KorAP: Find »[drukola/base=scula & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...198 199 200 ...244 >

6,083 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

că toți bărbații erau trimiși la Iași și de acolo veneau hârtii că au căzut - asta când deja luptele erau În zona Iașiului... Și cea mai tristă amintire? Cea mai tristă amintire este atunci când ne-am trezit În mijlocul morților: ne sculasem și nu ne venea a crede că la un metru de noi erau cadavre nemișcate, În plină putrefacție... În ’45 v-ați Întors la Rădăuți? Da, În aprilie ’45 ne-am Întors la Rădăuți, unde n-am mai găsit nimic

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
jos, și tot botul de deal, cum să vă spun, Împestrițat de cadavrele celor Înțepeniți! A fost o scenă care, din păcate, sunt nopți când am coșmaruri și mă trezesc cu o sudoare rece și văd această scenă și mă scol, iar noaptea aceea n-o mai pot dormi! Câte n-am mai văzut pe urmă! Dar scena asta parcă tot nu-mi iese din cap... Ei, așa am ajuns la Nistru. Eram Într-un hal fără de hal, nimănui nu-i

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să mănânc; am primit porția, cam 200 de grame de pâine pe zi și ceva margarină (așa am cunoscut margarina, că până atunci nici n-am știut că există așa ceva) și o felie de salam din carne de cal. Ne sculau devreme, cam Înainte de ora cinci, și trebuia să stăm În rânduri de câte cinci, Între barăci, iar pe la șapte sau opt, după trei-patru ore, veneau ofițerii care ne numărau, țineau evidența câți sunt În baraca respectivă. Dar de acolo n-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
la 36 de ani. Când ne-am Întors la Auschwitz am stat acolo Încă o lună de zile - de fapt n-am făcut nimic. Numai chinurile acelea numite apel - și nu ieșea tot așa, noaptea, pe la 3, la 4, ne sculau și ne țineau acolo, pe platourile acelea, și ne numărau, nu ieșea socoteala, că au greșit la numărătoare... Stam așa de la trei până la nouă. După aceea nu aveam voie să intrăm În barăci. Câteodată ne-au dus la câte o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
am avut, că numai un picior am putut pune jos - iar dacă voiam să-l pun pe celălalt, trebuia să-l ridic pe cel de jos. După ceasuri Întregi am căzut și ceilalți m-au bătut, În dreapta, În stânga, să mă scol. Alarma a fost... A venit un soldat neamț, era din Timișoara, și atunci a făcut acolo loc și a spus să mă lase În pace. Norocul meu că m-au bătut, mi-am revenit, eram căzută acolo, că nu mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
putut să mă duc, dar am căzut - au venit soldați și nu m-au lăsat să rămân, dar tot am rămas În urmă, iar la sfârșit am căzut. Și cei doi soldați de la sfârșit nu m-au lăsat să mă scol, tot cu pușca. Am reușit să mă ridic, dar am zis că nu, nu mai merg - „Ține-ți gura, au strigat, mergi mai departe!”. Eu am spus că nu mă duc: „Trageți, pentru că știu că trebuie să omorâți!”. N-au

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
tot mai departe, tot mai departe... Iarăși am vrut să șed, și pe cealaltă parte am văzut un neamț care lucra. M-am așezat acolo, la marginea pământului, și am mâncat cartofii. Și deodată n-am mai putut să mă scol - mi se dusese toată puterea. El s-a uitat la mine, a văzut că mă chinui să mă scol și nu pot. Dar, ori ăsta, ori celălalt avea radio prin care să anunțe. Deodată au venit cinci inși. Mi-au

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
care lucra. M-am așezat acolo, la marginea pământului, și am mâncat cartofii. Și deodată n-am mai putut să mă scol - mi se dusese toată puterea. El s-a uitat la mine, a văzut că mă chinui să mă scol și nu pot. Dar, ori ăsta, ori celălalt avea radio prin care să anunțe. Deodată au venit cinci inși. Mi-au spus să mă scol și să mă duc cu ei. Când au văzut că nu pot, unul, om foarte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
toată puterea. El s-a uitat la mine, a văzut că mă chinui să mă scol și nu pot. Dar, ori ăsta, ori celălalt avea radio prin care să anunțe. Deodată au venit cinci inși. Mi-au spus să mă scol și să mă duc cu ei. Când au văzut că nu pot, unul, om foarte bun, a spus: „Așteptați puțin” - s-a dus Înapoi și a adus o căruță În care a pus și o pernă. El m-a luat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
am ajuns să plecăm. La graniță am spus: „Scuip și nu mai pun niciodată piciorul În Germania” - am scuipat și mașina s-a oprit. M-am speriat, am gândit că omul era plin de frică. Am văzut că s-a sculat profesorul și a ținut un discurs din care n-am Înțeles nimic, doar Hidra și Hitler, asta am Înțeles, și alții tot așa, au cântat imnul cehoslovac și el a vorbit și toată lumea a plâns. Nimeni n-a Înțeles nimic

