KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1993 1994 1995 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

în sân pentru socri. Se bănuiește o razie mare pentru deportare. Deportare? De ce? Tu ești român, familia ta se află de mult în România. Ce să aibă cu tine? Nu știu. Bine ar fi să se dovedească numai un zvon. Acasă nu pot pleca, că permisii nu se mai dau. Dar, poate se interesează domnul colonel. Chiar acum merg să vorbesc cu domnul căpitan. Cred că e doar o încurcătură si până la urmă totul se va termina cu bine. Vă mulțumesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
făcut și pe cel de la ruși, ori ăștia nu prea sunt bine văzuți acum. Îl știi pe Gheorghe a lu' Frumușanu? Ăl din deal de ține tutungeria primită de tac-su ca invalid din '917? Ăla! Ei, după ce a ajuns acasă demobilizat l-au chemat rușii la primărie, că să spună el de ce a atacat sovietele. Păi l-a trimis Regele și Antonescu. Așa o fi, dar uite că pe ei asta nu-i interesează. L-au bătut de l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
chemat rușii la primărie, că să spună el de ce a atacat sovietele. Păi l-a trimis Regele și Antonescu. Așa o fi, dar uite că pe ei asta nu-i interesează. L-au bătut de l-a dus nevastă-sa acasă cu țolu după ce au terminat ăia cu el. După asta i-au luat și tutungeria pe motiv că e chiabur, îmbogățit pe exploatarea țărănimii muncitoare. Ascultă aici la mine, continuă Marin îndreptând țigara ținută între degetul arătător și gros spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
se pare tocmai bun. Și neînțelegerile de la masa tratativelor se mută pe câmpul de luptă. Probabil dacă ar trebui ca numai conducătorii să meargă pe front, sigur s-ar gândi mai bine înainte să declanșeze conflicte armate. Dar, politicienii stau acasă și prin discursuri demagogice oferă o anumită ideologie prin care individul despre care înainte nu știai nimic devine cel mai înverșunat dușman al tău. Aha, ideologia asta e ca un fel de curvă, iar demagogia tot o curvă, dar ipocrită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
apelul de seară, când căpitanul Apostol își face apariția, raportează acestuia îngrijorarea lui Klein față de familia lui. Comandantul aproape că nu explodează din cauza indignării. Va informa imediat divizia să afle situația exactă. "Inadmisibil! Luptăm cot la cot cu ei și acasă deportează familiile soldaților aflați pe front." Dar Romulus nu mai are timp să primească răspunsul mult așteptat. Pe 12 ianuarie, dimineața devreme, ofensiva pornește cu un bombardament îngrozitor. Tunetul artileriei sovietice zguduie văzduhul. Povârnișurile abrupte ale înălțimilor sunt înecate în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Culcă cu gesturi iubitoare obrazul pământiu al rănitului pe o mână. Își simte lacrimile cum vor sa-si croiască drum spre suprafața chipului, dar se abține. Nu dorește să îngreuneze cu suferința lui inima fratelui său. Nu uita...când ajungi acasă...roagă părintele Visarion să citească o rugăciune pentru sufletul meu, că am murit fără lumânare printre străini. În sacul de merinde...am niște pământ din grădina noastră. Îngroapă-mă cu el, să nu fiu singur pe lumea ailaltă. Din gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
mai petrecem o noapte aici.. Lasă, Helmuth, oricum e mai bine aici decât în Rusia. Mulțumește lui Dumnezeu că ești întreg. Cât de curând toată gașca în frunte cu marele nostru Führer se duce în mă-sa și ne întoarcem acasă. Până atunci mai cu fereală, că e păcat să nu vedem sfârșitul. Acasă, murmură visător Helmuth. Așezat pe vine, își strânge mai tare mantaua veche și ponosită pe trupul subțire apoi duce la buze țigara și trage cu putere. Patul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
în Rusia. Mulțumește lui Dumnezeu că ești întreg. Cât de curând toată gașca în frunte cu marele nostru Führer se duce în mă-sa și ne întoarcem acasă. Până atunci mai cu fereală, că e păcat să nu vedem sfârșitul. Acasă, murmură visător Helmuth. Așezat pe vine, își strânge mai tare mantaua veche și ponosită pe trupul subțire apoi duce la buze țigara și trage cu putere. Patul moale, cearșafuri curate, plapuma călduroasă, focul care duduie în sobă. Acum, la cină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
