193 matches
-
Și asta pentru că Schieffelin voia ca în New York să existe toate păsările pomenite de Shakespeare. Și, în telefon, Stridie zice: — Nu, stimate domn, numele dumneavoastră va rămâne strict confidențial. Helen închide clapeta telefonului, își acoperă nasul și gura cu mâna înmănușată și zice: — Ce pute în halul ăsta? — Sardele-cenușii moarte. Din 1921, de când au refăcut canalul Welland, pentru a dezvolta traficul naval în zona cascadei Niagara, zice, lipitoarea de mare a infestat complet Marile Lacuri. Paraziții ăștia sug sângele peștilor mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
1, 2, 3 - și-i spun nu, dar noi am putea s-o omorâm pe ea. Îi spun că ar trebui să-i ceară iertare doamnei Boyle. Este ceea ce se cheamă o iubire severă. Helen stă cu cartea în mâinile înmănușate și se uită la Mona. Mona nu zice nimic. Fumul motoarelor diesel, țipetele, muzica rock și luminile colorate se chinuie să umple tăcerea. Stelele de pe cerul nopții nu zic nimic. Helen se întoarce spre mine și zice. — N-are rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tehnicienii poliției. Ținându-se de brațul șoferului său, actrița Elizabeth Taylor, cu care Vaughan visase de atâtea luni să moară, stătea singură sub luminile rotitoare ale ambulanței. Când am îngenuncheat lângă cadavrul lui Vaughan, ea și-a dus o mână înmănușată la gât. Putea oare să vadă, în poziția trupului lui Vaughan, formula morții pe care acesta i-o concepuse? În cursul ultimelor săptămâni de viață, Vaughan nu s-a gândit la nimic altceva decât la moartea ei, o încununare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
e aici. Mi-au spus-o azi-dimineață. Se uită cu un ochi critic la mașina mea, nedumerită parcă de geometria ei distorsionată, apoi găsind confirmarea acestui lucru în propria mea deviere de caracter. - Asta e mașina ta? Întinse o mână înmănușată și atinse grilajul radiatorului, pipăind un stâlp cromat frânt din acordeon, căutând parcă o urmă a prezenței soțului ei pe vopseaua stropită cu sânge. Nu vorbisem niciodată cu femeia aceasta obosită, și simțeam că ar fi trebuit să mă lansez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cu sânge. Nu vorbisem niciodată cu femeia aceasta obosită, și simțeam că ar fi trebuit să mă lansez într-o scuză formală pentru moartea soțului ei și groaznicul act de violență în care fuseserăm implicați. În același timp, mâna ei înmănușată pe cromul zgâriat îmi trezea o senzație de acută excitare sexuală. - O să-ți rupi mănușile. I-am îndepărtat mâna de grilaj. - Nu cred că ar fi trebuit să venim aici. Mă surprinde că poliția nu impune mai multe reguli pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de blană pe marginea gulerului și la mâneci, o pălărie ca un clopot, cu voaletă și un trandafir: elegantă, tânără și plăcută, cum am constatat imediat după aceea. Pe când o priveam din profil, am văzut-o încruntând ochii, ducând mâna înmănușată la gura deschisă, într-un strigăt de spaimă, și alunecând. Ar fi căzut, desigur, și ar fi fost călcată de mulțimea ce avansa ca o cireada de elefanți, dacă n-aș fi prins-o imediat de braț. — Vă simțiți rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
unei gări pierdute. E ceață și zăpadă, nu se vede nimic. Pe șina alăturată s-a oprit un alt tren care merge în direcție opusă, cu ferestrele complet aburite. La fereastra de vizavi de tine, mișcarea circulară a unei mâini înmănușate restituie geamului puțină transparență: apare o figură de femeie într-un nor de blănuri. — Ludmila... - o strigi. Ludmila, cartea - încerci să-i spui, mai mult cu gesturi decât cu glas - cartea pe care o cauți, am găsit-o, e aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nu râdeți, dar femeia asta - Lentil, vechea ta prietenă - își scoate un braț îmbrăcat în blană de sub cureaua poșetei, o deschide, și înăuntru poșeta e îndesată doar cu bani. Straturi de bancnote de cincizeci și o sută. Cu o mână înmănușată scormonește printre ele și găsește un celular. Ție îți spune: — Scuză-mă doar un minut. Alături de ea, sarafanul tău de bumbac cu imprimeuri indiene, șlapii și colierul cu clopoței nu mai au un aer șic și etnic. Rimelul din jurul ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în toaleta bărbaților. Atunci o vezi pe Angelique traversând holul, îndreptându-se către lifturi. Cu părul strălucitor. Cu blănurile târându-se pe covoare în urma pantofilor ei cu toc. Angelique, care încă arată trăznet. Îi prinzi privirea, și, cu o mână înmănușată îți face semn să te apropii. Când sosește ascensorul, îți spune că se duce la mansarda lui Lenny. La clinică. Se uită la tine, la tocurile tale roase și la unghiile tale crăpate și rupte, și spune: Hai să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
