50,569 matches
-
cu sensul „a-și da seama”, sau al lui "supporter" (sens inițial „a îndura”) ajuns să aibă și sensul „a sprijini”, calc semantic după engl. "to support". Cuvintele create spontan nu au la bază elemente moștenite sau împrumutate, ci exprimarea sentimentelor prin manifestări sonore spontane, imitarea unor zgomote sau sugerarea prin anumite complexe sonore a unor conținuturi afective suplimentare pe lângă conținuturi noționale. Interjecțiile create spontan sunt la origine manifestări sonore nearticulate, care exprimă bucurie, durere, mânie, mirare, decepție etc., care cu
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
intimitatea cadrului natural, mereu proaspăt și vital, strecoară făpturi umane asupra cărora se revarsă reconfortant susurul apei, adierile vântului, reflexele vegetalului, chemările imensitatii cosmice. Nimic fastuos, nimic criptic și totuși atât de profund, de apropiat sufletului nostru. Cu un robust sentiment panteist cultivă încrederea în rosturile pozitive ale vieții, definitorie pentru un creator iubitor de frumusețe, adevăr și esență. Autodefinirile portretistice - care alcătuiesc un ciclu - ne releva prin fermitatea desenului și tensiunea culorilor, intransigența caracterului, vigoarea firii și luciditatea gândului.
Galeria de Artă „Nagy Imre” () [Corola-website/Science/331358_a_332687]
-
prezentat conflictul ce opune două clase sociale: boierii de viță veche reprezentați de Dinu Murguleț, iubitor a pământului și a țărănimii, și burghezia rurală (arendașii lacomi și dornici de înavuțire) reprezentată de Tănase Scatiu și coana Profira, care nu are sentimentul apartenenței față de pământ și îi exploatează pe țărani pentru a obține cât mai mult profit. Scriitorul credea în rolul istoric al boierimii autohtone, care a păstrat și transmis urmașilor cele mai înalte virtuți morale ale neamului românesc. Personajele romanului întruchipează
Tănase Scatiu (roman) () [Corola-website/Science/334039_a_335368]
-
oferta de a deveni conducători în noua colonie de pe Roanoke care va fi locuită de către coloniștii de pe zece colonii umane, Zoë e de acord să-i însoțească. Ea este protejată de obinii Hickory și Dickory, care au față de ea un sentiment aproape religios din cauza faptului că tatăl ei biologic a oferit rasei lor conștiința. Pe drumul către Roanoke, Zoë se împrietenește cu adolescenții Gretchen, Magdy și Enzo, ultimul devenindu-i chiar iubit. Din nefericire, nava nu ajunge pe Roanoke, ci pe
Povestea lui Zoë () [Corola-website/Science/334054_a_335383]
-
două clase sociale: boierii de viță veche reprezentați de Dinu Murguleț și de coana Diamandula, iubitori ai pământului și ai țărănimii, și burghezia rurală (arendașii lacomi și dornici de înavuțire) reprezentată de Tănase Scatiu și coana Profira, care nu are sentimentul apartenenței față de pământ și îi exploatează pe țărani pentru a obține cât mai mult profit. Personajele din "Viața la țară" întruchipează astfel de principii morale: Dinu Murguleț este boierul vechi, dușman al reformelor sociale, Matei Damian și Sașa Comăneșteanu reprezintă
Viața la țară () [Corola-website/Science/334021_a_335350]
-
mase mari de auditori. Este invitat de mulți preoți, atât din București cât și din provincie și ține predici în multe biserici, predici apreciate cu superlative și care aveau menirea de a lumina mintea, a întări voința și a sensibiliza sentimentele pentru primirea lui Hristos în suflet. S-au continuat și în această perioadă acțiunile practice în slujba Bisericii, și cele caritabile și s-a răspuns solicitărilor venite din partea preoților. Ucenici cu zel misionar au desfășurat cu succes acțiuni misionare cu ajutorul
Visarion Iugulescu () [Corola-website/Science/334188_a_335517]
-
