65,481 matches
-
fost Într-adevăr arestat, că e sub cercetări”, mai mult nimic. - Cum s-a Întîmplat? Îl Întrebai, neștiind ce să fac. - Nu știe nimeni, pentru că mai nimeni nu vorbește. De frică. Ce e sigur e că l-au ridicat de acasă În puterea nopții. E greu, domnule judecător! Dacă cu meseria dumneavoastră nu puteți nimic, ce să mai spunem noi, restul? Am prînzit În ziua aceea cu el, după care a rămas la mine două zile pentru unele „treburi” la Direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
zile Întîrziere și nu s-a mai putut modifica nimic. Găsiseși motivări de circumstanță, și peste un an și jumătate sau doi a fost grațiată. Era toamna tîrziu, burnița, se Întunecase, te aflai În autobuz, iar cînd ai coborît, veneai acasă, - ea, din Întîmplare aștepta În stație, sub felinarul abia arzînd, și recunoscîndu-te, ți-a rostit numele, vădit bucuroasă: - Vai, ce fericită sînt că vă văd! Vă mai aduceți aminte? Mă numesc Eugenia Săndulescu... M-ați judecat, mi-ați salvat viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
terminase liceul În capitală, nu fusese În schimb niciodată pînă atunci aici, În orașul acesta vecin. Crescuse, se afla la plinul Înfloririi ei, ca maică-sa altădată; - trecut și viitor, - viitor și trecut - În aceeași cuprindere a privirii. CÎnd ajunserăm acasă, fiica „Încîntată” de „intimitatea” micului bulevard (pentru prima dată auzii o asemenea Încărcătură adjectivală pentru un domeniu public), rosti: - Ce fericit trebuie să fiți: copacii, umbrarul acesta! Ana Își aprobă fiica, nu deslușii, dacă din automatism sau din convingere; fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
păruse Încîntătoare. Poate și era, fără a-i bănui strălucirea dinainte. Eu Îi ajutam impresiile lăudînd orașul - mic patriotism local pentru cele ce fuseseră odinioară, pentru gloria lui trecută, ce se mai putea vedea În stampele de altădată, aveam cîteva acasă, de proveniență germană, luate de la tata, le păstram cu nostalgia aberantă a unui timp În care nu existasem, pe la Începutul secolului, tata Însuși era copil. Dar Ana cea mică asculta atentă, uitînd să mănînce cea de a doua prăjitură; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
căci nu e o depărtare de spațiu - spațiul poate fi Învins foarte ușor și oricînd - ci una de timp. Singurul lucru comun, la care putem privi amîndoi În același timp, e cerul care ne acoperă, același. După-amiaza cînd am ajuns acasă, soții Pavel erau În sufragerie; sosirea mea i-a bucurat; după decenii de stat Împreună, țineau la mine ca și cum eram fiul lor. Doamna Pavel avu grijă să-mi pună dinainte vestitele ei (obișnuite În partea locului) rulade, pentru Întinderea vorbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ușa, și, intrînd În cameră, mă trezii vorbind: „Ați plecat la timp, domnule Davidsohn!” Parcă Îl vedeam zîmbind. 8. Două luni mai tîrziu, moștenitoarea casei Perussi, pe care n-o mai văzusem de mult, veni la mine, de data asta acasă, nu la tribunal, ca altă dată. O primii și o poftii pe fotoliul de lîngă fereastră. Se așeză, la Început Își ținu mîinile pe genunchi, amintind timidități, neîndemînări de elevă, nepotrivite anilor ei. Se vedea clar că vizita o stînjenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nimeni, și cu micile buchete de trandafiri sau garoafe, ori alte flori pe care le găseam, nu le cunoșteam, știa că nu mă pricepeam la flori și de asta cred că zîmbea. „Nu, nu de asta, corectă ea cînd ajunsei acasă, așezîndu-se pe marginea canapelei. Nu de asta ci de bucuria de a te fi revăzut după aproape două luni de uitare, acum În dimineața asta de primăvară. Ai plătit jumătate din costul crucii... Ce bine! simt mîna ta pe mormînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu furie, tăios, uscat. Pe crucea de piatră, Înălțată de mult, era scris numele și anul nașterii „1884” cel al morții va fi Încrustat peste trei zile prin Îngrijirea doamnei Pavel și a Margăi Popescu. De la cimitir venirăm cu toți acasă Însoțind-o pe doamna Pavel, și după terminarea pomenirii, tîrziu, era de acum Întuneric, fiecare plecă afară de Marga Popescu care dormi cu mătușa timp de două săptămîni, pînă cînd aceasta se mai obișnui cu singurătatea. Numele domnului Pavel Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mă pofti să privesc afară. - Vezi femeia aceea care trece cu copilul de mînă? Nici nu știe cît de nenorocită este. Vine de la policlinica din colț, e bolnavă; tîrăște copilul cu ea pentru că nu are cu cine să Îl lase acasă, i s-au prescris medicamente, dar la farmacie i s-a spus că „deocamdată” n-au. Și așa va fi Încă mult timp. MÎine va găsi totuși un medicament: pe celelalte două nu le va mai găsi. A Început prăbușirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tale de viață... Nu-l mai auzii. Pieri În semiîntunericul odăii, dar nu Înainte de a-i simți ocrotitoarea mînă pe umărul drept: ultima dovadă a prezenței lui În seara aceea. 