în formă de potcoavă, pături de campanie decolorate și foi de cort rupte, sau uzate. Pe chipurile lor nu se vede nici un zâmbet, sau vreun freamăt lăuntric al bucuriei că după patru luni de la terminarea războiului se află în sfârșit acasă. Arată ca niște ființe epuizate, cu fețe placide, inexpresive. În definitiv arată ca niște oameni care parcurseseră pe jos drumul din Podișul Boemiei până la unitățile lor din țară. Nu-i așteaptă uralele mulțimii, fanfara sau discursuri de bun venit. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
drumul amar al exilului. Și mai ales mă bucur pentru că sunteți cu adevărat o familie. Ați fi crezut asta atunci când v-ați întâlnit? Când am ieșit din lagărul de la Stuttgart eram așa slăbit încât nu credeam că voi mai ajunge acasă. Dumnezeu a făcut în așa fel încât să o întâlnesc pe Andrea. M-a recunoscut, m-a luat la ea acasă, în Heilbronn, a avut grijă de mine ca un înger păzitor. După ce mi-am revenit am început să lucrez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
ați întâlnit? Când am ieșit din lagărul de la Stuttgart eram așa slăbit încât nu credeam că voi mai ajunge acasă. Dumnezeu a făcut în așa fel încât să o întâlnesc pe Andrea. M-a recunoscut, m-a luat la ea acasă, în Heilbronn, a avut grijă de mine ca un înger păzitor. După ce mi-am revenit am început să lucrez ca dulgher, apoi ne-am căsătorit, am întemeiat casă. Viață, încheie el ridicând din umeri cu un zâmbet reținut, după care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213

rog, pentru coincidența aceasta teribilă de a-i face testamentul mamei e ca un destin, căci se putea nimeri oricare alt judecător, vă rog să-mi dați telefon - Îi Întinsei un cartonaș cu numerele de telefon de la tribunal și de acasă - cînd va muri doamna, căci vreau să vin la Înmormîntare, la cimitir. Asta În memoria fiicei, să văd și mormîntul ei. Și Încă ceva. Tot În memoria fiicei și a prieteniilor care au existat Între noi toți colegii de atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
explicînd insistențelor ei că nu pot veni la masa de pomenire, dar că voi mai trece pe la dînsa - se legase, totuși, Între noi ceva semănînd a familiaritate - ea fiind liberă, i-am spus să mă caute oricînd la tribunal sau acasă pentru orice eventual necaz. Așa se Încheie pentru mine după-amiaza aceea unică... ... de neînchipuit. „Cine se gîndește la moarte cînd are numai optsprezece ani?” notasem Într-un jurnal ce-l țineam sporadic. Intrasem În casă cu o senzație de gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
Cine se gîndește la moarte cînd are numai optsprezece ani?” notasem Într-un jurnal ce-l țineam sporadic. Intrasem În casă cu o senzație de gol. Cui să spun? Soții Pavel dormeau, era somnul de după-amiază sau poate nu erau acasă. Luai fotografia lui Keti, pe care o pusesem cu o zi Înainte În ultima carte aflată În partea dreaptă a primului raft al bibliotecii (mai tîrziu aveam s-o păstrez Într-un sertar al biroului, Într-o cutie cu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
ei. Keti nu mai era lîngă mine, nu mai venise din noaptea aceea de apoteoză. Acum se Împlineau patruzeci de zile de la moartea mamei ei Era duminică, și după-amiaza, tîrziu, strălucea Încă lumina de vară, - nemaiputînd rezista tentației, mă dusei acasă la ea unde mă primi doamna aceea mică și grasă, noua stăpînă a locuinței; zîmbi bucurată de venirea mea, eu-i sărutai mîna, și cînd intrai În casă observai cu mirare că mobila nu fusese schimbată cu alta care ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
așa cîteva minute, În dunga de lumină a soarelui ce pătrundea prin ferestruica pătrată de deasupra. - „Ce știți voi?” - vorbi mîngîind fruntea răbdătoare a calului, ce știți voi ce Înseamnă să fii om!” Apoi plecă Împăcat cu el. CÎnd ajunse acasă, În curte, se mai uită o dată, ultima dată, spre cîmp, În răsărit, unde cernoziomul Întinsei cîmpii aștepta, peste cîteva săptămîni, arăturile de primăvară. 12. Toate acestea s-au Întîmplat În primăvară. Ana lăsă descuiată ușa casei ei. În cele două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
anului 1940? Din clipa aceea nu mai știu nimic de tine”. - „Ai crezut, probabil, Îmi răspunse, că m-am Întors În Polonia, la Cracovia, că trăiesc acolo și acum, dar nu e așa. Am vrut, Într-adevăr, să ne Întoarcem acasă, la sfîrșitul războiului, eu și tata, dar el și ceilalți se Înrolaseră În armata lui Andersen, denumită Armata Poloniei Libere, știu bine că țara mea, așa-zis eliberată, a fost În realitate ocupată, de data asta, de trupele din răsărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
