172 matches
-
sapă tunele, șanțuri, primind îndemnuri să se oprească, să o ia îndărăt, să cotească brusc, să-și țină respirația, să înghită pămînt, să dispară și toate astea fără putință de a înțelege ceva. O dată intrați, nu mai puteau ieși din încîlceala în care îi vîra munca Serviciului. Întîi pentru că doriseră grozav să intre, și el își dorise, făcuse pe dracu-n patru cînd fusese stagiar să fie acceptat ca definitiv pe post, întâlnirea cu Mihail a fost asemenea întîlnirii cu îngerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bîlbîie să audă din nou larma glasurilor, muzica, clinchetul paharelor. Fusese ca într-un vis, discuția îl acaparase într-atît, încît se rupsese cu totul din context. Avea intuiția că dăduse de un fir. De firul principal. Mai departe urma o încîlceală nemaipomenită, dar Basarab Cantacuzino și ceea ce spusese acesta erau firul de care se putea prinde cu amîndouă mîinile. Și de ce nu? În fond, toată petrecerea, invitații, deci și selecția lor aparțineau lui Cantacuzino. Basarab Cantacuzino știa mai bine decît oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
acolo de sus, așezarea părea altfel, era altfel. Nici nu puteai crede că e același loc în care umblă cîinii vagabonzi cu cozile răsucite, unde praful, dacă nu praful, noroiul, ocupă ulițele ca apa unor fluvii încremenite, unde totul era încîlceală, vița de vie cu ostrețele gardurilor, cu streașina caselor, cu aracii risipiți în grădină, cu trunchiurile bărbaților leneviți de somn și lâncezeală, cu mirosurile prăvăliilor veșnic cu ușa deschisă, cu părul răsucit pe moațe al femeilor plictisite și visătoare, vița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar am reușit să-l atrag în cursă. Nimeni nu se deranja măcar să-i răspundă, aplecați cum erau deasupra sălbaticului, iar cei mai în vârstă se străduiau să curețe noroiul care-i acoperea trupul, pentru a încerca să descopere, în încâlceala tatuajelor, vreun indiciu cu privire la locul său de obârșie. Cineva aduse niște apă, pe care i-o aruncară pe față, iar oribilul barbar mișcă din cap, deschise ochii, se uită în jur și își arată încă o dată dinții ascuțiți și gălbui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de fapt și ce ai fost înainte? Uneori, când cred că nu pot să adorm, chiar sunt parțial adormit. Sau, cel puțin, nu sunt complet treaz. În orele cât am stat întins pe patul Primului Eric Sanderson încercând să dezleg încâlceala de evenimente și fragmente din mintea mea, aș fi spus că sunt sută la sută treaz, nici vorbă să dorm. Dar acum, stând în coridorul de cărți de afară, mă simțeam ușor, amețit și nesigur pe picioare. Lucrurile la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cabluri și frânghie și butoaie și Fidorous aruncat acolo de vinci. Sânge. Eu strigând și ținându-mă de balustradă și întinzându-mă, și doctorul în amalgamul de metal și lemn și frânghii întinzându-mă și apoi totul - cușcă butoaie vinci încâlceală de coarde și doctorul și brațul lui întins întins întins tras în jos, departe, în spuma care înghițea totol, și valurile închizându-se deasupra cu un bubuit lichid. Barca înclinându-se. Bulele de spumă așezându-se și spărgându-se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să răzbată nu numai în Nașterea tragediei (1872), dar mai ales în cea de-a patra Unzeitgemäße Betrachtung (Considerație inactuală), al cărei titlu e lămuritor: Richard Wagner in Bayreuth. Ce s-a petrecut apoi în sufletul lui Nietzsche ține de încîlceala ițelor sale psihice. Venerația i s-a preschimbat în vrăjmășie contestatară, infidelitatea spirituală a filozofului dînd naștere celor două cărți de tăgăduire totală a maestrului. Și chiar dacă Cazul Wagner (1888) și Nietzsche contra Wagner (1895) au apărut într-un moment
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]
-
acel moment, pusesem la punct cu Ann un sistem comod și eficient, în care duceam vieți separate în case separate într-un mic târg curat și lipsit de pericole. Aveam parte de flirturi, necazuri, disperări, bucurii, un întreg mecanism de încâlceli și descâlceli ale vieții care continua la nesfârșit, dar rămăseserăm în esență aceiași doi oameni care se căsătoriseră și divorțaseră, doar că într-un altfel de echilibru: aceleași planete, alte orbite, același sistem solar. Dar la nevoie, o nevoie adevărată
Richard Ford - Ziua Independenței by Iulia Gorzo () [Corola-journal/Journalistic/7326_a_8651]
-
Calipso. Versurile limpezi răsună însă distonant în incinta liceului bucureștean, iar magia sentimentelor pe cale să se închege îndeamnă la reverii de altă natură: „‘Lăsați-mă după femeia necunoscută, s-o pândesc la colțul străzii, să pătrund cât de puțin în încâlceala cărărilor străbătute de pasul ei majestuos!’ imploră ochii mei pe domnul de greacă, cu ochelari de celuloid, cu burtă cât un butoi de zece decalitri și cu degetele pătate de cafeniul trabucurilor proaste pe care le pufăie după program. ‘Iată
