699 matches
-
că sunt pe lume Învrăjbiri martirizate mai mult decat iubirea, dar perechi de valuri izbesc fără cruțare oglinzile cerului durut în rugăciune. Aș fi vrut să-și spun că sunt pe lume înjunghieri mult mai închipuite decât temnița fericirii poetului însingurat monstru zămislit în pântecul cerului. Aș fi vrut să-ți spun că sunt pe lume întâmplări mult mai importante decât oul de prepelița nins în iulie, amurg șovăielnic licornul sângelui veghează... Aș fi vrut să-ți spun... Numai iubirea poate
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
nonsens pentru primii, încît cel la care, din întîmplare, a ajuns o carte proastă, o aruncă și nu mai întinde mîna a doua oară, din prejudecată, după o carte adevărată. Și astfel scriitorii au rămas între ei, nici măcar ezoterici, ci însingurați, descurajați de lipsa de interes general, soră cu ignoranța demolatoare, devenind, poate, unii, puțini, pentru alții, mai mulți, VIP-uri, ceea ce poate avea, în timp, efectul unei implozii din care cu greu vor putea fi scoase cioburile care vor recompune
Scriitorii, între anatemî și vip by Gelu Dorian () [Corola-journal/Journalistic/10086_a_11411]
-
inclusiv discreditul lui Rolland, activ filosovietic (era căsătorit cu o rusoaica recrutata de N.K.V.D.). Prietenii francezi, mai toți, îl abandonează, unii scriind pamflete împotrivă-i, descriindu-l că agent al Siguranței. Din 1930 se află în România. Istrati era un însingurat, nimeni - cu excepția grupării de la Viață Românească - neacordîndu-i recunoașterea pe care o merită. A urmat o inutilă cură balneara la Mînăstirea Neamț, internat, apoi, la Spitalul Filaret. Jenă financiară începe să-l împresoare amenințător, editorul său francez reducîndu-i, tocmai acum, tantiema
Cum a devenit Istrati scriitor by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17876_a_19201]
-
Moartea peste tot!" (Doina șMoartea peste totț). Abordarea frivolă a teribilei amenințări reprezintă o exorcizare temperamentală, jovială, care presupunem că i-ar fi plăcut lui Creangă, dar și lui Eminescu... Așadar nimic nu e lăsat la o parte. Tentația eului însingurat de-a "recîștiga viața", de-a înfăptui "cucerirea supremă" a lumii, îmbrățișează toată gama omenescului, mobilizează toate corzile trăirii, într-un nesațiu al totalității vizionare care să reflecte totalitatea cosmică. Cu cît solitudinea e mai apăsătoare ("singur lingîndu-mi lacrimile/ mi-
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
fi detașată, individualizată de poeții care se succed (evocarea nonexistenței e aci doar un mod satiric de-a sublinia durerea - simptom al vieții pulsînd cu putere în rana pe care o produce însingurarea): "Un om singur pe stradă nu este însinguratul din casa lui,/ masca soldatului disperat pe cîmpia de funingine, adusă/ ca un trofeu, piele de jivină rară într-un muzeu din oraș,/ mersul lui sigur îl duce spre casa în care-l așteaptă ai lui,/ însinguratului însă nimeni nu
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
stradă nu este însinguratul din casa lui,/ masca soldatului disperat pe cîmpia de funingine, adusă/ ca un trofeu, piele de jivină rară într-un muzeu din oraș,/ mersul lui sigur îl duce spre casa în care-l așteaptă ai lui,/ însinguratului însă nimeni nu-i deschide ușa, nimeni/ nu-l întreabă nimic, mersul lui șovăielnic ca al unui acrobat/ bătrîn, atrage atenția, zîmbetul lui trist/ nu încîntă pe nimeni, singurătatea lui nu este rîvnită,/ aproape că de multe ori nici nu
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
