KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1991 1992 1993 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220

prieten. L-a bătut ca la arest, să nu lase urme. Dacă urla de durere, Îl lovea și mai tare. Cam jumătate de oră de tortură. S-a Întors, de-abia mai putea să se țină pe picioare. A plecat acasă, a lipsit câteva zile. Noi, ceilalți, mai că n-am plâns. Deși unii dintre noi am făcut-o. Și am jurat răzbunare. Eram Într-a opta: după ce terminăm, Îl prindem pe Pârvu și-l facem salată. N-am făcut nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
din nou cu Leac, bântuiam nopțile, el găsea Întotdeauna câte un chef cu scandal, eu eram În căutare de nerușinări. Laura ne-a Însoțit de câteva ori, de și mai multe ori ne Însoțea Florin, pe el Îl luam de-acasă de obicei pe la două noaptea, așa trăia el, lucra nopțile, ieșea la băut după servici, după ce-o freca ore Întregi pe net. Alexi, afro-americanul voluntar, se lipise și el de noi, nu era băiat rău, atâta doar că era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
sulă, asta mă făcea să nu-mi iau În seamă gândul care aluneca la Cătă, la Cristina, la ficțiune. Eram gata de acțiune, farmacista Îmi dăduse toate semnalele. Am ajuns, după vreo zece minute de erecție În mers, la ea acasă. Locuia În centru, pe strada librăriei lui Cătă, Într-un imobil vechi, la etaj, trebuia să urcăm o scară Întunecoasă, mă țineam cu o mână de balustradă, cu cealaltă o sprijineam pe fată. Am intrat În apartament, stătea bine farmacista

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
fi chemat așa, fiindcă așa arăta. Nu prea contează asta, important era părul ei, de folos simetriei. Fiindcă eu, privind-o pe probabila Viviana, mă gândeam la Cristina, la cârlionții ei blonzi. Iar lângă mine era Alexi, care tocmai condusese acasă o blondă frumoasă pe care o știam din copilărie, după cum v-am spus deja. Era care va să zică un simpozion al blondelor. Deși ne ambalam În direcții diferite: eu, nemernicul, pus pe confidențe ca sub poala popii, pe mărturisiri incomplete harapului. Care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
socotesc o victorie? Sau farsa se Întorsese Împotriva mea? Depinde. Dar n-am stăruit cu gândul la problemele astea. Nici cu Viviana nu mi-am mai bătut capul. N-am mai urcat la bar, eram deci Înfrânt. M-am cărat acasă. Deși, dacă stau să mă gândesc bine, nu scenele erotice din budă mă Înfrânseseră. De fapt mă mustra conștiința că mă apucasem să-i povestesc negrului despre Cristina. Oare ce-mi venise, de unde până unde să m-apuc eu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
mine Întâmplarea, ca pe un secret care să mă Îmbărbăteze, nu-mi părea satisfăcător. Mi-am zis s-o las deocamdată moartă, să văd cum or decurge lucrurile. Cristina a intrat pe ușa cafenelei pe la opt seara. Ajunsese la prânz acasă, stătuse cu fetele, desfăcuse cadourile. La mine a venit singură, era bine, Însemna că aștepta să ne vedem doar noi doi, nu Întreg Celebrul animal. Arăta bine, se bronzase, purta o fustă legată Într-o parte, cu talie joasă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
europenelor, s-a bronzat o vreme la Atlantic, apoi a trecut În Spania unde, Într-un sat de lângă Madrid, locuia fratele ei. - Plin de români acolo, vai de capul lor, trăiesc mai rău ca aici. Dar strâng bani și trimit acasă, muncesc orice, să știi că spaniolii se poartă frumos cu ei. Faini oameni, spaniolii ăștia, amabili, relaxați. Madridul nu i-a plăcut cine știe ce. Prea imperial. Dar s-a Învârtit și prin Împrejurimi, Salamanca e o minune. Acolo a Întâlnit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
dimineață (după ce cu o seară Înainte ne fixaserăm toți ceasurile la aceeași oră, minut și secundă, ca În filmele de comando), am sunat toți, În același timp, la toate numerele disponibile ale firmei care-mi substituise portmoneul. Chemam o mașină acasă, pentru aceeași adresă ca destinație: o alee Îngustă din Micălaca. Pe drum nu trebuia să scoatem o vorbă, planul era să stăm pe bancheta din spate și să fluierăm. Atâta tot. Ajunși pe aleea din Micălaca, am plătit, apoi am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
