6,018 matches
-
în timp, ca pe vânat./ Să văd: ești șoimul meu cel căutat?/ Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere". Prin metafora șoimului se evidențiază înălțimea vânatului, urmărit de poet. Verbul a drămui sugerează echilibrul următoarelor mișcări. Ambiguitatea din finalul primei strofe continuă și în strofa a treia, unde poetul murmură cu îndoială: "Pari când a fi, pari când că nu mai ești". Tema este reprezentată de căutarea adevărului, a absolutului într-o formă concretă de manifestare. În prima parte a psalmului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vânat./ Să văd: ești șoimul meu cel căutat?/ Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere". Prin metafora șoimului se evidențiază înălțimea vânatului, urmărit de poet. Verbul a drămui sugerează echilibrul următoarelor mișcări. Ambiguitatea din finalul primei strofe continuă și în strofa a treia, unde poetul murmură cu îndoială: "Pari când a fi, pari când că nu mai ești". Tema este reprezentată de căutarea adevărului, a absolutului într-o formă concretă de manifestare. În prima parte a psalmului este prezentată imaginea vânătorului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
saturnian" deoarece asociază planeta Saturn cu plumbul ca metal; poemele saturniste au la bază sentimentul de melancolie. Alcătuită din două catrene simetrice, poezia valorifică motivul morții, sugerat de cavou (casa, orașul, trupul), "sicrie de plumb", "funerar vestmânt". În cele două strofe simetrice răbufnesc melodii stranii, interiorizate, obsedante, într-un ton elegiac dat de iamb, rima masculină, cuvântul "cheie" plumb, repetat de trei ori în fiecare strofă, imperfectele/ "dormeau", "stau", "era", atârnau", sonoritățile din cuvintele "vestmânt"/ "vânt", efectele onomatopeice: "scârțâiau", "strig", "frig
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
morții, sugerat de cavou (casa, orașul, trupul), "sicrie de plumb", "funerar vestmânt". În cele două strofe simetrice răbufnesc melodii stranii, interiorizate, obsedante, într-un ton elegiac dat de iamb, rima masculină, cuvântul "cheie" plumb, repetat de trei ori în fiecare strofă, imperfectele/ "dormeau", "stau", "era", atârnau", sonoritățile din cuvintele "vestmânt"/ "vânt", efectele onomatopeice: "scârțâiau", "strig", "frig". Moartea este sugerată și prin conceptul "somn": "dormeau adânc sicriele de plumb", "dormea întors amorul meu de plumb", prin cuvântul-cheie "plumb", care devine metaforă-simbol. Tinzând
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
simbol alchimic, saturnismul, de la denumirea planetei "Saturn", care este "tristă", "întunecată", "melancolică". Cuvântul "Plumb" sugerează împietrirea, căderea grea, starea depresivă, copleșitoare, lipsa de elan, lumea pustie, lipsa perspectivei, gândul frânt, căderea în vid, sentimentul alienării cu încărcătură tragică. În prima strofă a poeziei Plumb este configurat spațiul interior și exterior, cel exterior fiind limitat un cavou, metaforă care sugerează casa, orașul, mediul, propriul corp în care se află un suflet de plumb. E un univers rece, străin, în care poetul are
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
plumb. E un univers rece, străin, în care poetul are sentimentul singurătății tragice, stări de spirit depresive și își imaginează înăbușirea. Între realitatea interioară și exterioară se desfășoară monologul tragic al poetului, în ton elegiac asemănător cu bocetele populare. În strofa a doua, starea de anxietate este înlocuită cu melodia trecutului: "Stam singur lângă mort... și era frig.../ Și-i atârnau aripile de plumb". Mai întâi epitet la limita concretului "sicrie de plumb", "flori de plumb", cuvântul "plumb" va intra în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a fiarelor, se retrăgea în locuințele lacustre și trăgea podul de la mal. Metafora "aud plângând" sensibilizează abstractul, sugerând că ploaia e un plânset al materiei. Materia, personificată, devine un lucru concret, iar actul percepției se desfășoară noaptea, timp favorabil reveriei. Strofa I se structurează pe două serii paralele (ploaia singurătatea) care trimit la natură și la eul liric. În versul al treilea se exprimă solitudinea: "sunt singur". În afară de motivul ploii, poezia Lacustră cuprinde și alte motive: al nopții, al golului, al
