38 matches
-
comedia. Aduceți-o pe soția lui Prescott și imobilizați-l pe Gosseyn. Patru bărbați îl înșfăcară, în timp ce trei gardieni solizi o aduseră pe femeie. Se părea că aceasta le opusese o oarecare rezistență. Coafura Ameliei Prescott era desfăcută, iar obrajii împurpurați. Mâinile îi erau legate la spate și respira gâfâit. Probabil îi puseseră la gură un căluș transparent, căci ― văzându-l pe Gosseyn ― buzele i se agitară în inutile și frenetice eforturi. În cele din urmă, femeia se potoli, ridicând resemnată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și greu pe care îl aducea atunci vântul călduț de toamnă. Rumoarea orașului răzbătea totuși, mereu, până la picioarele teraselor, cu un zgomot ca de valuri. Dar această noapte era a liberării și nu a revoltei. În depărtare, ceva negru și împurpurat indica așezarea bulevardelor și a piețelor iluminate. În noaptea acum liberă, dorința nu mai întâmpina piedici și chiar vuietul ei era acela care ajungea până la Rieux. Dinspre portul întunecat, urcau spre el primele focuri de artificii ale serbărilor oficiale. Orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Ioanide irumpseră pe neașteptate în odaia lui Tudorel, care se săltă în pat cu o grimasă de suferință. - Ce-i cu dumneata, stimabile, zise doctorul cu bonomie profesională, faci pe lăuza în pat? Și cu dosul mâinii pipăi un obraz împurpurat al lui Tudorel. - Puțină febră, constată conferențiarul scoțând untermometru din trusă; ia să luăm temperatura științific. Și puse termometrul la subsuoara bolnavului, așezîndu-se după aceea pe marginea patului în așteptarea scurgerii timpului reglementar. - Ce să-i faci?... întreținu el conversația
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
gustul reversibilității, care e la originea cuvintelor și care le conferă vibranta ambiguitate, mai persistă...” Atât îi trebui Norei Aron, ca să-i arunce lui Vasile Elisav, după ce-și înghiți, cu greu, saliva, și-o arăta cu degetul, acum, pe împurpurata Carmen Carpen: — Limbile noastre s-au atins de mult... Limbile noastre s-au atins de mult... Limbile noastre s-au atins de mult... Limbile noastre s-au atins de mult... Limbile noastre s-au atins de mult... Limbile noastre s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
de piept și tremura ușor. Arăta ceva mai slabă. Părul bogat, pufos, castaniu deschis ca scorțișoara îi cădea pe umeri liber și încâlcit, iar briza i-l sufla, lăsând să i se vadă albul pielii capului. Obrajii îi erau foarte împurpurați, dar stătea perfect dreaptă și se uita la mine, iar gura roșie, de culoarea cărămizii arse, era fermă, exprimând bravură: o nobilă fecioară aflată înaintea execuției. Și Lizzie arăta mai bătrână, oricum mai bătrână decât fetișcana băiețoasă, radioasă și năstrușnică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ierți. A fost o greșeală. — O greșeală, repetă Lizzie, uitându-se în jos, la pantofii negri de lac, cu tocuri înalte, udați de iarba de pe digul rutier. Înțeleg, urmă ea. Își înălță capul și se uită la mine, cu fața împurpurată, în timp ce buza de jos îi tremura, iar ochii aveau o privire rătăcită, îngrozitoare. — Îți amintești de fata asta, ți-am povestit odată despre ea, ei bine, am întâlnit-o din nou, e aici, și... — Atunci am să-ți spun bun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ușa bucătăriei. James, privindu-mă peste umărul lui Lizzie, mi se adresă: — Charles! Spaima profetică te împunge cu repeziciune. Inima a început să-mi bată violent, mi-am simțit gura uscată. — Da? Au ieșit amândoi în hol. Lizzie avea obrajii împurpurați și părea speriată. — Charles, eu și cu Lizzie dorim să-ți aducem ceva la cunoștință. Cât de prompt se repede spiritul uman către cele mai sumbre viziuni de dezastru! În două secunde am trăit o întreagă