KorAP: Find »[drukola/base=suveran & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...198 199 200 ...203 >

5,059 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

că cetatea Arinnaxe "Arinna" Își ia numele de la un izvor). Atenția pentru cultele locale este demonstrată de soarta cetății Nerikxe "Nerik" (Haas, 1970), căzută În mâinile populației kaskee În epoca antică (probabil epoca lui ¾antili al-II-lea): În ciuda pierderii acestei cetăți, suveranii de la Hattușaș au continuat să trimită ofrande la sanctuarul zeului furtunii, arătându-și astfel dorința de a păstra vie această tradiție religioasă. Unele cetăți, care și-au câștigat un prestigiu aparte ca locuri de cult, erau considerate adevărate cetăți sacre

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dreptț și cu șhaineleț pe dos. șZeulț furtunii șa plecat de la scribulț Pirwaxe "Pirwa"... (KBo XIII 86 Ro 3’ sqq.). Reacțiile zeilor la „greșelile” oamenilor sunt direct proporționale cu importanța și responsabilitatea persoanei care comite „păcatul”: dacă cel vinovat este suveranul, Întreaga țară va avea de suferit consecințele mâniei divine, care nu se va Îmblânzi până când vina nu va fi ispășită, uneori chiar de-a lungul câtorva generații. Molima care a lovit ținutul hitit Între sfârșitul secolului la XIV-lea și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vina nu va fi ispășită, uneori chiar de-a lungul câtorva generații. Molima care a lovit ținutul hitit Între sfârșitul secolului la XIV-lea și Începutul secolului al XIII-lea a fost considerată o consecință a unei greșeli comise de suveranul Șuppiluliuma I, ispășită mai apoi de fiul său Murșili al II-lea. Concepția pe care o au hitiții despre „neglijență/greșeală/păcat” (waștul, waștai-) este fondată pe ideea violării unei reguli, a unei orânduiri și privește esențialmente zona comportamentelor concrete

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și derivatele sale; aceasta reprezintă o ordine imanentă a lucrurilor (Pecchioli Daddi, 1991): divinitatea este „dreaptă”, pentru că ea creează ordine și acționează conform acesteia; omul este „drept” pentru că este pios și respectă legile date de zei; țara este „dreaptă” pentru că suveranul menține În ea ordinea dorită de zei. Zeul dreptății este prin excelență zeul-Soarexe "Soare", văzut ca zeul căruia Îi este drag omul drept; este un zeu Îndurător și binevoitor, care cunoaște totul datorită călătoriei sale În jurul lumii: ...el șadică zeul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Zeul poate să stabilească și o relație personală și directă cu protejatul său, apărându-i În somn și făcându-i astfel cunoscută voința sa. Sunt cunoscute aparițiile lui Iștarxe "Iștar" lui ¾attușilli al II/III-lea și soției sale, cărora suveranul le atribuie În autobiografia sa stabilirea propriului destin, de la inițierea sacerdotală până la căsătoria cu Pudu¿epa și preluarea puterii. Și În acest caz, comportamentul zeiței, indicat cu un termen abstract, para ¿andandatar, derivat din verbul ¿andai-, se Înscrie În concepția

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
celebrate periodic conform unui ciclu de mai mulți ani: ritualul sărbătorii pentru zeul Telipinuxe "Telipinu" din ¾an¿ana și Kașka (lângă Sungurlu de astăzi; cf. Haas-Jakob Rost, 1984) descrie faptul că ceremonia avea loc „În al nouălea an” (al domniei suveranului); pe lângă aceasta, Într-un fragment din Analele sale, Murșili al II-lea celebrează În al douăzeci și doilea an de domnie „marile sărbători ale anului al șaselea”. Caracterul oficial al ritualurilor festive cerea ca aceste culte să fie celebrate personal