mea rece, obiectivă, ceva că o reflectare vie în oglindă sufletului meu." Această mărturisire de credință a fost respectată. N-avea prieteni printre scriitorii importanți, lumea lui limitîndu-se la M. Sorbul și Corneliu Moldovanu. Poate de aceea se consideră un însingurat, dincolo de cei doi neavînd decît relații de afaceri literare. Desigur, însemnările sale n-au fost continue, ci cu mari pauze între ele. Dar cîte au fost sînt remarcabile și de cel mai acut interes. În 1929, la venirea PNȚ la
Jurnalul lui Rebreanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17893_a_19218]
-
posibilă complexitatea de sens. O rigoare de rocă dură. Ca pîinea doritei întrupări. A citi Pîinea de tăcere doar ca pe un denunț (tragic) al unei însingurări a ființei (specific helvete, în chip straniu helvete, cum le place straniilor helveți însingurați să scrie) mi se pare excesiv de restrictiv. A o citi în afara gestului sinucigaș care i-a urmat - mi se pare imposibil. A spune eu însămi că Adrien Pasquali era o prezență fermecătoare și un profesor fascinant de literatură romandă (cu
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
patru pereți). În cele din urmă, substanțele afective ale trăirii, desi părelnic învinse în impactul cu Cartea, se repliază în nucleele lor, drept autentice purtătoare ale divinului mister al ființei: "Obosite sentimentele se retrag din cărți/ tu că o inimă însingurata rasai/ călcînd în picioare propria umbră/ precum Dumnezeu orizontul" (Naștere vinovată sau scurtă introducere la lecția despre om). Luptînd cu poezia precum Iacob cu Îngerul, Daniel Corbu rămîne stăpîn pe ființă să, care-l ajuta "să privească lumea prin mai
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
în realitate nu de MFA, ci fusese șef de post la jandarmi. După citirea referatelor și primele, cele mai vehemente luări de cuvânt, vinovații începeau să nu mai semene cu oamenii care fuseseră până atunci, intrând pe neobservate în pielea însinguratului fără identitate, extras din mediul său și pus pe o lamă, ca un gândac, unde ochii observatorilor îl cercetau drept creatură necunoscută, de neînțeles. Dintr-o astfel de noapte rămâneau toți în urechi cu noțiuni de o masivitate apăsătoare, de
Evocări din „prima fază“ by Dumitru Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2472_a_3797]
-
Veneția în 1870 Decedată în acest sat în 1913. Și cel al tatălui, alături, și cele ale fraților. A petrecut acolo un lung răstimp. Apoi a înțeles că e zadarnic, că se făcuse foarte târziu, că trebuie să plece. Pietre însingurate întoarse spre ce tărâmuri ale tăcerii martore ale neantului certificate ale destinului final al unui neam zbuciumat și rebel părăsitele mine unde în alte vremuri se auzeau explozii acum sunt pânze de păianjen. A pornit spre ieșire, văzând sau întrezărind
Ernesto Sabato - Abaddon exterminatorul by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2529_a_3854]
-
Groucho Marx, Leslie Nielsen a căror simplă apariție, altfel deloc inocentă, determină râsul fără să fi făcut nimic sau aproape nimic. Un caz cu totul excepțional este cel al lui Charlot, singurul al cărui umor are ceva trist și profund însingurat. Alții trebuie să descopere râsul sălii, să-l fabrice precum Woody Allen sau Sacha Baron Cohen și Jim Carrey, prin subtilitatea propriei inteligențe sau prin supralicitare, căci există și un râs gros, un suc greu, intestinal. Guillaume-actorul este unul excepțional
Râsul subtil al comediei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2546_a_3871]
-
între turist și copilă, nu și pentru cititor, ce asistă la un final contradictoriu: o explozie misterioasă distruge tot fieful odată cunoscut, făcând astfel imposibilă experiența suspendată. Sindromul Robinson, o altă povestire, are în primplan un scriitor retras la munte, însingurat, ce salvează la un moment dat o țigăncușă împotmolită cu mașina în troiene. Antimetafizica este o meditație kafkiană asupra sinuciderii, mai precis a execuției perfecte, surprinsă în dialogul unui scriitor fără subiecte și un intelectual însingurat. Ultima narațiune, Linii și
