79 matches
-
primarului, luă plicul și-l săgetă cu privirile ei înghețate. Înainte de a părăsi biroul, îi spuse: - De ce mă faceți să regret că v-am cunoscut? Ispravnicul rămase în picioare. Pe fața lui curgeau șuvițe de transpirație. Barba îi tremura. Ochii împăienjeniți priveau spre fereastră. De ce se purtase așa? Nu-și putea explica atitudinea pe care o avusese față de femeia care era soția fiului său. Îl supărase faptul că ea credea că el ar fi stat cu mâinile în sân fără să
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
Constiinta > ULTIMUL PAS Autor: Daniela Tiger Publicat în: Ediția nr. 1286 din 09 iulie 2014 Toate Articolele Autorului Strigătul albicios de iluzii îmi străpunge fața, pictează vise adormite strânse mănunchi de vecie, rod bogat al ursitei crucificate și al firelor împăienjenite, rătăcește candid prin labirintul unui timp fracturat. Spectru de lacrimă îngenuncheată îmi absoarbe pribeaga ființă și smulge amintiri ascunse-n cochilii de grotă, le aruncă în balanța rigidă a ultimului pas așteptând jurizarea. Referință Bibliografică: Ultimul pas / Daniela Tiger : Confluențe
ULTIMUL PAS de DANIELA TIGER în ediţia nr. 1286 din 09 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349978_a_351307]
-
amețită de vin, se citea îngrijorare. Într-un final, prințesa reuși să apuce vulturul de o aripă, apoi îl propti de pardoseală, ținându-l strâns, dar drăgăstos. -Așa deci, zise aceasta, ești ditamai luptătorul! Vulturul își roti prin cameră ochii împăienjeniți de neliniște. Capul îi era acoperit de pene albe ca laptele, iar corpul de pene gri și maronii. Căuta, în continuu, să o ciupească pe prințesă cu ciocul lui gălbui. -Vreau în camera răscrucilor! zise Talestri, ridicându-se brusc și
VULTURUL, ANTAL ŞI ENERGIA de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1248 din 01 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365382_a_366711]
-
din 14 august 2016 Toate Articolele Autorului NEW LOOK Din nou ici și colo alegeri iarăși pe colo pe ici alte mărunte cutremure doar potaia lumii se răsucește cu un vag mârâit de nemulțumire pe cealaltă parte privind cu ochii împăienjeniți cum soarele de veacuri alunecă implacabil pe cer și-și scarpină cu o nervoasă înverșunare blana încâlcită de praf și scaieți până când vântul apucă și duce spre zări smocurile de păr ca semn al schimbării de look pe sub antica zgardă
NEW LOOK de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2053 din 14 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365199_a_366528]
-
mea o mai mare neputință de descurcăleală, eram rătutit și începusem să tremur. Și de frig și de frică și de oboseală. Pe când mă gândeam eu la toate necazurile astea - pe care mi le făcusem singur-singurel, tot fixând cu privirea împăienjenită intrarea din drumul principal pe uliciorică, ce să vezi? Cerul negru și înnorat de deasupra se crăpă dintr-odată, luna ascunsă până atunci dădea să iasă din nori iar în capul uliciorii, la drumu-ăl mare ieșeau, înșirați ca-n pas
NIŢĂ ALU DÂRĂ (II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 346 din 12 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351217_a_352546]
-
Acasa > Literatura > Fragmente > DILEME ( FRAGMENT 27) Autor: Silvia Giurgiu Publicat în: Ediția nr. 2234 din 11 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Era trecut bine de ora prânzului, când Carlos ieși pe terasă cu ochii împăienjeniți încă de somnul tulbure și agitat, în care căzuse către dimineață. Habar nu avea cum ajunsese acasă. Tâmplele pulsau dureros, strânse ca într-o menghină neînduplecată iar stomacul otrăvit cu cine știe ce substanțe ciudate, pe care le băuse și fumase în
