6,091 matches
-
de telefon atârnă. Un prospect atârnă. Un telefon stă. O vază stă. O scrumieră stă. Un raft stă. Un ziar zace. Un manuscris zace. O carte zace. Ceea ce atârnă este sfâșiat ceea ce stă este aruncat la pământ ceea ce zace este împrăștiat în aer. Asta numesc eu sărbătoare. Dumnezeul meu îmi vede semnul de rea purtare. El cunoaște gândurile mele necuviincioase. El este lângă mine când eu stau la picioarele scării și mă uit pe sub fusta negustoresei de mărfuri Christa. Dumnezeul meu
Cîțiva pași înapoi by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14123_a_15448]
-
rămâne în același timp opus maximum al savantului. Este, cred, chiar aceea care ne poate demonstra că, deși foarte rar, savantul, oricare ar fi el, dacă este un savant autentic, tocmai prin cărțile lui coboară în agora. Fie și atunci când, împrăștiindu-se pământescul, doar cartea savantului mai rămâne printre noi. Cui îi e frică de antichitate? Antichitate și modernitate, volumul postum al lui Mihai Gramatopol*), este, pentru oricine îi cunoaște - fie și doar de la o anume distanță - opera, lucrarea cea mai
Gramatopoliana by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/14212_a_15537]
-
preocupări de observator în acest domeniu, necum de teoretician. Impresia mea este că atmosfera literară de acum este extrem de atomizată, sunt nesfârșite grupuri de interese și solidarități punctuale, e un vacarm, un fel de tablou brueghelian cu sărbători și confruntări împrăștiate pe toată pânza, peste ale cărei ape nu se vede a pluti vreun duh sfânt. Or, poate am îmbătrânit eu și mi-a slăbit vederea. Care este, după părerea dv., rolul generației �optzeci"? Rolul cel mai important al generației �optzeci
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
urmelor/ ombilicul e doar prima cicatrice/ un fel de zero/ de unde începe numărătoarea inversă" (raynela sau 27 de poeme găsite într-un tomberon). Ori: "astăzi ar fi o zi/ tocmai bună de murit/ nici prea cald/ nici prea multe mierle împrăștiate prin cenușă" (ibidem). Ori: "poate că dragostea este un drog/ ce nu se mai jupoaie niciodată de pe creier/ ce părere ai despre asta Janis Joplin/ un bărbat și o femeie dansau îmbrățișați/ fiecare privind întunericul/ peste umărul celuilalt" (cîteva scrisori
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
își avea originea în lipsa de demnitate. Numai ca să cîștige timp de gîndire o strînse pe Laura Farina cu genunchii, îi înlănțui talia și se întinse pe spate în pat. Atunci înțelese că ea era goală sub rochie, fiindcă trupul îi împrăștie o mireasmă tainică de animal de munte, dar avea sufletul înspăimîntat și pielea năpădită de o sudoare de gheață. - Nimeni nu ne iubește - suspină el. Laura Farina dădu să spună ceva, însă aerul nu-i era de-ajuns decît să
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
Delia îl lăsă s-o însoțească la bucătărie pentru a căuta niște bomboane noi. Când aprinse lumna, Mario văzu pisica adormită în cotlonul ei, și gândacii fugind pe pardoseală. Își aminti de bucătăria de la el de acasă, de Maica Celeste împrăștiind praful galben pe la plinte. În seara aceea bomboanele aveau gust de moca și un iz straniu, sărat (în străfundurile aromei), ca și cum savoarea se sfârșea ascunzând o lacrimă; era o prostie să te gândești la așa ceva, la celelalte lacrimi vărsate în
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
un episod;/ un trifoi cu patru foi, o jartieră, un fluture presat;/ o panglică reprezenta pe altul, dar avea nod.// Femeile de pe stradă ajung la mine cu parfumul;/ vîntul de primăvară îmi amintește de întîia femeie/ cum venea și se-mprăștia ca un evantai/ aveam douăzeci de ani și despre dragoste nici o idee.// Aproape de lumină își strecura văpaia/ de la tîmple peste brațe alunecînd în noapte,/ cînd alergam la fereastră să văd unde este/ întîlneam matinal faitonul cu lapte” (Prietena de departe
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
restaurantul gării Ploiești ținut de Gherea, pe care nu-l cunoscusem. Eram în costum de vânător, cu pușca în mână și cu o pradă bunicică: un iepure și patru potârnichi. Comand o halbă de bere. Chelnerul se uită la vânatul împrăștiat cu fală, se uită și întreabă: „Cât costă?” „Nu vând” zic scurt. După câteva secunde vine la mine un domn încruntat și bărbos: „Cât ceri?” Am simțit pe loc jupânul. „Vi le dau pe gratis” spun sâcâit. „Nu-mi trebuie
Fără șase 1OO (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13530_a_14855]
-