puternic pe degradare și deteriorare: frunzele sunt „ofilite” și gândurile naratorului sunt „paralizate”. Ca și multe din poemele ulterioare ale lui Poe, „Ulalume” are un ritm și o muzicalitate puternică. Versurile sunt intenționat sonore, construite în jurul sunet pentru a crea sentimente de tristețe și suferință. Poemul utilizează o temă frecventă a lui Poe și anume tema „moartea unei femei frumoase”, pe care el o considera ca fiind „subiectul cel mai poetic din lume”. Folosirea acestei teme a fost adesea sugerată de
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
Lee erau copii atunci când s-au îndrăgostit, dar explicația sa că îngerii au ucis-o este în sine copilărească, sugerând că el nu s-a maturizat mult de atunci. Repetarea acestei afirmații sugerează că el încearcă să-și raționalizeze propriile sentimente excesive de pierdere. Spre deosebire de „Corbul”, în care naratorul crede că el nu se va mai întâlni „niciodată” cu iubirea sa, în „Annabel Lee” se spune că cei doi vor fi din nou împreună, deoarece nici măcar demonii „nu le pot despărți
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
doliului lui Poe pentru soția pierdută. Dangătul clopotelor de fier reflectă nebunia finală a soțului îndurerat. Sunetele versurilor, în special repetitivele „"clopote, clopote, clopote, clopote, clopote, clopote, clopote"”, se află pe o linie îngustă între sens și nonsens, provocând un sentiment de instabilitate. Poe folosește cuvântul „tintinnabulation”, aparent o monedă proprie, bazată pe cuvântul latin pentru „clopot”, "tintinnabulum". Seria de ecouri ale „clopotelor” imaginează sunetele diferitelor clopote, de la zinghetele clopoțelelor de argint purtate de cai, la „dong, ding-dong” al clopotelor de
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
1829, la nouă ani după ce Poe a părăsit școala și chiar și Londra. În plus, Poe a recunoscut că ideea unei povestiri despre iritația pe care o simte cineva când întâlnește o altă persoană cu același nume, distrugându-i astfel sentimentul de unicitate, i-a fost inspirată de un articol al lui Washington Irving. La sfârșitul poveștii lui Irving, personajul principal își ucide dublura cu sabia, văzând-și astfel propria față în spatele măștii. „William Wilson” explorează în mod clar tema dublurii
William Wilson (povestire) () [Corola-website/Science/334284_a_335613]
-
În cele din urmă vina naratorului se manifestă sub forma sunetului - posibil halucinatoriu - scos de inima bătrânului bătând încă sub podea. Nu este clar ce relație este, dacă este vreuna, între bătrân și ucigașul său. Naratorul neagă că ar avea sentimente de ură sau resentimente față de victima sa. El afirmă: „Bătrânul mi-era drag. Nu-mi făcuse niciodată vreun rău. Niciodată nu mă jignise”. El neagă, de asemenea, presupunerea că l-a ucis din lăcomie: „Nu râvneam la banii lui”. Este
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
irațional. Această raționalitate este subminată, totuși, de lipsa lui de motivație („N-aveam nici o pricină. Nu mă mâna nicio patimă.”). În ciuda acestui fapt, el spune că ideea crimei „m-a bântuit zi și noapte”. Scena finală a povestirii arată manifestarea sentimentelor de vinovăție ale naratorului. Ca multe personaje din literatură gotică, el permite ca nervii să-i influențeze propriul comportament. În ciuda eforturilor sale de a se apăra, „hiperacuitatea simțurilor”, care îl face să audă inima bătând sub podea, este o dovadă
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
urmare, mai puțin despre o intrigă și mai mult despre o teorie. Poe descrie astfel această teorie: Lucrarea teoretizează că toți oamenii au tendințe auto-distructive, inclusiv naratorul. Mărturisirea finală a naratorului că este un criminal nu este inspirată de un sentiment de vinovăție, ci, în schimb, din dorința de a-și recunoaște acțiunile sale deși știe că nu ar trebui. Teoria lui Poe despre demonul perversității poate fi, de asemenea, noțiuni timpurii ale subconștientului și reprimării psihologice care nu vor fi
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