DILEME ( FRAGMENT 27) de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2234 din 11 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368808_a_370137]
-
nu își mai simțea corpul. Privea pierdut cerul înstelat. Ninsoarea se oprise de mult, iar sunetul văilor munților îl auzea acum ca un clinchet. Deodată, lângă el, se opri o sanie lungă și albă. Cu greu întoarse capul să vadă împăienjenit că de acolo, de unde se auzea scârțâitul zăpezii, cineva coborâse din sanie și se îndrepta grăbit spre el. Un tânăr, cu pletele în vânt, se apropie și îi puse mâna pe frunte, privindu-l cu ochii lui albaștri, pătrunzători. Nu
TAINE ALE IDENTITĂŢII ÎN SĂRBĂTORILE POPULARE ROMÂNEŞTI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 2066 din 27 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/370040_a_371369]
-
Naratiune > SUNT LACRIMĂ DIN LACRIMILE TALE (CONTINUARE) Autor: Gheorghe Șerbănescu Publicat în: Ediția nr. 640 din 01 octombrie 2012 Toate Articolele Autorului Canada Orașul este acoperit de albul zăpezii. O zi obișnuită de iarnă, un soare palid, asemeni unui ochi împăienjenit de povara bătrâneți stă în marginea cerului pregătit să apună. Cu ultimele energii încerca să încălzească un ținut depărtat de țară. Pădurea înghețată și ea, limitează orașul revarsându-se în valuri de cetini. Adierea ușoară a vântului, lasă impresia că muntele
SUNT LACRIMĂ DIN LACRIMILE TALE (CONTINUARE) de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 640 din 01 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359053_a_360382]
-
Libertatea. Asumarea riscului și a deciziei. Curbe luate prea repede sau prea încet. Accelerații de dragul accelerațiilor. Discuții în contradictoriu apropo de viteză, rută sau stil de parcare. Moduri de condus, depășiri strânse, călătorii de dragul călătoriilor, nopți pierdute în spatele volanului, priviri împăienjenite, somn de o oră pe marginea autostrăzii. Drumuri care se înfundă, povești exagerate, vacanțe. Greșeli datorate emoțiilor. Condusul e de fapt o serie de greșeli corectate în ultimul moment. Da, probabil că în câțiva ani mașina te va putea duce
Condusul e, de fapt, o serie de greșeli corectate în ultimul moment () [Corola-blog/BlogPost/338024_a_339353]
-
Acasa > Literatura > Eseuri > ZI PIERDUTĂ... Autor: Gheorghe Șerbănescu Publicat în: Ediția nr. 2223 din 31 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului Zi de iarnă. Zi pierdută, eu, te caut. Un soare palid, de ziua ta, asemeni unui ochi împăienjenit de frică sau de bătrânețe stă țintuit în măreția cerului, încercând să încălzească un ținut depărtat de tine, de noi. O lume înghețată varsă valuri de cetini ce adie ușor în bătaia vântului, lăsând impresia că totul coboară încet la
ZI PIERDUTĂ... de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 2223 din 31 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377423_a_378752]
-
cute destule pe frunte și plânsuri nedescifrate: „Monstrul amurgului deja s-a trezit/ Și tu mă vezi tot copilă“. „În lumea finită“, ea respiră amurgul. „Peisaj“-ul este de o picturalitate expresivă, „Noaptea picură stropi de întuneric“, iar „Din podurile împăienjenite/ firicelele de praf cad pe zidurile timpului...“. Nu e încă totul pierdut, mai rămân „Doar speranțe amăgitoare“ stând „cu chirie în creierul/ obosit de neliniști!“. Și astfel cititorul va fi îmbiat nu numai să guste amurgul, ci și versuri de
RISIPIRE DE CONSTANTIN ARDELEANU de BAKI YMERI în ediţia nr. 1939 din 22 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378468_a_379797]
-
vei învârti în jurul lunii. Cum mai știi tu să străbați cerul cu pacea, fie și numai într-o singură aripă, ciugulind cămașa norilor... Nu l-am lăsat să continue. - Știi că muzeul de toamnă e abstract? File suprapuse, cataloage strident împăienjenite și un coordonator excentric. La noapte aș vrea să-l vizităm. M-am apropiat de el și l-am sărutat. Îmi dăduse de înțeles că dincolo de lume e un mister pe care vrei să-l păstrezi în căni de lut