plesnește cu mâna peste față, rău de tot, și zice: — Mă-nșeli, asta faci. Își ține mâna ridicată, cu palma deschisă, gata s-o plesnească din nou, și spune: Accepți muncă din afară, nu-i așa? Ținându-și o mână înmănușată la obraz, ascunzând urma roșie a palmei lui Lenny, Angelique spune: — Puiule, nu... Și Lenny își lasă mâna să cadă. Se întoarce cu spatele la ea. Lenny se duce la fereastră, să se uite la orașul care se întinde chiar lângă salteaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ea. Lenny se duce la fereastră, să se uite la orașul care se întinde chiar lângă salteaua lui. — Puiule, spune Angelique, hai să-ți arăt ceva nou. Angelique se uită la mine. Se apropie de el, și-și lasă mâinile înmănușate pe umerii lui, de la spate, și Angelique spune: — Las-o pe mami să-ți arate cât de mult te iubește, puiule... Îl ghidează să se așeze pe saltea. Să se întindă. Îi scoate șosetele îngălbenite. — Hai puiule, spune ea. Scoțându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
imensă pată cu contur difuz. Specialistul suedez încearcă cu precauție să penetreze cu o chiuretă fină presupusul contur al zonei bolnave. Ecranul pare invadat de un val negru care face și mai greu de descifrat suferința creierului lui Justin. Mâinile înmănușate ale profesorului rămân încremenite într-un gest inutil. Partea superioară a chipului este atât de albă încât nu se distinge de masca ce acoperă partea inferioară. Nicolaï își mobilizează memoria. Degeaba. Nu își amintește să fi văzut în nici un manual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Paleologu n-ar fi fost în stare a se transpune în pielea unui erou caragialesc, neputînd fi decît un spectator al pieselor lui Nenea Iancu. Gata a aplauda din sală, a se entuziasma, dar la o igienică distanță ireductibilă. Admirator înmănușat al lui Caragiale, pretinsul său emul e incapabil de cinism, nu numai prin ținuta scriiturii, ci și printr-un vector de "naivitate", de candoare ce-i nutrește pînă și cele mai ample gesturi polemice. Balcanismul pe care-l exaltă e
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7015_a_8340]
-
câștigat prin exemplul civic pe care-l dă această femeie determinată. Ca prin minune, un hocus-pocus, toate inechitățile sunt reglate când judecătorul bate din ciocănelul de lemn, iar spectatorii pot asista îndreptățiți, satisfăcuți la răzbunarea pe care o camuflează brațul înmănușat al legii, execuția criminalului în serie care-și pierde tonul jemanfișist în fața ștreangului, oferind spectacolul penibil necesar discreditării sale depline. Pentru a nu discredita integral o instituție precum Poliția municipală - nu, nu asta nu trebuie să se întâmple! -, regizorul lasă
Exchange office by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7438_a_8763]
-
acea perioadă, mesele durau ceasuri nesfârșite, într-o lume care avea timp. Tocmai această particularitate merită subliniată. Puținele filmulețe documentare din epocă ne înfățișează forfota piețelor, vălurirea mulțimii pe Calea Victoriei, la orele după-amiezii, trecătorii cu pălării de paie și cucoanele înmănușate, mașini urmate de trăsuri, în șir nervos. Pur efect optic. Orașul avea, are încă, un singur centru. Nu sunt prinse în numărătoare mahalalele, instituții precum spitalele, morga, cimitirele, abatorul, Jilava. Lipsește un întreg pitoresc patrulater de uliți, străjuite de o
București, oraș frumos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7688_a_9013]
-
deschis larg gura uriașă, galbenă pe dinăuntru, și a căscat. Am fost uimit să văd că pădurarul plângea. - Răutatea, a spus Mircea. Răutatea. - Prietene drag. Tu ești prietenul meu bun. - Răutatea. Mircea își ștergea lacrimile de pe obraji cu dosul mâinii înmănușate. - Răutatea. - Spune la revedere și mulțumește-i lui Mircea, Andrei. Dar înainte să apuc să spun ceva, pădurarul cărunt (îmi dau seama acum că Mircea era cărunt) m-a strâns cu atâta forță că abia am mai putut să respir
Paul Bailey: Unchiul Rudolf by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/7255_a_8580]
-
devenise un unic drum de scăpare din toate punctele odată. Linii abrupte, cu unghiuri imposibile, copaci care creșteau invers, din acoperișuri de stâncă, ce se cufundau în cortine de zăpadă, sub un soare arzător. Sulițele ploii străpungeau norișori galbeni, agate înmănușate în mușchi, păducei trandafirii. Puma, iepurele sălbatic și vipera erau aristocrația munților. Caii suflau zgomotos, dădeau să se împiedice și trebuiau să facă popas; catârcile erau îndărătnice. Mărșăluiau îndelung, străjuiți de culmi din mică. Ce să faci ca asemenea panorame
