6,881 matches
-
și totodată prezentă. În jurul ei se articulează, în Agamemnon, motivul fantomei, cel al imaginii din vis și cel al eriniilor. Elena și fantoma ei, ne spune corul, bântuie prin palatul pustiu al lui Menelau. Retras într-un ungher al palatului, tăcut și nemișcat, regele abandonat trăiește înconjurat de ipostazele Elenei: phasma, oneirophantos și colossos. Imaginea spectrală a acesteia trece prin fața unui Menelau ce visează cu ochii deschiși; femeia apare și în visele sale nocturne, după cum este imortalizată și printr-o statuie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
închide în ea făgăduiala unor vorbe pe care le va rosti cândva și care vor fi adevăratul semn al întoarcerii sale la viață. Deznodământul va arăta că autenticul personaj tragic, Alcesta, continuă să aparțină acelei lumi intermediare situate între statuia tăcută și corpul viu. Se știe că Euripide scrisese un Protesilaus. În legenda tesaliană a lui Protesilaus și a Laodamiei, aceasta din urmă, aflând de moartea soțului ei, pune să i se facă acestuia o statuie și, în unele versiuni, Protesilaus
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spre delir! Și câtă frumusețe sfâșietoare descoperim și în dansul delirant al femeii, în sufletul căreia e vie prezența unei fantome absente! Mai mult decât atât, ca și cum ar vrea să cristalizeze într-o metaforă poetică tragismul fantomei rămase inaccesibile și tăcute, în aceeași piesă no e introdusă povestea regelui din Kan. Incapabil să se consoleze după moartea iubitei sale, nobila doamnă Ri, regele pune să-i fie pictat chipul pe un perete al pavilionului Izvorului Liniștit. Petrecându-și zilele și nopțile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de noblețe. Fără îndoială că unul dintre cele mai dramatice momente ale piesei (în actul al doilea) este cel al întoarcerii acasă a lui Coriolan, cuceritorul cetății Corioli: întrerupând șuvoiul de vorbe entuziaste și măgulitoare ale Volumniei, Coriolan se adresează tăcutei sale soții. În ochii săi, celebrului erou i se pare că recunoaște expresia din privirile văduvelor care își pierduseră în luptă soții, din privirile mamelor care își pierduseră fiii. Oare în clipa aceea Coriolan nu intuiește vag că, încremenită în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde pare să se mai audă încă, stins și îndepărtat, ecoul pădurii lui Shakespeare și al legăturilor ei cu sălbăticia și cu primejdia. Într-unul dintre aceste castele, învăluit și totodată stăpânit de tenebre, în camera ei cufundată în penumbră, tăcută și singură, avându-l alături doar pe Pluton, un câine negru, prințesa Maleine nu ne surprinde defel atunci când rostește, referindu-se la castel: „S-ar zice că e locuit de morți”. Și, în clipa aceea, afară se dezlănțuie furtuna, vântul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ca și cum l-aș vedea deodată în fața mea, în carne și oase. De fapt, nu chiar în fața mea. Nu se uită la mine niciodată. Pur și simplu se află acolo”. Se află acolo, înăuntrul ei, în mintea ei, cu toată puterea tăcută a unui duh întrupat. Forța dominatoare a fantomei bărbatului crezut mort, forța prezenței lui fantomatice sunt atât de mari, încât copilul născut din căsătoria Ellidei cu Wangel îi moștenește culoarea ochilor, „schimbătoare ca marea”. Ellida avusese, într-adevăr, în timpul sarcinii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și podețul sunt la fel de fascinante ca și marea. Fantoma invizibilă pândește și aici din umbră, atrăgând ființele vii pe meleagurile morții. Puterea invincibilă a morților - o putere ce subjugă și secătuiește viața celor ce trăiesc în casa lui Rosmer, casă tăcută, unde râsetele copiilor nu s-au auzit niciodată - e aceeași care domină și în spațiul fermei Alvig din Strigoii. Și aici s-ar părea că morții au pus deplină stăpânire pe cei vii. La Rosmersholm, răposata Beate și-a condamnat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în viața bătrânului Hummel: acesta o atrăsese pe malul unei ape, încercând apoi să o înece, căci fusese martora uneia dintre crimele sale. Ca și spectrul bătrânului rege Hamlet, ea va apărea de trei ori, rămânând până la capăt o prezență tăcută, dovadă a crimei tăinuite, despre care nu spune nici un cuvânt. Cea care va vorbi, va acuza, va denunța nelegiuirile lui Hummel este Mumia, soția Colonelului, o femeie din cale-afară de bizară: nu iese niciodată din casă, refuză cu încăpățânare să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