PRIZONIERA TOAMNEI de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 1421 din 21 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371577_a_372906]
-
strălucind de dorințe. Și Călin se oprea din cântat. Ieșea afară, la loc întunecat, chipurile... să se odihnească. După câteva clipe venea și femeia după el. Chipurile...avea nevoie „să ia puțin aer”. Mai ales că bărbatul ei, cu ochii împăienjeniți, era preocupat de paharul, care, se tot golea. Nu se știe ce se întâmpla afară... acolo, în întuneric. Dar, la sfârșitul nunții, uneori mai devreme, femeia, înfierbântată de Călin, fugea cu el, părăsindu-și soțul pentru totdeauna (zicea ea). Îi
CĂLIN ŢIGANU de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372004_a_373333]
-
găsise un job potrivit pregătirii ei profesionale și care îi deschidea ... XVIII. DILEME ( FRAGMENT 27), de Silvia Giurgiu , publicat în Ediția nr. 2234 din 11 februarie 2017. Era trecut bine de ora prânzului, când Carlos ieși pe terasă cu ochii împăienjeniți încă de somnul tulbure și agitat, în care căzuse către dimineață. Habar nu avea cum ajunsese acasă. Tâmplele pulsau dureros, strânse ca într-o menghină neînduplecată iar stomacul otrăvit cu cine știe ce substanțe ciudate, pe care le băuse și fumase în
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
cu plante și păsări exotice adus din însorita Brazilie cu ani în urmă, la insistențele Leei și în care nu de puține ori își ... Citește mai mult Era trecut bine de ora prânzului, când Carlos ieși pe terasă cu ochii împăienjeniți încă de somnul tulbure și agitat, în care căzuse către dimineață. Habar nu avea cum ajunsese acasă. Tâmplele pulsau dureros, strânse ca într-o menghină neînduplecată iar stomacul otrăvit cu cine știe ce substanțe ciudate, pe care le băuse și fumase în
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
pseudo-filosof” frământat de dileme privesc moartea, absolutul, existența lui Dumnezeu. Într-o lume pecetluită de „veșnica taină”, omul, „finit” în alcătuirea lui, nu poate decât să bâjbâie printre atâtea lucruri „insondabile și minunate”. Tot ce obține el este un „sens împăienjenit”. Sondând cu încăpățânare insondabilul, vânătorul de năluci, care nu-și pierde simțul relativității, scapă de anxietăți și printr-un surâs nastratinesc, prin (auto)ironie, dar mai ales prin replierea în credință. Dacă filosofarea se pierde în prelungi bâjbâiri printre indescifrabile
ACTERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285158_a_286487]
-
lent, îi ridică vălul de pe față. Împietrește de oroare. Figura palidă, cu pleoapele umflate, nu e Mariamne, ci Agrippina, mama copiilor săi... Se scoală năucit în șezut, cu toate fibrele corpului întinse la maximum. Își duce palmele asudate peste privirea împăienjenită, încercând să alunge vedenia. A fost doar un vis. Același vis pe care l-a retrăit de atâtea ori până acum. Buimac, caută un punct de sprijin în jur. Ce face Agrippina lângă el? Încetul cu încetul realizează că se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
zile, corabia a intrat într-o pâclă. Pâcla deasă pe care o întâlnește orice vas când traversează marele ocean prin nord. Întinderea nesfârșită a valurilor e încețoșată de negura fumurie, iar de pe punte, cât vezi cu ochii, totul împrejur apare împăienjenit, de parcă s-ar fi lăsat un văl peste mare. Marinarii și mateloții se mișcă pe punte, plutind ca niște stafii. De undeva se aude la fiecare două minute clopotul pe care-l bate marinarul de cart. În cala vasului e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
