KorAP: Find »[drukola/base=călătorie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1991 1992 1993 ...2302 >

57,527 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

avid să descopere străinul dinăuntru. Cartea părea punctul culminant al unei cariere secundare îndelungate, pe care Weber nu se așteptase s-o urmeze. Nu spusese nimănui nimic, doar lui Cavanaugh și lui Sylvie, dar această carte avea să fie ultima călătorie de acest gen. Următoarea lui carte, dacă timpul îi va permite s-o scrie, avea să se adreseze unui public foarte diferit. Ura promovarea, faptul că trebuia să se producă în public. Până acum reușise să se descurce, datorită unor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
sistemelor de credințe și asupra modificării amintirilor în sprijinul acestora. Dar tot ceea ce aflase de la suferindul de Capgras din Nebraska era în cel mai bun caz anecdotic. Se întorsese de câteva zile la Stony Brook, când începu să vadă în călătoria lui un ultim studiu dintr-o lungă serie care avea de-acum să lase locul unor cercetări mai sistematice, mai solide. Și totuși ceva din el nu agrea direcția în care se îndrepta cercetarea. Convergența rapidă a neuroștiințelor în jurul anumitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
capul în mâini, ascultându-l pe Mark cum își reneagă mult iubita casă comandată prin poștă. Dar forța amintirilor lui legate de cele mai mici amănunte îi dădea speranțe interzise. Nici ea nu-și mai recunoscuse propriul apartament în scurtele călătorii până la South Sioux City, când îl pregătise de vânzare. — Stați așa, spuse el. Știu cum să-mi dau seama o dată pentru totdeauna dacă asta e sau nu adevărata mea casă. Voi două rămâneți aici. Nu vă uitați! Să nu vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
n-are asemănare. După ce se săturase să râdă de interpretarea lor, tânăra Sylvie îi certase pe toți pentru că se apucaseră să cânte fărăea. —Hei! Luați-o de la capăt. Dați-mi și mie un rol. Tot ea, tot tovarășa lui de călătorie, în ciuda anilor. Dar cum ajunseseră aici din acel an, Weber nu mai știa. Putea încă să numească majoritatea orașelor în care fuseseră în vacanță, dacă nu chiar când și ce anume văzuseră. Acum, Florența în toiul verii: o nebunie, știuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ajunseseră aici din acel an, Weber nu mai știa. Putea încă să numească majoritatea orașelor în care fuseseră în vacanță, dacă nu chiar când și ce anume văzuseră. Acum, Florența în toiul verii: o nebunie, știuse asta încă de când planificaseră călătoria. Dar iulie era singura perioadă în care-și puteau lua liber amândoi, iar tăvălugul fierbinte, uscat, al mulțimilor o făcea pe Sylvie chiar și mai fericită. Se întoarse și-i zâmbi, puțin jenată de modul în care amușinase vitrina. El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
propria ei memorie integratoare îi demonstra tot mai convingător că fratele meu a fost așa dintotdeauna. Într-o după-amiază de început de iulie, când veni în vizită la Homestar, Karin îl găsi pe Mark uitându-se la un documentar de călătorii cu un preot blând și anemic, care se învârtea șontâcăind prin Toscana. Mark era vrăjit, de parcă ar fi dat peste cea mai extraordinară emisiune de tip reality. O salută pe Karin, surescitat. —Băi, frate. Uită-te la locul ăsta! Incredibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
amatorilor de cocori. Doar că, acum, holul mișună de oameni greoi, în vârstă, îmbrăcați în haine tricotate și dotați cu ghiduri și binocluri ușoare. El însuși își luase mult prea multe bagaje, de trei ori mai multe decât pentru o călătorie obișnuită în interes profesional. Își adusese până și telefonul mobil și reportofonul digital, un obicei profesional care ar fi trebuit să dispară cu luni în urmă, odată cu pretențiile sale de profesionalism. În trusa de toaletă, pe lângă plasturi și trusa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
suplimente nutritive diferite, de la ginkgo la DMAE. La un moment dat, studiase un bărbat, altfel sănătos, care credea că poveștile se transformă în realitate. Vorbind, oamenii dădeau viață lumii. Chiar și o singură propoziție declanșa evenimente la fel de solide ca experiența. Călătorie, complicație, criză și izbăvire - e de-ajuns să pronunți cuvintele ca să ia formă. Timp de zeci de ani, cazul acesta bântuise toate scrierile lui Weber. Această unică idee delirantă - poveștile devin realitate - părea germenele vindecării. Ne povestim pe noi înșine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