tragică cu nebunia lumii întregi, care nu are de gând nici să piardă partida și nici să vă piardă. Am căutat un poem ceva mai cuminte, holurile liceului: „liceul ăsta miroase a urină de câine/ dimineața femeile de serviciu o împrăștie cu cârpele lor/ pe toate coridoarele noi intrăm în clase/ ne astupăm urechile și inhalăm cuvinte îmbibate cu urină/ în pauză ne frecăm hainele de pereți/ ne ducem pe la majorate «vai, cu ce parfum te-ai dat?»/ «nu, nu e
Post - Restant by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13557_a_14882]
-
replică la Ciocoii vechi și noi, a lui Nicolae Filimon. Dinu Păturică va fi, la mine, Costel Jurubiță. Unul care a moștenit o femeie de 90 de ani, i-a luat toate moșiile, după ce a incinerat-o și i-a împrăștiat cenușa pe pământ. Puțin lugubră chestia, dar Jurubiță este... contemporanul nostru. El, fiind asistent sanitar, îi făcea, fizic, Abführtag bătrânei care nu mai putea să defecheze și care îi lasă lui toată averea. Eu mă voi folosi de romanul lui
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
și tâlhăriile, dar trântorii cu centiron și pistoale lucitoare sunt adesea ei înșiși generatori de violență și bestialitate. Nu trece săptămână să nu citești în ziare că nu știu care „badigarzi" au dat năvală nu știu unde, spărgând vitrine și capete, dărâmând tejghele și împrăștiind picioare în nas. După câteva cicluri electorale și după ce tranziția s-a luat la întrecere cu ea însăși, reușind să iasă pe locul doi, aceste exportatoare de violență și criminalitate au ajuns unul din ultimele refugii ale clasei muncitoare. De
O nouă ideologie: „badigardismul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13810_a_15135]
-
și iar moare, de nu mai știe nimeni de numele lui. Acesta-i hram?... Și după ce ne-ați calicit, luându-ne moșia și închizându-ne biserica cu un zid... ba până și clopotnițele... tot din pricina voastră de ni s-au împrăștiat poporenii; nici chioară de babă nu mai dă pe la biserică Și încă una: de șaizeci de ani de când slujesc preuția, voi aveți să mă învățați tipicul, pui de năpârcă ce sunteți Ia stați oleacă să vă scot eu gărgăunii din
Verva la Creangă... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13818_a_15143]
-
pe cele mai grave. {i ceea ce-i mai important: dorința de mai bine nu a urmat destinul mercurului din termometru, ce urcă pe vreme bună și scade când e timp urât. Așa se face că de șase ani România muzical împrăștie necontenit, cu mărinimie, d( h)aruri sonore pentru fel și fel de talii și apetit, prezervând muzica adevărată de surogate și poncife. Uite, mi-am zis, o întreprindere inestimabilă și inebranlabilă în ordinea igienii fenomenului educațional, totodată o ofertă grațioasă
O ureche imensă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13878_a_15203]
-
Hortensia Papadat-Bengescu, Vasile Voiculescu, Otilia Cazimir, Elena Farago, Al. A. Philippide, B. Fundoianu, I. Pilat. Versurile și proza lui vor apărea și În Bilete de papagal, Fapta, Contemporanul, Hiena, Flacăra, Adevărul Literar și Artistic, Țara Noastră, Universul Literar etc. Pretutindeni Împrăștia voie bună, optimism, sete de viață. Până și În război (primul război mondial, În care a fost rănit grav, a fost decorat cu „Steaua României” și avansat căpitan), firea lui de om cu gluma pe buze l-a făcut iubit
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
literare" îi aparține Cora Irineu? Bucureștiului sau Timișoarei? Unde îl analizăm pe Radu Tudoran, scriitor care a descris zone aflate peste mări și țări? Presupun că răspunsuri punctuale se pot găsi de la caz la caz (sunt sigur că se găsesc împrăștiate în textele studiilor care compun cartea), dar este greu de sesizat regula general-valabilă menită să lumineze și să ordoneze mintea cititorului. Ne place sau nu ne place, credem sau nu credem în „geografia literară", un lucru este sigur: dincolo de orice
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
cete întregi de mucenici „Prigonitorii s-au aruncat cu furie oarbă împotriva creștinilor. Și totuși, toată ura lor, toată uneltirea, toată sălbăticia au pierit mai ușor decât o pânză de păianjen, s-au destrămat mai repede decât fumul, s-au împrăștiat mai degrabă decât praful. Prigoana lor împotriva creștinilor a avut ca rezultat vădirea unei întregi cete de mucenici. Astfel Biserica s-a îmbogățit cu aceste comori vii și nemuritoare care, nu numai în timpul vieții lor sfinte, ci și după adormirea
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
pentru toți. Într-adevăr, aproape în fața fiecărei porți întâlneai o priveliște care întrecea orice cuvânt, depășind orice descriere oricât de nenorocită ar fi fost ea. Bucăți de carne omenească nu erau mâncate numai în câte un loc, ci ele erau împrăștiate peste tot: unii spuneau că au văzut în fața porților bucăți întregi, bucăți separate ori părți diferite din măruntaie. În vreme ce astfel de lucruri durau de mult timp, iată ce întâmplare minunată a avut loc. Văzduhul era curat și senin, iar starea