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al ritualurilor festive cerea ca aceste culte să fie celebrate personal de rege și regină, Însoțiți de multe ori de principele moștenitor și de alți fii sau de un delegat, În general un principe sau un preot. Angajarea cultuală a suveranului, care trebuie să fi fost foarte obositoare, având În vedere numărul mare de sărbători anuale și de durata unora dintre celebrări, era considerată prioritară față de alte Îndatoriri, pentru că Îndeplinirea corectă și punctuală a riturilor Îi garanta bunăvoința zeilor și, prin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
față de alte Îndatoriri, pentru că Îndeplinirea corectă și punctuală a riturilor Îi garanta bunăvoința zeilor și, prin urmare, bunăstarea țării. Și, chiar dacă acest lucru presupunea Întreruperea unei campanii militare, regele nu putea amâna sau anula o sărbătoare. În orice caz, pentru suveranii din Hattușaș, sărbătorile religioase constituiau și o ocazie importantă pentru controlul politic și economic al țării, din moment ce permiteau regelui, ca reprezentant al țării lui ¾atti Înaintea zeilor, să reînnoiască și să consolideze periodic raportul său cu populația, dar și să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai ales În cazul magiei practicate de specialiști și considerată cea mai eficientă; astfel, este pusă În scris și păstrată În arhivele regale o descriere detaliată a regulilor care guvernează desfășurarea ritualurilor. Magia neagră era interzisă În mod clar de către suveranii de la Hattușaș, după cum reiese din două paragrafe de lege, Însă cu siguranță ea era practicată. Izvoarele fac referire la unele cazuri de magie neagră practicată În scopuri politice În cazul luptelor dinastice; În testamentul politic al lui ¾attușili I se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Tischler, 1981), este prezentată ca substitut Lelwanixe "Lelwani", o femeie „pură”, „strălucitoare”, „albă”; iar Într-un ritual de substituire regală (Kümmel, 1967), despre care avem două versiuni, este folosit un prizonier de război - după ce acesta este identificat prin magie cu suveranul său, Îi preia acestuia boala și impuritatea. Soarta acestor substitute umane nu este Întotdeauna clară: doar În prima versiune a substituirii regale este prevăzută explicit Îndepărtarea finală a substitutului, care este trimis În țara sa; În schimb, În cea de-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lucrurilor, deci un „păcat” ce trebuie Înlăturat; dar, pentru că, potrivit concepției hitite, după moarte, regele „devine zeu”, riturile care Însoțesc funeraliile au trăsăturile unor ritualuri magice sau ale celebrării sărbătorilor: acestea trebuie să elibereze Hattușaș de impuritate, să favorizeze trecerea suveranului de la condiția umană la cea divină și să confirme divinizarea. Funeraliile regale durau paisprezece zile, În timpul cărora riturile magice săvârșite de „bătrână” se uneau cu acțiunile rituale tipice sărbătorilor, cum ar fi „băutul” divinității și cântarea cu instrumente muzicale. Unele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
animale domestice, pajiști și vii, pe care să le folosească În lumea de „dincolo”, care trebuia astfel să devină o locuință asemănătoare celei de pe pământ. Erau prevăzute și ofrande care să atragă bunăvoința și să alunge pericolul provocat de mânia suveranului defunct. Oasele regelui mort, depuse după incinerare Într-un recipient de argint (metalul purității prin excelență), erau conduse În mormântul regal, pe care hitiții Îl numeau „casa de piatră” și care era un fel de mausoleu, dotat cu personal și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Exigențele cultului morților familiei regale, precum și motive tabuistice au făcut din aceste instituții niște sisteme economice „Închise”, pentru care erau prevăzute scutiri de taxe și de prestări de muncă obligatorii, dar și interzicerea de a Înstrăina lucruri sau persoane. Astfel, suveranului defunct Îi era asigurat nivelul de trai de care se bucurase pe pământ, În conformitate cu faptul că hitiții considerau moartea o continuare a vieții Într-un mediu diferit, unde fiecare Își păstra statutul social și economic, fără diferențe create de evaluări

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
reduse (dar nu anulate). Acesta va putea În continuare să devoreze cu măsură oamenii, a căror soartă pare de-acum Încolo mai puțin disperată. Datorită exemplului lui Baal, reîntors din infern, morții care se Încred În el (În primul rând suveranii) vor putea aspira dacă nu la o viață eternă cel puțin la o formă de supraviețuire În calitate de strămoși. Aceștia, numiți la Ugarit Rapi/aumaxe "Rapi/auma", sunt investiți de cei vii cu o serie de puteri benefice de protecție și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
e pe punctul de a-l ucide, dacă nu ar fi intervenit zeii care l-au salvat trimițând o entitate tămăduitoare care să exorcizeze boala. Povestea este Întrețesută cu motive importante, subliniindu-se Îndeosebi tema echității morale și religioase a suveranului, care trebuie să fie impecabilă tocmai ca mediator Între sfera divină și societatea umană. Reiese, de asemenea, și rolul primar pe care trebuia să-l aibă fiica regelui În ceremoniile funebre În cinstea suveranului defunct, În timp ce elementele de cunoaștere rituală

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tema echității morale și religioase a suveranului, care trebuie să fie impecabilă tocmai ca mediator Între sfera divină și societatea umană. Reiese, de asemenea, și rolul primar pe care trebuia să-l aibă fiica regelui În ceremoniile funebre În cinstea suveranului defunct, În timp ce elementele de cunoaștere rituală menționate În texte Își găsesc un corespondent precis În documentația rituală și arheologică (elemente care confirmă „actualitatea” textului În cultul practicat la Ugarit). Mitul lui Aqhatxe "Aqhat" povestește tot despre un rege fără fii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cetăților feniciene se individualizează câteva elemente structurale comune și caracteristice. În vârful panteonului se află o pereche alcătuită dintr-un zeu (numit ba‘al sau ’ad½n, „domn”), a cărui identitate variază de la o cetate la alta, protector mai ales al suveranilor și al dinastiei, și dintr-o zeiță (numită cel mai adesea ba‘alat, „stăpână”), În care este recunoscută În general Astartexe "Astarte", figură complexă cu funcții destul de variate: deținătoare a regalității și, prin urmare, protectoare a regelui, garantă a fertilității