putea lipsi chiar și de text, chiar și de cuvânt, dar care nu va pune niciodată la îndoială posibilitatea de a exprima Adevărul. Or, acest Adevăr care nu are nevoie de cuvinte nu ne trimite oare cu gândul la statuile tăcute, la fantomele mute, dar atotștiutoare? Pentru un asemenea teatru care nu acceptă să fie prizonierul unui text, prizonierul unor vorbe, Craig imaginează, în schimb, o materialitate la fel de masivă ca aceea a piramidelor, a palatelor, dar mult mai rafinată în privința materialelor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în acel teritoriu vecin cu moartea despre care vor vorbi, la rândul lor, Genet și Kantor - așa arată teatrul în viziunea lui Craig. Poate că acest mod de a-l înțelege este și ceea ce explică de ce un soi de fantomă tăcută și absentă/prezentă traversează necontenit universul teoreticianului englez; uneori, chiar și paginile scrise de el lasă impresia că sunt „locuite” de o prezență imaterială care, printr-un joc de umbre și lumini, pare să bântuie un spațiu aflat parcă în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întunecate, enigmatice, asemenea cuburilor negre ale sculptorului contemporan Tony Smith. Căci, ca și creațiile acestuia, corpurile-obiecte sau obiectele-corpuri ale lui Kantor sunt nu numai semne ale vidului, ale absenței, ci și depozitarele unei energii ascunse ce trezește stranii reminiscențe. Relicve tăcute și misterioase amintind de ceva vag și extrem de îndepărtat, ele jalonează „aventura pe tărâmul materiei și al fantomelor” a regizorului, aidoma unor pietre comemorative înălțate pe drumul unui artist care nu a fost numai om de teatru, ci și plastician
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
bune fiind, începând cu noul an școlar au rezultate mai puțin bune. Anticipând o situație asemănătoare, Denise se teme că va avea și ea rezultate slabe. Ea este o adolescentă discretă, de statură mai degrabă mică, nu vorbește spontan, rămânând tăcută, dar această tăcere nu înseamnă reținere. Răspunde totuși la întrebări, cel mai adesea cu răspunsuri scurte și precise. În afara stării de angoasă, ea va recunoaște că este adesea tristă, mai ales atunci când se află în camera sa, că are dorința
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
analitică clasică de rezervă și relativă tăcere nu pare să fie potrivită la adolescență și promovează o atitudine mai activă: „Subiectivarea ar putea fi provocată de atenția noastră; trebuie deci ca aceasta să se manifeste fără ezitare! să nu rămânem tăcuți; să fim prezenți, să ne manifestăm vigilența noastră specială în ceea ce privește viața psihică, altfel adolescentul se va îndepărta de noi...” (Gutton, 2000). Dacă interpretarea clasică își păstrază locul în panoplia intervențiilor terapeutului, ea nu ocupă probabil un loc esențial în adolescență
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
și terapeutică: acesta este adesea deprimat deoarece trăiește singur cu tatăl său, părinții săi fiind divorțați, și are relații mediocre cu propria sa mamă. Ajungem astfel la următorul episod: după o ședință în care Élisabeth a fost aproape în totalitate tăcută, plângând în același timp, în ședința următoare ea evocă o dispută pe care a avut-o cu prietenul său Lucien. Ea se simte în permanență vinovată deoarece, atunci când este cu Lucian, ea își reproșează că nu este cu mama sa
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Élisabeth care o făcea să râdă cu bufoneriile sale. Élisabeth este stupefiată să descopere această depresie maternă, absența responsabilității sale, dar și mediocra înțelegere care caracteriza cuplul parental. Apare în mod clar faptul că la ședințele în care Élisabeth rămâne tăcută, plângând, chiar și atunci când psihoterapeutul caută o soluție, ea se identifică într-o oarecare măsură cu mama deprimată din copilăria sa. Psihoterapeutul identificându-se cu Élisabeth, căuta febril sensul pe care-l puteau avea puternicile crize de plâns, trăind sentimente
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
dovezi asupra funcțiilor simptomului în cadrul familiei. În timpul ședinței a devenit evident că mama Joannei era foarte dominantă prin faptul că încerca să controleze interacțiunile, dar în același timp avea o relație foarte atentă cu fiica ei. Tatăl era mai degrabă tăcut și tindea să fie de acord cu soția lui, deși atitudinea sa privitor la Joanne era mai puțin grijulie; de exemplu credea că problema alimentară a Joannei era „vina ei” și că „ar fi putut face ceva dacă ar fi
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
