7,762 matches
-
așa cum am arătat, premisele pe care această constatare se întemeiază în viziunea promotorilor defetismului și dezangajării „mioritice”. Lamentațiile de azi pe tema Basarabiei abandonate, indiferent de tabăra, partidul, publicația de unde provin, și indiferent pe ce ton sunt rostite, atunci când nu trădează naivitatea sau superficialitatea celui ce le emite, reprezintă în mod cert mici diversiuni mobilate, „scenarii de etapă”, făcute să justifice haosul în care această populație s-a trezit după 11 ani de „istorie nouă”. Mai rămâne să se trezească și
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
de monitorizarea dură din partea Consiliului Europei. „Ne-am săturat să le tot demonstrăm că nu suntem cămile, a observat cu năduf spicherița și a adăugat: aceste controale trebuie să înceteze.” În spatele insuficienței intelectuale (folosim, evident, un eufemism) pe care o trădează la tot pasul, cu efecte de show involuntar, îndelung savurate de presă, partidul de guvernământ își pune în aplicare, voinicește, programul electoral: atacă limba română și istoria națională, vinde Moscovei, la un preț de nimic, întreprinderi moldovenești, șicanează investitorii occidentali
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
România e pe cale de a-l ocupa în rândul țărilor civilizate se datorează tocmai acestei remarcabile unități de vederi a clasei politice (indiferent că acest consens s-a clădit pe temelia unor convingeri profunde sau, cum se întâmplă adesea, că trădează un conformism balcanic structural, care însă a înțeles că nu are încotro!). Este posibilă însă o solidarizare similară a democraților de pe eșichierul politic din Basarabia? Sper și cred că da. Ar trebui doar să se renunțe la orgolii deșarte și
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
care definește un adevărat intelectual? Ele nu se pot regăsi în nici o tabără, pentru că au curajul să privească realitatea în față și să formuleze propria relație cu ea, chiar dacă această postură îi condamnă adesea la însingurare. Pentru a nu se trăda pe sine însuși, cred că un intelectual ar trebui să susțină idei, nu persoane sau interese de clan. Să-și pună inteligența în serviciul cuiva numai în măsura în care acesta reprezintă, îi întruchipează ideile, având libertatea de a se retrage atunci când „omul
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
una din grupări după publicarea cărților pe care le așteaptă să apară. Serafîm Saka, plastic și memorabil în formulări, și-a asemuit generația cu un măr atrăgător, dar ros în interior de foarte mulți viermi. O generație care s-a trădat și s-a vândut reciproc cu voluptate, printre ruinele delațiunii și compromisului rămânând doar mici oaze de onestitate și talent autentic. O definiție curajoasă, care poate s-ar potrivi și pentru întreaga literatură basarabeană de la 1940 încoace. „Patrioții de serviciu
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
ca numele lor să fie reținute - care au încercat să opună rezistență într-o formă sau alta regimului criminal. Astfel, vom afla cum au dispărut într-o singură noapte scriitorii din Transnistria, și vom cunoaște numele celui care i-a trădat KGB-ului. Vom ști mai mult despre felul cum au fost frânți scriitori promițători precum Costenco, Meniuc, Istru, Bucov... Vom aprecia poate altfel studiile unor confrați de-ai noștri la școala de securitate de la Minsk și rețelele de informatori pe
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
ar modifica identitatea, transformându-se În autobiografie sau În amintire. Provenind, generic, din proză, jurnalul moștenește destule din limitările acesteia. (Nu se cunosc jurnale În versuri, deși autobiografii rimate există. Mai mult decât atât, poeții Își scriu jurnalele În proză, trădându-și astfel vocația esențială - exemplele sunt nenumărate, de la Baudelaire la William Carlos Williams și Sylvia Plath.) În orice caz, faptul brut, primar, cel care dă marca vieții, este preponderent. Altfel spus, imaginarul se află În relație de dependență față de real
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
după cum există și o estetică a ei. Dacă problematica morală a sinuciderii e pusă pentru prima oară de creștinism, devenind o „temă” a filozofiei, „estetica” ei conotează mai degrabă patologicul. Sinuciderile spectaculoase, „frumoase” ca execuție și, mai ales, ca efect, trădează un lucru mai adânc. Și anume, așa cum arăta Landsberg, părăsind pentru o clipă domeniul statisticii, pentru a Îmbrățișa imprecizia fecundă a psihologiei, că sinuciderea există ca „ispită” și că omul poate accepta - nu numai ca principiu metafizic - ideea morții 21