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
scriitor retras la munte, însingurat, ce salvează la un moment dat o țigăncușă împotmolită cu mașina în troiene. Antimetafizica este o meditație kafkiană asupra sinuciderii, mai precis a execuției perfecte, surprinsă în dialogul unui scriitor fără subiecte și un intelectual însingurat. Ultima narațiune, Linii și cercuri, este povestea unei foste arhitecte, Irina: exilată în Italia, ea spune unui scriitor povestea ei din comunism, una despre prietenie și singurătate, ajungând până la Revoluția trăită la fel de nelămurit ca triunghiul prieteniei cu Doru și Iulian
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
i s-au prea rărit suferă de o singurătate pe care telefonul nu i-o poate alunga și nici atenua sensibil. Trecerea timpului și solitudinea i-au gravat pe chip o austeritate care-i duce trăsăturile și expresia spre figura însinguratului de la Bucov... Nu s-a retras însă, moralmente și spiritual, din agora literară, cum nici din aceea civică. A continuat, ca și odinioară, să scrie literatură și despre literatură, și să se intereseze - cu o participare afectivă din care, confruntat
Al. Săndulescu 85 by Nicolae Mecu () [Corola-journal/Journalistic/2470_a_3795]
-
că da.” Sub voalul exigenței, specifice scriitorului, se ascunde, poate, refluxul scrisului: „Am șters cinci rânduri scrise aseară. Am scris, îl loc, patru.” Starea de retragere/regres progresează, culminînd cu o „Lipsă de interes pentru scrisul meu.” Dacă timpul scrisului însingurat poate fi cît de cît stăpînit, veacul în care trăiește este ostil scrisului. Scriitorul își dă seama că trăiește într-o societate ingrată, deloc propice asimilării propunerilor literare. „Am fost - mărturisește scriitorul - destinat unui timp incult și grosolan, mistificator. În locul
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
implicită dintre dragoste și acești "alți demoni". În virtutea acestei legături dezvăluie Marquez, cred eu, o lume romanescă populată de făpturi prigonite de dorințe mai puternice atît decît putința lor de a le rezista, cît și de a le înțelege. Inși însingurați de vreo nefericire petrecută cîndva în existența lor, răvășiți de vreo boală trupească ivită ca pedeapsă pentru o "fărădelege" pe care au comis-o, fie încercînd să se cunoască pe sine mai mult decît le era îngăduit, fie încercînd să
Demonii vremii noastre by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17010_a_18335]
-
să-l fi făcut pe om după chipul și asemănarea lui, zeii se înhămaseră la aceeași corvoadă pentru a constata la capătul ei că ființele umane zămislite de ei nu le semănau deloc: nu erau decît niște biete făpturi izolate, însingurate și melancolice, care reușeau să-și înstrăineze pe toți cei cu care veneau în contact, ducîndu-și traiul în niște universuri reci, triste și plictisitoare. Oamenii aceștia nu se agreeau deloc unii pe alții, fiecare găsea celuilalt pricină, fiecare se indigna
Elogiul ipocriziei by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15872_a_17197]
-
picioare tot Vestul... Tot Occidentul. Câte am mai fi povestit noi la București, despre această graniță absurdă din mijlocul Berlinului, pe care am fi trecut-o vâjâind. În față, în sfârșit, ultima linie, linia a cincea. Ea pare ceva mai însingurată. Când ne apropiem, vedem doar câțiva colonei în uniformă, foarte politicoși, civilizați. Le arătăm pașapoartele. Unul dintre colonei vâră documentele noastre pe dedesubtul unei perdele negre de stofă ce atârnă de sus și până jos pe fațada gheretei, ca și cum ghereta
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
