80 matches
-
infideli l-am zărit odată, într-o dimineață, când (însoțit oare de cine?) asistam la raliul de pe Calea Feleacului (participa și o persoană regală). Pe tinerelul drăguț și filfizon, cu fața nedormită, buhăită și unsuroasă, cu cearcăne negre-albăstrii sub ochii împăienjeniți - care părăsise deja de câtăva vreme pe cucoana din strada Poetaș -, l-am privit, în mulțimea de gură-cască de pe marginea șoselei, ce aștepta să mai treacă vreun concurent, ca pe imaginea perdiției, a depravării pretimpurii, ca pe „junele corupt“ din
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
spatele? Margareta se prăbuși pe pat urlând. A trebuit să se întoarcă acasă numaidecât. Formalitățile lui Arcadi pentru o călătorie în străinătate, chiar în caz de forță majoră, ar fi durat prea mult. A condus-o la aeroport cu ochii împăienjeniți și chipul boțit al unui om mahmur; ea avea privirea febrilă și obrazul crispat. De când se cunoscuseră, nu se despărțiseră niciodată. În fiecare an își făceau vacanțele împreună, la părinții Margaretei, dar Arcadi depunea cererea de pașaport cu mult înainte
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
înghețând instantaneu, o dâră roșie brăzdând stratul alb și rece care îi acoperea fața. Deveni conștient de greutatea genelor care se transformaseră, insensibile, în țepi. Țepi mișcați în sus și în jos de pleoapele chinuite, o posibilă amenințare pentru ochii împăienjeniți, traumatizați de albul desfășurat de-a lungul și de-a latul câmpului, arși de frigul pătrunzător, înțepați până în străfunduri de imagini în care un trup prăbușit agoniza acoperit încetul cu încetul de giulgiul troienelor. Mirosul de vin fiert îi excită
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
luni mai târziu. Ciudat, își spuse Clara, în timp ce deschidea ușa blocului și intra în holul îngust și întunecos, nu am nici o amintire semnificativă din anii când am locuit aici! Nici un eveniment deosebit, nici o întâlnire deosebită... Poate doar... Dintr-un ungher împăienjenit al minții, îi răsări un chip de fetiță cu cozi împletite, cu care mai vorbea, uneori, în primele zile de după mutare. Fetița aceea îi zâmbea de fiecare dată când se întâlneau și îi desenase, la un moment dat, chipul, în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cameră pe când ea dormea și închisese televizorul, trăsese draperiile și aprinsese una dintre veioze. Un bilet de pe noptieră o anunța că dacă avea nevoie de ceva, trebuia să-l sune pe directorul serviciilor cu clienții. Cercetă acest bilet cu privirea împăienjenită și ridică receptorul. — Îmi pare rău că vă deranjez, domnișoară McGonigle, spuse femeia de la recepție. A sosit un domn de la firma dumneavoastră care m-a rugat să văd dacă sunteți trează. —De la InvestorCorp? Aici? Acum? Darcey era uluită. —E vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Pleacă ! Jacqueline o să te conducă la tine, Îmi aruncă el printre dinți, ca o fiară gata să ucidă, dar care reușește printr-un efort supranatural să se abțină. intră În casă trântind ușa. m-am târât spre mașină, cu ochii Împăienjeniți. „Nu plânge“, mi-am poruncit În gând, „În definitiv, asta e ceea ce ai vrut, nu ?“. Nu mă Încerca nici măcar o umbră de părere de rău că părĂseam casa lui Jean-Claude. Dar nici de bucurie. Eram ca și moartă. Jacqueline a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Kovalenko. Aflarea faptului că neobositul denunțător nu era altul decât fratele, propriul său frate, îi zdruncină sănătatea: "Dimineața, uitându-mă când mă bărbieream, în oglindă, începeam să nu mă mai recunosc... Omul gras, care se uita la mine cu privirea împăienjenită, nu puteam fi eu...". Dar în anul în care se inaugura noua clădire a Teatrului Național mai primește o lovitură: "Deci Horea (Popescu) și cu subsemnatul, ambii regizori ai Naționalului, în acel moment important din viața teatrului, eram, cu ocazia
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
copac, mai obosit, de parcă aș fi trecut înot strada. și asta m-a liniștit, deși nici acum nu-mi priveam mâinile pentru că în jur erau zece ploi și trupul se destrăma încet, străpungând aerul, m-am ridicat râzând de ochii împăienjeniți, de pleoapele plumbuite. "nu-i decât o oboseală de noapte, un joc, o farsă, o învăluire". și poate mai încet ca la început, dar cu o poftă nestăpânită de a merge, am pornit, simțind carnea proaspătă, întinsă ca o mătase
teodor duna by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/10132_a_11457]
-