de la știri la chestii de interes uman. Povești inofensive. Jalnice. Paznicul sărăntoc care moare și lasă un milion de dolari colegiului local. Gemeni care se reîntâlnesc după patruzeci de ani și tot se mai poartă identic. Asta trebuia să fie călătoria în Nebraska. Puțină odihnă și refacere. O poveste de neratat, care să mulțumească pe toată lumea, o poveste de care până și eu eram în stare. — Cocorii, spune Weber. Era singura poveste de aici. Eterna întoarcere. Pe o bucată de drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

în grădinița din fața casei - pentru că, acolo, toate casele au câte o grădiniță în față - și îl așteptam pe tata să vină, când deodată, chiar deasupra aripii din stânga a unui avion, am zărit...” „Spune-mi, e adevărat că poimâine plecați în călătorie?” - m-a întrerupt Dorin. Am înghițit în sec. De unde știa el că noi plecăm în Vest? Tata ne prevenise: „Nu spuneți nimănui, altfel ajungem după gratii.” Nu eu îi spusesem. Pe cuvânt de onoare. „Tatăl tău i-a spus lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
la noi în țară toți adulții îl cunoșteau. Unul vorbește cât poate de încet, celălalt tresare din când în când și face speriat ssst, ssst. Se pare că asta ne ferește de urechi străine. Știam că ai mei discută despre călătoria noastră. De câtăva vreme, aproape că nu mai vorbeau de altceva. Încă o zi ne despărțea de plecarea din țară, o zi întreagă și lungă, iar pentru această ultimă zi eu îmi făcusem unele planuri, așa încât m-am dus la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
ea la locul știut. Am apăsat pe clapă. Buricul degetului mi-a rămas pudrat cu puțin praf. Pe mașina asta mă învățase bunicul să dactilografiez, în urmă cu patru ani, după ce ne-am întors din America, eu și cu tata. Călătoria în America... ÎN CĂLĂTORIE CU TATA Trenul făcea întruna tadam-tadam. Eu aș fi putut să-l învăț și alte cuvinte în loc de tadam-tadam, însă nu aveam timp, oprirea la Belgrad era prea scurtă pentru așa ceva. Deci m-am hotărât să stau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Am apăsat pe clapă. Buricul degetului mi-a rămas pudrat cu puțin praf. Pe mașina asta mă învățase bunicul să dactilografiez, în urmă cu patru ani, după ce ne-am întors din America, eu și cu tata. Călătoria în America... ÎN CĂLĂTORIE CU TATA Trenul făcea întruna tadam-tadam. Eu aș fi putut să-l învăț și alte cuvinte în loc de tadam-tadam, însă nu aveam timp, oprirea la Belgrad era prea scurtă pentru așa ceva. Deci m-am hotărât să stau cu ochii pe geamantanele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
țărani, care așa și miroseau. După câțiva metri de la pornire, trenurile de la noi se opreau iarăși cu o zgâlțâitură și atunci în sacoșele lucrate cu iglița se spărgeau ouă, sticle goale de bere se rostogoleau împrejur pe podea și toți călătorii făceau un pas înainte. În trenurile noastre, adulții se luptau să-și țină echilibrul și înjurau. Înjurau la fel ca în zilele când aveau de plătit întreținerea. Luau la înjurat rând pe rând trenurile, automobilele, lifturile din blocuri, aspiratoarele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
cu bicicleta, n-ar fi izbutit să facă rost de mâncare și de dormit în trei ceasuri. Dar, la urma urmei, filmul fusese alb-negru, cei de acolo n-avuseseră bani nici pentru culori. Cu câteva luni înainte să plecăm în călătorie, tata adusese acasă televizorul color. Până atunci, televizorul nostru ne arătase o lume în alb și în negru, totul la fel, chiar și recolta, și congresele de partid, și tovarășul. După aceea a apărut în casă la noi aparatul Grundig

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
mei ortopedici, pielea maro se rosese și nu arăta frumos. „Nici o supărare”, mă liniștea signora Maria. Doar nu trebuia să mă însor chiar atunci, la cei zece ani ai mei. Tata spunea că aveam să port aceiași pantofi și în călătoria peste ocean. În general, tații spun lucruri înțelepte, dar nu și când îi aruncă mamei priviri mânioase la masă. Nu la masa din reclamă. La noi acasă, fiecare își face reclamă singur, asta se cheamă a-ți întreține relațiile. Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