Haimanaua, dulcineea și maestrul by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5166_a_6491]
-
fel de adopție. Îl măcina nevoia iritantă de a-și potoli tulburarea aprigă care făcea ca totul să i se pară străin și searbăd. Nu se sinchisea de faptul că trăiește în păcat de moarte, că viața lui ajunsese o încâlceală de înșelăciuni și disimulări. Pe lângă dorința sălbatică de a împlini enormitățile care dospeau în el, nu mai exista nimic sfânt. Accepta cu cinism rușinoasele detalii ale zbuciumului său tainic, în care se desfăta să meschinizeze, să vulgarizeze cu minuție orice
Portret al artistului la tinerețe () [Corola-journal/Journalistic/5190_a_6515]
-
fiind Stimulantul (al șaselea din cele zece), în paginile căruia Doru Mugur își etalează cunoștințele de fizică pe care și le-a însușit în cursul vieții: unificarea astrofizicei cu teoria cuantică, rolul informației în univers etc. Restul capitolelor sugerează o încîlceală de liane în care cititorul, terorizat de perspectiva sufocării, dă repede pagina în speranța că în scurt timp va ieși la aer. Speranța îi va fi din păcate înșelată, cartea nedezmințindu-și smalțul friabil: un delir lexical cu ifose docte, în
Cultura de monitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6496_a_7821]
-
bancare Ei și-au băut cucuta cu zaharină. Urme de degete ale unui Homo habilis Care visa păsări Într-un hotel Ibis. Toată ziua ei vânau cifrul imperturbabil Câteodată culegeau perlele șpicherilor Și-și pescuiau dorințele în iazul octetelor. În încâlceala lianelor în www Au fost găsite oase Lângă un clavier. Philippe PUJAS Născut în 1941 aproape de Perpignan. Jurnalist la cotidiene economice, apoi la revista „Policultures”. Secretar general al PEN Clubului francez. Poet. A publicat prima sa carte de poezie : Suds
Poeți francezi contemporani by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Journalistic/4718_a_6043]
-
a făcut opoziție la sistem și în conținut. A ajuns în Statele Unite și americanii ni-l puseseră ambasador după 1989, drept recunoștință” (Ochii și urechile poporului - Convorbiri cu generalul Nicolae Pleșiță, Ed. Ianus Inf S.R.L., 2001, p. 61). Las deoparte încâlceala stilistică a lui Pleșiță din care s-ar putea deduce o halucinantă definiție a „disidentului autentic”. N-am fi însă oare mai tentați să-l bănuim de intoxicare? Ce greutate pot să aibă considerațiile unui Pleșiță care mai afirmă că
Un mare disident: Dorin Tudoran by Radu Călin Cristea () [Corola-journal/Journalistic/5825_a_7150]
-
într-o sală a gigan- ților, chipul impenetrabil al divinităț ii aduce cu hieratismul statuilor khmere și întreține atmosfera difuză de ritualitate și inefabil. Toate aceste stilistici adiacente te fac să uiți uneori puținul factologic și schematismul tramei, chiar și încâlcelile ei. Vizualul ia adesea locul poveștii, imaginea creează starea, ca și în fața unor peisaje de dincolo de lume, cuvântul nu mai are putere, tăcerea devine singura notă în măsură să exprime ceva. Cel puțin în această privință, Ridley Scott a reușit
Prometeu și jocul cu focul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4533_a_5858]
-
Andreea Pora aduce aminte că Lăzăroiu nu este la prima abatere. Acesta a mai "trebuit să plece de la Cotroceni tot din cauza unui astfel de derapaj-cel cu UDMR". "Domnul Lăzăroiu suferă în ultimul timp de o “bulversare a valorilor”, de o încâlceală a minții. Încurcă mizele și țintele, greșește personajele, lăsându-se cuprins de umori. Lovit de febra comentăriței, consilierul pune la punct ziariști, dă lecții, insultă, îi ceartă pentru opiniile lor. O face, iarăși, fără discernamânt". Și mai e ceva, registrul
Andreea Pora: Sebastian Lăzăroiu, autor de puțoisme by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/36177_a_37502]
-
limba și stilul, ci în însăși construcția întregii lucrări. Cazna editorilor de a reface într-un "tot" cât de cât coerent acea înșiruire de anecdote, compilații și pastișe, se vede cât de colo. Și totuși n-au izbutit să descurce încâlceala și zig-zagul unei narațiuni în care trecutul și prezentul se încalecă, se întretaie, oglindind numai confuzia mintală a unui povestitor dezorientat. Scrisul ambelor volume rămâne totuși deopotrivă de vulgar, dezlânat și mai ales cleios, căci procedeul de construcție al acestei
Ion Vinea: Un pamflet inedit by Elena Zaharia-Filipaș () [Corola-journal/Memoirs/16016_a_17341]
-
