11,293 matches
-
Rusiei, pentru recuperarea teritoriilor furate, soldații eroi nu aveau altă grijă decât să facă În vreun fel ca să fie lăsați la vatră. Prin smârcurile râului pe care Armata, În urma unui vestit ordin dat de Mareșalul care conducea Întreaga țară, se străduia să-l treacă, Începuseră să apară o grămadă de răniți la picior, mai ales la stângul. Or, În tranșeele săpate la repezeală, picioarele erau cele mai ferite. „I-au bănuit pe răniți de automutilare”, povestise Colonelul, „dar gloanțele scoase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mine, Îndrăznesc să presupun, căci moșul e plin de viață, ager În mișcări și ascuțit la minte -, așa te rog eu pe tine să nu-i lași pe ai mei să mă Îngroape. Vezi, totuși, că am emoții, deși mă străduiesc să-ți vorbesc despre eveniment cu bărbăție și oarecum (stupid!) răceală? Păi, degeaba te rog, că, așa cum convenirăm mai la deal, din pricina poștei vei primi scrisoarea după cuvenita și dorita ardere. Am uitat, ce să fac... Trebuie să fii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cum să reprezinți filetul! Ce nu Înțelegi? Ce e așa de greu de Înțeles?”. Domnule, nu-mi intra În cap și gata! Pesemne că aveam și o foarte grăitoare privire de bou. Când, Însă, simțeam că-mi dau lacrimile, mă străduiam să le opresc - mi-ar fi fost o rușine mortală să plâng În public - și probabil că fața mi se strâmba Într-un soi de rânjet care părea batjocoritor. „Uitați-vă la el, mai și râde!” Îi lua martori inginera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
eu am făcut Întocmai. Apoi, scurt, mi-a tras șapca pe ochi și mi-a proptit un vârf de pantof chiar În noadă. M-a curentat pe toată șira spinării durerea și mi-a explodat În creieri. Oricât m-am străduit să le opresc, din ochi au țâșnit lacrimi. Norocul meu că nu se vedeau din pricina șepcii. Am scos-o de pe cap și am rotit-o În așa fel Încât am șters și sărătura dintre gene. Am auzit, ca din depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Cei doborâți de mine cereau totdeauna lovitură de pedeapsă, jocul se Întrerupea și Începeau Îndelungi ciorovăieli. Îi lăsam pe ceilalți din echipă să se certe, să se scuipe și să se Îmbrâncească. Eu mă trăgeam deoparte, șchiopătând demn, ca și cum mă străduiam din răsputeri să-mi ascund greaua durere pricinuită de loviturile suferite. Aveam - cred - sau voiam să am pe chip mândria molcomă a soldatului ce-și Îndeplinise misiunea cu asupra de măsură, până la sacrificiu. De cele mai multe ori, ciorovăielile se terminau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Iar zidurile Între care era Închis Înaintau Încet, cu agresivitatea cumpănită a unor luptători care știu cu siguranță că-și vor nimici adversarul. Nu aveam ce căuta acolo: locul nu contenea să mă respingă, să mă alunge, așa cum pielea se străduiește să azvârle În afară vârful nedorit al unui spin. Toate au Început să mă alunge. Nimic nu mă mai primește. Sau nu mai pot eu să intru. Mă gonesc, de fapt, eu Însumi. Eu singur am pierdut tot ce puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu mai pot eu să intru. Mă gonesc, de fapt, eu Însumi. Eu singur am pierdut tot ce puteam pierde. Nici măcar neputința nu mă Încearcă acum căci, atunci când Îți dai seama că ești neputincios, asta Înseamnă că măcar te-ai străduit În vreun fel. Nu, domnule! De-aia vreau să te conving (pe tine, dar și pe mine) că am de gând să plec În deplină luciditate și nu cu Împăcare (căci nu m-am războit cu nimeni și nimic ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
satul din Baltă al rudarilor, pe vremea când Dunărea nu fusese Încă Îndiguită, unde se ducea o dată pe săptămână ca să-i Învețe carte pe puradei un Învățător, Domnu’ Tase, iubitor de viață și bătăuș necruțător al ciracilor ce nu se străduiau Îndeajuns; „Domnule”, a făcut, Într-un timp, oratoric, omul de cultură, „În această viață suntem cu toții, până la unul, niște veșnici suplinitori!”; Coana Marița, telefonista care cam trăgea la măsea și Încurca fișele de zor (dacă Îi cereai legătura cu postul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În acest sat din Câmpia Dunării unde, În straturile unei surpături a Înaltului mal al fluviului de altădată, câțiva oameni (și ei rămurele În giganticul catastif) au găsit un cap de femur de mamut, os pe care, oricât s-au străduit Strămoșul și ai săi, nu au izbutit să-l roadă sau să-i dea vreo Întrebuințare. Mă Întreabă cineva ce Înseamnă azi a