neschimbată, vrui s-o sărut, dar o distanțare dulce, admonestatoare mă opri; ea Înțelese, zîmbi, făcu un pas iertător, Îmi sărută fruntea, eu Îi sărutai mîna, și deodată spuse: „De-ar fi aici și mătușa ta sau de-am fi acasă la ea să ne facă plăcinte, - mi-e dor să mîncăm iar Împreună”, și, ca prin minune, ne trezirăm În casa mătușii mele, ea trăia, mă miram cum de trăia, ca În vremea cînd eram elev În penultima clasă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
ci „fazei judiciare” În care operau, se aflau În casa dumneavoastră, totul trebuia să se desfășoare astfel Încît să se evite orice panică sau publicitate, totul să pară normal, să treacă neobservat. „E adevărat, Îl auzii vorbind. Am plecat de acasă cu un autoturism; erau Îmbrăcați civil și ei și șoferul; dacă cineva ne-ar fi văzut la ora aceea nu chiar matinală, contrar obiceiului lor, nu ar fi putut gîndi nimic nefiresc. Nu-i văzusem pînă atunci niciodată. Păreau a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
naturii, iar În ce o privea se afla la sfîrșitul anului școlar: Începutul vacanței. - Nu ne-am mai văzut de mult; din iarnă, Începui vorbirea. - Eu am mai trecut pe la mătușa, de mai multe ori, dar de, judecătorii nu stau acasă, sînt ocupați: ședințe, procese, nu ca noi muritorii de rînd, răspunse rîzÎnd, cu dinții descoperiți În străluciri de sidef. - Așa e! Eram s-o iau de braț, cuprins de o bucurie necunoscută, dar Îmi revenii, controlîndu-mă. Nu știu ce gîndea, era, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
centrală și locală. Singuri norii vor trece aceiași, departe peste fluviu, strălucitori primăvara și vara, Întunecați toamna și iarna. După o oră ne despărțirăm de el Îmbrățișîndu-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă Îmbrățișă din nou. 20. CÎnd ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi, - nu le mișca nici o adiere. După ce-și puse capotul pe ea, ieși În curte, potrivi furtunul pe care-l ținea Într-o ladă lîngă cișmea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
Femeile, asmuțite din teritoriul lor de siguranță, Începură să comenteze „naivitatea” profesoarei care putuse să pună la Îndoială o afirmație ce făcuse de mult ocolul orașului. Profesoara, rupînd firul discuțiilor, Întrebă, părînd a Întreba Într-o doară, dacă judecătorul este acasă. Întrebarea era adresată doamnei Pavel și motivată de dorința de a-l Întreba ceva În legătură cu „o lege recentă privind Învățămîntul”. - Nu știu, dar mă duc să văd. - Nu-i nevoie, tanti! Doamna Pavel făcu un semn cu mîna, adică „Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
să vorbim despre dragoste. - Despre dragoste? - Da, despre dragoste. Ce vă mirați? Dar despre ce-ați vrea să vorbim? despre legi? nu v-ați săturat? - SÎnteți bine dispusă astăzi, spuse și rîse, invitînd-o, să se servească singură „ca la ea acasă”, de pildă să-și facă o cafea, dar ea preciză că băuse, atunci el Îi arătă servanta În care se aflau șerbetul și dulceața, pe care le avea În patru borcane dăruite de doamna Pavel: mica ei propagandă de gospodină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
poate e anterioritatea altei vieți trăite cîndva, căci numai așa se explică ieșirea În conul de lumină a unor peisaje neîntîlnite vreodată și care simțim că nu sînt nici combinarea unora văzute altădată, locuri În care ne simțim la noi acasă, nemaiputînd reconstitui dacă am trăit acolo cu adevărat și cînd, dar, oricum, făcînd parte din ființa Însăși. - Naiba știe cine sîntem și ce e cu noi. SÎnt unele trăiri ale noastre pe care noi Înșine nu le putem desluși. Iată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
fi fost În urmă cu o mie de ani, parcă se scria, se rescria, cu alt alfabet, istoria Evului Mediu, cu care eram acum contemporani. În una din acele după-amiezi, la o oră sau două după ceasul prînzului, cînd sosii acasă, domnul Pavel, care-și făcuse siesta, bătu la ușa apartamentului meu, era Înveselit, - părea numai, În realitate era trist, o nostalgie stîrnea țărmurile ființei lui. Spuse: - Ia ghiciți de la cine am scrisoare. Să v-o citesc, aveți complimente. Ghiciți! - și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]