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
erau prinși în fapte necinstite, și alții iarăși, nefiind vreo pricină binecuvântată, se predau singuri în zadar și fără scop. Nu însă tot așa și printre noi. Pentru aceea toate ale acelora au tăcut, pe când ale noastre înfloresc și se împrăștie în fiecare zi. Ceea ce, cugetând Pavel, zicea că ceea ce este slab al lui Dumnezeu, mai tare decât oamenii este”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia IV, p. 38-39) „Dacă niște prinși de război
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
al acestuia, spre deosebire de Plume al lui Henri Michaux), prin care încearcă a se dedubla, deci a-și abandona sinele. E o extrovertire relevantă. O alienare delectant-amară, în cadrul căreia epicul (mod general, expiator) alină liricul (mod individualizant, culpabil). Biografismul explodează astfel împrăștiind țăndării unor mici narațiuni romanești. Aceeași fantasmă lirică în esență e trecută în codul unui imaginar care-i acordă un sens de obiectivitate, de abstragere din dureroasa îndoială a autoscopiei asumate: "mopete în această amiază cu soare lăptos,/ așezat la
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
o bucată de pământ. Mi-a făcut impresia că e un monstru preistoric, cu șase capete, din care unul singur ar fi putut fi ținut drept peste veacuri. Dar, rețineți! Un monstru de istorie, un mesager din timpuri imemoriale, ce împrăștie în jurul său lumină și adevăr. Un far care veghează o părticică din civilizația oamenilor Dunării. Pentru a-l salva, pentru a-l ocroti, de invadatorii ce sosesc dintoate părțile la această Meccă, apele s-au grăbit să-l împresoare, trăgând
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94288_a_95580]
-
orizontul e prea departe Că viitorul e prea aproape Și că timpul În loc să plece ne vine Domnule mă enervezi și-ți spun Atunci Toate lucrurile acestea au fost Inventate de mine Într-un moment nefericit Și altele multe deșănțate și împrăștiate După ce cărasem sute de găleți Din apa freatică Și nu reușisem să-i scad nivelul Atunci mi-am dat seama că s-a spart coaja Și nu mai ține vraja că focul nu mai arde Genunchiul nu mai îngenunchează Iar
Poezie by Traian Ștef () [Corola-journal/Imaginative/3576_a_4901]
-
freatică Și nu reușisem să-i scad nivelul Atunci mi-am dat seama că s-a spart coaja Și nu mai ține vraja că focul nu mai arde Genunchiul nu mai îngenunchează Iar sufletele se însuflețesc pe la amiază Ca să se împrăștie pe la icoane seara Să se îngrijească de sfinți Poate vin mai repede pînă nu Rupe apa asta care tot urcă pămîntul Să ne bată în piept Deci mai potrivit ar fi Etcaetera Pentru noul concept nu o apă stătută Strecurată
Poezie by Traian Ștef () [Corola-journal/Imaginative/3576_a_4901]
-
demnității de frica lupului ori a altor lighioane zloată guturai vreme de iarnă. SEMNUL EXCLAMĂRII Încă un sfârșit de iarnă omul din fereastră s-a mutat în cartea de botanică de clasa a opta curvia e tot mai inocentă iubiții împrăștie timpul mergând înainte omul e speranța ceaiului de sunătoare și viceversa puneți substantivele la plural bucuria ferestrei nu-i de vânzare mă rog pentru iertarea vorbitorului cu semnul exclamării. LA SFÂRȘITUL VEACULUI Smucind de funii contabilul nostru șef pe un
Poezie by Petru Cârdu () [Corola-journal/Imaginative/3669_a_4994]
-
de apele pârâului piuind peste pietre ca puișorii de cloșcă de ciorovăiala sălciilor în furtună de nopțile când oasele morților scoteau flăcări verzui în cimitire după o zi sumbră ca o sperietoare de păsări înspăimântat de tovarășii în haine albastre împrăștiind prin sate manifeste cu Tito banditul ce agita un topor plin de sânge prin întunericul de miere neagră stelele ude luminau singurătatea de oglindă nesfârșită a câmpului ars de secetă pe care nu se ivea nici un chip de om sau
Poezii by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/4691_a_6016]
-
mă apropii de mine, să mă salut prietenos și chiar să zăbovesc cu mine însumi la o bere, plin de-ngăduință să-mi ascult trăncăneala și melancoliile. Alteori, asist tulburat cum mă fărâm în bucățele și vântul care suflă mă împrăștie prin cartiere mărginașe, iar eu, spectator din aceia ce se implică în acțiunea de pe scenă, mă chinui s-adun cioburile, șuruburile și arcușoarele, să refac jucărioara, deși sunt convins că nu se mai poate repara în veci. O, mă-mbăt
Mă-mbăt de această viziune by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/5297_a_6622]