Neputința de a zugrăvi orizontul by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4593_a_5918]
-
de stradă, dar nu și de vacarmul mașinilor care o împresoară și o rănesc. „Nu putem intra, îmi spune vară- mea, au închis porțile. Dar de-aici se vede bine.” Un tramvai trece scrânșnind și îi acoperă vocea. Cu mâna înmănușată în negru îmi arată între gard și biserică un mic spațiu pe care crește o iarbă amărâtă și descopăr un cub mare de piatră galbenă pe care basoreliefurile au fost roase de vreme. Înțeleg, în sfârșit. Deci acolo l-au
JULIEN GREEN America mea () [Corola-journal/Journalistic/4358_a_5683]
-
dilatat peste muchii, iubito, tu cea cu nume, cea fără nume... Și iar am tă- cut. Fiindcă vorbele se așezau încet-încet în rînduiala cuvenită a priceperii urechii ascultătoare... Și-o să apară un alt îndrăgostit (îndrăzneț dumnealui!), la butonieră cu obligeană, înmănușat în pieliță de crin, murmurînd... Nici măcar nu-i un om, e o străfulguire... Neliniștit, va încerca să scrie despre liniște. Ba nu! Liniștit, va încerca să scrie despre neli- niște... Neliniștea, dînsa, pătrunzătoare în oase, în creieri... Este nevoie de-
Zgîrie-mi viața pe un cristal (2) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15318_a_16643]
-
poezia o călugăriță în carne și oase. Dar, iată, au trecut o grămadă de ani acum sunt înălțată pe tocuri și cu urechi înțepate de cercei. De ziua morților ceva se limpezește în mine ca o ușă trântită de brațe înmănușate până la cot, poezia ca o mănăstire s-a prăbușit de pe picioroange, iar rasa mea de fostă călugăriță atârnă-n cuier. Știe cineva ce se întâmplă cu un sac plin care-i prea strâns la gât? El nu se despică într-
California (pe Someș) by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/2798_a_4123]
-
cutul căruia, protipendada orașului de provincie nu știa mare lucru. Acum, Martina nu se gândește la psihanaliza modernă, nu caută nici după pilula de durere de cap, din poșetă. Este fără putere fizică, abia mai reușește să-și așeze mâinile înmănușate peste sânii, care nu au hrănit niciodată o progenitură. Este ca fetița la pubertate. Se apără fără să știe de ce și de cine. Nu știe și nici nu îi pasă. Nu-i mai pasă nici de ce va spune, ce va
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
contact? Nu. M-am ferit să fac așa ceva. Nici nu am încercat măcar, răspunse grăbit șeful de coloană. În timp ce vorbea, Toma coborî parasolarul verificând dacă nu cumva al doilea rând de chei se afla acolo. Nu era, așa încât, cu mâna înmănușată, pipăi policioara îngustă de deasupra parbrizului ce se întindea pe toată lungimea cabinei. Negăsind nici acolo ceea ce căuta, se ridică puțin de pe scaun ca să poată privi înăuntru. O bucată mică din căptușeala plafonului era desprinsă într-un colț. Sub ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
purtând toate Însemnele funcției. Pălăria cu boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului. În loc să se Încline spre mâna Întinsă, Își Încrucișă brațele. - Am aflat că voiai să mă vezi. De ce pe mine, singur, În loc să ceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Nu știu. Deschizând apoi drumul înapoi prin sala de autopsie, adăugă: — Însă presupun că îi va spune cineva destul de curând. Patologul, un tip tânăr cu o mustață mare, se oprise din autopsierea cadavrului fetei ca să fumeze. Sângele de pe mâna lui înmănușată pătase hârtia țigării și avea un pic de sânge pe buza de jos. Nebe se opri și privi scena din fața sa cu ceva mai mult decât un simplu dezgust. — Ei? întrebă el vădit supărat. Încă una? Patologul suflă fumul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
parlamentarul ales el nu este funcționar. Ei servesc poporul! Măcar, pentru ofițer este o cauză semnificativă. Este obligat de etichetă să salute orice alt ofițer întâlnit. Dacă gradul este mai mare răspunde la salut, dar tot salută. Salutarea cu mâna înmănușată este o gravă abatere chiar disciplinară. De aceea ofițerul trebuie să poarte mănușa dreaptă în mâna stângă. Acest detaliu de etichetă a cauzat în epoca inițială a comunismului solicitarea de către proaspeții proletari deveniți peste noapte ofițeri, o pereche de mănuși
EDUCAŢIE ŞI CULTURĂ de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1470 din 09 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350107_a_351436]