5,174 matches
-
de construcție socialistă, a formării omului nou“, Era socialistă, 10 aprilie 1988) PETRESCU Florin Chemarea Glasului Patriei de la Pankov (nota V. I.) „Nu-ți mai spun nimic ponoare, lanuri unde pâinea coace, glasul tânăr de tractoare, bătrâneștile cerdace? Nu-ți tresare oare-n sânge, cu acorduri lungi și vii, coarda dorului ce plânge sub arcuș de pribegii? Ai lăsat țara desculță, înglodată-n umilință, cu pestelcă sărăcuță și c-o singură catrință, o găsești împodobită cu avuturi și odoare ca-ntr
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
aer fără cap. Tatăl punea găina pe jos, în baie, călca cu un papuc pe aripi și cu celălalt pe picioare, o trăgea de gît în sus, să i-l mai lungească, și apoi tăia liniștit cu cuțitul. Găina doar tresărea, dar de zbătut nu avea cum să se zbată. În cele din urmă, își lăsa resemnată gîtul în sifonul de scurgere al băii. Tatăl spăla cu dușul cada și pe jos. Aburii de la apa caldă se amestecau cu mirosul de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
strada aceasta poartă alt nume: Isăcescu sau Ioaniu sau Șoarec, nume cunoscute în partea locului, desigur, dar care nu-mi vor spune niciodată ce-mi spunea inscripția de pe vechea tăbliță din colțul străzii. De altfel, cine dintre noi n-a tresărit de emoție, ori de câte ori, flanând prin încântătoarea capitală a Franței, a dat de vreunul din numele aceste: Rue du Cherche Midi, Rue de Vaugirard, Boulevard Ménilmontant sau Place Pigale, așa de des întâlnite în romanele care făceau deliciile tinereței noastre? În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
le mai verifica vreodată, prin noi înșine. Când am părăsit locurile aceste îmi spuneam: "...de acum înainte, ori de câte ori voi mai veni pe aici, mă voi ști în locuri străine. Uneori, noaptea, pe străzi pustii, voi întâlni fantomele trecutului și voi tresări uimit, privindu-le..." Niciodată însă, de câte ori am revenit între zidurile orașului părăsit (unde, de fiecare dată, regăsesc, pure și nealterate, vechile afecțiuni pe care le-am lăsat și de la insistența cărora n-aș ști vreodată să mă sustrag), nu mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe scurtătură, avuseseră grijă să o anunțe de eveniment. Directorul școlii se cunoștea cu sora mea iar după saluturile protocolare am intrat în curte. Poarta s-a închis în urma noastră parcă cu un alt sunet, care m-a făcut să tresar, ba chiar să mă îmi treacă fiori de gheață pe șira spinării În acel moment doream să fiu în altă parte, doream să dispar din fața lor. Dar când eram gata să pun în aplicare acest gând, domnul profesor Florea cu
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
o mai uit, păstrând la fel momentul fericirii sau necazul de lângă noi, în albumul familiei lăsat pe un raft prăfuit de timp și uitat de noi. Cu ajutorul cuvintelor îndrăznețe îmi aștern gândurile nespuse și neștiute, de cei ce mă vor, tresărindu-le inima de dor. Las totul moștenire la cei ce vor veni după ce voi pleca în zbor în lunga mea călătorie cu gândul să expun lucrările pe simezele de la Sfântul Petru, din pridvor. La vernisaj vor veni toți sfinții iar
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
mele. Ele mă acoperă, se prind de mine, mi se așază pe buze, pe degete, Îmi intră În ochi, În urechi, Între gînduri, Între cuvinte și nu mai pot să merg fără să lovesc o amintire, s-o fac să tresară, să mă doară, să mă urmărească. Zeii nu știu ce este timpul pentru că nu știu ce este melancolia. La ce mi-au folosit toate Întîmplările prin care am trecut dacă acum mă biruie nisipul f Se vede că fiecare moarte Închide un cerc... O
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Încetează să curgă În mine. Și, mai ales, nu-mi mai e teamă. Acolo, În poiana unde mă oprește ea și stăm toată noaptea fără să schimbăm un singur cuvînt, mă simt ca un arbore. Sau ca o pasăre care tresare prin somn, fără amintiri și fără speranțe. Adică fără ceea ce ar face-o să simtă timpul și să, știe că Într-o zi va muri. Cum n-a știut Meleagru căruia, la naștere, ursitoarele i-au prezis că va trăi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Dacă mi-ar fi ghicit cineva în cafea că te voi întâlni, nu aș fi crezut. Simțea cum plăcerea și bucuria reîntâlnirii o învăluiau într-o tainică și plăcută căldură, iar inima îi bătea nebunește. Carlinei îi tremură picioarele și tresări când mâna lui caldă o apucă pe a ei și o strânse ușor. Ochii le tremurau în fântâni de lacrimi fierbinți, iar buzele lor căutau sărutul imaginar pe care și l-ar fi putut da. Mergând unul lângă altul, Carlina
