50,269 matches
-
albe. Nicolas Malebranche (1638 - 1715) emite o teorie interesantă privind natura culorilor, teorie ce ar anticipa viitoarea teorie ondulatorie.Dacă la sunet este vorba de vibrațiile aerului, după Malebranche, în cazul luminii ar fi vorba de un eter foarte fin. Observațiile lui Francesco Maria Grimaldi (1618 - 1663) constituie un progres remarcabil în evoluția opticii. În 1665, în lucrarea "Physico-mathesis de lumine, coloribus et iride" menționează un fenomen pe care l-a numit difracție, sugerând astfel pentru prima dată că lumina nu
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
lui în curajul omenesc și fraternitate, și dragostea lui adânca pentru soția lui Consuelo dar, de asemenea, o aluzie la caracterul torturat al relației lor." Deși în aparență este stilizată ca și o carte pentru copii, "Micul Prinț" face câteva observații despre viață și despre natura umană. De exemplu, Saint-Exupéry spune despre o vulpe care îl întâlnește pe Micul Prinț în timpul călătoriei lui pe Pământ. Esența poveștii este conținută în replicile spuse de vulpe către Micul Prinț: „Se vede clar numai
Micul prinț () [Corola-website/Science/329554_a_330883]
-
a unor "murex". Valul este clasat ca monument istoric pe teritoriul județului Galați, având . Un aspect inedit pe care îl oferă valul Ploscuțeni - Stoicani este poziția șanțului, nu spre N ca în celelalte valuri din Moldova, ci spre S. Această observație a generat multe ipoteze legate de apartenența etnică a construcției. C. Schuchardt, A. D. Xenopol și V. Pârvan , ignorând acest ultim amănunt, îl atribuiau romanilor, punându-l în legătură cu Vadul lui Isac - Lacul Sasâc, pe care l-ar fi continuat. Contradicția a
Valul lui Athanaric () [Corola-website/Science/329604_a_330933]
-
s-a construit valul Stoicani - Ploscuțeni, a fost marcată în teren fie de romani, fie de o populație care a trebuit să țină seama de interesele acestora" . Cum elementele care au stat la baza ridicării valului sunt tributare tiparelor romane, observația enunțată pare justă. Rămâne însă de explicat în ce condiții au ridicat romanii această construcție.
Valul lui Athanaric () [Corola-website/Science/329604_a_330933]
-
1972-1973, str. 91-94. 3. Despre palatalizarea consoanelor labiale în meglenoromana vo “Studii și cercetări lingvistice”, ăn XXIV, nr. 3, București, 1973, str. 297-300. 4. Infinitivul meglenoroman vo “Studii și cercetări lingvistice”, ăn XXVII, nr. 2, București, 1976, str. 137-150. 5. Observații cu privire la unele aspecte ale influenței slave asupra meglenoromanei “Radovi Simpozijuma”, Pančevo - Zrenjanin, 1977, str. 47-55. 6. Ličnata zamenka vo romanskiot i vo makedonskiot jazik vo “Godișen zbornik” na Filoloșkiot fakultet vo Skopje, Skopje, 1977, str. 49-56 (vo koavtorstvo șo Florin
Petar Atanasov () [Corola-website/Science/329599_a_330928]
-
prima bază locuită permanent în Antarctica. Portul cel mai apropiat este orașul argentinian Ushuaia, la 1.502 kilometri distanță. Baza are 11 clădiri și patru subiecte principale de cercetare: glaciologie continentală, seismologie, gheața marină din zona glaciologică (din 1985), precum și observațiile meteorologice (din 1903). Orcadas a fost singurul post pe insule timp de 40 de ani, până când britanicii au stabilit o mică bază de vară, o stațiune de cercetare pe insula Signy. Orcadas a avut, de asemenea, primul radiotelegraf de pe continent
Baza Orcadas () [Corola-website/Science/329629_a_330958]
-
STEREO. Motivul strălucirii intense pe care a avut-o cometa SWAN rămâne necunoscut, deși se crede că această cometă a cunoscut o explozie cu câteva zile înainte de descoperire, care făcut-o mult mai luminoasă decât era înainte. Nu au fost observații ale cometei, disponibile de la sol. Trecând la periheliu, la 15 martie 2012, cometa a dispărut întrucât distanța sa de Soare era de 70 de ori mai mică decât cea a planetei Mercur.
