140 matches
-
ermetică într-un sens care o face să nu poată fi limitată la o singură epocă a istoriei literare. Ermetismul califică tot ceea ce implică un înțeles ascuns ce poate fi revelat numai prin inițiere. În poezie, ermetismul se manifestă prin încifrarea discursului liric într-un spirit ezoteric. Un rol important în cristalizarea noțiunii de poezie ermetică l-au avut poeții francezi Stéphane Mallarmé și Paul Valéry. În literatura română, Ion Barbu apare ca primul poet ermetic, în ipostaza sa ultimă de
Ermetism (literatură) () [Corola-website/Science/336570_a_337899]
-
convine unei complicități cu exteriorul, În ultimele. Nu știm dacă se dorește o sporire a autenticității prin această exteriorizare, știm Însă că deliciul intelectual nu scade prin renunțarea la acel tip de raționament instruit de instinctul germinativ, dat fiind că Încifrarea rămâne rezerva, armura.Limbajul este, cu desăvârșire, o dexteritate. Alăturările Înseamnă ele Însele stări, impact. Neașteptatul În exprimare frapează, apropie de substanța textului: “O, trupul tău lucrat febril cu forja/ lemn muieratic aclamat de vulg” (Joc de noroc). Muzicalitatea survine
ALECART, nr. 11 by Sabinne Marie Tăranu () [Corola-journal/Science/91729_a_92873]
-
în luptă cu forțele superioare ale întunericului. în numele inteligenței, exegetul celei mai dificile discipline care este istoria religiilor, cu dreptul pe care i-l conferă luminile aduse în descifrarea atîtor și atîtor mituri și mistere, preconizează claritatea și respinge maxima încifrare joyceiană, care-l fascina ŕ rebours 7) prin caracterul citat (ca și reclama americană pe care romancierul și-o făcea, crezînd în puterea ei de sugestie asupra cititorilor). Cu totul alta e atitudinea lui Mircea Eliade față de Goethe, a cărui
Miorița și Mircea Eliade by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/6911_a_8236]
-
poem lung în care se stilizează motive folclorice pentru a se povesti o experiență de inițiere în tainele naturii, devenită dramă a cunoașterii sau în "Riga Crypto și lapona Enigel". Ultima etapă a poeziei lui Ion Barbu este una de încifrare a semnificațiilor, numită din această cauză etapa ermetică. Dar mai întâi a existat un moment de tranziție, reprezentat de Oul dogmatic, Ritmuri pentru nunțile necesare sau Uvedenrode, publicate între 1925 - 1926. În ele se păstrează încă legătura cu etapa anterioară
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
ceea ce, din când în când, istoria aduce în prim-plan ca expresii imunde al subteranului. Dar cum istoria nu este niciodată absolvire, prețul devine inevitabil. Evident, coloratura mitologică practicată în Euridice nu putea deservi un program care înlătura, ab initio, încifrarea prin simbol și metaforă, alunecările textuale menite a acoperi jocurile subtextuale, "trădarea" textului prin context ș.a.m.d. În încercarea de a concentra în expresie definitorie codul epic al acestor texte, o direcție deja consacrată ne propune a le vedea
Petru Dumitriu,după naufragiu by Mircea Braga () [Corola-journal/Memoirs/9009_a_10334]
-
S-ar putea face Multe reforme. Mă gândeam singur, Eram fără nimeni. Și tocmai azi Au venit musafiri. — Tu ce dai, eu ce dau... A, de când nu ne-am văzut. (TITLU) Chiar și în asemenea poezii, din care lipsesc metaforele, încifrarea sau aspirația către un „sens secund”, unde, pe scurt, „se prefigurează un mod de producere întemeiat pe redare”314, persistă totuși un anumit gen de distanțare față de concretul trăirii umane. Chiar dacă evoluția în sensul depoetizării, al valorificării improvizației, aleatoriului, accidentalului
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ținută speculativ - euristică, oarecum facilă, dar cu efecte imediate asupra destinatarului. Împrejurarea ar putea să surprindă, mai ales dacă avem în vedere că, în versurile sale, trăsăturile prea bine cunoscute ale liricii șaizeciste standard (confesiunea abstractă, transfigurarea realului, stilul scriptic, încifrarea mesajului în linia ermetismului barbian, subiectivitatea, patetismul și toate celelalte) nu dețin, nici pe departe, ponderea absolută, esențiale dovedindu-se de la bun început tentația fanteziei ironice și directitatea limbajului. Ceea ce a stârnit interes a fost mai cu seamă delimitarea tranșantă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
irișii de șoldurile voluptoase ale autobazei filaret să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu, să fim tandri mai zise o muscă. În condițiile unei atari opacizări a discursului, care, e drept, nu are nimic în comun cu încifrarea elitistă a mesajului din modernism, ci mai curând cu o anume ludicitate de desen animat, decodarea se dereferențializează luând calea sintezei conotative. Este negată funcția tranzitivă, referențială a limbajului, ceea ce echivalează, la un alt nivel, cu o slăbire a funcției
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