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iar acum se stingea. Valentin devenea distant și rece. O exasperantă umbră de gelozie îi înăbușea respirația. Boala lui era obsesivă și urmată de amenințări dure. Carlina îl aștepta pe pat, rezemată de câteva perne. Când îl auzea că vine tresărea și o cuprindea o teamă și cu toate acestea îl privea lung și cu dragoste. Sânul i se zbătea iar umerii îi tremurau de emoție. - Valentin, am atâtea să îți spun! începu Carlina a zice. - Hai spune-mi, te rog
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și se oprise chiar în fața lui. El îi luă fața în mâini și o pipăi ca un orb cu blândețe. Ea îi zâmbi etalându-și dinții albi și frumoși. Zâmbetul ei îl făcu să își amintească de feminitatea ei și tresări. Uitase toate tulburările sale. Se iubiră reciproc. Dintotdeauna, viața este asociată cu dragostea și această legătură nu a fost greșit concepută. Cadrul cel mai potrivit pentru o femeie ca să o iubești rămâne în primul rând tot cei patru pereți care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
necontenit. Câte pierduse, dar cui îi mai păsa? De câte ori nu căzuse psihic, ca mai apoi, să revină cu greu la realitate. Tot ce exista în mintea ei, într-un mod imaginar, îi provoca teamă. De ce să-i fi fos teamă? Tresărea la gândul că ar putea să păcălească acea iluzie a fericirii pe care o căuta cu disperare ca un cerșetor cu sufletul gol, ca o pasăre neobosită în zbor. Suferea... Undeva în prăpăstiile și hăul din ea aluneca ceva ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îi iubea atât de mult, iar în fuga ei după un vis, ca mulți alții, să nu cadă într-un gol fast în aparență. Tot trecutul ei devenise o amintire care mai răbufnea în noapte sau în zori de zi. Tresărea la gândul că ar mai putea retrăi încă o dată trecutul. Era chinuită de ceva bolnăvicios, avea un tremur nervos și chiar avea frisoane în tot corpul. Simțea săgeți ce i se înfingeau ritmic în inimă, iar undeva în sufletul ei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
între planul terestru și cel cosmic, timpul individual alunecând în cel universal: ,,(...) influență oculta a lungii nopți magnetice”. Oglindă, creatoare de ficțiune, protejează somnul, uitarea, eroul putând intra în mit: ,, ( ...) gheață Lacului întins crapă cu un bubuit înfundat și peștii tresăriră în malul veșnic.” Dezghețul lacului induce drame existențiale prin pierderea armoniei. Somnul care îl domină pe erou chiar de la inceput declanșează nu doar onirism (prin suprapunerea imaginilor dispersate, prin îndepărtarea coerentei), ci și o stare interioară placentara ce presupune descoperirea
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
primul palier și mă opresc să privesc în jos, printre scări, urmărind capul ei brumat, mărul în floare, pe care îl caut de multe ori cu privirea prin mulțimea de pe peronul din fața combinatului, ori prin aglomerația vreunei săli de cinema. Tresar de fiecare dată cînd îl văd, și-n restul zilei parcă sînt mai bogat cu un fior de fericire. La fericirea deplină a acelei seri de ajun mă gîndesc mereu, dar uneori îmi spun că nu a fost adevărat... Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
luat concediu și m-am dus la Iași, să-l caut pe doctorul Berneagă, să mă opereze. Cum, n-ați aflat?! s-a mirat o soră, cu lacrimi în ochi, cînd am întrebat de el. Nu. Ce să aflu?! am tresărit eu. Domnul Berneagă a murit ast' primăvară, mi-a spus ea. Credeam c-ați aflat; la înmormîntare au venit foarte mulți pacienți de-ai dînsului... Mult timp n-am vrut să cred asta: murise "domnul Berneagă", doctorul care însemnase o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ion, vezi c-o să te întrebe nevastă-mea. Lasă, Ioane, ce naiba! Da' zi-mi și mie, ce-ai făcut? Eee... face el un gest aiurea. Sper că nu-i vorba de vreuna din surorile alea, din bloc cu mine... De ce?! tresare Ion. Crezi că-s bolnave? Încep să rîd, sincer, bine dispus. Îți amintești cum îți făceam eu cîndva penicilină? îl întreb. Du-te, mă, naibii! Bate-n lemn... Mai bine fă-ți tu cruce că n-ai pățit ceva. Abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la București mă răscolește ca o dorință, că-mi vine să mă întorc, să urc la etajul zece. Departe, pe alee, zăresc un cap brumat, ca un buchet de flori mici, albe: e Tamara, intră în clădirea Serviciului energetic. Am tresărit, micșorîndu-mi pasul. De ce? Pentru că e Tamara?! femeia pe care o caut cu privirea de atîția ani?! Nu. Asta nu trebuie să se mai întîmple azi am încheiat socotelile cu ea. Atunci?! Tamara mi-a pus azi o întrebare: sînt copt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