doilea și al treilea, atâtea detalii asupra speciilor și a caracterelor - încât este de înțeles tăcerea lui Protarh, care asistă la un curs emfatic, sub forma unei demonstrații de putere verbală formală și de eficacitate sofistică. Tâmp, naiv, prost și tăcut, Protarh trebuie să se împace și cu apărarea - virtuală! - a unei teze reducționiste și caricaturale. El reprezintă imperativul categoric hedonist: plăcerea se identifică cu binele. Astfel încât el depune mărturie în favoarea vieții fericite. Aici, plăcerea apare ca fiind altceva decât suprimarea
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Fusese coperta mai multor reviste după ce Îl prinsese el, aproape din Întâmplare (Întâmplarea precisă, a surâs el posac, din momentul exact), Într-un lagăr de refugiați din sudul Sudanului. O zi cu muncă de rutină, cu un balet Încordat și tăcut, cu pași subtili de dans printre copii care mureau extenuați În fața camerelor lui foto, femei slăbite cu priviri absente, bătrâni cărora le ieșeau oasele, fără alt viitor decât propriile amintiri. Și, pe când asculta cum zumzăia motorul camerei Nikon F3, rebobinând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
O hârtie veche, ponosită: o pagină de revistă. Coperta unui Newszoom, cu fotografia făcută În urmă cu zece ani. S-a apropiat cu ea de masă, a pus-o lângă pensule și flacoanele cu vopsele, și amândoi au privit-o tăcuți. Era cu adevărat o fotografie unică, și-a spus Faulques. Rece, obiectivă. Perfectă. O văzuse de multe ori, dar tot Îi mai plăceau liniile geometrice invizibile - ori vizibile pentru un observator atent - care o susțineau, ca o țesătură impecabilă din
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ridicat și s-a Îndreptat spre frescă, apropiind luminița de imaginile pictate acolo. Faulques a observat chipul femeii din planul cel mai apropriat, descompus În trăsături violente, ocru, siena și roșu de cadmiu, gura deschisă În urletul tușelor grosolane, dense, tăcute, bătrâne ca viața. O imagine scurtă, până s-a stins flăcăruia chibritului. - Chiar așa e? a Întrebat celălalt, de-acum pe Întuneric. - Așa Îmi amintesc. Altă tăcere Între ei. Markovic s-a mișcat, poate căutându-și scaunul. Faulques n-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de câteva ori o pușcă de atac, aliniind piesele pe o manta și Îmbinându-le una câte una, pe pipăite, Înainte de a pune În mișcare trăgaciul, clac, clac, cu un zâmbet triumfător, fericit. Exersase Întreaga după-amiază, În vreme ce Faulques o privea tăcut, de aproape, Întipărindu-și În memorie fișiul de pe ochi, părul Împletit În două cozi, cămașa umedă de sudoare, picurii de pe fruntea Încruntată din pricina concentrării. După o vreme, cu arma iar demontată și pipăind contururile fiecărei piese, ea Îi ghicise prezența
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
premature. Uneori cred că mă iubești cu o deznădejde dezolată și violentă, fiidncă, atunci când mă Îmbrățișezi, simți cadavrul ce voi fi cândva, ori ce vom fi amândoi. Ești sfârșit pe termen mediu, Faulques. Începi să nu mai fii un soldat tăcut și slab. N-ai habar, dar te-ai molipsit de virusul care până la urmă nu te va mai lăsa să-ți faci meseria. Într-o zi, ai să ridici aparatul fotografic și, privind prin vizor, n-ai să vezi decât
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
un client ori cu un salariat din hotel. În fine, ajunseseră pe palier, și ea se oprise, Întorcându-se să-l privească. Te iubesc, spusese senină, fiindcă ochii nu te Înșală. Nu permiți niciodată așa ceva. Și asta dă o greutate tăcută bagajului tău. A intrat În turn, a căutat pe pipăite o cutie cu chibrituri și a aprins felinarul cu gaz. Ca efect al penumbrei, imaginile pictate pe perete păreau să-i dea ocol ca niște fantome. Ori poate că nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Era la curent cu ei vrând-nevrând, căci Olvido Îi povestise cândva despre ei nitam-nisam, fără ca el să fi pus vreo Întrebare. Întâmplător sau deliberat, i-o spusese, apoi Îl privise, atentă, la pândă, până când el, după o pauză scurtă și tăcută, schimbase vorba. Și, totuși, ideea trezise În Faulques - și Încă mai trezea - o furie interioară rece, irațională și inexplicabilă. Niciodată nu menționase cu glas tare mărturisirile ei, nici nu vorbise despre propriile-i experiențe, cu excepția unor glume ori comentarii Întâmplătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și fixat În timp, În emulsia rollfilmului, precum războinicul lui Paolo Uccello și cel pe care Faulques Îl picta pe fresca lui. 12. Plecase cu el, pur și simplu. Vreau să merg cu tine, spusese. Am nevoie de un Virgiliu tăcut, și tu ești bun la așa ceva. Vreau un ghid plăcut la vedere, tăcut și dur, ca În filmele cu safari din anii ’50. Olvido i-o spusese Într-un amurg de iarnă, În fața unei mine părăsite din Portmán, lângă Cartagena
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]