ăsta, iar mie mai că nu-mi dădeau lacrimile. Sincer vorbesc! Sorin cunoștea o grămadă, se ocupa de ei la fundația unchiului său, trăia din plin toată treaba. Știa o mulțime de lucruri despre ei, despre bătăile și violurile Îndurate acasă ori la casele de copii, despre cum majoritatea erau homosexuali, despre bolile care-i măcinau, despre gardienii și polițiștii care-i chinuiau. Lăcrămos, Sorin povestea și despre distracțiile lor favorite. Le plăcea, de pildă, să țină pe lângă ei o mulțime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
din grupul nostru, și-a demontat atelierul din fundul curții ca să-și ridice o fabrică la marginea satului, dormea În continuare la vilă, el a mansardat-o, și-a făcut un birou sub acoperiș. Nu ca să-și ia de lucru acasă, dar se apucase de scris, nu ne-a arătat niciodată ce scria. Acasă Își lua numai câte o secretară, le schimba des și toate arătau trăsnet, asta a fost una dintre puținele nerușinări pe care și le-a Îngăduit Florin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
o fabrică la marginea satului, dormea În continuare la vilă, el a mansardat-o, și-a făcut un birou sub acoperiș. Nu ca să-și ia de lucru acasă, dar se apucase de scris, nu ne-a arătat niciodată ce scria. Acasă Își lua numai câte o secretară, le schimba des și toate arătau trăsnet, asta a fost una dintre puținele nerușinări pe care și le-a Îngăduit Florin. Asta și Maseratti-ul galben, Înscris pe fundație! N-a fost singura poveste de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
fost greu să-și reorienteze pedagogia, i se arătase un semn mură-n gură, a cumpărat câteva parapante și a angajat un instructor, de acum Îi va Învăța pe copii să zboare. A avut succes, copiii nu mai plecau de-acasă, adrenalina zborului era mai tare decât aurolacul, unii s-au lăsat și de fumat. Adevărul e că și Sorin a plusat, s-a prins temeinic În joc, Începuseră să-i vină tot mai mulți copii În casă, se dusese vestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
și vânjosul de Adelin În spate. Se liniștește greu, Îl ducem Înăuntru, mai rămânem câteva ore, ne facem praf. Dar punem la cale răzbunarea. CAPITOLUL XVII. ÎN CARE DOI MEMBRI AI C.A. FAC O REPETIȚIE GENERALĂ Când am ajuns acasă le-am povestit și celorlalți despre descoperirea noastră. Cătă, care remarcase și el jeep-ul cu ocazia arestării, ne-a spus că poate nu-i decât o coincidență, că nu e cazul să ne aruncăm așa pe bietul om. Trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
E trecut de miezul nopții, așa că ciocănim sfios. Vedem lumină strecurată pe sub ușă. Pe Leac Îl pufnește râsul. Nu răspunde nimeni, se stinge lumina pe scară. - Hai, Adi, bate mai tare! Leac râde de mine. - Bate, mă, bate, că-i acasă. Tot nu răspunde nimeni. A dracului lumină, iar se stinge. - Cine-i? - Pizza! răspunde Leac hohotind. Nu mai apuc să aprind becul pe scară, se deschide ușa și lumina vine acum dinăuntrul apartamentului. În prag, un puștan, cred că n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
că Pârvu venise la femei. Andreea și Leac erau la Șiria. M-au anunțat și pe mine, eu eram În Arad, ieșisem În oraș seara la festivalul berii, nu aveam de gând să stau prea mult, trebuia să mă Întorc acasă la Clara, era ziua ei de naștere. Deocamdată căutam un prieten, un cunoscut cât de cât, cu care să beau un pahar. Era trecut de 11, reușisem deja să-l agăț pe Alexi, americanul voluntar, stăteam pe o terasă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
jumătate de oră destul de Încordat, cu ochii pe Pârvu. Într-adevăr nu părea să aibă prea mulți bani la el, Își trata comesenele cu bere. Ăsta nu era un semn bun, dacă ajungea prea repede la fundul buzunarului se căra acasă, iar Leac și Andreea Încă nu ajunseseră. Așa că m-am decis să mă duc lângă el, fentând un pic, fiindcă pe o canapea alăturată lui era Alexi cu țiganca amatoare de sex anal. Am intrat În vorbă cu ei, părăsindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
mă ridic din nou de pe canapea, mă duc jos, la vestiar. La intrare dau de Andreea. Îmi spune că Leac, așa cum era planul, a rămas În mașină, afară. De ce-au Întârziat atâta? A fost nevoie să treacă și pe-acasă, să ia camera video (Andreea nu renunțase la garsoniera ei din oraș). - Și v-a trebuit o oră pentru asta? Nu-i nimic, ați picat la țanc. Intru cu Andreea În vestiar, nu e nimeni. Scot balonul, prepar câteva linii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
