KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1992 1993 1994 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

nu poți da ce nu îți aparține, le-am recomandat să trateze direct cu domnii Churchill sau Roosevelt. Privește scurt către brățară ceas, din aur: O, deja sunt în întârziere! Te rog, nu te formaliza, simte-te ca la tine acasă, se adresează lui Marius care se ridicase politicos în picioare. Sper să am promisiunea ta că vei trece mai des pe la noi, acum fiind acasă, nu? întreabă ea cu voce fermă, ce așteptă doar un răspuns pozitiv. Ca întotdeauna, Marius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
O, deja sunt în întârziere! Te rog, nu te formaliza, simte-te ca la tine acasă, se adresează lui Marius care se ridicase politicos în picioare. Sper să am promisiunea ta că vei trece mai des pe la noi, acum fiind acasă, nu? întreabă ea cu voce fermă, ce așteptă doar un răspuns pozitiv. Ca întotdeauna, Marius simte un gust coclit ascultând familiaritatea degajată folosită de doamna Hagiaturian. Știa că în spatele politeții excesive, realitatea era cu totul alta. Cunoștea ambiția, dar mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Liniștea, calmul. În definitiv, totul. Nici până acum nu m-am obișnuit. Încă nu reușesc să scap de sentimentul că ultimii doi ani am trăit viața confuză a unui amnezic și nici acum nu-mi vine a crede că sunt acasă. Și acolo... cum...? întreabă Smaranda într-un oftat. Pentru câteva clipe Marius simte o sfârșeală puternică. O paloare accentuată se înstăpânește pe fața lui, ca și cum cuvintele ei ar fi atins o rană insuficient cicatrizată. Apărute în mod spontan, imaginile foștilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
puțin pe el. Și apoi, de unde această încordare nervoasă, specifică mai degrabă unui om ce trăiește zilnic un pericol major, teribil? Văzuse pe front un astfel de comportament, la soldații reveniți după misiuni îndelungate desfășurate în spatele liniilor inamice. Dar aici, acasă, înconjurată de confort și siguranță, ce poate să justifice o astfel de manifestare? Ciudat. Fetița mea curajoasă, te rog, nu mai plânge. Dumnezeule, nu te-am mai văzut niciodată așa! Ce este cu tine Smaranda? Mă refer, cu adevărat. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-și că în urmă cu numai patru-cinci zile văzuse două sicrie. Simțise chiar și un iz ușor de iute-crud, specific lemnului proaspăt tăiat. Semn rău, se cutremurase ea atunci cu gândul la cine știe ce nenorocire. Dar uite că acum e aici, acasă. Și apoi cum să nu persiste mirosul în nările ei, după ce aproape o zi întreagă supraveghease lucrările la gater pentru expedierea unui transport de cherestea? Marius continuă să privească rând pe rând, trunchiurile copacilor ce mărginesc proprietatea. Ce mă reține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
vesel. Felicitări! Să vă trăiască și să aibă noroc în viață. Așa să fie! Transmite-ți doamnei sărutări de mâni. Cum se simte? Mulțumesc de întrebare, bine. Și-a reluat lucrul la Barașeum 58, dar nu forțează. Lucrează la texte acasă, așa putem avea grijă amândoi de copii. Înțeleg că unul dintre lucrătorii de aici s-a accidentat și trebuie internat urgent. E chiar așa grav? Da. Dar cu îngrijiri adecvate, se va face bine. Bănuiesc că sunteți în permisie? Deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
alți câțiva ofițeri internați, cinstesc împreună masa tradițională de Paște. Ciocnesc ouă roșii, rostind creștinescul "Hristos a înviat" și udă carnea mielului pascal cu un strop de vin roșu, "sângele Domnului". Preferam să mănânc pâine goală uscată, dar să fiu acasă" își manifestă starea de spirit un locotenent cavalerist, care-și poartă picioarele paralizate într-un cărucior incomod. Cuvintele tânărului ofițer înconjură camera și pentru câteva clipe, fiecare a lăsat ochii în jos cu gândul la o soție, iubită, mamă. Atmosfera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
murise. Nenorocirea i se trăgea din zilele isteriei generale când la Iași se atribuia, fără discernământ, simpatii bolșevice tuturor evreilor. Bănuită ca agentă comunistă, fusese anchetată dur la Chestură. Eliberată din lipsă de probe, abia a reușit să se târască acasă unde nu a găsit pe nimeni. Ai ei fuseseră ridicați și încărcați într-o garnitură de tren, unde au murit sufocați mutați dintr-o gară în alta, dar asta am aflat mai târziu. O vecină, aceeași care m-a și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Toate diminețile săptămânii erau consacrate instrucției de front a plutonului, iar de după amiaza până seara târziu făcea nenumărate aplicații pe teren cu recruții. De multe ori, orele târzii ale nopții îl găseau la regiment în plină activitate, iar atunci când ajungea acasă abia mai reușea să-și descalțe cizmele ca imediat să cadă într-un somn adânc, fără vise. Și a doua zi programul urma aceeași desfășurare monotonă. Știi, uneori mă întreb dacă va veni vremea când să nu mă mai părăsești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