oamenii de știință și criticii sugerează că Poe a avut propriul său demon al perversității. Jeffrey Meyers, biograful lui Poe, a scris-o pentru a-și justifica propriile acțiuni autodistructive. James M. Hutchisson a afirmat că povestirea reflectă gelozia și sentimentul de trădare al lui Poe, care a dus la vrajba sa publică cu Henry Wadsworth Longfellow și cu cultura literară din New England; așa-numitul „război Longfellow” a avut loc în același timp cu scrierea povestirii „Demonul perversității”. Trei luni
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
încercat să-i explice fetei că a scăpat de concubină imediat cum a cunoscut-o pe ea, Elizabeth cade în brațele lui Verrall. Flory este devastat, și, în ciuda încercărilor sale de a o răzgândi pe Elizabeth, aceasta îi răspunde că sentimentele nu sunt reciproce. Dna. Lackersteen le spune servitorilor să ardă pielea de leopard primtă cadou de la Flory, spunând că reprezintă deteriorarea relației dintre cei doi. Campania lui U Po Kyin împotriva dr. Veraswami reprezintă doar încercarea acestuia de a deveni
Zile birmaneze () [Corola-website/Science/334385_a_335714]
-
și că nativii nu îi mai respectau pe conducătorii lor. Sugestia lui Westfield, aceea că britanicii ar trebui, pur și simplu, să părăsească țara, este primită cu succes de membrii Clubului, inclusiv de Flory. Pe tot parcursul romanului, domină un sentiment de rasism, un sentiment care caracterizează englezii ca fiind o rasă superioară, iar birmanezii niște „porci negri și mirositori”. Cel mai primitor dintre englezi este Flory, care este prieten bun cu un doctor indian, Veraswami, și care este împotriva conaționalilor
Zile birmaneze () [Corola-website/Science/334385_a_335714]
-
îi mai respectau pe conducătorii lor. Sugestia lui Westfield, aceea că britanicii ar trebui, pur și simplu, să părăsească țara, este primită cu succes de membrii Clubului, inclusiv de Flory. Pe tot parcursul romanului, domină un sentiment de rasism, un sentiment care caracterizează englezii ca fiind o rasă superioară, iar birmanezii niște „porci negri și mirositori”. Cel mai primitor dintre englezi este Flory, care este prieten bun cu un doctor indian, Veraswami, și care este împotriva conaționalilor săi, atunci când este vorba
Zile birmaneze () [Corola-website/Science/334385_a_335714]
-
în istoria literaturii științifico-fantastice românești. În ciuda acestor merite incontestabile, criticii literari au susținut că romanul lui Henric Stahl este o operă literară minoră. Criticul Florin Manolescu îl considera o scriere inferioară „ca literatură, ca mișcare epică, dar nu și ca sentiment”, conținând numeroase naivități științifice. Jurnalistul cultural Cristian Tudor Popescu evidenția existența mai multor minusuri precum „construcția neglijentă, apelul la prefabricate narative de tipul manuscrisului găsit, dezechilibrul provocat de lungile pasaje de știință popularizată, agreabile în sine, dar intercalate fără o
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
istoria literaturii. Romanul descrie relația adulteră dintre Constance (doamna Chatterley), al cărei soț, Clifford Chatterley, suferă de paralizie în urma unor răni de război, și paznicul de vânătoare Oliver Mellors. Tânăra burgheză, Constance, simțindu-se ferecată într-o căsnicie lipsită de sentimente se aruncă în tumultul unei aventuri, cu unul dintre slujitorii casei, Oliver. Această relație configurează lipsa de moralitate a societății cât și diferența dintre membrii unor pături sociale divergente. Roanul a fost respins de public din cauza aparentei imoralități rezultată din
Amantul doamnei Chatterley () [Corola-website/Science/334424_a_335753]
-
mai 1930), a fost un scriitor modernist spaniol. A fost unul dintre cei mai rafinați stiliști ai literaturii spaniole. A scris o proză poematică, de atitudine lirico-contemplativă, în care scenele romanești se ivesc dintr-o memorie îndepărtată, senzorială, impregnată de sentimentul unei naturi umanizate, învăluind întreaga viață a personajelor, ale căror destine dramatice se consumă în atmosfera liniștită a provinciei.