4. Într-o după-amiază dinspre mijlocul toamnei acelui an, venind acasă și văzînd toate luminile aprinse În apartamentul doamnei Pavel, mă abătui pe la ea. Mă bucurai; avea În vizită pe nepoată, Marga Popescu, tînăra profesoară de altădată. Era acum În vîrstă, dar o anume știință a vieții o ajuta să Întîrzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
asta vroiam să-ți spun, dar luată cu vorba era să uit. - Prea bine „doamnă”, glumii substantivînd protocolar. Ea rîse din nou. Și În seara aceea, pentru că era mult prea tîrziu, sau poate o tulburare a timpului, o condusei pînă acasă și ne despărțirăm În fața porții ei sărutîndu-i mîna. A treia zi, pe la orele prînzului, o Însoții la gară luînd un taxi. CÎnd trenul se puse În mișcare, ea Își flutură de la fereastră mica batistă albastră; după zece minute mă Întorceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și ne despărțirăm În fața porții ei sărutîndu-i mîna. A treia zi, pe la orele prînzului, o Însoții la gară luînd un taxi. CÎnd trenul se puse În mișcare, ea Își flutură de la fereastră mica batistă albastră; după zece minute mă Întorceam acasă, unde doamna Pavel aștepta să-i povestesc amănuntele plecării. În aceeași zi, spre seară, profesoara Marga Popescu, aflată În București pe perenul Gării de Nord, ușor intimidată, se urca În expresul de Paris, dar cînd trenul Își mișcă roțile nu mai avu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
trecători În veacul nostru, iar veacul este cum este. Mi-ar face plăcere să vă mai Întîlnesc o dată. Își ceru scuze, mai schimbarăm cîteva cuvinte și după despărțire, Îi privii mersul Încet, parcă solemn al celui din 1945... CÎnd ajunsei acasă doamna Pavel Îmi Înmîna o ilustrată de la Marga Popescu. Fotografia, sarcofagul În marmură roșie al lui Napoleon la Domul Invalizilor. Era pentru mine: „Iubite domnule judecător, iată Franța, esența ei...”. O altă ilustrație aparținea mătușii: turnul Eiffel. Încîntată doamna Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
acelei atracții nemaipomenite, din lungimea timpului cînd venisem aici prima dată, Încît se auziră - pentru urechile noastre - Între noi, zgomote de Înnebunite foșniri de mătase. După o oră sau două, imediat după masă, ne duserăm, mama Anei, Ana și eu, acasă la soția lui Lung. O Îmbrățișai și spunîndu-i că am venit special, acum, În săptămîna mare să mă Închin la mormîntul celui care-i fusese soț și al Învățătorului de altădată, o podidi plînsul. - Vai, domnule judecător! Și peste o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
soț; Își duse mîna dreaptă la gură, În timp ce crucea se mărea și Îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare, Ana, În tăcere, mă luă de braț; În spate ne urmară cele două femei. Ajunși acasă mă Întrebă nefiresc: - Ce faci? - Nimic! răspunsei, În timp ce ea, tot nefiresc - sau poate Într-o Mare Judecată a Lumii, foarte firesc - mă mîngîie pe frunte, fără rostirea vreunui cuvînt, de față cu cele două femei, care nu dădură nici o atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Lumii, foarte firesc - mă mîngîie pe frunte, fără rostirea vreunui cuvînt, de față cu cele două femei, care nu dădură nici o atenție gestului ei. În noaptea zilei următoare, aceiași patru ne duserăm la slujba de Înviere, În timp ce soțul Anei rămase acasă; ca Învățător „nu era recomandabil” să meargă la biserică. - Asta e, domnule judecător. Ne trecem zilele, știți foarte bine, mai mult le tîrÎm. Măcar de ne-am fi putut alege veacul În care să ne naștem. - Da, răspunsei și după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
plecarea deși privea În gol. 7. Era În dimineața unei zile de luni, cînd doamna Pavel primi - În timp ce mă aflam la tribunal - fantastica veste din partea Margăi Popescu, că nu se mai Întoarce În țară. Rămase Înmărmurită. La prînz, cînd venii acasă, abia putu vorbi. Îmi citi scrisoarea adresată ei, după care mi-o Întinse pe cea rînduită pentru mine, amîndouă În același plic, a mea Închisă cu colțare de lipit. Iubite domnule judecător, știu că vei rămîne surprins. Așa e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Cristian Teodorescu Cam aceiași comentatori care înainte de Euro 2008 profețeau că naționala noastră se va întoarce acasă fără nici un punct, îi cer acum capul lui Pițurcă pentru că n-a trecut de grupe. Chiar și o parte din echipă îl acuză pe același Pițurcă, după meciul cu Olanda, că ar fi mizat pe tactica unui "zero la zero