fi european. Mă gândesc la această parte de lume ce-și datorează numele frumoasei pe care Zeus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca să-l curețe, vezi Doamne, de chica cea roșiatică. Îl azvârlea, apoi, spre spate, unde se Înălța, Încet-Încet, o nouă grămadă formată de astă dată, din știuleți curați. Mișcările deveneau din ce În ce mai sacadate și mai rapide, iar eleva de alături se străduia să țină ritmul impus de nărăvitul mentor. Acesta Își lipea privirile de sânii fetei care se zbăteau și tremurau, vibrau Îndelung și amețitor din pricina ritmului alert. Când eleva ridica mâna să azvârle știuletele pe spate, flanela subțire se lipea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dincolo de fire ale femelelor din specia om cu felurite alte mamifere, de la dihor până la cine știe ce mârțoagă răpciugoasă și cu vreun testicul lipsă, asemănători mai ales prin impresionanta cantitate de alcool care li se scurgea prin vene și În care se străduiau să supraviețuiască niște amărăciuni de globule roșii chircite și stafidite ca vai de ele, acea galerie, deci, a tăbărât cu bâte și tot soiul de alte arme improvizate pe inocenții noștri consăteni. Numai vigoarea și agilitatea acestora din urmă au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care striga auuu! auuu! pentru că un drac de băiețel ce călărea, alături de ea, În apa mării, un colac cu cap de lebădă o stropea rânjind răutăcios. Anchetatorii habar n-aveau ce era cu ceșcuțele acelea și nici nu s-au străduit să afle de ce ținuse atâta la ele profesorul dispărut fără urmă și nu făcuseră nici o legătură - de altfel, s-ar fi dovedit de prisos - cu Declarația În care ceștile erau menționate ca fiind distruse de camionul botezat de soldați Tataie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Însă suferințe adevărate Îndura atunci când, cu o ucigătoare nerăbdare, aștepta ca Ghiță să schimbe bobinele, În huiduielile și Înjurăturile spectatorilor. Nemulțumiții făceau o gălăgie care aproape spărgea urechile și care devenise ea Însăși, până la urmă, o distracție, căci fiecare se străduia să șuiere cât mai ascuțit cu putință ori să urle În așa fel Încât să acopere, măcar pentru o clipă, vuietul Îngrozitor făcut de ceilalți. Pe Ghiță nu-l atingeau nici pe departe, ba chiar Îl bucurau huiduielile și, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
plimbat cătarea Înaltă și prin dreptul pieptului său. Țipetele isterice Încetaseră la un moment dat și Monstrulică se aplecase asupra lui Biberu, Îl frecase cu zăpadă pe față, Îi desfăcuse gulerele mantalei și vestonului, Îi răsese câteva palme și se străduia, cu deznădejde, să-i descleșteze fălcile când Înțepenitul se trezise și aruncase de jur-Împrejur priviri rătăcite și năclăite Încă de adâncul leșinului. Monstrulică se Întrebase destulă vreme după aceea dacă Într-adevăr despiedicase arma, dar oricât de adânc scotocise prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care Încotro, ridicau mâinile, se tăvăleau, țipând, În mormanele de pănuși și chică și se ridicau de acolo ca niște Învingători, cu degetele răsfirate repezite spre cer. Profesorii nu mai izbutiseră să-i stăpânească pe elevi, dar nici nu se străduiseră cine știe ce. Se strânseseră la un loc și se arătau nerăbdători să se Întoarcă În sălile de clasă. În jurul lor, copiii nu se atingeau de porumb, alergau bezmetic ori se jucau. Ectoraș era și el nespus de vesel În acea fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
potolit incendiul. Peste câțiva ani, țoala cu Însemnele căilor ferate pe ea acoperea scaunul pe care, În biblioteca sătească, Își sprijinea lutul cel vremelnic, În timp ce-i studia pe clasicii filozofiei germane, omul de aleasă cultură și spirit Înalt. Pe când se străduia să Înțeleagă frazele lungi și să pună Într-o oarecare ordine cele conținute de ele, dar mai ales când le pierdea șirul și se apuca să continue după cum Îl purta Închipuirea, lui Foiște Îi năvălea În nări, ieșit din pânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