Gabriel Miró () [Corola-website/Science/334428_a_335757]
-
o imagine diferită de ceea ce sunt în realitate. Eforturile nu sunt ridicole ca la personajele lui I.L. Caragiale, deoarece personajele Hortensiei Papadat-Bengescu s-au deprins într-o anumită măsură cu stilul de viață luxos. Lipsa de cultură, imoralitatea și lipsa sentimentelor nu pot fi însă ascunse, ieșind la iveală în anumite momente. Personajele simt nevoia să epateze precum Ada Razu care poartă pe degete un inel cu un safir uriaș. „Sufletul lor [acestor oameni - n.n.] e încă primitiv și grosier subt
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
zece ani treptele unei frumoase cariere epice”, îi descria laudativ activitatea literară criticul Șerban Cioculescu. Criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt precursoarele literaturii de analiză românești, excelând în sondarea adâncă a psihologiilor personajelor și explorând stările sufletești, sentimentele umane și procesele morale. Autoarea manifestă o curiozitate analitică morbidă, urmărind comportamentul bolnavilor precum studierea evoluției tuberculozei de către prințul Maxențiu sau descrierea obsesiilor psihopate ale profesorului Rim. Originalitatea romanelor Hortensiei Papadat-Bengescu derivă din prezentarea unui mediu citadin, din descrierea cu
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
personajelor, credibilitate redusă a unor întâmplări precum întâlnirea neprevăzută între Lică și Ada sau pasiunea acestei femei cerebrale pentru un pierde-vară inferior rangului ei social ce aduc aminte de providențialismul existent în romanele-foileton, neprezentare a modului în care se dezvoltă sentimentele sau pasiunile ce creează astfel impresia că acestea au apărut spontan (spre exemplu relațiile de dragoste dintre doctorul Rim și Sia sau dintre Ada și Lică), descrieri de prost gust (precum plăcerea prințului Maxențiu de a-și mirosi propria transpirație
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
seara morții Lenorei. Coca-Aimée preia locul mamei sale, urmând să se căsătorească cu medicul Walter în urma unor calcule meschine care excludeau dragostea. Ea se gândește că "„legătura Lenorei cu Walter fusese un contract bun, care trecea asupra ei ca moștenitoare. Sentimentele ei erau calme și limpezi, analiza lor chimică n-ar fi dovedit nimic dubios; numai etichetele lipite pe flacoanele convențiilor sociale erau acolo supărătoare și cereau precauțiuni”". Cele două personaje acceptă această uniune ca un mod de a conserva aparențele
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
societăți: o snoabă dornică de a face impresie, care încearcă să ascundă tot ce nu-i convine. Dacă Lenora mai avea unele remușcări, iar Elena face un progres sentimental prin dragostea pentru Marcian, Coca-Aimée este lipsită aproape cu totul de sentimente, nesimțind nevoia de a iubi și de a fi iubită. O prietenă (Cora Persu) încearcă inutil să o inițieze în lesbianism, iar interpretarea greșită a virginității sale ca o virtute de către membrii destrăbălați ai unui club o determină să facă
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]