65,481 matches
-
de Clara Martin. Dar Clara Martin plecase din ea, alungată, repudiată, târându-și geamantanul doldora de amintiri fără nici un ajutor, așa cum plecase mama ei, demult, cu geamantanul doldora de haine. Era pe la începutul lui martie 1975. Clara Martin era singură acasă, într-o singurătate compactă. Stătea în vârful patului și citea un volum de poezii de Emily Dickinson. Ce femeie curajoasă! Ce poetă minunată! Și, după cât se pare, ea nu avusese nevoie de nimeni în viața ei. Ce nevoie să ai
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se ridice. Ca să nu fie mâhnită că a căzut cu bagajele, fetița îi făcuse cadou desenul la care lucrase toată după-amiaza. Spusese că în desen e portretul Clarei. Nu prea semăna cu ea, dar Clara îi mulțumise și îl luase acasă. îl pusese sub saltea. Nu se încumetase să-l arunce. Fetița lucrase mult la desen, pe băncuță, în timp ce ei cărau bagajele în apartament. Uneori Clara mai ieșea pe stradă și se plimba placidă, cu mâinile în buzunare și cu privirile
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
băieții pe degete. O fată care se pare că-l învârtise foarte bine pe degete și pe Eduard... Și dacă ea, fata aceea al cărei nume nu și-l mai amintea, fusese, de fapt, cea care declan șase totul? Ajunse acasă cuprinsă de o mare sfârșeală. Șoferul oprise în fața unui bloc și ea nu știa de ce oprise acolo. Unde suntem? De ce-am oprit aici? întrebă, nedumerită. Nu recunoscuse locul. Șoferul o privi consternat și îi repetă interogativ adresa la care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nu își exprima cu glas tare dezacordul; își înăbușea orice stări de exaltare pozitivă sau negativă; nu plângea decât foarte rar, când lăsa să transpară o undă de regret, dar numai atât cât își permitea să lase, ca să se despovăreze. Acasă, în pat, închise ochii, copleșită. Adunase prea multe într-o zi, prea multe lucruri care fuseseră cândva legate de ea. Trebuia să se gândească serios la ele și la ce mai dorea să afle. Dar nu acum. A doua zi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-și spună. Să știi că arăți foarte bine, zău așa! comentă Georgiana, cercetând-o nedumerită, aproape ostilă, cu privirea. Ești neschimbată și, totuși, parcă n-ai fi tu. Ai devenit o... cucoană, ce mai! răbufni ea. Păi sigur, dacă stai acasă toată ziua și n-ai copii, cred și eu! Ce n-aș da să am și eu un bărbat ca al tău, care să mă țină acasă ca în puf! — Am lucrat o perioadă în învățământ, dar n-a mers
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
tu. Ai devenit o... cucoană, ce mai! răbufni ea. Păi sigur, dacă stai acasă toată ziua și n-ai copii, cred și eu! Ce n-aș da să am și eu un bărbat ca al tău, care să mă țină acasă ca în puf! — Am lucrat o perioadă în învățământ, dar n-a mers, îi măr turisi Clara. Am avut chiar o cădere nervoasă din cauza asta și atunci am convenit cu Ion că e mai bine să stau acasă. Oricum, știi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mă țină acasă ca în puf! — Am lucrat o perioadă în învățământ, dar n-a mers, îi măr turisi Clara. Am avut chiar o cădere nervoasă din cauza asta și atunci am convenit cu Ion că e mai bine să stau acasă. Oricum, știi cum se plătește în învățământ... — Ce să-ți fac! rosti Georgiana, pe un ton de reproș. Eu ți-am zis de la bun început să dai la A.S.E., nu la filologie! Georgiana îi spusese la telefon că e economistă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
atunci când se privea în oglindă. Acum se simțea înciudată și de-a dreptul nemulțumită. Făcuse atâta drum de pomană, zburase degeaba, fără nici un folos, consumându-și aiurea puțina ei energie, și acum iar avea să stea cu emoții până ajungea acasă. Mai bine ar fi stat dimineața acasă și și ar fi petrecut după-amiaza rotindu-se în piscină... Se ridică de la masă să plece. Mai stai! o rugă Georgiana, în mod neașteptat. Trebuie să apară fiică-mea Iulia, de la școală. Voiam
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
simțea înciudată și de-a dreptul nemulțumită. Făcuse atâta drum de pomană, zburase degeaba, fără nici un folos, consumându-și aiurea puțina ei energie, și acum iar avea să stea cu emoții până ajungea acasă. Mai bine ar fi stat dimineața acasă și și ar fi petrecut după-amiaza rotindu-se în piscină... Se ridică de la masă să plece. Mai stai! o rugă Georgiana, în mod neașteptat. Trebuie să apară fiică-mea Iulia, de la școală. Voiam să-ți fac o surpriză, dar acum