decalibrând țeava și azvârlind pucioasă fierbinte În ochii și obrajii trăgătorului. Așa ceva pățise și vărul lui Ectoraș, căruia - cu toate că era priceput și-și făcuse destule socoteli În clipele când mânuia, grijuliu, vergeaua - Îi explodase o capsă În ochi, pe când se străduia să ochească guguștiucii dintr-un cuib cocoțat În vârful unui stâlp de beton. Vreme de o săptămână vărul purtase peste ochiul drept un bandaj cu care se fălea, ferindu-se să-și arate prea pe de-a dreptul mândria. Maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gâlceveau zgomotos sub acoperișul pieței. De cu seară Își pregătise coșul Înalt, din nuiele Împletite: pusese În el, potrivindu-i cu grijă, pepenii galbeni și, ca să-i ferească de zdruncinături și lovituri, presărase printre ei paie de grâu. Degeaba se străduise fiul său, preotul, să-l convingă că biletele de autobuz și taxa pieței aveau să-l coste tot atât - dacă nu mai mult - cât ar fi luat pe marfa de care așa de tare se Îngrijea. Bătrânul, de obicei repezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Însă greutatea cea mare a clădirii izbuti să salte ușor, greoi, turlele și zgomotul cel mare Încetă. Se auzea numai trosnetul copacilor ce ardeau și dangătul ușor, tremurat și nehotărât al clopotelor. În timp ce, la lumina plopilor aprinși, nea Mitu se străduia să lege cele patru colțuri ale plasei de vârfurile covergilor, ajunse la mal o cutie neagră de gramofon - precum cea pe care În copilăria sa de argat o văzuse el În casa mare a boierului -, purtând pe ea, țintuită, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ori și-ar fi Învinețit țurloaiele. Ceilalți băieți se făcuseră că nu bagă de seamă lipsa de combativitate a lui Ectoraș. Pe când ei se prefăceau că dau lovituri meșteșugite ori că se apără cu iuțeală și viclenie, fiul Directorului se străduia să facă focul. Își turna din când În când dintr-o damigeană tulburel și se Înveselea de unul singur. Când bătălia se terminase și băieții veniseră, după tradiție, să-și azvârle ciomegele În foc, el era deja bine aghesmuit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
facă focul. Își turna din când În când dintr-o damigeană tulburel și se Înveselea de unul singur. Când bătălia se terminase și băieții veniseră, după tradiție, să-și azvârle ciomegele În foc, el era deja bine aghesmuit și se străduia, cam fără spor, să pregătească grătarele și carnea pentru fript. Chefuise Împreună cu luptătorii până Îl doborâse băutura. Ajunsese a doua zi acasă cu o căruță În care zăceau de-a valma, cuprinși de somnul rău al vinului neașezat, toți războinicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îl doborâse băutura. Ajunsese a doua zi acasă cu o căruță În care zăceau de-a valma, cuprinși de somnul rău al vinului neașezat, toți războinicii ce luptaseră pentru Satul cu Sfinți. Câțiva ani mai târziu - Între timp Ectoraș se străduise să uite că fusese la Război numai În calitate de bucătar și de chefliu -, pe când maestrul Foiște avea să-l facă pe Repetentu să devină un ratangiu de suiciduri, acea Întâmplare avea să fie, cumva, reînviată. Printre multe vorbe, deodată, fără nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la concluzia că profesorul pensionar era numai bun pentru cămașa de forță. Nici pe departe nu le trecu prin cap că peste Dordonea se așternuse fericirea. După un timp s-a prăpădit și nea Mitu Păcătosul și Necredinciosul. Chiar se străduise În ultimele luni, săptămâni și zile de viață să creadă că oamenilor cu adevărat le crescuseră cândva aripi și lui nu. Își dorise din răsputeri să zboare și el, Însă nu izbutise și se căise amarnic, Încredințat că neputința aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În curte, ducând pe umeri sicriul gol din scândură de brad nelăcuită și crucea. Bocitoarea dădu chiot și jeli câteva clipe, apoi puse din nou mâna pe cuțit și se apucă să toace zarzavat. Bărbații pătrunseră În odaie și se străduiră destulă vreme să potrivească mortul În coșciug: lui nea Mitu Îi crescuse o aripă, una singură, și aceea cam necăjită și ciufulită. Bărbații care se chinuiseră să Îndese cât mai bine trupul mort Între scândurile de brad povestiră apoi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
femeie... 96 Serghei Coloșenco Născut la 14 februarie 1941. Profesor, eseist, publicist, epigramist, rebusist și integramist, conducător al revistei literar‐ culturală „Academia Bârlădeană” ʺCuvintele încrucișate și enigmistica au constituit pentru Serghei Coloșenco un univers fascinant încă din copilărie. El se străduiește să readucă în atenția contemporanil or personalități literare și istorice ale trecutului. Dar nu oricum, ci î ntr‐o manieră mai puțin obișnuită și nu chiar la îndemâna oricui, aceea a careurilor rebusistice. Dând frâu liber pasiunii sale și încercând s
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]