voia Ta! Oh, Doamne, arată-mi, Rogu-Te, dacă sămânța care a prins să încolțească în inima mea este voia Ta... CAPITOLUL X Chiar înainte să se crape de ziuă se trezi brusc, zgâlțâit de cineva. Treptat, în ochii săi împăienjeniți se înfiripă chipul lui Yozō. Acesta îi zâmbea ca o mamă sculându-și copilul și după surâsul lui samuraiul își dădu seama ce tot încerca el să-i spună. — Oh! Sări ca din pușcă și îl scutură pe Nishi Kyūsuke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o directă în plină figură; atunci se dădu înapoi, pierzându-și direcția, până ce se izbi de bariera formată de tovarășii săi; aceștia îi făcură mai întâi loc, dar apoi, sperând că își va reveni, îl împinseră la loc. Avea privirea împăienjenită, se clătina pe picioare, iar ruptura septului nazal făcuse din fața sa o mască de sânge. Făcu câteva slabe încercări de a se pune din nou în gardă, dar în momentul acela romanul începu să-l hărțuiască, trimițându-i două croșeuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
desfacă legăturile de la lorica lui Vitaliu,s însă acesta, scuturat astfel, gemu din nou. Un tremur îi străbătea acum membrele, iar strângerea mâinii sale se făcea din clipă în clipă tot mai stinsă, chipul tot mai palid, privirea tot mai împăienjenită. Sebastianus, care îi susținea capul cu brațul, nu încetase să-i vorbească, de parcă ar fi putut să înlăture astfel inevitabilul: — Trebuie să te punem pe picioare, înțelegi? Tu ești un băiat puternic. Ești un alaman, nu? Alamanii sunt oameni puternici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe o femeie extrem de frumoasă, de o inteligență moderată, de o nefericire nemoderată și care nu e exclus să locuiască în vecinătatea Muzeului Metropolitan. Într-o seară, femeia vine acasă foarte târziu de la o întâlnire - în imaginația mea, are ochii împăienjeniți și e mânjită cu ruj - și găsește pe pat un balon. Cineva l-a lăsat, pur și simplu, acolo. Poetul nu spune, dar nu poate fi altceva decât un balon de jucărie, mare, umflat, probabil verde, așa cum arată Central Park
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să se separe de practicile ce le aduseseră banii: lupta Între ei, frauda habituală, agilitatea nebună de-a adăuga o Înșelăciune la alta, convențiile stranii ale escrocheriei legitime. Pentru bătrânul Sammler, gândindu-se la asta, cu față mică, rumenă, bula Împăienjenită a ochiului și cu mici mustăți de pisică - o insulă meditativă pe insula Manhattan - era clar că cei bogați pe care Îi știa erau câștigători În lupte de Încălcare a legii, de Încălcare permisibilă a legii. Cu alte cuvinte, triumfători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
inelul de logodnă cu Star din locul acela secret de lângă inima sa. După ce scapă o înjurătură și urlă de durere, îl aruncă la distanță. Se întoarce și-i descoperă pe cei trei însoțitori pe jumătate adormiți, privindu-l cu ochii împăienjeniți. Încercând să-și recapete calmul, le spune să se culce la loc și clătinându-se pe picioare se îndreaptă spre cortul său. Dimineața, realizează că pe lângă faptul că nu vrea să termine recensământul, nu vrea nici să se întoarcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
faleză. Departe, în stânga lui Tombigbee River, scăpărau fascinant benzile continue ale bolizilor. Și mai departe, soarele apunea maiestuos deasupra acestor curcubee întoarse. Omul se simțea singur și zdrobit, deși nu-l durea nimic. Frumusețea pe care o vedea cu ochii împăienjeniți îl lăsa aproape indiferent. Își continuă drumul, împleticindu-se, ținându-se de balustrada de marmură ajurată. În creier, parcă, îi zvâcnea un mic soare ce i se lichefia în artere. Nu-și punea nici o întrebare. Mergea înainte, cu un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]