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de moarte”) Își găsesc În jurnalele intime ale sinucigașilor o confirmare deplină. În frica de moarte se află, desigur, atât conștiința, cât și prefigurarea acesteia. Grăbirea, accelerarea mecanică, forțarea dispariției fizice - chiar În forma paradoxală a invocării ei În scris - trădează o irezistibilă chemare a ceea ce personalitatea umană are mai adânc. Teoreticienii sinuciderii, de la Adler la Freud și Friedjung, au văzut În actul ca atare o limitare brutală, inspirată de forțele negative ale existenței, a destinului. Sinuciderea reduce, până la anihilare, orice
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Îmbracă, uneori, forma răutății gratuite, de jos nivel, transpunându-și frustrările Într-o arguție plină de venin: Ce fericit că nu mai sunt Însurat, când văd nevasta câte unui scriitor Îmbrățișându-i toate micile certuri și ticuri, partizană, exagerând și trădându-i toate defectele. Femeia trădează Întotdeauna bărbatul. Ce instinct bun m-a făcut să mă tem Întotdeauna de femei. Iată de ce am ales bordelul. Cuvinte ale unui misogin, fără Îndoială. Însă aceeași pană scrie cuvinte de-o mare delicatețe despre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de jos nivel, transpunându-și frustrările Într-o arguție plină de venin: Ce fericit că nu mai sunt Însurat, când văd nevasta câte unui scriitor Îmbrățișându-i toate micile certuri și ticuri, partizană, exagerând și trădându-i toate defectele. Femeia trădează Întotdeauna bărbatul. Ce instinct bun m-a făcut să mă tem Întotdeauna de femei. Iată de ce am ales bordelul. Cuvinte ale unui misogin, fără Îndoială. Însă aceeași pană scrie cuvinte de-o mare delicatețe despre femeile pe care le-a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
absurde, doar pentru a mai descoperi o nuanță a disprețului În complicatul joc al descoperirii de sine: „Îmi Închipui că valorez ceva numai pentru că am nervi optici și pot Încerca să transcriu ceea ce ei percep. Ce proastă sunt!” Toate acestea trădează, desigur, o puternică, timpurie instabilitate emoțională. Lucruri care pentru alți adolescenți sunt firești, pentru ea devin covârșitoare pietre de Încercare. E reconfortant să descoperi, totuși, că peste toate aceste persistente autodenigrări se insinuează un puternic sentiment al feminității. Sentiment perceput
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Sylvia Plath se amuză să relativizeze până și obsedanta mască a morții, care se colorează și ea În funcție de micile bucurii ale vieții. O propoziție aparent banală („Sucul de portocale și cafeaua imprimă până și unei sinucideri embrionare o strălucire vizibilă”) trădează mai mult decât ar vrea autoarea să ne spună: obsesia autosuprimării e permanent prezentă dacă nu În acțiunile, măcar În gândurile ei. La 24 august 1953, cuvintele - simple sunete Înfuriate - prind o consistență tragică. Sylvia Încearcă să se sinucidă. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Însăși. Rădăcinile acestor complexe sunt vechi. Ele coboară până la originile genului, mereu pus la Îndoială, ca nefiind decât o simplă extensie a dreptului discutabil al autorului de a vorbi pentru sine, de a fi propriul său avocat. În plus, autoportretul trădează aproape Întotdeauna dacă nu excelenta părere despre sine a autorului, măcar atenția ieșită din comun față de propria personalitate, devenită centru al fantasmărilor confesive. Amorul-propriu este, aproape În toate cazurile, mecanismul care declanșează „compoziția” autoportretului, pentru simplul motiv că, scriindu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fapt, a unei subiectivități falsificate. Din locutor, eul devine interlocutorul unei instanțe bănuită a fi simplă, dar care, În realitate, este dublă. Travestirea persoanei Întâi Într-un personaj caracterizat de ambiguitatea identității e trăsătura definitorie a trecerii ficțiunii În realitate. Trădându-și Însușirile inițiale, autorul de jurnale intime este, În același timp, obiect și subiect al practicii confesive. Focalizarea internă (termenul e al lui Gérard Genette) produsă În momentul În care un autor Începe să țină un jurnal este o operație
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de propriile premise. Sinceritatea de gradul al doilea Jurnalele de reflecții ori jurnalele În care primează jocul ideii Împing până la ultimele consecințe această contradicție a genului. În ele vorbește o voce care Împrumută glasul altei voci. Mediată de bibliografic, ea trădează pariul autenticității originale, Înlocuindu-l cu o sinceritate de gradul al doilea. Neverificabile, pentru că provin dintr-o zonă În care actul confesiv a fost abolit (nimic mai nedemonstrabil, mai lipsit, În absolut, de logică decât jocul ideii), reflecțiile teoretice alterează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mult decât „spontaneitate eliberată de orice tehnică, simplă manifestare a nevoii de a scrie”26. El e și un ritual, o mecanizare a procesului creator. Fără obstinația de a scrie au jour le jour, autorul de jurnale intime și-ar trăda vocația. Pentru că există o vocație a autorului de jurnale intime, așa cum există o vocație a poetului ori a romancierului. Eșecul unui Camil Petrescu provine și din prea marea luciditate care-l Împiedică să Împingă mărturisirea până la ultimele consecințe. Dimpotrivă, excelența