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
un loc sub acoperiș. Erau niște barăci sau niște șure, dar deja erau ocupate de cei dinaintea noastră - noi eram cam la mijlocul coloanei de 14.000. Am revenit după vreo jumătate de oră, o oră. Raymond doarme. Se duce Iacob: „Scoală-te!”. Nimic. „Scoală-te!” Nimic. Și atunci mi-a explicat că În Ucraina, În detașamentul de muncă a văzut oameni Înghețând și că atunci când omul Îngheață nu simte frigul, ci căldura, și asta Îl Înșală: adoarme, devine inconștient, simte o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acoperiș. Erau niște barăci sau niște șure, dar deja erau ocupate de cei dinaintea noastră - noi eram cam la mijlocul coloanei de 14.000. Am revenit după vreo jumătate de oră, o oră. Raymond doarme. Se duce Iacob: „Scoală-te!”. Nimic. „Scoală-te!” Nimic. Și atunci mi-a explicat că În Ucraina, În detașamentul de muncă a văzut oameni Înghețând și că atunci când omul Îngheață nu simte frigul, ci căldura, și asta Îl Înșală: adoarme, devine inconștient, simte o căldură și Îngheață

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
lagăr - nouă ne-au dat o brățară cu o tablă pe care scria AW, adică Auschwitz, și un număr tatuat pe tabla respectivă. Era pe mână. A doua zi dimineața țiganii ne-au primit destul de bine, iar noaptea ne-au sculat și au Început să ne bată. Ei se numeau kapo, adică șefi, ca să știm să-i respectăm. Eram foarte mulți copii; pe părinți nu i-am mai văzut, bătrâni nu prea erau, mai mulți copii. Pe noi ne-au pus

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
avea programat, zilnic, până la 10 deținuți pe care trebuia să-i execute. Când eram duși la muncă eram escortați de 200 de soldați. Fiecare soldat avea câine. La carieră căram oamenii care erau aruncați, bătuți, fugăriți... Mergeam târâș - care ne sculam bine, care nu... Erau 3-4.000 de oameni care lucrau acolo. Când veneam În sus mergeam grămadă. Am vrut să ne revoltăm. Au tras patru-cinci rafale, la nimereală. Care era În picioare - la crematoriu, În cap, În picioare, nu conta

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
cred că nu i-a ajutat pe evreii evlavioși faptul că erau evlavioși. - Au fost cazuri ieșite din comun pe care le-ați văzut, le-ați trăit dumneavoastră? - Da, au fost asemenea cazuri. De exemplu, În lagărul Magdeburg, unde ne sculau dimineața la 5 să ne numere, stăteam acolo pe Apell Platz, cum se numea, la 6 ne duceau la lucru, de unde ne Întorceam pe la 5-6 după masă. Atunci, Într-o zi, am văzut la intrarea În lagăr, puse pe niște

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
amestecați: și români, și maghiari. Erau trei Biserici. Îmi aduc aminte că mă duceam În biserică atunci, când făceam elementara, cot la cot cu colegii mei, În biserica ortodoxă, bineînțeles, unde era un părinte care ne preda și religia la scoală. Important este că În perioada când s-a simțit că va fi această tragedie, acest Holocaust, Îmi aduc aminte că preoții veneau la noi În casă. Au venit cetățeni din comună care s-au oferit să ne ducă peste graniță

