5,630 matches
-
am lăsat să înțeleagă că mă deranja prea des și că nici nu mă mai interesa să aflu ce murdării scuipa Mopsul. Nu știam nici ce vroiam, nici ce trebuia să dovedesc și aveam nevoie de întreaga mea înverșunare ca să zac în balta de tăcere care se lățea în jurul meu, acceptând să putrezesc în pat decât să ies pe coridor și să mă port normal. Eram convins că mai devreme sau mai târziu bătrânii vor veni singuri să mă roage să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asta era tot? - da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul prieten la azil. Acum zăcea, poate din pricina mea, în fundul mlaștinei. Tot ce atingeam murdăream așadar și transformam în pustiu. Nu mai exista nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul din jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
strigă Auta ca să poată fi auzit de Iahuben, de la doi pași depărtare. Afară de Iahuben, nu-l auzi nimeni. O izbitură înfundată și un geamăt scurt îl făcură pe Iahuben să se uite repede în locașul vâslașului din marginea punții. Hunanupu zăcea prăbușit într-o parte și tâmpla dreaptă îi era mânjită de sânge. Valurile i-o spălau unul după altul, dar sângele se ivea mereu la loc. Atunci Iahuben, cu ochii îngroziți, îl căută pe Auta, dar nu-l zări decât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în peșteră o dată cu sutașul izbuti să încropească un foc de vreascuri și ierburi uscate, aprinzîndu-l cu două bețe pe care le-a frecat până l-au trecut sudorile. La lumina lui jucăușă și sfielnică, sutașul văzu că cele două străji zăceau sugrumate. Buimăcit de somn și de căzătură, dar mai ales de priveliștea neașteptată a celor două leșuri, ieși lângă foc și răcni deznădăjduit: - La arme! Soldații erau însă lângă el. Numai unul, în mână cu un fel de făclie dintr-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
săgeată, cam de o jumătate de cot. Făptura aceea porni spre el. Auta deschise ochii cât putu de larg, dar simți numaidecât că se leagănă toate împrejurul lui. Pământul îi luneca de sub tălpi. Și căzu în nesimțire... ... Nu știa cât zăcuse acolo, în grâu, lângă turnul străin. Când se trezi, zăcea tot cum căzuse, pe spate, cu fața în sus. Era noapte. Nu se zărea nimic, decât stelele. Turnul abia se zugrăvea în noapte... sau nici nu era? Nici o lumină, cât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spre el. Auta deschise ochii cât putu de larg, dar simți numaidecât că se leagănă toate împrejurul lui. Pământul îi luneca de sub tălpi. Și căzu în nesimțire... ... Nu știa cât zăcuse acolo, în grâu, lângă turnul străin. Când se trezi, zăcea tot cum căzuse, pe spate, cu fața în sus. Era noapte. Nu se zărea nimic, decât stelele. Turnul abia se zugrăvea în noapte... sau nici nu era? Nici o lumină, cât de slabă, nu răzbătea din el. Poate că ochii lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în iarba pădurii. Când îi văzu, își ascunse lucrul într-un lăstăriș și se sculă. Era abătut. La picioarele lui se zăreau câteva așchii de lemn. Nefert se aruncă de gâtul lui, tot plângând, dar de bucurie. Cuțitul cel lung zăcea la picioarele lor, în iarbă. - Ți-am găsit haine ca ale noastre! îi spuse cârmaciul. Și tu și Nefert vă îmbrăcați ca noi. De ce ai plecat, de ce ești trist? Desfăcîndu-se din brațele iubitei sale, Auta ridică cuțitul de jos și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acești oameni se adunară din nou, aprinseră focuri și stătură triști până când soarele ieși din cedri. Minunata luntre nu mai era pe pământ. CAPITOLUL XXXV Dincolo de țărmul Mării dintre Pământuri, la marginea unui oraș din țărișoara Uț, pe un maidan, zăcea un om lepros care de multe luni se tânguia și-și blestema zeul căruia altădată i se închinase smerit. Omul acesta nu era filozof, nu se îndeletnicea cu înțelepciunea: își închipuise un zeu, lăudat ieri, pe care azi îl blestema
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
