96 matches
-
cu aceleași degete pe care le folosea pentru a da salutul Tinerilor Cercetași, dar gândurile lui erau departe de a fi nevinovate. Respirând greu, aplecat asupra lui Tessie și tremurând de concentrare, Își legăna clarinetul cu mișcări circulare, ca un Îmblânzitor de șerpi. Iar Tessie era o cobră hipnotizată, Îmblânzită, fermecată de sunet. Până la urmă, Într-o după-amiază, când erau singuri-singurei, Tessie, verișoara lui bună, se Întinse pe spate. Își puse un braț peste chip. ― Unde să cânt? șopti Milton, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
sau de cine știe ce rege client... Da? dă să se minuneze Pusio, dar tace cu prudență. O întrebare îl roade însă, și până la urmă nu se mai poate stăpâni și o rostește cu glas tare: — Thaos ăsta, ce hram poartă? — E îmblânzitor de fiare, mormăie Rufus cu ochii în tavan, după vreo deschizătură mascată. — Și lucrează pe cont propriu? — Ei aș! se strâmbă plictisit instructorul. În clipa următoare exclamă voios: — Cred că acolo e o bortă! Își aduce aminte de ce vorbeau: — Nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
zambile, inflorescențe de liliac, ale căror petale erau uscate ca pergamentul. Ahmad a continuat s-o fixeze pe Irene, în vreme ce mormanul de resturi fumega. Probabil că voia s-o blesteme. Naji îi spusese lui Irene tot felul de povești despre îmblânzitori de șerpi, așa că femeia se aștepta acum ca, din clipă-n clipă, să cadă secerată, iar Ahmad s-o lege fedeleș. După ce-a cunoscut-o, imediat Ahmad i-a spus lui Naji că riscă să ajungă în iad însurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o străpung! Bătrânul ulemà Selim-Hafiz a recitat psalmul regelui Daud, când s-a ridicat asupra sa fiul său Avesalom. S-a făcut apoi tăcere asupra taberii și împăratul a ieșit călare împotriva ordiei de la Amasia, singur. Privea neînduplecat, ca un îmblânzitor care-și cunoaște fiarele. Rând pe rând ortalele s-au supus și și-au închinat frunțile în țărână. Astfel a pierit Mustafa șahzadè și împărăția s-a întors la Istambul. VIIItc " VIII" Înlănțuirea predestinată a întâmplărilor s-a oprit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să tămăduiască tot soiul de beteșuguri. Mai erau și vracii ambulanți care vindeau leacuri miraculoase și care se fereau să treacă de două ori prin același oraș. Erau de asemenea dresori de maimuțe care se distrau speriind femeile însărcinate, sau îmblânzitori de șerpi care-și înfășurau dihăniile în jurul gâtului. Harun nu se temea să se apropie de ei. Eu însă eram pe cât de speriat, pe atât de scârbit. În zilele de sărbătoare, veneau povestașii. Mi-aduc aminte mai cu seamă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ce îl înconjoară, începând cu vietățile și terminând cu tot ce rodește pământul... Dacă o floare te simte că o iubești, atunci ce să mai spui despre un animal care te vede, îți aude glasul și îți simte mângâierea? Unui îmblânzitor de animale îi trebuie multe calități: privire ageră, dar caldă, voce mângâietoare, stăpânire de sine și... răbdare peste măsură. Apoi trebuie să cunoască animalul în cele mai neînsemnate amănunte... Altfel... Dacă am să-ți mai spun că omul este cel
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
tutun și alcool. - Eu sunt, răspunse Lorinț. - Este adevărat că aveți aici, la numărul 18, unul care se pretinde făcător de minuni? - N-a spus niciodată că e făcător de minuni. - Dar atunci ce mă-sa pretinde că este? Fakir? îmblînzitor de șerpi? - El spune că e Boddhisattva... Ieronim ridică exasperat amândouă brațele în sus: - Nu! Nu! Nu! Pur și simplu, nu poate începe așa! Deocamdată, uităm tot, și apoi încercăm altceva. Maria o ajutase să-și descheie nasturii de sus
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
acum, ca să nu bată la ochi. M-a condus până acasă. Din ziua aceea n-am mai ignorat strada și am observat și alte lucruri pe care înainte nu le remarcasem. Pe scurt, în oraș își făcuseră apariția niște ciudați îmblînzitori de cobre. La început lumea se uita cu milă stingherită la ei, compătimindu-i pentru faptul că erau nevoiți să-și câștige existența umblând cu o cobră în sân. "Teribilă meserie, își ziceau oamenii. Până vor fi îmblînzit cobrele, au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îndoială să fie mușcați." Pe urmă, în această compasiune s-a amestecat tot mai multă silă și cu timpul sila s-a însoțit cu frica. Trecătorilor le era și silă și teamă. Încercau să se apropie cât mai puțin de îmblînzitori și să întoarcă privirea. Dar era din ce în ce mai greu. Pe de o parte, îmblînzitorii erau din ce în ce mai mulți. Pe de altă parte, erau din ce în ce mai insolenți. Nu mai stăteau cu ochii în pământ, ca la început când vroiau să provoace mila trecătorilor prefăcîndu-se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