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
locuințele lacustre". Această răsturnare de perspectivă printr-un raccourci evidențiază teama, stările halucinante. Spaima se adâncește, poetul tresare prin somn, simțind amenințarea morții, izolarea care îl apasă, în timp ce piloții lacustrei se prăbușesc. Orice legătură cu lumea se întrerupe. În ultima strofă, versul "tot tresărind, tot așteptând" semnifică plânsul cosmic al materiei, însingurarea, dispariția totală. După ce trăiește un transfer în preistorie, cu stări instinctive, primare: "Un gol istoric se întinde/ pe-aceleași vremuri mă găsesc", poetul este martorul prăbușirii piloților: "... și simt
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cu stări instinctive, primare: "Un gol istoric se întinde/ pe-aceleași vremuri mă găsesc", poetul este martorul prăbușirii piloților: "... și simt cum de atâta ploaie/ piloții grei se prăbușesc", care trimit la "stâlpii universului", la prăbușirea universului. Dacă în prima strofă, poetul contemplă ploaia ca fenomen meteorologic, în ultimele versuri ploaia semnifică pulverizarea planetară. Poezia este structurată în patru catrene , păstrează tehnica prozodică din Plumb, are efecte muzicale sumbre provocate de rimele ("vestmânt" "vânt"; "plouând" "plângând"). Având ritmul iambic, rimă onomatopeică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
solitudinea, dezolarea, nevroza. Simțindu-se izolat, din cauza imposibilității de comunicare, poetul apelează la mijloace diverse: cuvinte-simbol, cromatică, muzicalitate sugestivă și la două planuri ale existenței: exterior (decor funerar, parc, păsări, copaci) și interior (sufletul trist). Poezia este structurată în trei strofe și trei versuri libere, aflate după fiecare strofă. Dintre principiile compoziționale remarcăm simetria și recurența. Simetria este principiul de compoziție și în interiorul strofei (primul și ultimul vers din catrenul unu și doi sînt identice). În prima strofă, decorul este reprezentat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de comunicare, poetul apelează la mijloace diverse: cuvinte-simbol, cromatică, muzicalitate sugestivă și la două planuri ale existenței: exterior (decor funerar, parc, păsări, copaci) și interior (sufletul trist). Poezia este structurată în trei strofe și trei versuri libere, aflate după fiecare strofă. Dintre principiile compoziționale remarcăm simetria și recurența. Simetria este principiul de compoziție și în interiorul strofei (primul și ultimul vers din catrenul unu și doi sînt identice). În prima strofă, decorul este reprezentat de: copaci (elemente ale vieții), culorile alb/ negru
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ale existenței: exterior (decor funerar, parc, păsări, copaci) și interior (sufletul trist). Poezia este structurată în trei strofe și trei versuri libere, aflate după fiecare strofă. Dintre principiile compoziționale remarcăm simetria și recurența. Simetria este principiul de compoziție și în interiorul strofei (primul și ultimul vers din catrenul unu și doi sînt identice). În prima strofă, decorul este reprezentat de: copaci (elemente ale vieții), culorile alb/ negru (simboluri ale morții), "copacii albi, copacii negri" (agonia lumii), parcul solitar (solitudinea), "doliu", "funerar" (moartea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