ceva dur, periculos, în înfățișarea lor, alături de partenere puternic platinate, cu aspect insipid, care etalează nonșalant bijuterii și mătăsuri scumpe, politicieni împreună cu familiile lor, ziariști cunoscuți. Și mulți, foarte mulți ofițeri nemți care petrec în București așa cum nici la ei acasă nu pot să o facă. Brusc, muzica încetează. Se aude un "Ah!" general, urmat de stingerea luminilor. Un spot luminos încadrează pianistul ce mângâie delicat clapele, răspândind către cei care-l ascultă acordurile unui blues. Din întuneric, pătrunde în conul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
grăbește butler-ul să răspundă, după care dispare în casă. Coboară și Marius. Se reazemă obosit de aripa mașinii. Dumnezeule, sunt praf! Nu intri? Iartă-mă, dar trebuie să ajung la regiment. Mașina îți stă la dispoziție. Te duce șoferul nostru acasă așa cum am hotărât. Mulțumesc. Fac un duș rapid, în câteva minute mă bărbieresc și gata, plec. Când ne mai vedem? Marius ridică neputincios din umeri. Sincer vorbind, habar nu am. Mă întrebi ceva la care nu-ți pot răspunde. Timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Singura pedeapsă, execuția prin împușcare. Și pentru ce? Pentru că acel om refuzase să mai participe la un război considerat ca nefiind al lui. Un soldat merituos și curajos, dar care după trei ani de lupte se săturase, vroia să plece acasă, înapoi la câmpul și coasa lui. Tot timpul cât ofițerul procuror citise cu voce gravă sentința Curții Marțiale, condamnatul privise către un punct situat la mare distanță, de parcă ceea ce se petrecea în acele momente nu aveau nici o legătură cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
că mi-e foarte greu fără tine. Și mie. Doream doar să-ți spun că te iubesc. Niciodată nu m-am îndoit de acest lucru. Tot ce am discutat legat de căsătoria noastră, rămâne definitiv? Bineînțeles. Și imediat cum ajung acasă, facem tot ceea ce este bine pentru amândoi. Aș vrea să îți mai spun un lucru. Spune, dragul meu. După căsătorie... Da? Cum să încep? Marius oftează, căutându-și cuvintele. Nu voi putea să-ți ofer, financiar vorbind, viața pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Dimineață la prima oră, plec. Ezită un moment, apoi întreabă: Poți totuși să-mi spui ce s-a întâmplat? Nimic, draga mea, răspunde Marius într-un târziu. Doar că zilele acestea au fost un infern pentru mine. Vorbim când ajungi acasă. Te aștept. Mi-e tare dor de tine. Deși foarte obosit, nu poate să doarmă. Fumează neîncetat, insomnia epuizându-i toată rezerva de țigări. Bine ascunsă prin rafturile debaralei găsește o sticlă prăfuită de țuică, aproape plină. Probabil e licoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
de la Berlin o găsesc dezamăgitoare. Cu toții știm însă ce se ascunde în spatele acestor cuvinte. Speranța nu trebuie părăsită niciodată. Stârnită de această propoziție memoria lui se întoarce la Smaranda și discuția avută cu ea la restaurant în seara sosirii lui acasă. Imediat chipul i se întunecă. Da, aveți dreptate. Dincolo de toate încercările, pierderea speranței e cel mai cumplit lucru. Aș dori foarte mult să ne revedem în împrejurări mai fericite. Poate după război, când toate acestea se vor fi terminat Sigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
deschis al unui sicriu. Iar asta o știu cel mai bine ei, veteranii. Calmi, aceștia au încremenită pe față acea seninătate născută numai dintr-o acceptare realistă a situației prezente. Un soldat cântă din frunză o melodie melancolică. Unii scriu acasă, sau își curăță armele. Alții, fixează pur si simplu tavanul, stând întinși în paturi, o expresie foarte politicoasă pentru stratul subțire de fân acoperit cu foile de cort. Așezat pe un scaun desfundat, Marius trage cu dinții dintr-o bucată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