n-a mai putut ieși prin Babilon. L-a vegheat toată ziua singurul său prieten, Adapă. Iar seara târziu, când cerul înstelat se desfășură ca o mantie, cu ochii la stele și frământând în mâinile obosite țărâna pământului pe care zăcea, Auta muri. Omul care văzuse câteva lumi și întinderea înstelată dintre ele își dădu sfârșitul, mulțumit pentru sine și trist pentru cei din jur, în pulberea pământului din care se ridicase pe picioarele lui, prunc, întîia oară. EPILOG Stelele începeau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mei englezi - și, din când În când, câte un american, ca Jimmy Whistler. Aveam standarde mai ridicate decât francezii și făceam mai multă mișcare. Eram considerați grozav de excentrici, ridicând greutăți sau balansându-ne la trapez când ceilalți preferau să zacă Într-o cafenea și să flirteze cu chelnerițele. — La trapez! exclamă Henry. — Da, aveam unul În studio, atârnat de o grindă din tavan... În fine, după vreun an de viață din asta, oricât ar fi fost de plăcută, am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îl cuprinse imediat, iar ziarele englezești din zilele care urmară Îi dădură dreptate. Dar mai era un element de ambiguitate, de care se agățau, Într-un impuls ușor de Înțeles, sora și celelalte rude ale lui Fenimore. Fusese bolnavă și zăcuse la pat timp de mai multe zile Înaintea accidentului fatal, iar explicația familiei era că se prăbușise accidental de la fereastră, dezechilibrată de delirul febrei. I-ar fi plăcut să creadă În ipoteza aceasta, dar cunoștea prea bine firea lui Fenimore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și a regretului? Aceste gânduri mohorâte Îi aduseră aminte de Fenimore, care ajunsese, se vede, la concluzia că În viața ei nu mai era loc pentru bucurie și acționase rațional În consecință. Se cutremură la imaginea mentală a lui Fenimore zăcând zdrobită, Într-o grămadă gemândă pe pietrele de pavaj de pe Ramo Barbaro... Dar mai erau și alte drumuri către neant, mai simple. Drogurile, derivatele opiumului. Să te stingi În miez de noapte, fără durere... Ceea ce Îi aminti de Alice, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
acționez frâna de spate, Înainte de a pune frână pe față (era o lecție pe care Plater i-o repeta des). Dar mă tem că păpușica a avut mai mult de suferit, adăugă el. Căruciorul se răsturnase În mijlocul drumului și păpușa zăcea cu fața În jos, ca victima unei crime. A, nu vă bateți capul cu asta, domnule, spuse bona, ridicând păpușa și Îndreptând căruciorul. Dumneavoastră să fiți Întreg. — Sunt Întreg, mulțumesc. Bună ziua. Plater inistase Întotdeauna ca, după o căzătură, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bețivi, din nefericire treji și agresivi prin orice acțiune-monștri, agresivitate fizică). Își imagină o cupă de șampanie, sau măcar un pahar de vin și niște semințe de floarea-soarelui. Își imagină persoane violente, nu agresive. Într-un colț al aleii murdare zăceau nouă mâțe spânzurate, cu ochii scoși. Golanii.( Asemenea gunoaie, nici măcar scârbe umane, cum de trăiesc lângă noi, cum de nu-i înghite pământul?) Îl întâlni pe Sandu pe drum. Fuseseră împreună la facultatea de agronomie, pe care ea îl abandonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu rămăsesem cu nimic. (Singura mea consolare era că, fiind virgină în momentul visului, alesesem calea cea bună). Și văzui, cu sentimentul acut al prezentului, o bătaie cu săbii. O luptă. Până să dau colțul, unul din ei fusese omorât. Zăcea într-o baie de sânge, la lumina străzii pustii. Iată, însă, lângă el, o sabie. Sabia era, într-o imagine macabră lângă capul tăiat. Sentimentul că nu era nimeni în jur (și N. Y. era mare și plin) îmi dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să colind fără direcții străzile. Eram puțin vrăjită, visătoare. Și văzui, însă sentiment acut al prezentului, o bătaie cu săbii. Două siluete masculine în noapte și o luptă pe sfârșite. Până să dau eu colțul, unul din ei fusese omorât. Zăcea într-o baie de sânge, la lumina străzii pustii. Individul îmi displăcu. Iată, însă, lângă el, o sabie. Sabia era, într-o imagine macabră, lângă capul tăiat. Însă eu vroiam să o iau. Cui atât mai mult cu cât aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