Momente paralele. Pițurcă și Fatih Terim by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8345_a_9670]
-
ai noștri au alergat mai mult decît adversarii lor, ca să nu ia gol. Cu italienii au fost în stare să mai joace și în atac. Iar penalty-ul ratat de Mutu ar fi putut la fel de bine să-i trimită pe italieni acasă și să ducă mai departe trupa lui Pițurcă. În partida cu Olanda, echipa noastră nu-și revenise fizic, de unde și acuzațiile că n-am fost în stare să profităm de "invitația" portocaliilor de a-i învinge. În cea de-a
Momente paralele. Pițurcă și Fatih Terim by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8345_a_9670]
-
fi înțeles dorința comentatorilor de a-i lua gîtul. Dar cînd una cere antrenorul și cu totul altceva pot jucătorii, ce-i mai poți spune lui Pițurcă? Din cîte țin minte, nimeni nu l-a acuzat că ar fi lăsat acasă mari nume care ar fi putut face și drege la Euro. Nimeni nu i-a scos ochii după meciul cu Franța că a jucat la meci nul, iar dacă îmi aduc bine aminte, la sfîrșitul partidei cu italienii, odiosul Pițurcă
Momente paralele. Pițurcă și Fatih Terim by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8345_a_9670]
-
eu n-aș fi făcut-o, nu-și arată deloc vârsta!), Marina Almășan i-a consacrat o minunată emisiune; am văzut- o acolo, am urmărit-o în emisiunea “La vie en rose”, tot la TVR, în “Doamne de poveste”, la Acasă TV - și am fost de fiecare dată fascinat de șarmul ei, cu accentul rusesc atît de simpatic, de umorul cu totul special, de sorginte O. Henry sau P. G. Woodhouse (de altfel a și scris cîteva nuvele pe care le
O învingătoare by Octavian URSULESCU () [Corola-journal/Journalistic/83452_a_84777]
-
de cartier”, cu trupa La Familia. În egală măsură actor de film, Puya a cules aplauze cu titluri cum ar fi “Undeva în Balcani”, “Change”, “Sus pe bar”, “Americandrim”, “Vestul sălbatic”, “Haos”, “ Nimic nu e nou”, “Nicăieri nu- i ca acasă” și, de actualitate, “Maidanez”. Finalul a fost cu adevărat apoteotic (nu ne referim, firește, doar la focurile de artificii), primarul Viorel Ilie așezând inspirat pe ultima poziție una dintre cele mai valoroase formații ale noastre, premiată de altfel și de
Flori de toamn? by Yvonne MENCIU () [Corola-journal/Journalistic/83440_a_84765]
-
apărut pe scenele pop, apoi jazz din România la jumătatea anilor ‘90, ca o mare speranță, solista cântând cu mai toată generația actuală autohtonă jazz-electro. Căsătorită cu un profesor universitar și stabilită în țara acestuia, Marta revine din păcate rar acasă; în schimb se reunește cu foștii colegi pentru a concerta în toată Euro-pa, nu o dată la solicitarea ICR din diverse capitale europene. Acum lucrează cu Vlaicu Golcea la un proiect exotic pentru Țara Lalelelor - Spitalul Amorului după Anton Pann!
Muzicieni rom?ni din Diaspora by Doru Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/83453_a_84778]
-
închei evocarea celui mai bun și prețios prieten, fără a rosti măcar o vorbă despre omul Herlea. “Trăiesc cu mulțumirea de a fi avut o carieră lungă - obișnuia să- mi spună, în lungile noastre seri de întâlniri colegiale la el acasă - în care am reușit să pătrund în inimile oamenilor.” Apoi, cu înnăscută modestie profesională, dar și cu regretul artistului împlinit, adăuga: “M-am retras de pe scenă din proprie voință și “cu voce” (cu două săptămâni înainte de pensionare, am cântat “Rigoletto
Nicolae Herlea. Un g?nd de desp?r?ire by Viorel COSMA () [Corola-journal/Journalistic/83462_a_84787]
-
mâinilor pământii (nu bronzate) ridicate deasupra capului bătând ritmic... Cămășile albe, ordinare, pantalonii din viața de zi cu zi, necălcați, - "oamenii de ordine" încheind defilarea. Senzația că erau făcute din pământ brațele argiloase... (23 August 1981). * La compozitorul Theodor Grigoriu, acasă, ascultat Harold în Italia (Berlioz) ideea de pelerin, care este chiar Artistul. Ascultat apoi Das klagende Lied de O. Mahler... La 18 ani, la Viena, el vede o fanfară pe care o pune în toate compozițiile sale (străină de țesătura
Folclor, deținut politic și altele by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8356_a_9681]