într-un labirint. Și cum Borges este un maestru al imaginării labirinturilor care pun omul în postura victimei fără speranță, Ștefan Afloroaiei comentează trei din tipurile de labirint pe care Borges le evocă în scrierile lui. Primul labirint presupune o încîlceală definitivă a drumurilor, al doilea este un pustiu (unde nu mai există nici un drum, deci nici o ieșire), iar al treilea constă într-un zid care e peretele unui cerc al cărui diametru e infinit. Oricît ai merge de-a lungul
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
un univers de sine stătător ce nu mai păstrează nici o legătura cu viața celui care a gîndit-o? Iată una din piedicile peste care fiecare comentator trebuie să treacă într-un fel sau altul: fie privește viața ca pe e o încîlceală absurdă de fapte al căror hazard nu poate arunca nici o lumină lămuritoare asupra cărților, fie consideră opera ca fiind expresia epocii în care Noica și-a petrecut viața, caz în care viața, prelungindu-se în filozofie, este nu numai sursa
Dorința lui Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10160_a_11485]
-
către Mototolea: hai, șofer, întoarce și dă-i bice la protocol, că se grăbește nea Budană! Post Scriptum După ce am pus punct la istoria asta cu sirena veselă, cineva m-a întrebat nedumerit: --Bine, dom’le, lași personajele încurcate în încâlceala acestei povești? Ce să cred eu, cititorul, dacă n-ai limpezit apele în această tărășenie? --Stimate amice, i-am răspuns, în viață, apele curg mereu tulburi când sunt vânzolite de răutățile omenești. Desigur că ne străduim cu toții să le limpezim
TRANDAFIRUL SIRENEI-13 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383065_a_384394]
-
bogat...“ cînta tanti Marie și mama mare făcea terț. Parcă te și plictisești de la o vreme de atîtea imagini plămădite dintr-un fum alburiu, parcă derulezi negativul unui film, parcă umbli fastuos pe Calea Regală și salamandre speriate țîșnesc din Încîlceala de tulpini tiranice care ștrangulează ruinele. Vezi bătrîni costelivi țintuind cu privirea un zid ce Își arată impudic tapetul roz cu crini sidefii - aici am fost pe vremuri cu o femeie, dar nu mai știu cine era - o țigară, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o face să nu fie singur. Insistase însă să nu-l ia pe Pohoață, iar Ileana îi spusese și ea că nici Vasilică nu era din partea locului. Blestemul se referea numai la străini, neafectându-i și pe localnici. Doamne, ce încâlceală! mormăi Cristi în gând. Îl contraria treaba asta cu străinii. Totdeauna aceștia nu au fost văzuți cu ochi buni. Peste tot, localnicii îi acuză de toate relele ce li se întâmplă. E mai ușor să dai vina pe cineva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în viața sa, nici atât. Nu mai conta acum, bine că reușea din nou să se înțeleagă cu toiagul. Râpa Dracului era un canion îngust, cu pereții foarte înalți. Deasupra capului, se vedea numai o fâșie îngustă de cer albastru. O încâlceală de arbuști piperniciți, crescuți pe versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se afla la nici un metru deasupra fundului bolovănos al râpei, care cobora ușor spre dreapta. Mai departe, nu putea străbate cu privirea, canionul arcuindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scriu ceva despre el, dar între timp le-am pierdut, și acum a rămas doar amintirea unei emoții. El părea să aibă o viziune grotescă asupra semenilor lui și era supărat pe ei pentru că sunt grotești. Viața sa era o încâlceală de întâmplări ridicole și sordide, subiecte mai degrabă de râs, iar râsul îl întrista. Brueghel mi-a făcut impresia unui om care se străduiește să exprime printr-o anumită artă sentimente care s-ar fi pretat la exprimare prin alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ei, cum nici ale dumitale, cu siguranță... Pentru cine are o inimă atât de nobilă Încât să mai nutrească vise. - Visele ne vorbesc Într-o limbă de neînțeles, noaptea. Dar chiar și ziua totul În jurul meu se confundă Într-o Încâlceală de simboluri. Mă simt pierdut Într-o pădure Întunecată precum bezna morții. - Pari a te afla În pragul infernului, prietene, murmură Arrigo. - Spre infern mă și duce gândul, și spre starea În care se găsește sufletul În Împărăția celor veșnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
negru, se Înclină În fața omului lui Bonifaciu. - Acest bărbat viteaz a venit să ne asigure de devotamentul său. Se pare că a dat de capătul intrigii care ne preocupă. Ajută-l dumneata, oferindu-i informații despre ceilalți capi ai acestei Încâlceli. Cine știe dacă nu cumva va izbuti să o descâlcească. Noffo se Înclină și Îi făcu semn lui bargello să Îl urmeze. - Ascultă bine ceea ce are să-ți spună, mai porunci cardinalul, În timp ce șeful gărzilor se Îndepărta retrăgându-se cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]