experiență de tortură mintală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spirituale sau universale), dar își potențează semnificațiile prin forma de plural care intră în analogie cu pluralul "adâncuri". Diversificarea, multiplicarea se realizează prin descompunerea tabloului sufletesc în cioburile unei oglinzi sparte care transmit, la infinit parcă, semnele morții ("Cu buze împurpurate, tovarăș morților, de unde vii/ În ceața fiecărei nopți, lunateco?"). Imaginea morții împurpurate amintește de Edgar Allan Poe, dar e lipsită de fiorul groazei. Cotidianul se confundă cu acest univers decadent în care sălășluiește sufletul, întunericul dominant și fantasmaticul sunt părți
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
intră în analogie cu pluralul "adâncuri". Diversificarea, multiplicarea se realizează prin descompunerea tabloului sufletesc în cioburile unei oglinzi sparte care transmit, la infinit parcă, semnele morții ("Cu buze împurpurate, tovarăș morților, de unde vii/ În ceața fiecărei nopți, lunateco?"). Imaginea morții împurpurate amintește de Edgar Allan Poe, dar e lipsită de fiorul groazei. Cotidianul se confundă cu acest univers decadent în care sălășluiește sufletul, întunericul dominant și fantasmaticul sunt părți ale realității. Atunci când spiritul se simte copleșit de invazia umbrelor, feminitatea aceasta
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Francesca Romana) din Roma. Eminentul cardinal Parocchi, vicarul Sanctității Sale, urcând pe scenă mai apoi, ilustra caracterul Operei saleziene într-o manieră magistrală: „Dacă am înțeles bine, dacă am prins bine ideea, dacă inteligența nu mă învăluie - prin aceste cuvinte împurpuratul arăta scopul ei, caracterul ei special, fizionomia ei, nota ei esențială, iubirea exercitată potrivit exigențelor timpului: „Noi am crezut iubirii; Dumnezeu este iubire“ și se revelează prin iubire. „Lumea de azi, poate fi atrasă și îndemnată la bine numai cu ajutorul
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
mine maculatul că/ te-am decretat Sfinte drept părinte proteguitor al/ merituoasei dar nedreptățitei Poezii Române în care/ îndrăznesc să cred că se află și inima mea cum/ în mijlocul unei uriașe rodii una din semințe se află între/ două elipse împurpurate... însângerate..." (1996). A.B.În titlurile mai multor antologii e prezent tandemul "secolele XX-XXI". De netăinuit. Mai înainte am publicat "Poeme din secolele XX-XXI". Ar fi propria-mi serie de autor ajuns la vârsta și experiența... antologărilor masive. E un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de Geologie al lui I. Simionescu, din toamna anului 1908: „ieșind aproape uluit de la această deschidere de curs, am pornit în neștire, nu spre casa care era în partea de jos a orașului, ci spre dealul Copoului, unde în amurgul împurpurat al asfințitului, priveam cum se desfășoară departe creasta zimțuită a Carpaților cu transparența de ametist. Și în acea minunată priveliște și cu sufletul atâta de răscolit de ceea ce auzisem de la maestru, mi-am statornicit cărarea vieții, fiindcă până atunci nu
Mihail D. David () [Corola-website/Science/307177_a_308506]
-
mă numiți cu o insistență plină de ape, stă memoria voastră în mine crucificată ca momeala de carne pentru pasărea-călău: se întunecă brusc și rămâne un miros de vâsc putrezit. Pete de rugină, seu aruncat pe cărbuni, pânzeturi acoperind porțelanuri împurpurate... Toate semnele apasă pe inima mea în vreme ce fiicele mele vorbesc în oglinzi, dar vârsta este ca vasul remușcărilor. Iată lichidul pe care urmează să-l bea buzele mele. Fiecare distanță are tăcerea ei și are pietre tombale vizitate de animale
ANTONIO GAMONEDA - Descrierea minciunii (Fragmente) by Dinu Flămând () [Corola-website/Journalistic/4808_a_6133]