structurată în trei strofe și trei versuri libere, aflate după fiecare strofă. Dintre principiile compoziționale remarcăm simetria și recurența. Simetria este principiul de compoziție și în interiorul strofei (primul și ultimul vers din catrenul unu și doi sînt identice). În prima strofă, decorul este reprezentat de: copaci (elemente ale vieții), culorile alb/ negru (simboluri ale morții), "copacii albi, copacii negri" (agonia lumii), parcul solitar (solitudinea), "doliu", "funerar" (moartea). Acumulările de enunțuri nominale au câteva mărci particulare: laitmotiv (alb, negru), refren; câmpul semantic
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
particulare: laitmotiv (alb, negru), refren; câmpul semantic al ideii de moarte (repetiția "Decor de doliu"); repetarea obsesivă a adjectivelor "albi", "negri"; planul naturii ("decorul" parcului); planul uman obiectivat prin epitetul calificativ "Decor de doliu funerar", care simbolizează agonia sufletească. În strofa a doua identificăm un alt simbol bacovian frecvent: simbolul păsării; pasărea "cu pene albe, pene negre" dintr-un coșmar existențial, populat cu fantome. Natura primordială a romanticilor a fost înlocuită cu o natură artificială, a parcului solitar (motiv simbolist), devastat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
identificăm un alt simbol bacovian frecvent: simbolul păsării; pasărea "cu pene albe, pene negre" dintr-un coșmar existențial, populat cu fantome. Natura primordială a romanticilor a fost înlocuită cu o natură artificială, a parcului solitar (motiv simbolist), devastat. În ultima strofă, moartea universală simbolizează degradarea spirituală: "Și frunze albe, frunze negre/ Copacii albi, copacii negri;/ Și pene albe, pene negre,/ Decor de doliu funerar..." Repetarea obsedantă a culorilor "alb-negru" asigură muzicalitatea versurilor, substantivul "ninsoare" sugerează moartea universală; până și sufletul poetului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
zăpadă, Decembrie poate semnifica un sfârșit. De aceea, evaziunea prin lectură ar întrerupe "căderea lumii": Te uită cum ninge decembre/ Nu râde, citește-nainte". Având o construcție simetrică și muzicală, poezia se dezvoltă pe tehnica paralelismului (om-natură), în cele șase strofe. "Decembre" sugerează sfârșitul dar și salvarea prin repetiția unor formule ("te uită cum..."), prin asonanță ("tine"/ "decembre"), prin măsura regulată a versurilor, sonoritatea gravă a vocalelor închise (u, ă), verbe la persoana I (aș vrea, mă duc) și pronume, prin
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o cópie a ideilor. Tema poeziei exprimă ideea lumii purificate prin reflectarea în oglindă, ideea autocunoașterii. În cele două catrene, poetul își definește lumea sa de esențe ideale, prin detașarea de real. Poezia este un joc al esteticului pur. În strofa întâi, poetul caută în real ("din ceas"), frumosul ("adâncul acestei calme creste") care se răsfrânge în sine însuși ca într-o oglindă. Arta are valori narcisiste, poezia fiind un produs al minții, un proces exclusiv intelectual, "un joc secund mai
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o oglindă. Arta are valori narcisiste, poezia fiind un produs al minții, un proces exclusiv intelectual, "un joc secund mai pur", în care se reflectă realitatea: "Tăind pe înecarea cirezilor agreste/ În grupurile apei,/ un joc secund, mai pur". În strofa a doua o altă concepție a poetului despre poezie, care este "Nadir latent" (nadir = punct imaginar pe bolta cerească, diametral opus zenitului, aflat la intersecția dintre verticala locului, de unde privește observatorul cu bolta cerească din emisfera opusă). "Poetul ridică însumarea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
atrage atenția "acvaticul": foșnirea mătăsoasă a mărilor", poezia fiind imagine, sunet și ritm, cu rimă îmbrățișată ("drum" "cum", "tare" "despuiare"). Pentru I. Barbu, "timbrul" este "emblema" liricii sale, prin care se exprimă concepția despre poezie. Timbru este alcătuită din două strofe. În prima strofă, deslușim o interogație retorică, prin care poetul se întreabă dacă orice poezie poate să exprime stări spirituale profunde. Indiferent cum "sună" cimpoiul sau fluierul, durerea este "divizată". Piatra, de pildă, are revelație numai prin actul spiritual înalt