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Nici pâine nu primeam. - Dimineața? ADLER: Mâncarea se dădea dimineața, Înaintea apelului sau după apel. Înainte de apel... DAVIDOVICI: Între apeluri, că apeluri se făceau tot timpul. - La ce oră era deșteptarea? ADLER: Nu se făcea ziuă... DAVIDOVICI: (râde) Când ne sculau ei. - Cine vă scula? Șeful de baracă? ADLER: Nu șeful, chibiții lui, ajutorii lui - el era un Dumnezeu... DAVIDOVICI: Ne chemau la apel... La Auschwitz e frig și vara... ADLER: Toată Silezia superioară era așa... DAVIDOVICI: Da. Ne puneau câte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Dimineața? ADLER: Mâncarea se dădea dimineața, Înaintea apelului sau după apel. Înainte de apel... DAVIDOVICI: Între apeluri, că apeluri se făceau tot timpul. - La ce oră era deșteptarea? ADLER: Nu se făcea ziuă... DAVIDOVICI: (râde) Când ne sculau ei. - Cine vă scula? Șeful de baracă? ADLER: Nu șeful, chibiții lui, ajutorii lui - el era un Dumnezeu... DAVIDOVICI: Ne chemau la apel... La Auschwitz e frig și vara... ADLER: Toată Silezia superioară era așa... DAVIDOVICI: Da. Ne puneau câte cinci În rând și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
baracă? - Era un șef de bloc - baraca se chema Block - Blockaltester, care era un prizonier. În general, la noi era un fost luptător spaniol al dracului: bătea... Avea dreptul să-i bată pe oameni. În orice fel. Dacă nu te sculai repede, dacă nu te băgai În... Că dimineața la cinci era scularea și spălarea, dar apă nu era... - numai lozinca. „Repede afară!”. Ce facem cu morții? Că noaptea mai mureau, unu-doi pe bloc. „Îi puneți la capăt, acolo, iar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În lagărul mic, dacă ați auzit - la Buchenwald, lagărul mic era groaznic. Era un cort enorm, deschis, bătea vântul, deja era decembrie... Ploua Înăuntru, bătea vântul și pe jos mocirlă. Nu puteai să stai. Te culcai acolo, nu te mai sculai. Trebuia să stăm În picioare. Ne rezemam unul de altul și stăteam În picioare toată noaptea. Noroc că nu am stat decât două nopți. După aceea ne-au dus iar la baie, și acolo ne-au băgat În aceste blocuri

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
făceam În fiecare duminică. Duminica nu se lucra. Igiena corporală se făcea duminica, sub supravegherea acestor oameni care conduceau blocul. Te obligau să mergi să te speli cu apă rece. Latrinele erau spre gardurile electrificate. - Deci la șase dimineața vă sculați, unii se spălau... - Până plecai la lucru trecea un timp bun, de două ore. - Deci la ora opt... - Aprximativ. Și se lucra zece ore. - Apelul cum se făcea? - Șeful Își aducea oamenii aici. El Îi aducea, Îi Încolona În fața barăcii

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nu am stârnit dorința nici unuia dintre vizitatorii ăștia ca să mi-i ia. A treia chestie, pe care am constatat-o abia a doua zi, pentru care am spus că am vrut să mă sinucid, a fost closetul. Dimineața, când te sculai, primul lucru care se făcea era să te Încolonezi. Viața cu asta Începea și cu asta se termina. Să te Încolonezi câte cinci. După ce ne Încolonam erau luați parcă zece rânduri, care erau duși afară din bucățica lagărului nostru, dar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
că am găsit-o pe mama. Și am aflat abia când am ajuns acasă că mama a fost selecționată din prima zi și a murit din prima zi. - De fapt cum decurgea o zi normală? - O zi normală... Deci te sculai, te Încolonai... Indiferent dacă ploua sau ningea, era obligatoriu. - Pe la ce oră? - Păi, hai să facem o mică socoteală. Nu era lumină complet. Deci să fi fost pe la 5-6 dimineața. Era zi deja, dar nu era lumină, nu era soare

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494

un drum creator, și se apropie mai mult de iluzie, ea există ca o necesitate. Ce înseamnă aceasta? Imaginația omului ar trebui susținută și încurajată prin orice mijloace. Dați frâu liber imaginației ar trebui să scrie pe toți pereții, în scoli sau pe stradă. Învățarea eliberării imaginației ar trebui predată copiilor de cei mai buni profesori posibili și ar trebui considerată la fel de importantă, dacă nu mai importantă, decât acumularea cunoștințelor. Bucură-te, floarea mărului, bucură-te! Uite în preajmă-ți pulberi

Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
multe voci numită motet. 80 Serge Hutin, Oameni și Civilizații dispărute, PRO, 2006. 81 James Churchword, The Children of Mu, 1931. 82 mirosurile sacrificiilor, al arderii unui testament, al lumânărilor sau bețelor îmbibate cu diverse arome de tămâie. 83 Goethe: "Scoală, ucenicule și îmbăiază-ți, fără sfială, pieptul pământesc în Auroră!". 84 În religiile universale s-au dezvoltat sisteme complicate de iconografie, ca reprezentare a divinității în pluralitatea emanațiilor sau încarnărilor sale sau ca om în relație cu sfera sacrului. Este

Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]