De la o zi la alta, pe la răspântiile orașului, se vedeau tot mai multe asemenea scene. Nu mai puteai merge aproape nicăieri fără să te ciocnești de ele. Unii au încercat să nu mai iasă. S-au pomenit însă că un îmblînzitor le-a sunat la ușă. Deschizând, au văzut capul cobrei agitîndu-se în batistă. Așa că au preferat să iasă pe stradă, să-și dea tributul așa. Curios era că toți acești îmblînzitori de cobre aveau chipul frizerului care îi vorbise grosolan
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu mai iasă. S-au pomenit însă că un îmblînzitor le-a sunat la ușă. Deschizând, au văzut capul cobrei agitîndu-se în batistă. Așa că au preferat să iasă pe stradă, să-și dea tributul așa. Curios era că toți acești îmblînzitori de cobre aveau chipul frizerului care îi vorbise grosolan acelei femei. Iar când m-am uitat mai atent, am observat că toți ceilalți locuitori ai orașului începuseră să semene din ce în ce mai mult cu femeia care țipase sau cu cei care se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
orașului începuseră să semene din ce în ce mai mult cu femeia care țipase sau cu cei care se aflau atunci în frizerie. Inclusiv chipul meu l-am văzut la vreo doi inși. Mi-am dat seama că prin frica noastră îi ajutam pe îmblînzitori să ne înfricoșeze și mai rău; treptat, frica a ajuns să acționeze și în absența lor, sporind singură. Și pe măsură ce ne temeam mai mult, îmblînzitorii deveneau din ce în ce mai aroganți. Uneori scuipau pe urmele celor care dădeau un tribut prea mic. Înjurau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe trecători acum. Femeilor le strigau vorbe grosolane, care le făceau să roșească. Pe copii îi speriau. Pe bătrâni îi loveau peste mână. Pe ceilalți îi jigneau sau îi amenințau. Aproape nimeni nu mai putea trece acum prin dreptul unui îmblînzitor fără să riște. Până la urmă și rușinea a trebuit să fie înghițită. Ea a devenit un alt fel de tribut. Poate chiar tributul principal. Pentru că pe îmblînzitori nu-i mai interesau, parcă, monedele. Aveau destule. Preferau să-și facă cheful
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sau îi amenințau. Aproape nimeni nu mai putea trece acum prin dreptul unui îmblînzitor fără să riște. Până la urmă și rușinea a trebuit să fie înghițită. Ea a devenit un alt fel de tribut. Poate chiar tributul principal. Pentru că pe îmblînzitori nu-i mai interesau, parcă, monedele. Aveau destule. Preferau să-și facă cheful. Și acționau fără nici o jenă, fără nici o pudoare. Câte unul ajungea până la forme revoltătoare, inimaginabile. Îi poruncea, de pildă, unei femei care trecea cu copilul de mână
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
internat într-o casă de sănătate. Femeia pe care o oprisem pe stradă se plânsese împotriva mea. Încă de a doua sau a treia zi am uitat, însă, de această nouă amenințare din pricina altor întîmplări. Când i-am dat unui îmblînzitor o monedă, el m-a strigat și m-a privit ironic: "Moneda asta nu mai circulă azi". Și mi-a întins o monedă pe care se afla chipul lui Robespierre. M-am mirat, dar n-am zis nimic. Am căutat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
iar îmblînzitorul îmi dădea înapoi o monedă cu chipul lui Robespierre, pretinzând că i-o dădusem eu. Atunci am început să mă tem să mai ies. Nici asta nu m-a ajutat. În fiecare seară venea acasă la mine un îmblînzitor. Suna la ușă, iar când deschideam se uita ironic la mine și-mi spunea doar atît: Mîine va fi timp frumos". Părea o formulă care-mi suna cunoscută și nu știam de unde. Mi s-a întîmplat asta de vreo cinci-șase
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e chipul meu?" După care aș fi zis trecătorilor: "Cetățeni, aduceți căruțe în care să încapă toți. Îi condamn să-și ghilotineze singuri cobrele". În noaptea aceea m-am simțit mai liniștit. Lucrurile nu s-au oprit aici. Un alt îmblînzitor a început să sune la ușă în fiecare seară și, dacă nu-i deschideam, bătea cu pumnul sau îmi azvârlea cu pietricele în geam. Până la urmă trebuia să-i deschid, n-aveam încotro. Și își făcuse obiceiul să vină la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