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
foșnirea mătăsoasă a mărilor", poezia fiind imagine, sunet și ritm, cu rimă îmbrățișată ("drum" "cum", "tare" "despuiare"). Pentru I. Barbu, "timbrul" este "emblema" liricii sale, prin care se exprimă concepția despre poezie. Timbru este alcătuită din două strofe. În prima strofă, deslușim o interogație retorică, prin care poetul se întreabă dacă orice poezie poate să exprime stări spirituale profunde. Indiferent cum "sună" cimpoiul sau fluierul, durerea este "divizată". Piatra, de pildă, are revelație numai prin actul spiritual înalt ("piatra-n rugăciune
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
creației lumii, trebuie "despuiată", pentru a se ajunge la esențe iar "unda logodită sub cer" are profunzimi numai dacă se reflectă în nemărginirea cerului. Atribuind suflet unor obiecte (piatră, humă, unda mării), poetul simte comuniunea spiritului cu creația cosmică. În strofa a doua, se exprimă ideea că poezia cuprinde toate lucrurile, fiind "un cântec încăpător", relevă splendorile lumii, muzica ascunsă a lucrurilor. Poezia trebuie să depășească instrumentele obișnuite (cimpoiul, fluierul), să fie "foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare", să fie un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
poezie sunt și secvențe care exprimă certitudini: cele despre existența iubirii, unde iubita este imaginată ca o "minune a ființării", ca un voal transparent care zboară. Iubirea depășește conotațiile comune, terestre, devine o proiecție cosmică, având virtuți ale absolutului. În strofe inegale ca număr de versuri, L. Blaga acordă mare libertate versului liber, folosește inversiuni sintactice ale verbelor compuse (făcutu-s-a; dat-a), forme arhaice, intercalarea verbului între subiect și atribut, folosirea persoanei întâi și a doua, care evidențiază implicarea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
întreținută de negație ("nu mă cuprind, nu-mi răspund"), se stabilesc relații dintre vinovăție și puritate, relația dintre iad și rai ("coperișurile iadului" și "muntele cu crini"). Aceste trăsături contradictorii sunt descoperite de eul liric în propria-i existență. În strofa a II-a, autoportretul dobândește coordonate spațiale și temporale concrete. Noaptea semnifică reîntoarcerea spre sine și spre strămoși, esențializând spațiul ("în cercul aceleiași vetre"), iar ziua este simbolul expansiunii ființei ("ziua trăiesc împrăștiat ca furtuna"). La Blaga, lumea se identifică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aduce în prim-plan un joc de contraste, între lumea eroică, ideală, de odinioară, și lumea prezentului, caracterizată prin patimi și nebunie (Scrisoarea III) sau nefericirea îndrăgostitului trădat (Scrisoarea IV și Scrisoarea V). Urmează o perioadă de armonie clasică, în strofe sentențioase (Glossa) și în strofe cu încărcătură filosofică (Luceafărul). Eroul liric eminescian va înțelege lecția de cunoaștere și se va resemna, în solitudinea lui. EMINESCIANISMUL Mihai Eminescu este "omul deplin al culturii românești" (Constantin Noica), este "însăși structura omului universal
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
joc de contraste, între lumea eroică, ideală, de odinioară, și lumea prezentului, caracterizată prin patimi și nebunie (Scrisoarea III) sau nefericirea îndrăgostitului trădat (Scrisoarea IV și Scrisoarea V). Urmează o perioadă de armonie clasică, în strofe sentențioase (Glossa) și în strofe cu încărcătură filosofică (Luceafărul). Eroul liric eminescian va înțelege lecția de cunoaștere și se va resemna, în solitudinea lui. EMINESCIANISMUL Mihai Eminescu este "omul deplin al culturii românești" (Constantin Noica), este "însăși structura omului universal" (Mircea Eliade). Intenționa să scrie
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]