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ai fi practicat înotul în copilărie. Ai și un corp frumos, bine proporționat, chiar atrăgător, adăugase, cântărind-o din ochi cu un zâmbet cunoscător. Fusese singura dată când îi făcuse un compliment. Asta se întâmplase după ce venise la domnul Martin acasă, să o ceară de nevastă, iar ea acceptase. De ce nu l-ar fi acceptat? Părea a fi un ins pregătit să trăiască și pentru ea - iar ea avea nevoie exact de așa ceva: de cineva care să trăiască și pentru ea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
spus că după știința mea tu nu ți-ai luat vreun costum de baie la tine și nici nu ai mania de a te scălda în costumul Evei. — Greșești, șopti Clara. Greșești. Mi-am luat un costum de baie de acasă, îl port chiar acum sub haine! Dar hărmălaia era prea mare ca s-o audă cineva. Abia când se termină melodia reveniră toți trei la masă, dând peste cap cu sete vinul roșu din pahare. îi povestiră întrerupându-se unul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
normal, spuse el, căscând, e plecarea prea de vre me. Vrei și tu să mai tălălăi pe-aici. Dacă ții morțiș, mai stai câteva zile, n-ai decât. Dar o să te plictisești, ascultă-mă pe mine! Va trebui să vii acasă cu trenul și n-o să-ți convină... Tu ești învățată cu confortul. Ia mai gândește-te... Poate te răzgândești! — Nu înțelegi nimic, îi spuse ea mirată. Nu mai vin acasă deloc. Vreau să ne despărțim, ți-am spus doar! Nu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
te plictisești, ascultă-mă pe mine! Va trebui să vii acasă cu trenul și n-o să-ți convină... Tu ești învățată cu confortul. Ia mai gândește-te... Poate te răzgândești! — Nu înțelegi nimic, îi spuse ea mirată. Nu mai vin acasă deloc. Vreau să ne despărțim, ți-am spus doar! Nu mai merge... Nu a mers, de fapt, de la început... Deocamdată, da, vreau să rămân aici. O să ies acum, poți pleca liniștit... Am să anunț la recepție că-mi prelungesc șederea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
În insectar. Pe urmă mai aveam doi verișori mult mai mari ca mine. Primul avea o plantație de ceai În Kenya și era un neîntrecut pescar la muscă și vânător de vânat mare, iar În ochii mei, era atunci când apărea acasă la noi În vizitele sale ocazionale, indiscutabil, cel mai norocos om din lume. Celălalt era un membru indispensabil oricărei familii decente engleze aparținând clasei mijlocii - un excentric convins, care se potrivea suburbiei și valorilor ei așa cum se potrivește ariciul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
patru secole (Pisanello a murit În 1455) Înainte de inventarea aparatului de fotografiat - reprezintă un simptom al unei Îndoieli Îndelungate și vătămătoare la om. Există motive practice absolut de Înțeles de ce până târziu În secolul al XVI-lea, europeanul (la el acasă, ca și În călătoriile de explorare) a privit natura neîmblânzită la fel cum a privit și marea - ca un deșert uriaș și fundamental ostil, un fel de rău necesar. Comerțul, profitul personal, guvernul, stabilitatea socială și multe alte lucruri reclamau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
că s-o mai schimba și el și se face gospodar. Poate că n-am aruncat sămânța în pământ pietros, ori între spinării, cum zice la Biblie, în pildele lui Iisus Hristos. Dar cine mai știe? Că la taică-său, acasă, iarna, nu se ostenea nici unul să rânească troienele... Ședea ograda la bătrânul Galan plină de omăt, până primăvara, târziu... Că ei nu făceau cărări, ca gospodarii. Călcau zăpezile, toată iarna, din drum și până în prag, ca neoamenii, lăsând soarele, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în gând, Nicanor pe Iuga, cumnatu-său, mânios că, neauzindu-l venind prin iarba dimineții, se speriase de sunetul glasului său aspru, tresărind ca sub plesnet de șrapnel. Iuga, din neamul lui Panțâru, fusese prizonier în Germania, de unde se întorsese, târziu, acasă, după ce tunurile sovietice amuțiseră a hodină, tancurile cu steaua roșie o dăduseră pe huleai și numai după ce soldații anglo-americani, care îl îngrămădiseră într-un lagăr de prizonieri, de-a valma, cu zdrențăroși și istoviți captivi din Wehrmacht, se convinseseră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Ardealul ciopârțit, la