asta, cică-se, le ajuta la urlat). Și dacă, să zicem, se urca două soprane în același tramvai, respectivul mijloc fix era casat, nu-l mai urneai. Creștea peste tot, peste el, de-o palmă, fierul vechi... ...Doi ani a zăcut meșterul Calistrat anturat cu cele mai vestite și îndrăgite cântărețe ale Operei. Dar își pocnea degetele... Și astea (care are în gâtlej cîte-un megafon) urla de sus, de la etajul zece, peste opt străzi, la responsabilul de la Alimentara... care înțepenea și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întregului centru istoric al Bucureștilor. Genel resimțea persistent cum limba solzoasă a Procletului îi linsese cornetele osoase ale cavității nazale, îi desfundase sinusurile și canalele, îi ondulase cartilagiile. Și, ieșindu-i pe partea cealaltă, i se așezase, mușchi tegumentos, să zacă alături de limba sa, precum doi dulăi somnoroși, pe planșeul vascularizat al cavității bucale. Pe la ora 15,20, Ho diábolos îl mână printre casele indisciplinate, neconstruite în linie, ci după profunda știință a bunului plac, de-a lungul curților garnisite cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
turui gudanca, mai mult răsfățîndu-se decât nesinchisindu-se că, tot jumulind-o și răsucind-o, șoferul îi sumesese complet poalele la spate și se pregătea să treacă, pe loc, la acțiune - să știi, de te-o prinde... C-ai să zaci și tu de pedeapsa, cu care îl zgruminecă pe șeful de post, chiar acuși, de la distanță, madam Nicolici!... 111 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI 105 B, cu perimetrul de susținere deplasat înșelător față de cel al bisericii și ajuns cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să le furnizez cîte-o brumă de amănunt despre felul în care arăți. Le furnizam. Îmi raportau și ei. Despre vreo gâgâlice că-i blondă, despre alta c-a fost într-o vrajă c-o nuga și-acum, de la vreo indigestie, zăcea într-un spital, cu toți zulufii și intestinele ei. Când și când vreun pretenar se înfățișa c-o puștoaică, pe care o supuneam la încercări, o forfecam prin probe, o interogam și-o trimiteam acasă. Ce-i mai ciudat, că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și luîndu-se la întrecere, în luminozitate, cu niște spori de ciuperci putrezite și cu restul câtorva putregaiuri din lemn. 204 DANIEL BĂNULESCU - Cum s-o ridic?? - Cu vorba. Spune așa: "Cană mică, nenorocită, albastră, rotundă, nu te-ai plictisit să zaci pe măsuța asta? Ridică-te și treci la perete!" - Și dacă nu s-a plictisit? - S-a plictisit. Dacă ar fi să povestesc în stilul vizitatoarei mele, aș mărturisi că am văzut obiectul respirând adânc de trei ori, suflecîndu-și mânecile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Patru oi, un căluț, un câine și-un câine. Fiecare, eu și bunica, cu câinele ei. Pe-al meu îl chema Dumitrescu Vasile. - Nu e un nume prea sofisticat pentru un cîine? - Stai, să vezi! Habar n-aveam eu ce zăcea în sufletul lui. Într-o zi, dulăoașul mi s-a ridicat cu labele pe umeri, m-a mângâiat c-o lăbuță și mi-a spus: "Cristina dragă, dacă cobori până-n centru, ia la tine și o pungă și treci, te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pentru București să-și bată, într-un asemenea hal, joc de una dintre fotografiile lui, plasând- o între farfurioarele cu șerbet de sacâz sau cele cu fursecuri. Părea prea mult, fie și pentru o fotografie! Pentru că în felul în care zăcea între ele, excesiv de tămâiatul până atunci domn Pink Robin Floyd semăna deplorabil cu un pitic de o jumătate de metru, ce se cățărase pe masă, se murase în băltoaca mai sus numită și adormise sprijinit în baston. Omonimul său, Pink
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și bună-dispoziție. - Degeaba! N-aveți nici cea mai amărâtă șansă. Voi ați scris poezii numai când erați mici. Și atunci numai d-alea porcoase, cu madam Mița. - Branșază-ne atunci, din nou, la Raicopol! comandă Gârbea. - Horia, imperturbabil... Trei ore am zăcut în tunel. Dispeceratul fusese luat prin surprindere. După opriri, conducătorii de 302 DANIEL BĂNULESCU arteriale, bandaje, flaconașe, un stetoscop, scoase toate din gentuța de piele, ovală, de culoarea piersicii coapte, pentru a face loc înăuntru celor două mii de bilete de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cămășoiului Sinistratului, fără a fi băgată de nimeni în seamă, chiar cu puțin înainte ca liceeanul să se fi dedicat fâlfâirilor sale stratosferice. Colțișorul de hârtie era (cea mai probabilă ipoteză) scris tocmai de către Sinistrat, în interminabilele ore în care zăcuse, sub nefireasca lui narcoză, înțepat exact la degetul la care majoritatea vecinilor se așteptaseră să-l vadă înțepat. Dacă l-ai fi putut examina. Caligrafie, firesc, roșie. Tremurată. Vag incoloră. Petecul, transcris cu sânge, lua acum apă, se usca, liorpăit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]