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
prerogative și funcții până În punctul În care ajunge să pară un zeu aproape omnipotent. Inscripțiile bilingve asiro-aramaice găsite la Tell-Fekherije (În nord-estul Siriei, nu departe de granița cu Turcia), datate În secolul al IX-lea Î.Hr., realizate pe statuia suveranului local dedicată templului zeului său Hadad din Sikan, oferă o excelentă caracterizare a acestui zeu: stăpân al apelor cerești, terestre și subterane, garant al fertilității (pășuni și irigații), el va tutela viața altor zei configurându-se clar căpetenie a panteonului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
IX-lea până În secolul al VII-lea. Una dintre acestea este inscripția lui Kilamuwa, redactată În feniciană În a doua jumătate a secolului al IX-lea, În care se enumeră o serie de divinități care pedepsesc și sunt legate de suveranii precedenți și de dinastia lor: Baalxe "Baal" Samadxe "Baal Samad" (poate „Stăpânul carului”, o denumire a „zeului furtunii”), Baal Hammonxe "Baal Hammon", zeu tutelar și ancestral asemănător lui El, Rakab-Elxe "Rakab-El" („Auriga lui El”: poate și el un Wettergott sau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu Rashap). În a doua jumătate a secolului al VIII-lea, regele Barrakab ridică o statuie tatălui său Panammuwa II: și aici, Haddad este În prim-plan, În timp ce mai sunt menționați El, Rakab-El și „zeii lui Yaudi”. În alte texte, suveranul Își exprimă devoțiunea față de Rakab-El (reconfirmat ca protector al dinastiei), dar Îl recunoaște ca stăpân al său și pe „Baal din Harran”, cu siguranță zeul lunar Sinxe "Sin" (cu care era identificat și Rakab-El din motive teologico-politice?). În cazul monumentelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sunt importante pentru că oferă alte elemente de cunoaștere a religiei, prețioase În tabloul general sărac al izvoarelor noastre. În special din inscripția lui Panammuwa putem deduce existența unui rit funerar aparte În cinstea regilor defuncți, Îndeplinit de urmașii lor. Succesorul suveranului mort, cu ocazia unui sacrificiu către zeul Hadad, va trebui să invoce divinitatea și să pronunțe fraza: „Să poată sufletul lui Panammuwa să mănânce Împreună cu tine, să poată sufletul lui Panammuwa să bea Împreună cu tine”. Pe lângă faptul că putem presupune

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pe Hadad ca divinitatea poliadă principală, cu un templu al său (cf. 2 Regi 5,18), fiind cinstit cu epitetul de Rammanxe "Ramman", „Celxe "Cel" care tună” (care se va transforma treptat În Jupiter Damascenus). De altfel, numele dinastic al suveranilor Damascului este Bar-Hadad („Fiul lui Hadad”), iar zeul trebuie să fi avut o soție identificată treptat cu Atargatisxe "Atargatis". Morfologia zeului Hadad din Damasc avea trăsături comune cu cele ale zeului Baalxe "Baal" ugaritic și ale divinităților poliade feniciene din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeului său, numit aici Ashtarxe "Ashtar"-Kemoshxe "Ashtar-Kemosh"; lui Îi dedică și obiectele de cult ale lui YHWHxe "YHWH" (prima mențiune extra-biblică a teonimului). Inscripția menționează și alte confruntări victorioase cu israeliții, oprindu-se doar ca să menționeze activitatea edilitară a suveranului. Textul se Încheie (la sfârșit este fragmentar) comemorând alte incursiuni, Întreprinse tot la Îndemnul zeului național. Alte documente directe de origine moabită sunt prea Împrăștiate sau fragmentare pentru a ne da informații relevante despre religie și zeul suprem Kemoshxe "Kemosh

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de interes În palat. Dacă este sigur că În palat locuia „stăpânul”, rolul său religios rămâne Încă neclar și nici nu este cu putință să fie dedus cu certitudine din confruntarea cu situația contemporană din Orientul Mijlociu sau din Egipt, unde suveranul era soțul divinității sau divinitatea Însăși. b) Sacrificiul Prezența În peșteri a oaselor de animale cu evidente urme de ardere, cenușa găsită În sanctuarele de pe culmi, reprezentările de ofrande pe sigilii, așa cum este explicita scenă de pe sarcofagul de la Hagia Triada

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
stabilească zeitățile În serviciul cărora se aflau aceștia, dar pe două tăblițe de la Cnossos există explicita menționare a unei „preotese a vânturilor” (anemoijereja; KN Fp 1. 10, 13. 3). În schimb, este nesigur rolul religios al lui wanaka (gr. anax), „suveran, stăpân”, termen cu care era desemnat regele micenian și care trebuia, Într-un anume fel, să fie Însărcinat cu aceste culte. Alți termeni s-au dovedit deosebit de sugestivi. Ijerowoko, de pe o tăbliță din Pilos (PY Ep 617.7) este, fără

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]