sub potcoavele cailor sălbatici cu coamele lor săltând în vânt..... Mi-am dăltuit o umbră de sânge... Iată, sunt Omul cu două umbre, ce se caută sub ploile de stele căzătoare! Iată, sunt Omul cu o umbră încătușată! Sunt Omul însingurat în tăcerea umbrelor lui, îndoliate și răpuse de dragostea viforoasă a Vieții... Umbrele mele încătușate se rostogolesc spre Moarte, cu lacrimile înghețate pe obraji, cutreierând drumurile deșertului. Ating cu buzele robite de sărut umbra unei morgane, rătăcindu-mă printre dune
Poetul de gardă. In: Editura Destine Literare by George Călin () [Corola-journal/Journalistic/82_a_226]
-
om să intre în posesia lui însuși și să-și asume răspunderea totală a existenței sale". O existență încărcată de incertitudini, un deșert fizic, metafizic și moral, un univers în care omul, văduvit de iluziile veșniciei, se simte străin, exilat, însingurat, în timp ce convențiile, minciunile, grimasele și deghizările vieții sociale se prăbușesc rînd pe rînd, odată cu propriile sale metereze interioare. Ca și Malraux, Sartre surmontează însă disperarea prin activism, descoperind că acțiunea își creează propria sa justificare. Dacă Sartre va găsi ieșirea
Angoase by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15644_a_16969]
-
Europei simt eu că dorm tot binele și tot răul din lume. Rațional vorbind, înțeleg că poate exista mai multă sfințenie ori hidoșenie în Africa ori America de sud, dar Europa e spațiul sufletului meu. Poemele tale deapănă istoria irosirii însingurate. Lectorul trece printre imagini și după o vreme înțelege că imaginile sunt insule de înțeles, adunate într-un suflet. The Slant Door afirmă că 'puterea cea mare o are tăcerea.' Chiar asta și ești, un poet mut, a cărui însingurare
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
trecute în revistă crîmpeie din poveștile de celuloid care au încîntat o țară și le-au făcut renumele, de Răsfățații Americii, apar ,,în scenă" protagoniștii, așa cum sînt ei în realitate. Ea/ Catherine Zeta-Jones - egolatră, suficientă, capricioasă, stupidă. El/ John Cusack! însingurat, vulnerabil, deprimat, dependent de tranchilizante. Relieful ,,dramei" îl dau însă personajele secundare. Amantul/ Hank Azaria - obtuz macho ,,de coloratură". Sora eroinei/ Julia Roberts - modestă și docilă inițial, ogolioasă și eficientă pe parcurs. Adică în desfășurarea intrigii care o propulsează în
Lumea filmului în oglindă by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15754_a_17079]
-
Bacovia, Hesse, Breban (evident) etc. etc. se succed cu repeziciune, confuz, aproape superficial, într-o supărătoare și obositoare etalare orgolioasă de cunoștințe literare: "La Blaga "pura veșnicie absolută", - imponderabilul, - e sufletul ce este greu. "Nemurirea sufletului", cum scrie în Vorbiri însingurate fiul lacrimilor fericitei Monica, Sf. Augustin. Îngustarea vederii, convertirea la religia eului, o exersează fichteanul Novalis "Nu este oare universul în noi [...]"" (p. 108). "Ce trib de zei" exclamă Aura Christi și înghesuie pe fiecare pagină cuvinte mari care afundă
Jurnal de portrete by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15761_a_17086]
-
asupra textului aparținînd lui Sartre, spre a face și mai evidentă diferența dintre vederea lor literară și a prozatorului american ce avea să primească Premiul Nobel în 1949, cu mai puțin de un sfert de veac înainte de a muri, la fel de însingurat și de neînțeles: un sudist care nu s-a predat pînă în cea din urmă secundă a existenței sale. Cu Faulkner dispare și cea din urmă redută sudistă din ea rămînînd nepieritor doar forma, doar stilul pe care Sartre îl
Tatăl nostru Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16180_a_17505]