C/2012 E2 (SWAN) () [Corola-website/Science/329673_a_331002]
-
oficial desemnată prin D/1993 F2 și uneori prescurtat sub forma SL9) este o cometă care s-a dislocat la apropierea sa de planeta Jupiter, apoi a intrat în coliziune cu aceasta, în luna iulie 1994. Cometa a furnizat prima observație directă a unei coliziuni din afara Pământului cu obiecte ale Sistemului solar. Aceasta a generat o mare acoperire mediatică, iar cometa a fost urmărită cu atenție de astronomi din lumea întreagă. Coliziunea a adus noi informații privitoare la planeta Jupiter și
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
de impacturile fragmentelor cometei erau mai vizibile decât celebra mare pată roșie și au persistat timp de câteva luni. Astronomii Shoemaker, Levy și Bendjoya au descoperit cometa "Shoemaker-Levy 9" în noaptea de 24 martie 1993, pe când urmau un program de observații care vizau descoperirea unor obiecte din apropierea Pământului. Cometa apărea pe o fotografie luată cu "telescopul Schmidt" de 0,4 m al Observatorului de pe Muntele Palomar, în California. Cometa a fost, prin urmare, descoperită întâmplător, însă a eclipsat, cu repeziciune, rezultatele
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
unor obiecte din apropierea Pământului. Cometa apărea pe o fotografie luată cu "telescopul Schmidt" de 0,4 m al Observatorului de pe Muntele Palomar, în California. Cometa a fost, prin urmare, descoperită întâmplător, însă a eclipsat, cu repeziciune, rezultatele programului lor de observații. Cometa "Shoemaker-Levy 9" este a noua cometă periodică (perioada este de 200 de ani sau mai puțin) descoperită de Shoemaker și Levy, de unde denumirea sa. Este a unsprezecea lor descoperire de comete, cu cele două comete neperiodice, pentru care utilizează
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
efectele impactururilor se vor traduce prin unde seismice care se propagă de-a lungul planetei, prin creșterea ceții stratosferice pe planetă din cauza prafului degajat în timpul impactului, cât și o creștere a masei inelelor lui Jupiter. Însă, dat fiind faptul că observația unei asemenea coliziuni era până atunci fără precedent, astronomii erau prudenți în previziunile pe care le făceau în privința efectelor din timpul acestui eveniment. Nerăbdarea crește la apropierea datei prevăzute pentru coliziuni, iar astronomii și-au pregătit telescoapele terestre în vederea observațiilor
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
observația unei asemenea coliziuni era până atunci fără precedent, astronomii erau prudenți în previziunile pe care le făceau în privința efectelor din timpul acestui eveniment. Nerăbdarea crește la apropierea datei prevăzute pentru coliziuni, iar astronomii și-au pregătit telescoapele terestre în vederea observațiilor lui Jupiter. Mai multe observatoare spațiale fac același lucru, îndeosebi telescopul spațial Hubble, satelitul german Rosat pentru observații în raze X și mai ales sonda spațială Galileo, atunci aflată în drum pentru o întâlnire cu Jupiter prevăzută pentru 1995. Impacturile
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
în privința efectelor din timpul acestui eveniment. Nerăbdarea crește la apropierea datei prevăzute pentru coliziuni, iar astronomii și-au pregătit telescoapele terestre în vederea observațiilor lui Jupiter. Mai multe observatoare spațiale fac același lucru, îndeosebi telescopul spațial Hubble, satelitul german Rosat pentru observații în raze X și mai ales sonda spațială Galileo, atunci aflată în drum pentru o întâlnire cu Jupiter prevăzută pentru 1995. Impacturile au avut loc pe partea lui Jupiter care nu era vizibilă de pe Pământ, dat sonda Galileo, situată la
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
distanță de 1,6 ua de planetă, este în măsură să vadă. În afară de aceasta, rotația rapidă a lui Jupiter a permis să arate siturile de impact observatorilor pământeni câteva minute după coliziune. Două alte sonde spațiale au făcut și ele observații în momentul impactului: sonda spațială Ulysses, concepută la origine pentru observații solare, este orientată spre Jupiter pornind de la amplasamentul la distanța de 2,6 ua și îndepărtata sondă Voyager 2, situată la 44 ua de Jupiter, pe punctul de a
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
vadă. În afară de aceasta, rotația rapidă a lui Jupiter a permis să arate siturile de impact observatorilor pământeni câteva minute după coliziune. Două alte sonde spațiale au făcut și ele observații în momentul impactului: sonda spațială Ulysses, concepută la origine pentru observații solare, este orientată spre Jupiter pornind de la amplasamentul la distanța de 2,6 ua și îndepărtata sondă Voyager 2, situată la 44 ua de Jupiter, pe punctul de a părăsi Sistemul solar, după întâlnirea cu planeta Neptun, în 1989, este
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
de știință gândesc că acest strat stabil trebuie situat în ipoteticul nor de apă din troposferă. Totuși alte dovezi par să indice faptul că fragmentele cometei n-au atins stratul de apă și undele se propagau mai degrabă în stratosferă. Observațiile radio scot în evidență o puternică creștere a continuității emisiunilor cu o lungime de undă de 21 cm, după principalele impacturi, care a atins 120% din emisiunea normală provenind de pe planetă. Aceasta este datorită radiației sincrotron provocate de injecția de