președinte de sindicat pe secție... O clipă am senzația că cineva mi-a dat o palmă... Deci Don Șef nu e străin de căderea lui Cornea la ședința de sindicat... Cum merge treaba la separator? mă întreabă Don Șef. Poftim? tresar eu, care mă gîndeam la ședința de sindicat. A, da, merge bine. S-a terminat montajul interior, mîine vin cei de la construcții-montaj să facă legăturile exterioare cu conductele centrale. Bine, asta e bine, murmură șeful cu gîndul și privirea aiurea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar în nici un caz nu trebuie comercializate... Doamna Teona rămîne mult timp cu privirea pe tabloul cu flori de magnolie, în timp ce trage de cîteva ori din țigară. Se gîndește intens la ceva anume, că-i observ mușchii de deasupra sprîncenelor tresărind de cîteva ori, vrînd parcă să-i încrețească fruntea. În capul ei, gîndesc eu, se fac tot felul de conexiuni, ca într-un calculator electronic, pentru a alege soluția cea mai bună. Întrebarea este: ce urmărește? Vrea într-adevăr să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lîngă corp. Cineva bate la ușă, apoi intră. Spune un "bună ziua" tărăgănat, aproape surprins, trece pe lîngă mine, care continuu să mă uit în pămînt, și se oprește în fața biroului secretarei, întrebînd dacă au fost semnate niște acte. Ciudată voce!" tresar eu. Îmi dau seama că sînt caraghios, așa, ca un obiect uitat în mijlocul secretariatului. Mă întorc, spun "bună ziua" cu glas scăzut și ies. Nu iau încă nici o hotărîre. Voi merge în capătul celălalt al etajului, pe palierul scărilor de serviciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se strecoară secretara. Închide ușa cu grijă, trece pe lîngă mine și pune un dosar pe biroul ei, lîngă mașina de scris. Știți..., începe ea, ocolindu-mi privirea, încercînd să pară ocupată cu aranjarea dosarului. Știu! răspund eu prompt. Secretara tresare, își retrage mîinile de pe dosar și mă privește fix. Ce știți?! mă întreabă, arcuindu-și o sprînceană, care-i încrețește jumătate de frunte. Știu că nu mă poate primi, îi răspund sec, deplin stăpîn pe mine, venindu-mi să rîd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ceea ce-ai auzit; m-am specializat în a fi vulgar cu femeile, îi spun la fel de calm. Tu?! izbucnește Cristina într-un rîs domol, alintat. Asta n-o mai cred. De ce să crezi? o întreb. Te-ai convins doar. Cînd?! tresare capul blond, scuturîndu-se scurt, rearanjîndu-și buclele. Azi, cînd ți-am pus condiții, înainte de a-ți da filamentele, îi spun, privind-o fix. Condiții?! Alea au fost "condiții"?!... Zău, Mihai, a fost o... o joacă, dacă vrei... O glumă, aș zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tîrziu. Ca să-mi puteți da palme, o completez eu, pufnind în rîs. Nu, Mihai... Ca să nu primesc eu o palmă, precizează ea pe un ton amar. Alo, da! Tovarășa Roman la telefon! se aude vocea Brîndușei în receptor. Doamna Cristina tresare, depărtează receptorul de la ureche și-l privește lung, mirîndu-se de vocea aceea rece: "tovarășa Roman la telefon!" Ce faci?! îi spun, lovind-o ușor cu palma peste umăr, făcînd-o atentă să răspundă. Alo! Alo!... strigă Cristina în receptor, apropiindu-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scrisoarea... "Sărmană căprioară, prea tîrziu să mai fugi!", îi zic, simțind cum mă umplu de un fior necunoscut: acela al posesorului puternic, violent la nevoie. Mă aplec peste trupul ei și-mi lipesc buzele de buzele el întredeschise. Doamna Cristina tresare, trupul ei zvîcnește, vrînd să se ridice, dar brațul meu stîng îi cuprinde imediat umerii, brațul drept lunecă în jurul mijlocului ei, încercuindu-l, pieptul mi se lasă cu toată greutatea peste pieptul ei, strivindu-l, în timp ce gura mea îi cuprinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]