Însă fiind cel mai Îndreptățit dintre noi, e dispus la orice. Îndrăznesc totuși să-l temperez: - Nu te grăbi așa, poate ne oprește poliția. Într-adevăr, noi n-avem număr de VIP ca senatorul, nu putem risca. Ajungem la Andreea acasă, În fața blocului vedem jeep-ul. Leac are cheie de la apartamentul Andreei, o scoate din buzunar pe casa scării. Urcăm cu pași mari, tăcuți, aprindem lumina, de-abia ajunși În fața ușii. Eu pregătesc camera, Leac descuie ușa, tăbărâm Înăuntru. Miroase frumos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
place lumina, Îi simt dulceața. Rămân nemișcat, Închipuindu-mă străveziu, evaporat, suspendat, ca o pană, ca un fir de praf În lumină. Creierul meu e doar un abur fierbinte, vălătuci alcătuind gesturi și ființe spectrale: mătușa Clara alături de mine, demult, acasă la ea. Apoi emoția clipelor În care, În miez de vară, tolănit pe iarba din grădina ei, turtit de atâta tăcere și căldură, presimțind vocile și oamenii care vor alunga spre seară liniștea, foșnetul ramurilor stârnite de-abia de vântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
se sparge, din tâmpla senatorului curge sânge. CAPITOLUL XIX. ÎN CARE CINEVA MOARE Mi-a povestit Leac cum s-a Întâmplat. Fiindcă eu, după ce-am vărsat sângele senatorului, am luat-o la fugă, am ținut-o așa până la Clara acasă. M-am vârât În pat și am Început să tremur, să transpir. Câteva ceasuri, cam până la ziuă, n-am știut de mine. O febră ca-n romanele rusești, cu delir, m-a copleșit, m-a Înmuiat. Când mi-am mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
groparii vor astupa groapa, Pârvu o să-și capete caseta. - Ai grijă ce faci cu ea, pune-o bine! Te sun mai Încolo. Eu mă duc după Andreea. Leac trebuie s-o ridice pe prietena noastră de la morgă, s-o ducă acasă. După ce rezolvă asta fără ca cineva să-i pună vreo Întrebare, trebuie să mă sune din nou, să mă asigure că totul a mers cum trebuie. Ar fi trebuit să mă liniștesc, s-a Întâmplat pe dos. Scufundat În apa fierbinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
renunțat să mă mai bărbieresc. 2. m-am Îmbrăcat În negru. Apoi am luat caseta, trebuia s-o duc În altă parte, s-o ascund, aici ar fi putut năvăli peste mine, ar fi găsit-o. Așa că am plecat de acasă călare pe bicicletă, străbătând orașul pe ocolite, de teamă că aș fi putut fi urmărit, că ar fi putut să vină cineva să-mi dea În cap și să-mi ia caseta. Stau deocamdată ascuns În pădure. Aici În pădure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

creștină a unei lumânări. Palidă consolare pentru părinții unui tânăr care avea tot viitorul în față. Aproape de sfârșitul lunii martie 1944, un ordin venit pe neașteptate îl trimitea în țară pentru instruirea recruților din noile unități pregătite pentru front. Revenea acasă, la București. Era ca și cum s-ar fi eliberat dintr-un coșmar permanent, unde chipurile celor din jurul său sfârșeau prin a deveni respingătoare fantome. Cu o ultimă smucitură, trenul lung și supraaglomerat cu permisionari oprește în Gara de Nord, furnicar uman pestriț de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
calm: Reședința Hagiaturian. Bună ziua, cu domnișoara Smaranda. Vă rog, cine o caută? Marius Rădulescu. Un moment, domnule. Mulțumesc. În pâlnia receptorului se aud tocurile unor pantofi de damă cum răpăie grăbit pe parchet: Marius! Ce bine-mi pare! Unde ești? Acasă. Mai exact, în drum spre tine. Permisie? Da. În sfârșit, o veste minunată! Întreabă imediat, cu voce îngrijorată: Sper că totul este în regulă? Da, nici o problemă. Ah, ce ușurare! Hai, vino, să nu mai pierdem timpul! Revine la stand

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
piruete o lasă jos încet. Ce dor mi-a fost de tine! Și mie! Când ai venit? Azi-dimineață. De ce nu m-ai anunțat că vii? Nu am putut. Totul s-a hotărât în numai câteva ore. Enfin 18! Acum ești acasă și acesta este cel mai important lucru. Tot timpul mi-a fost teamă să nu ți se întâmple ceva pe acolo. Se îndepărtează puțin ca să-l poată privi lung, cercetător. Te simți bine? Adică, într-adevăr bine? Da, sunt doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]