și avea în ochi un fel de scântei. Mi-am dat seama că băiatul fusese Alfonso, pentru că schimbau între ei priviri de îndrăgostiți. Tata îmi lustruia în fiecare seară pantofii cu cremă maro. Talpa de la pantoful drept era groasă cât Călătorie spre centrul pământului, ediția cartonată. Mirosul cremei de ghete zăbovea în cameră toată noaptea. Tata avea regulat dureri de cap din pricina asta. Dimineața, prima mea îndatorire, stabilită de tata, era să aerisesc bine de tot. Noaptea suna mama. Mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
întrerupi după fiecare propoziție, putem încă de pe acum să ne vindem biletele și să rămânem aici. Pentru că îți garantez că vom pierde avionul.” „Aha.” „Deci, când trenul s-a pus în mișcare, roțile au bătut zgomotos ritmul tadam-tadam și toți călătorii au făcut un pas înapoi. Doar știi cum sunt trenurile noastre. De patruzeci de ani, când pornesc ele, în traistele țărăncilor se sparg ouăle și sticlele cu vin. Și trebuie să-ți păzești bătăturile, să nu-ți calce pe ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
cu mâna lui mare, și m-a mângâiat de două sau trei ori la ceafă. De obicei, făcea asta numai la zilele mele de naștere. Trenul și-a încetinit mersul și apoi s-a oprit în fața noastră. Era prima mea călătorie cu trenul. Pe un panou alb, lângă ușa gării, erau scrise numele multor localități. Le știam doar din auzite, de văzut nu văzusem nici una. Am luat găinile moarte, legate între ele cu o sfoară, și le-am aruncat pe umărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
cu ramele groase. Și aceia fuseseră tovarăși cândva. Erau grele ramele. Multor lucruri nu li se vede greutatea, dar trebuie să ți-o închipui când le vezi așa de importante. Asta înseamnă însă că și un mare necaz ori o călătorie lungă ar trebui să fie foarte grele. La Casa Albă, tata s-a oprit puțin, ca să privească orașul printr-o fereastră imensă. A văzut peste tot nori și ploaie. Stăteam în spatele lui și îl urmăream cu privirea. Încă mai avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
șoptit: „Ți-e frică?” Am răspuns că da și m-a luat în brațe. Când afară s-a luminat de ziuă, el s-a dat jos din pat fără zgomot și a început să-mi adune lucrurile în geamantan. Existau călătorii de care m-aș fi bucurat mai mult. Există călătorii pe care le aștepți cu nerăbdare, iar în noaptea dinainte nu poți dormi, însă de bucurie. Îți faci bagajul, te speli pe dinți, te îmbraci, te privești în oglindă, controlezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
a luat în brațe. Când afară s-a luminat de ziuă, el s-a dat jos din pat fără zgomot și a început să-mi adune lucrurile în geamantan. Existau călătorii de care m-aș fi bucurat mai mult. Există călătorii pe care le aștepți cu nerăbdare, iar în noaptea dinainte nu poți dormi, însă de bucurie. Îți faci bagajul, te speli pe dinți, te îmbraci, te privești în oglindă, controlezi dacă hainele stau pe tine ca lumea, încui ușa. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
ușa. După atâtea și-atâtea zile vii înapoi, ai văzut atâta și-atâta și te-ai bucurat atâta și-atâta. Faci totul în ordine inversă și la sfârșit te bagi iarăși în pat. A doua zi, povestești celorlalți întâmplări din călătorie. Văzusem un film în care soldații plecau la război. Era mult fum pe peron și soldații se bucurau și cântau, numai femeile, rămase să privească în urma trenului, aveau niște fețe de ai fi zis că se așteaptaseră la altceva. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
eu nu putusem vedea fața mamei. Însă nici dacă aș fi văzut-o, nu mi-ar fi folosit ca să înțeleg mai mult, fiindcă mama face deseori o față din asta, de ai zice că se așteptase la altceva. Apoi, există călătorii ca la Jules Verne. Te bagi într-un tun și, puțin mai târziu, te trezești pe lună. Ori nimerești într-o călătorie pe care n-ai plănuit-o. Atunci fie te-ai întâlnit cu căpitanul Nemo, fie ai naufragiat. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
fiindcă mama face deseori o față din asta, de ai zice că se așteptase la altceva. Apoi, există călătorii ca la Jules Verne. Te bagi într-un tun și, puțin mai târziu, te trezești pe lună. Ori nimerești într-o călătorie pe care n-ai plănuit-o. Atunci fie te-ai întâlnit cu căpitanul Nemo, fie ai naufragiat. Nu știi cum să ajungi înapoi acasă și ai de înfruntat multe primejdii. Însă, una peste alta, până la sfârșit călătoria a meritat osteneala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]