despărțise brutal și parcă fără întoarcere de tot ceea ce însemnase lumea lui până atunci: familie, casă, pământ. Cât durase ocupația, știrile venite de dincolo odată cu numeroșii români ce fugeau din calea urgiei, făcuseră să crească mereu grijile pentru cei lăsați acasă. Întors în sat după patru ani, odată cu regimentul unde fusese concentrat, la casa părintească nu găsise decât vântul. Părinții își dormeau somnul de veci în cimitir, morți cu inima grea de întristare după ce rămăseseră fără nici un sprijin la bătrânețe, fratele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
un pic bombată a lui Licavkin. Nici chiar propria lui mamă pe care a denunțat-o N.K.V.D.-ului din Chișinău pentru comentarii defăimătoare la adresa partidului. Biata femei nu găsise în tot orașul ouă pentru tortul aniversar și își vărsase năduful acasă, în fața băiatului ei. "Așa ceva nu s-ar fi întâmplat dacă era administrație românească." Ridicată chiar în ziua când el împlinea douăzeci și șase de ani, unicul lui comentariu a fost: "O merita. Și-a făcut-o cu mâna ei." Aparent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Cam tare ... Niciodată nu m-am putut obișnui. Ofițerul arată cu mâna spre cadavru. Ai făcut ceea ce trebuie. Credeți? Până mai înainte omul ăsta a vorbit, a râs și a scris scrisori. Sigur este așteptat de cineva să se întoarcă acasă. Acum viața i s-a încheiat iar din el a rămas doar un nume și un număr matricol pe cine știe ce hârțoagă. Tot ce se poate. Dar ai fi preferat să fie invers? Cum celălalt întârzie răspunsul, locotenentul continuă: Vezi tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
bărbat ca să-mi iau inima în dinți și să le invit la o întâlnire. De fapt, ești un bărbat curajos, Carol. Credeți, dom' locotenent? Însuși faptul că ești aici, demonstrează asta. Alții, mai înzestrați ca tine, au preferat să rămână acasă. Asta dovedește că ai integritate. Calitate care te face să-ți asumi angajamente și să le duci la capăt. Iar fiecare zi petrecută pe front, te confirmă ca bărbat pentru că ți-ai respectat angajamentul luat atunci când ai venit aici. Continui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
cu durere. Odată cu reînceperea luptelor chipurile multora dintre ei vor dispare, dar deocamdată acești oameni obișnuiți, obligați de mașinăria infernală a războiului să ucidă alți oameni, reiau bucuroși activități de mult uitate. Râd, glumesc, își spală efectele, citesc sau scriu acasă. Câțiva încropesc din niște cârpe ceva ce închipuie o minge și pornesc cu chiote și strigăte vesele o partidă de oină, spre amuzamentul celor care se îmbulzesc bucuroși să privească. Și toate acestea printre ruine, mașini distruse, cratere de bombe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Foarte curând ofensiva va porni din nou. Semnele se arată deja. Comunicatele între comandamentele rus și român se întețesc, iar rândurile mult rărite ale regimentului sunt completate cu permisionari rechemați în grabă pe front. Unii dintre ei aduc scrisori de acasă. În cercul monoton al existenței din ultimele luni de lupte permanente, e un eveniment foarte rar și, cu plicul în mână, fiecare norocos se manifestă în felul lui. Unii citesc cu glas tare sau cheamă un camarad confident, alții se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
încă. Și apoi, poți crede într-o sentință dreaptă când comisia venită să cerceteze a chefuit toată noaptea la conac cu boierul? Asa e, că nădejdea noastră-i numai la Dumnezeu. Dreptu-i că nici vremea n-o fost prea bună acasă. În vară n-o plouat, acu' zăpadă cam puțină și dacă în primăvară nu vine ploaie multă, ce facem cu porumbul? Vorbim cu popa Spiridon să scoată sfinții din biserică și facem slujbă. Da' ce e băi Vasile, de ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
tânăr, înalt și voinic, având fruntea înfășurată într-un bandaj pătat cu sânge, cumpănește dacă să răspundă sau nu. Își scarpină cu degetul arătător ceafa tunsă scurt și brusc, se hotărăște: Păi, cum să spun...Când plecai pe front, lăsai acasă muierea cu doi copii. Acu' îmi scrie că mai e unu pe drum, dar eu nu am văzut-o de vreun an. Zi și tu acuma, măi Ioane, cum se poate asta? Și apoi, mai pot eu împărți bucățica mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
deoparte arma și cârpa plină de ulei. Și? Vești rele? Păi...ezită un moment, apoi continuă neliniștit. Nu, dar nici bune. Îmi scrie că la Constanța, rușii au făcut liste cu românii de etnie germană. Au trecut și pe la noi acasă iar acum Ileana, nevastă-mea, stă cu frica în sân pentru socri. Se bănuiește o razie mare pentru deportare. Deportare? De ce? Tu ești român, familia ta se află de mult în România. Ce să aibă cu tine? Nu știu. Bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]