cărui principal sens "ideologic" este acela că omul "obidit și umilit" are dreptul să nu se vîndă discursului și (non)valorilor epocii. Romanul va apărea în colecția "Biblioteca Polirom", coordonată de Denisa Comănescu. În atelierul următor (ochii îmi erau deja împăienjeniți, obosisem) i-am ajuns în fine din urmă pe chefliii din timpul zilei: aici descălecaseră Vasiliok Piatov și Kindiaev, Goșa, designerul Rașid. M-au instalat pe un taburet, mi-au dat să mănînc pelmeni de magazin, cenușii, lipiți unul de
VLADIMIR MAKANIN – Undergroud sau un erou al timpului său by Emil Iordache () [Corola-journal/Journalistic/12591_a_13916]
-
iconoclaști, pentru că orice început de dilemă este anulat de conștiința unei omniprezențe divine care sfârșește întotdeauna prin a repune gândurile rătăcite în matca lor: "Vaporul se clatină/ cu valurile,/ între mare și cer/ sunt călătorul care/ transpiră privind/ prin hubloul împăienjenit,/ sub forța dorinței/ de a fi/ ce nu e./ Vâslesc cu ochii încă tineri/ în atmosfera picăturilor atotputernice/ devenind cu rândul,/ un păianjen,/ o zână,/ un uriaș.../ până când/ Dumnezeu/ se înfățișează/ în poem,/ reașezându-mă,/ fără nici un efort,/ în matca
Feminitate tihnită by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14618_a_15943]
-
completa albumul cu poezii adnotate, primea oaspeți, cânta, recita. Povestește aceeași Maica Fevronia: „Intr-o seară, după ce umblase toată ziua hai-hui prin pădurile de brad ale Văratecului, fără să prânzească, o văd În amurg că sosește obosită, palidă, cu ochii Împăienjeniți, deabia putând să mai urce cele câteva scări, și cade zdrobită pe o canapea care era În cerdac.” Ea Își revine și-și continuă plimbările. În ultima zi din viață, pe 3 august 1889: ”A invitat ca niciodată pe toți
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
Dar el nu ținu cont de asta și așa, murdar pe față, continuă să geamă de plăcere: - O, ce carne ai, ce carne! Tăcu apoi câteva clipe și avu câteva spasme animalice. După care se ridică pe jumătate, cu ochii împăienjeniți, și începu să-i mângâie din nou coapsele. În vremea aceasta ea plângea, iar el se ridică în picioare, o privi așa goală cum era și-i zise: - Ia spune, vrei să intri la pușcărie? Însă pușcăria de femei este
Fahri Balliu - Panteonul negru by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/6702_a_8027]
-
mîinile./ Părul tău miroase a bună-dimineața,/ Buzele a scoici/ Cu apele închise înăuntru.// Te iubesc pentru că semeni cu o stea de mare,/ Pentru că porți ciorapi de fum." Presiunea și imponderabilitatea, distanța și voluptatea stau, dificil, împreună, în spatele unei transparențe vag împăienjenite, ca privirea unui om obosit. Greu să rezumi, sau să vezi unde duce o poezie care fuge de orice fel de reazăm, de orice fel de structură. Singura ei concluzie e o întrebare tîrzie, din Să ne iubim visele (1967
Vise rele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7816_a_9141]
-
nu, îngroșînd stratul de năluci. E destulă noblețe în renunțarea lor, în alegerea de a nu lupta, mai bine decît de-a-și pierde transparența, finețea, devenind opace și tari, sticlă de duzină. Mai bine, vaporoase, să se cruțe, în lada împăienjenită, dar de soi. Și, răspunzîndu-i primei cereri de adopție lirică, o dare în folosință a unui duh bolnav: "Primiți-mă, necunoscuții mei,/ Poate mă regăsesc în voi...// Mi-e sufletul o mare de puroi." (Singurătate). Suferințe galbene, măcinînd matca sufletului
Carne și vînt by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7073_a_8398]
-
moșu-tu americani? se interesă Chisăliță, sperând că n-a înțeles bine unde vrea să bată Pârnaie. Ce, era afganistanez? Dar lunganul îi spulberă iluziile: - Hai, puneți mâna și trageți capota aia afară... Chisăliță înghiți în sec, privind cu ochii împăienjeniți. - Șefu’..., îngăimă. Pe-asta, când era bună, o împingeau vreo trei sute de cai... - Așa, și...? - Știi cum se zice, că atârnă ca mortu’... Cum ar veni, asta e mai grea decât atunci când era vie. Ar trebui o herghelie întreagă... - Cât
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
încăperea tristă ce aștepta sârmanii oameni. Aburii, deasupra ligheanului, împrăștiau o putoare greu de suportat. Ușa s-a deschis. Primul în încăpere a fost Leanca. Un batran cocoșat, cu haine zdrențuite, numai petice, cu opinci și obiele ponosite. Ochii lui împăienjeniți, sub sprâncenele stufoase, căutau înspăimântați un loc de scăpare. - Cum te cheamă, ba tăgârța? - s-a răstit tovarășul la el, si, în scârba, a scuipat într-un colț, după ușa. - A? - abia a putut zice Leanca, aplecând urechea. - Asta om
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