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lui Pepys. Și el recuperat in extremis, descifrat abia În 1825 și pus În circulație parcă pentru a compromite o structură umană: a individului a cărui principală dorință e de a-și crea, prin jurnal, imaginea onorabilității, În timp ce jurnalul Îl trădează ca fiind exact invers. Secolul al XVII-lea englez recidivează prin John Ecelyn, un moralist fără har. Centrul de greutate al intimisticii rămâne, Însă, pe mai departe În afara Insulei. Tot mai multe personaje de la Curtea Franței se Încearcă În această
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
egală măsură fictivă, o lume scrisă. Între confesiune și elaborare, Între persoană și personaj, Învinge de fiecare dată al doilea termen. Împrejurările vieții nu mai sunt decât componentele unui text. E adevărat, un text vulnerabil, neterminat. Un text care-și trădează, poate, mult prea ușor mecanismele de funcționare - dar nu și pe cele de apărare. Un text evolutiv, și nu rezolutoriu 94, fără sfârșit, producându-se În chiar clipa scrierii sale. Ca literatură, abia ca literatură, jurnalul intim acceptă orice definiție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a citi manualele de istorie 185. Sensibilitatea copiilor a fost atinsă de asprimea legendarei doamne: "el când se ducea acasă însângerat mama lui îi spunea că nu este copilul ei și să se întoarcă la oaste"; deci, el "a fost trădat de mama lui", care "nu a recunoscut că e mama domnitorului și a zis să se întoarcă la război să lupte și dacă va muri îi va fi mormântul încoronat cu flori"186. Bănuind faptul că, în realitate, lucrurile nu
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
veneau în aproape în fiecare zi și atacau satul", i-au omorât "pe un prieten de-al lui" și "de atunci, el s-a enervat și a devenit Ștefan cel Mare (sic!), omorându-i pe turci"191. Aceste aparente inepții trădează foarte bine marile deficiențe ale povestirii istorice didactice, în care hazardul, devenirea, jocul, "creșterea" oamenilor și a ideilor par complet inexistente, pentru ca totul să se subsumeze, disciplinat și retroactiv, efigiei prestabilite. Fără premeditare, copiii au identificat și ocolit aceste reducționisme
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
tuturor românilor [...] cu multe zile înainte, verbal și prin afișe lipite prin sat, am adus la cunoștință oamenilor serbarea zilei de 10 Mai prin biserică și școală (s.n. C.M.)"183. Descrierea efectivă a celor petrecute proba o rutină bine însușită, trădând copieri mai mult sau puțin consistente din ceremonialul de la 24 ianuarie ori, cel puțin, contaminări cu practicile destinate "Zilei Eroilor". Excesul de semnificații anula cumva unicitatea evenimentului, reducându-l, în micile comunități școlare, la un prilej de sărbătoare pur și
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
de reținut" în mod special, se recomanda axioma: "dictatura ceaușistă a dus la adâncirea crizei regimului comunist"8. Și de această dată, autorii s-au adresat unor adulți în miniatură, nu unor cititori structural diferiți de ei. Concepția lor pedagogică trădează o percepție cam frustă asupra copilăriei, redusă la primii săi ani, în care se încurajează memorizarea și reproducerea fidelă a informației. Adaptarea la receptor s-a concretizat mai ales printr-o neinspirată renunțare la o mare parte din comentariile menite
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
are o comportare labilă și creșterile tensionale se modifică pe un fond normotensiv, apoi urmează un stadiu oscilant, ce durează câțiva ani, atunci valorile tensionale sunt în permanență ridicate, dar greu de influențat terapeutic. Apar modificări vasculo-viscerale hipertensiunea fixă ce trădează și accentuarea proceselor grave de degenerare aterogenă. La început, bolnavul acuză tulburări discrete ca: irascibilitate, astenie intelectuală, insomnii, transpirații nocturne, vertij, cefalee occipitală, senzație de deget auricular mort. Atâta vreme cât nu se visceralizează este în stadiu benign, ulterior trece în stadiul
XII. Bolile şi fitoterapia. In: Fitoterapie clinică by Mihai V. Botez, Gabriela Anastasiu, Viorica Puiu () [Corola-publishinghouse/Science/1133_a_2195]
-
în ea, care, după ce dărâmă zidurile ei și intră în vistieriile cu bani, sparg ușile, sfărâmă zăvoarele, sapă dușumeaua și caută peste tot, dar pentru că nu pot găsi bogăția ei, pleacă cu mâinile goale. Așa sunt avuțiile sufletului. Nu sunt trădate de suferințele trupului, când sufletul le Ține cu strășnicie. Chiar de i-ar săpa pieptul și i-ar tăia în bucăți inima, sufletul nu va da comoara ce i-a fost încredințată odată de credință. Asta este fapta harului lui
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]