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
avion care Întîrzie. El e victima. Cel de-al doilea, un adevărat monstru - urît, antipatic, ranchiunos dar lucid, ca Epiphane dintr-un alt roman al autoarei, sau ca Bruno al lui Houellebecq - va proceda, printr-un abil discurs și o retorică perfectă la executarea victimei. Dacă la Început Textor Texel este un neavenit, un pasager agasant pentru Jérôme, care-l suportă de nevoie, Înspre final se va lămuri de ce lucrurile nu stau deloc așa cum cititorul se aștepta. Cert e că acesta
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]