aruncat, astfel, o mănușă romancierilor. Fiecare a ridicat-o și a încercat să deschidă cu sabia gândirii critice - da, chiar așa, ca romancier obligat să mânuiască arme de critic literar - drumul (nu chiar obscur ca al poeziei, însă, oricum, destul de împăienjenit) spre nex-ul creației romanești. Dan Stanca („Romanul între invenție și mărturisire”), în siajul lui Orhan Pamuk (din Romancierul naiv și sentimental), a accentuat necesitatea unui „centru secret” al edificiului epic. În viziunea sa, acesta ar consta într-un „nucleu
Colocviul romanului românesc by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4642_a_5967]
-
Două nume Pe jumătate adormit, urcam în carul cu doi boi. Era prea dimineață să-mi dau seama cât era ceasul. Auzeam ca prin vis vocea tatei care îi cerea mamei să se grăbească cu traista cu bucate. Aveam ochii împăienjeniți și nu puteam să-mi ridic capul greu de somn de pe fânul cu rouă, pe care tata îl așezase în coșul carului. Îmi era somn și îmi pierise entuziasmul pe care îl aveam cu o zi în urmă. Nu mai
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
copii, femei, bătrâni, mame cu plozi în brațe, și, din loc în loc, oștenii cu ordinea, fumând și glumind între ei, bine dispuși ca niște oameni sătui care se amuză văzând calicimea târgului înghesuită la pomană. Peste tot, chipuri uscate: ochi împăienjeniți, expresii disperate. Multe muieri venite de la țară, speriate, buimăcite, având aerul că se-ntreabă ce caută acolo, ce se va întâmpla cu ele. Ceva jalnic, dezumanizant, ca expresia tâmpă și resemnată din ochii vitelor duse la tăiere. Nu mai credeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o directă în plină figură; atunci se dădu înapoi, pierzându-și direcția, până ce se izbi de bariera formată de tovarășii săi; aceștia îi făcură mai întâi loc, dar apoi, sperând că își va reveni, îl împinseră la loc. Avea privirea împăienjenită, se clătina pe picioare, iar ruptura septului nazal făcuse din fața sa o mască de sânge. Făcu câteva slabe încercări de a se pune din nou în gardă, dar în momentul acela romanul începu să-l hărțuiască, trimițându-i două croșeuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
desfacă legăturile de la lorica lui Vitaliu,s însă acesta, scuturat astfel, gemu din nou. Un tremur îi străbătea acum membrele, iar strângerea mâinii sale se făcea din clipă în clipă tot mai stinsă, chipul tot mai palid, privirea tot mai împăienjenită. Sebastianus, care îi susținea capul cu brațul, nu încetase să-i vorbească, de parcă ar fi putut să înlăture astfel inevitabilul: — Trebuie să te punem pe picioare, înțelegi? Tu ești un băiat puternic. Ești un alaman, nu? Alamanii sunt oameni puternici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ia în seamă, iese și el valvîrtej din chichineață izbind cu toată puterea ușa în urma sa. Închide ochii și capul începe să i se învîrtească cu tot cu cameră, în timp ce o nouă senzație de vomă i se instalează în gît. Cu ochii împăienjeniți, reuși după o ultimă sforțare supraomenească să se agațe de marginea pervazului și să privească în măruntaiele nopții. Prin nările transpirate își adulmecă duhorile de rachiu pe care stomacul i le pompează afară prin esofag ca pe niște baloane invizibile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Pleacă ! Jacqueline o să te conducă la tine, îmi aruncă el printre dinți, ca o fiară gata să ucidă, dar care reușește printr-un efort supranatural să se abțină. Intră în casă trântind ușa. M-am târât spre mașină, cu ochii împăienjeniți. „Nu plânge“, mi-am poruncit în gând, „în definitiv, asta e ceea ce ai vrut, nu ?“. Nu mă încerca nici măcar o umbră de părere de rău că părăseam casa lui Jean-Claude. Dar nici de bucurie. Eram ca și moartă. Jacqueline a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
au părăginit. Vopseaua acrilică de pe pereți s-a cojit atât de oribil, încît fațadele arătau, când m-am mutat eu în zonă, ca un psoriazis al zidurilor. în largile lor curți interioare își făceau nevoile vagabonzii: Geamurile erau sparte. Ușile împăienjenite, îmi amintesc seara când am venit să văd locul pe care avea să se ridice blocul meu (cumpărasem un apartament care nu exista deocamdată): era un amurg violet, gros ca păcura, mai diluat spre galben în zare. Peste tot atârnau
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
pat, vaze uriașe de ceramică, spâne și dogite, pianine cu claviatura știrbă. De peste tot, cum mergeam din ce în ce mai sigură și mai grăbită, se ridicau în jurul meu fluturași bej și cenușii, care pâlpâiau în cîte-o rază de lumină. Am coborât o scară împăienjenită și m-am afundat în alte culoare interminabile. Mirosea a closet, a clor și aerul era de un verde-negru, nesănătos. Deodată, dând un colț, am văzut ușa întredeschisă și am ieșit în fugă, în plină lumină matinală. Mă aflam în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]