52 matches
-
populate de strigoi... Instructorul a scos un strigăt de bucurie, arătându-le tuturor cronometrul: „Un minut cincisprezece secunde!” Era timpul cel mai bun. Roșcovana s-a întors radioasă. Și, scoțându-și chipiul, a scuturat din cap. Părul i s-a învăpăiat în soare, pistruii i-au țâșnit ca niște scântei. Am închis ochii. A doua zi, pentru prima oară în viața mea, am descoperit voluptatea foarte neobișnuită de a strânge o armă de foc, un kalașnikov, și de a-i simți
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ale zeului era anume această plantă. Frunzele și fructele de iederă împodobeau tyrsurile și, sub formă de cunună, tâmplele zeului și ale adepților săi. În secolul al V-lea î.e.n., poetul grec Pindar îl descria pe Dionysos ca fiind „zeul învăpăiat de iedera verde” (282). De unde rezultă că zeul (și adepții săi) nu doar purta iedera, ci o și consuma, fapt care-i provoca „învăpăierea”, extazul. Dar, în această privință, principalele argumente sunt mărturiile lui Plutarh, el însuși un inițiat în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a întreprins pe teritoriul Germaniei. Claudius rânjește cu gura până la urechi. — Îmi p... place, vo... vorbește de el însuși așa cum dorește probabil să-l pom... menească generațiile următoare. Sau mai degrabă contemporanii, pufnește Calpurnius Piso în palmă. Velleius Paterculus se învăpăiază în obraji. Derutat de atac, Vinicius caută sprijin pe lângă Vipsania și Agrippina. — Unchiul lui, senatorul Capiton, a stat alături de tatăl vos tru, Marcus Agrippa, când s-a votat moartea lui Cassius. Agrippina tace nepăsătoare, însă Vipsania se îmbujorează de plăcere
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
adevărat. Textul acum mă izbăvește de minciunile umbrelor printre care trec, dăruindu-mi iluzoria sclipire a timpului în care am fost scris. Coborârea mea în text este doar această fascinantă chemare a unei lumini care abia acum începe a se învăpăia, incandescentă. A început, o simt cu toată viața mea, câtă mi-a mai rămas, Luminarea. 27tc "27" Aici, la intersecție, la stopul de la „Gambrinus“ m-a cules într-o noapte târziu, pe la două-trei, o Dacie. Fusesem la Gelu. Locuia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
privind tăcuți miracolul acela solemn. Hideyoshi, îndeosebi, își îndreptă spatele, lăsă capul în piept și, cu mâinile împreunate în poală, ascultă mai departe, ca și cum n-ar fi putut îndura să piardă nici un cuvânt. Lampa gata să se stingă se mai învăpăiază cu putere o dată, chiar înainte de a muri. Așa era acum și viața lui Hanbei, preț de un sublim moment. Continua să vorbească, luptându-se, cu disperare, să-i spună lui Hideyoshi ultimele cuvinte. — Toate evenimentele... toate evenimentele și schimbările prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
putea privi, stând cu mâinile-n sân. În cele din urmă, începu să viziteze personal șantierul, cu toiagul în mână. Stând pe o movilă de pământ proaspăt, într-o zonă a stăvilarului care, în sfârșit, se terminase, privea cu ochi învăpăiați în jos, spre miile de muncitori. Când descoperea pe cineva încetinind cât de cât, se repezea la lucrător cu o viteză ciudată pentru un invalid, lovindu-l cu bastonul: — La muncă! De ce trândăvești? Muncitorii tremurau și lucrau frenetic, dar numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Intră, Mitsuharu, îl chemă Mitsuhide. — Despre ce e vorba? întrebă vărul său, după ce îngenunche în fața lui Mitsuhide. — Mitsuharu, ți-ai risca viața pentru mine? Mitsuharu îngenunche în tăcere, arătând de parcă și-ar fi pierdut darul vorbirii. Ochii lui Mitsuhide erau învăpăiați de o lumină stranie. Întrebarea fusese