Kolosvar. Iuga, cel care nu era, încă, poreclit Friț, fu trecut, într-un catastif, purtând vulturul german pe tărtajul de carton, de către un gradat cu insemne sanitare pe mâneca goală a halatului alb. Pocindu-i numele de acasă, neamțul fără de o mână, în halat sanitar, caligrafie, în litere gotice: Gefreite Panzer Hugo. Aceasta ținând loc de caporal Panțâru Iuga, cum i se spunea flăcăului la Goldana și pe ambele maluri ale domolului râușor Gegia. În vreme ce tancurile cu cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nasuri vinete de frig, de la școala fără lemne în sobă, fredonând, neștiutori și candizi, cântece despre un erou vajnic, până de curând, total necunoscut, "moș Mardare". Balada lui Mardare, intonată cu glăscioare de copii, îi asigura convingător, pe cei de acasă, că acesta intrase de curând " În Gospodăria mare/Cu Frăsina, baba lui / Și i-a spus chiaburului". Ce pierdere de vreme, să-i mărturisească și să-i zică moș Mardare, despre intrarea în colhoz, tocmai chiaburului se ghionteau, chicotind, copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
colectivă. Nicanor Galan ar fi întins și el mâna spre pană și spre hârtia albă, dar își amintea de jalea din privirea Petroniei și de mustața, ca o flacără, a lui Iuga, cumnatu-său. Flutura și el din cap, întorcându-se, acasă, tot neînscris și așa îi venea, totdeauna, când parcurgea o situație nemaiîntâlnită râzând prostește, spre Petronia, nevastă-sa, când intra pe ușă. Petronia, de mică, fără părinți, morți de "limbă-umflată", în timpul Eliberării, fără frații mai mari, dispăruți în vâlvorile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
copilului, înainte de venirea lui pe lume! amenința ea superstițioasă. Cât despre Nicanor Galan, el nu lua în seamă ce avea să se întâmple în curtea lui, de parcă mai petrecuse de nu știu câte ori asemenea așteptări. Ca și mai înainte, se întorcea acasă noaptea, târziu, hlizind prostește. În adunările generale, ținute, la căminul cultural, de președintele colhozului și de colectiviștii din Goldana, la convocarea Partidului muncitorilor și țăranilor, se măcinau multe cuvinte, dar se alegea înțelepciune puțină, ca o mână de mălai, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
greoi din aripi, ca o curcă îndopată, i-l zugrăvi pe cumnatul său întinzând cabluri de telefon peste cuprinsul Baisei, iar cablurile erau verzi, ca niște vițe de dovleci. Amintindu-și de beșica de porc, pe care o îneca colbul acasă, pe coardă, anunță cu o vrăjmășie în glas, de parcă toți cei de față i-ar fi stat contra: În Baisa, eu voi semăna pepeni verzi! În tăcerea care se țesu lin printre oameni, singur Iuga se pronunță în felul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de la Partidul nostru drag. Pe urmă, cu priviri furișe, în jur, o mângâia pe pântecele enorm, interogând-o: Tu, când răstorni căruța, Petronico? Ți-am mai zis, Nicanor: înainte de a se coace pepenii. Ce mă tot întrebi? protesta sfioasă Petronia. Acasă, privindu-și nevasta cât era de groasă, Nicanor considera: E din ce în ce mai strâmt, aici! Și pleca, de îndată, la un vecin, care fabrica rachiu bălos din sfeclă de zahăr, într-un alambic, improvizat clandestin, cu un cazan făcut de căldărarii nomazi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
flămând, patruzeci de zile, ca în Biblie... Credeau că-s neamț, ca și ceilalți... Credeau că am să crăp, ca și ceilalți... Credeam și eu că am să mă sting... Dar uite-mă-s! Am venit, tănăilor... Am venit, înapoi, acasă. Dar cei care au căzut în prizonieratul bolșevicilor când vor mai veni? Când am să-mi mai văd fratele, care n-a avut norocul meu, să nimerească în mâna occidentalilor civilizați și nu în laba bolșevicilor nelegiuiți? Când?.. Pepenii verzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe când încerca să nimerească luna, în care cumetrelor le fuseseră însămânțate lăuntrurile și măruntaiele. Vizavi de eșecurile doctorului legal, Kalia fu poreclită "știuoasa" -care le știe trezindu-se unsă, de obștea colectiviștilor din Goldana, ca moașă cu mâna norocoasă. Ajunsă acasă la Nicanor Galan, Kalia trase zăvorul pe dinăuntru, se urcă pe cuptorul de unde se auzeau bușiturile din picioare ale Petroniei și nu mai lăsă să umble pe ușă decât pe baba Maranda, care ieșea la cazanul cocoțat pe pirostrii, deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]