începuturi, implicită, filtrată livresc, abia sesizabilă în epoca maturității. Poetul este acum în căutarea unor arhipelaguri spirituale noi, fiind atras de culorile stinse, de lumina difuză din ochii peștilor, de zăpezile imaculate. El pendulează între „sloboda interpretare” a realității și încifrarea versului, fără a obtura complet canalele comunicării. Accesibilitatea poeziei sale, altfel constant intelectualistă, poate fi explicată prin reperele esențiale ale lirismului, prin multitudinea sentimentelor pe care le etalează, când cu discreție și rafinament, când cu deznădejde și sarcasm. În versurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
mișcări unduioase de apă" (Exilul și frica). Două sînt direcțiile moral-estetice în care se orientează această poezie stufoasă, luxuriantă. Una este cea a "laudei lucrurilor", a impulsului incantatoriu, a beatificării lumii în stilul lui Ilarie Voronca. E o aventură a încifrării străvezii, a extazului: "noile chipuri și vechile măști îmi/atîrnă precum ferestrele unei case/ dăruită vîntului/ plăcerea de a fi om mi-a răpit/ atît de multe visuri/ dimineața cînd văd cum se evaporă cafeaua aburii lungi îngrămădindu-se/ pe
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
găsit câte ar fi voit. De ce nu le-a ales pe acelea?“ „De ce?“ „Poate că avea nevoie de anumite litere și În a doua, În a treia, În a patra poziție. Poate că ingeniosul nostru Ingolf voia un mesaj cu Încifrare multiplă. Voia să fie mai breaz decât Trithemius. Trithemius sugerează patruzeci de criptosisteme majore: Într-unul au valoare numai inițialele, În altul prima și a treia literă, În altul o inițială da și una nu, și așa mai departe, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
prin câteva elemente. A?a sunt, de pild?, participarea moral?, ardenta evoc? rii, fascina?ia peisajului ?i, Îndeosebi, punerea viziunii sub un unghi filozofic." (Eugen Simion) De altfel, Eminescu Însu?i definea mitul ca fiind „un simbol", „o hieroglif?", o Încifrare a sensului Întregului univers: „.. .mitul nu e decât un simbol, o hieroglif?". („Manuscrise ") ?i cum poezia „nu are s? descifreze", ci, din contr?, „are s? Încifreze" orice idee poetic?, lumea aceasta fantastic? a mitului, a simbolurilor, avea s? deschid? crea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
știe să găsească în modalitățile satirei, ale absurdului și ale viziunii pseudoinfantile deschideri notabile către o afirmare surprinzătoare. Același lucru e vizibil și în volumul Un abecedar bizar... (de purtat în buzunar) (1997), în care, sub aparența jocului, tinde la încifrarea unor „tâlcuri” adânci. În genere, datorită acestor cărți, încadrate de critică postmodernismului, autorul a fost văzut ca un poet al „crizei de ideal”, reflectând zbuciumul stării de tranziție, ori ca un poet al aspirației și al tăgadei, în descendența lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
ideilor și negentropia lor, pe varii domenii spirituale, bucuria iubirii ca factor determinant în lume și în spiritul nostru. Theodor Codreanu este un moralist fin, cu accente lirico-meditative, având încredere în gândirea milenară, ca orice autentic umanist. De regulă, superioara încifrare și încordare a minții se leagă de motivul cărții (creația) și de cel al femeii, pentru că: Spiritul este senzualitatea rațiunii". Marea lecție a înaintașilor meditației românești îi stă călăuză, având afinități mai mult cu poetizarea filosofică blagiană din Pietre pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Undeva, geniul lui Ion Barbu se întâlnește cu al lui Eminescu, amândoi admiratori ai Antichității și care trag un ultim "profit" poetic de pe urma "celebrei probleme istorice", cuadratura cercului"" (p. 363); "Eminescu are intuiția că problema cuadraturii cercului trebuie privită ca încifrare simbolică a relației dintre infinit-cerc și finit-pătrat, dinamismul universal nefiind altceva decât un "raport constant între finit și infinit"" (p. 365); paradoxul ce se evidențiază la Eminescu "e că infinitul apare închis ca un cerc, înfășurare în sine însuși, și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a se încadra cu orice preț în tendințele novatoare. Se disting, totodată, atât accente argheziene, cât și macedonskiene. Nesedimentată, permeabilă la influențe, nu ocolește nici poezia lui B. Fundoianu, așa cum versul lui Camil Baltazar inspiră ciclul Sărbători trupești. Gustul pentru încifrare duce și spre poezia lui Ion Barbu. Însă toate aceste înrâuriri nu strivesc glasul poetului, nu ocultează ceea ce el are personal, autentic, nu îi transformă versurile în simple pastișe. Ciclurile de poeme se centrează pe o imagine sau pe un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289290_a_290619]
-
în mod conștient a dimensiunii clasice, acest angajament fiind, totuși, mult mai evident la nivelul scrierilor teoretice prin care Eliot stabilește câteva repere concrete ale gândirii sale estetice decât la nivelul operelor care, printr-o anumită obscuritate a limbajului, o încifrare a sensurilor sau prin diversele licențe poetice în ceea ce privește versificația, par a se distanța de principiile tradiționale trasate în critica autorului. Din multitudinea analizelor la textele lui Eliot, au fost câteva care au insistat asupra rupturii dintre cele două fațete de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