reascultat ore în șir. Vroiam un singur lucru. Să mă antrenez să spun " Nu, eu nu strig "trăiască inamicul"." Eram sigur că voi fi destul de tare, că voi reuși să nu strig. Dimineața ieșeam în stradă, dar cum vedeam un îmblînzitor mi se făcea teamă și începeam să tremur. Simțeam că dacă s-ar fi apropiat, dacă ar fi rânjit la mine și ar fi scos capul cobrei din sân, aș fi murmurat "trăiască inamicul" și atunci mi se făcea rușine
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
trepte, afară. În prima clipă mi-am zis că îmblînzitorul își schimbase ora, dar pe urmă mi-am dat seama, după zgomote, că erau mai mulți inși. S-au oprit în fața ușii mele și au sunat. Am deschis. Erau trei îmblînzitori, alții decât cel care mă vizitase până atunci. Semănau cumva între ei și era destul de greu să-i deosebesc. În plus, toți trei își țineau mâna la sân, iar sub cămașă, la fiecare, se simțea aceeași mișcare de reptilă. "De
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
căutau atât de dimineață acasă la mine. Se pare că unul dintre ei mă întrebase ceva, ce eu nu auzisem, căci așteptau și se uitau la mine cu o anumită nerăbdare agresivă. Nu înțelegeam de ce, în loc să rânjească, așa cum făcuse celălalt îmblînzitor, aceștia erau încruntați și posomoriți. În cele din urmă m-am lămurit că mă întrebaseră despre îmblînzitorul care venea zilnic să mă sune și vroiau să afle de la mine cum se întîmplase că fusese găsit înjunghiat. Am tresărit, gîndindu-mă că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
arăta? Dacă-l mai văzusem vreodată? În ce circiumă l-am întîlnit? Dacă luase desenul... Abia atunci mi-a trecut prin minte că uitasem de stampa pe care i-o dădusem roșcovanului. Am intrat în casă, lăsîndu-i pe cei trei îmblînzitori să mă aștepte afară și nu mi-a trebuit prea mult timp să constat că roșcovanul luase într-adevăr stampa cu el. M-am întors și le-am spus, dar vorbele mele avură darul să-i înfurie și mai rău
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
M-am întors și le-am spus, dar vorbele mele avură darul să-i înfurie și mai rău. M-au învinuit că-i mințeam, că roșcovanul era o născocire de a mea și că, la urma urmei, eu fugisem după îmblînzitor pe stradă; mai târziu, beat, îl înjunghiasem. Au început să mă amenințe și, înainte de a pleca, mi-au atras atenția pe un ton poruncitor să nu plec nicăieri de-acasă. Mă vedeam de-acum dus la tribunal, învinuit de omor
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
acum dus la tribunal, învinuit de omor. Culmea e că simțeam teama ca o dungă rece pe gât, parcă mă aștepta ghilotina. Probabil, pentru că citisem atâta despre eșafod... Toată ziua n-am ieșit din casă. Spre seară, am văzut doi îmblînzitori trecând pe stradă și cercetând îndelung fereastra unde mă aflam. Unul i-a șoptit celuilalt ceva la ureche. M-am hotărât, uitând vechea mea aversiune față de ideea asta, să iau o doză mare de somnifere capabilă să ucidă un bou
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
absenți, ascultând parcă vântul care suna printre trestii. Tăcerea lor semăna cu un ritual. Sau poate dormeau în picioare în timp ce cobrele se încolăciseră pe butuci. Nu îndrăzneam să fac nici un gest. Mă temeam că, mișcând trestiile, îi voi trezi pe îmblînzitori și voi atrage atenția asupra mea. Am stat de aceea neclintit multă vreme ascultând și eu vântul. Amorțisem când, de undeva din spatele colibei, s-a auzit un scheunat de câine. Atunci îmblînzitorii au tresărit și și-au reluat cântecul. Una
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
scuturat pe butuc altă cobră și ritualul s-a reluat ca și cum nu se întîmplase nimic. Abia atunci am observat că mai era un ins acolo, care supraveghea totul. Se vedea clar că era un fel de șef. Când unul dintre îmblînzitori nu se dovedea destul de zelos și nu cânta cu destulă pasiune, îl lovea peste mână cu o nuia. Imediat, cântecul izbucnea cu o energie sporită. Era și mai trist, mai tulbure și mai înfricoșător. Iar cobra simțea parcă schimbarea. Devenea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]