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
distrus probabil chiar înainte să fi atins stratul de nori. Impacturile au lăsat pe Jupiter «cicatrici» vizibile timp de mai multe luni. Unele sunt foarte importante, iar observatorii le descriu ca fiind mai vizibile decât marea pată roșie. Pe ansamblul observațiilor efectuate până acum asupra planetei, petele sunt probabil una din particularitățile trecătoare cele mai importante observate vreodată și deși „marea pată roșie” are o culoare remarcabilă, nicio pată de talia și de o culoare atât de întunecată ca și cele
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
particularitățile trecătoare cele mai importante observate vreodată și deși „marea pată roșie” are o culoare remarcabilă, nicio pată de talia și de o culoare atât de întunecată ca și cele cauzate de impacturile cometei "Shoemaker-Levy 9" nu fusese înregistrată înainte. Observațiile spectroscopice au scos în evidență și faptul că amoniacul și sulfura de carbon au persistat în atmosferă cel puțin paisprezece luni după coliziuni cu o cantitate considerabilă de amoniac prezent în stratosferă mai degrabă decât în amplasamentul său obișnuit din
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
înainte. Alte comete de același tip au fost observate în continuare: 1945, 1963, 1965. Cometele de acest tip sunt clasificate în Grupul lui Kreutz. Studiul cometelor razante a suferit o stimulare la sfârșitul anilor 1970, odată cu lansarea primilor "sateliți de observație a Soarelui". Instrumentul SOLWIND, aflat pe satelitul P78-1, a descoperit 6 comete razante între 1978 și 1984. Apoi, coronograful misiunii Solar Maximum Mission (SMM), lansată în 1980, reparat pe orbită în 1984 a descoperit alte 10 comete razante între 1987
Cometă razantă () [Corola-website/Science/329775_a_331104]
-
Soare, în plină zi. Cea mai recentă dintre acestea este cometa Ikeya-Seki, observată în 1965, poate una din cele mai strălucitoare comete din ultimul mileniu. Mai multe sute de membre ale acestei familii au fost descoperite după lansarea satelitului de observații solare și heliosferice SoHO în 1995. Unele nu depășesc câțiva metri diametru, iar cea mai mare parte dintre ele sfârșesc prăbușindu-se pe Soare. Prima cometă a cărei orbită a fost observată foarte aproape de Soare a fost Marea Cometă din
Cometă razantă din grupul Kreutz () [Corola-website/Science/329759_a_331088]
-
observată până la sfârșitul lui septembrie 1852 și, de atunci, nu a mai fost văzută niciodată. Într-adevăr, la termenul reîntoarcerii așteptate în 1859, cometa a fost imposibil de localizat. Astronomii nu au avut succes nici în 1866, când condițiile de observație erau favorabile. Oamenii de știință au sugerat că astrul s-a spart în fragmente multiple imposibil de văzut. În 1872, an care coincidea cu reîntoarcerea cometei, și-a făcut apariția un nou roi de meteori numiți "Andromedizi" (radiant situat în
Cometa Biela () [Corola-website/Science/329781_a_331110]
-
de stele căzătoare" și-a făcut reapariția în 1892 și 1899. De atunci roiul se pare că a secat. Cometa P/2001 J1 (NEAT), descoperită de S. Pravdo, E. Helin și K. Lawrence pe imagini CCD luate de programul de observații Near Earth Asteroid Tracking (NEAT) în mai 2001, prezintă, potrivit lui Syuichi Nakano câteva similitudini în elementele orbitale cu cometa Biela.
Cometa Biela () [Corola-website/Science/329781_a_331110]
-
periheliu la 12 septembrie. Vizibilă cu ochiul liber timp de mai multe luni, circa 260 de zile, un record, care a durat până în 1997, când ea a apărut cometa Hale-Bopp.. Cometa C/1811 F1 a atins magnitudinea de 0. Potrivit observațiilor lui William Herschel, cometa și-a desfășurat o coadă care se întindea pe 25° de pe bolta cerească la începutul lunii octombrie. Potrivit aceluiași astronom, coada cometei era divizată în două ramuri. Cometa a fost observată, pentru ultima oară la 17
Marea Cometă din 1811 () [Corola-website/Science/329788_a_331117]
-
la sfârșitul secolului al XV-lea a început studierea serioasă a selenografiei, apoi în secolul al XVII-lea desenele au devenit mai precise, odată cu inventarea lunetei astronomice. Pe la anul 1603, William Gilbert a făcut primul desen al Lunii bazat pe observațiile făcute cu ochiul liber, numind masele întunecate "regio" și "continens". În 1609, Thomas Harriot a realizat primul desen al Lunii văzute printr-o lunetă care mărea de șase ori, apoi de 10 ori în 1610, ceea ce i-a permis să
Selenografie () [Corola-website/Science/329839_a_331168]
-
de coordonate lunare, permițând astronomilor să localizeze obiectele pe suprafața Lunii. Harta gravată de Tobias Mayer, publicată în 1775, a rămas cea mai precisă până în 1824. Cartografia sistematică a Lunii a început în 1779, când Johann Schröter și-a început observațiile și măsurările meticuloase ale caracteristicilor Lunii. În 1834, prima mare hartă a Lunii, pe patru file, a fost publicată de Johann Heinrich von Mädler, care și-a continuat lucrarea publicând o carete "La Sélénographie universelle" (În română: „ universală”). Toate măsurătorile
Selenografie () [Corola-website/Science/329839_a_331168]