străin, parte a unei farse cu gust sălciu. O minimă prudență te îndeamnă să nu-l umilești pe cititor, ci să-l stimulezi să intre în sfera de complicități și inevitabil amuzament stârnit de orice triumf al spiritului rațional asupra încifrării realității. Invocarea lui R. Austin Freeman drept posibil model pentru știința destrămării treptate a misterului nu e întâmplătoare. Încă de prin 1907, Freeman a lansat un gen de povestire polițistă - avându-l drept erou pe seducătorul dr. Thorndyke - ce contrasta
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
asociem acestui joc"236. Comunicarea empatică dintre enunțiator și receptorul său se discută, astfel, în termenii unei adeziuni totale (intelectuale și emoționale) din partea ultimului. De aceea orice discurs comic implică o indiscutabilă selecție a receptorilor în funcție de gradul de subtilitate, de încifrare sau de inventivitate imagistică pe care îl transmite. Cu aceste din urmă precizări, avem în vedere implicit dimensiunea estetică a comicului a cărei ființare este explicată de Bergson prin dinamica psiho-socială a celor doi termeni contrastanți, rigiditate-elasticitate, astfel: "(...) comicul se
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
alte poeme, Limba Hu (2001) și Sunetul cheamă auzul (2001; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași). Receptarea poeziei lui H. (altfel, generoasă) a fost una dintre cele mai contradictorii; pentru unii critici lirica lui „e de o limpezime de cristal, fără încifrări insolite” (Zaharia Sângeorzan), pentru alții (Nicolae Manolescu) poetul „cultivă stările tulburi, anxioase, vagul sufletesc și și-a pus la punct un stil interogativ din care nu lipsesc aluziile livrești (Iov, Robinson, Clitemnestra, Hamlet, Pandora).” Sigur este faptul că scriitorul își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
și arderea -, remarcau gradul înalt de dificultate în transmiterea mesajului poetic, ce pretinde din partea cititorului o „lectură performantă” (Ioan Holban), care să permită receptarea corectă a eșantionului de real propus de poet și refacerea întregului din care a fost desprins. Încifrarea constituie o provocare adresată cititorului, pus în situația de a colabora cu autorul, acesta neimpunând, ci doar propunând un univers liric posibil: Poemia. Există însă în lirica lui H. și piese de o reală melodicitate incantatorie, unde învestitura simbolică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
nu fără a suporta în prealabil tratamentul aplicat de angajații instituției oricui le cade în gheare, că anchetatorul lui colectează manuscrise „dușmănoase”, dar de valoare, pe care speră să le editeze cândva, dar deocamdată le studiază spre a dibui cu ajutorul încifrărilor din cuprinsul lor urmele celor arestabili. Manuscrisele compun o adevărată bibliotecă, replică la Biblioteca din Alexandria, de unde și titlul romanului. Cartea devine un roman-metaforă, căci sanatoriul de pe munte închide o umanitate bolnavă, alienată, emanație a bolii incurabile de care suferă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
și în acest scop complică narația, ramifică acțiunea prin episoade adiționale, mai mult sau mai puțin aderente la trunchiul epic, introduce situații neașteptate, surprinzătoare, provoacă întorsături ilariante de situații, deznodăminte imprevizibile, îmbină tragicul și comicul, dramaticul și grotescul, recurge la încifrări, la travestituri, întrebuințează „măști”, inclusiv animaliere. Poetica b. vizează impresionarea bruscă, producerea de uimire, de meraviglia. În terminologia estetică actuală, termenul b. e concurat de cuvântul „manierism”, propus de Ernst Robert Curtius, adoptat de G.-R. Hocke. Discuțiile referitoare la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
Asociației de Studii Orientale din România. Evoluția prozei lui S. este surprinzătoare și deconcertantă. În Balanța cu umbre, ca și în romanul Spațiile altora (1972), S. încearcă decuparea absurdului cotidian din existența reală, cultivând cu preponderență bizareria și împingând, uneori, încifrarea sensurilor până la limita nevoii de decodificare. „Sofisticarea” stilistică, remarcată prompt de critica literară, este înlocuită în următoarele romane de exprimarea nudă a faptelor, astfel încât Lumină târzie (1974) și Popasul (1975) constituie adevărate mostre de proză „limpede”, de realitate recuperată „fotografic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289691_a_291020]
-
răzbunătoare, ci operând asupra conștiințelor lor. Și nici practicând le grand oeuvre ca să scoată aur din piatra filozofală. Prospero, oricât de mare i-ar fi puterea asupra spiritelor și asupra elementelor, oricât de bine ar ști să citească în obscurele încifrări ale stelelor, este un magician sui generis, care transmută plămada joasă 154 și impură a umanului în aurul unei moralități mai înalte și în mântuirea lăuntrică de rău. Pentru că el nu este, vrăjitorul acesta vitregit și alungat de semenii lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]