simplă și directă - exact cuvintele pe care Mitsuharu se temuse să le audă, încă de la Sakamoto. Acum, Mitsuhide vorbise, în sfârșit, și, cu toate că Mitsuharu nu era surprins, avea senzația că sângele îi înghețase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă. Ușile și paravanele pliante fuseseră aruncate în hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp în flăcări. Dar în micile cămăruțe și alcovuri era întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, coridoarele nici măcar nu se puteau distinge. Ranmaru, care stătea rezemat greoi de ușa din lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
strigă ofițerul. Oi fi ținând tu ochii închiși, dar mă-ndoiesc că ai nevoie de ăsta! Îi smuls brusc bățul gros de bambus și-l reteză în două cu sabia. Din interior căzu o scrisoare rulată strâns. Ochii omului se învăpăiară spre soldați ca două oglinzi. Căutând o ruptură în cercul de oameni, încercă s-o ia la fugă. Dar, cu peste douăzeci de soldați în jurul lui, nici chiar acel vulpoi nu putea să scape. Ostașii îl trântiră la pământ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Japoniei, așa că, a trebuit să mă resemnez cu pierderea oamenilor mei. Am atacat castelul principal al lui Katsuie în a doua jumătate a Orei Tigrului și, până la Ora Calului, am cucerit fortăreața. Când dictase cuvintele „soarta Japoniei“, ochii i se învăpăiaseră întocmai la fel ca în momentul căderii castelului. În continuare, scrisoarea luă o întorsătură care era menită să atragă atenția clanului Mori asupra celor ce urmau. Ar fi inutil să ne mobilizăm trupele, dar, la nevoie, am să vă vizitez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fusese comisă în secret și, chiar a doua zi, de la Nagashima fură trimiși soldați să atace toate castelele vasalilor. Nu era ilogic ca oameni să considere următoarea mare bătălie iminentă. Încă de anul trecut mocnea ceva, dar flacăra care se învăpăia aici putea fi aceea ce-avea să pârjolească, în cele din urmă, întreaga lume. Nu mai erau pure speculații într-o doară, ci o reală certitudine. RĂZBOINICUL CU GLUGĂ Ikeda Shonyu era vestit pentru trei lucruri: statura lui scundă, curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi vrut să prindă autobuzul care tocmai oprise în stație, la douăzeci de metri în fața ei. Trecu de autobuz și parcă ar fi fugit pe un câmp, spre o lizieră de pădure. Privirea i se luminase intens și i se învăpăiaseră obrajii. Încetini pasul balansând din mâini, așteptând să i se liniștească respirația. Intră într-un butic aflat, ca și cabinetul de ginecologie, la parterul unui bloc cu zece etaje. Cumpără o franzelă și doi cârnați, cu inima cam strânsă; dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
celor căzuți în lupte. Și, mă gândeam eu, că am sfeclit-o! Nu-ți ocupa creierii cu asta! îi aruncă Îngerul o căutătură bine-cunoscută, neclintită. Moartea a fost și este responsabilitatea mea! Bâțâindu-se binișor din creștet, cu pomeții săi învăpăiați de cuperoză, nenea Sandu se întinde după telefon. Stai liniștit, nebunule! îl oprește Uriel. Unde suni? N-ai pe cine să chemi în ajutor! N-ai înțeles? Nu există forță pământească, capabilă să li se opună ăstora! Bine, bine, bine
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
vârât în buzunar și s-a întors spre mine. Zâmbea, senin și liniștit.) „Mai zice unii că și pământul e rotund. Mata ce crezi ?“ „Nu știu“, am spus, „s-ar putea, dar nu sunt prea sigur...“. Deasupra noastră cerul se învăpăiase. „Am auzit că la București e o balenă mare“, a schimbat El vorba. „Se arată în Târgul Moșilor, vine lume de peste tot s-o vadă...“ „E una acolo, într-o baracă, e moartă, împăiată...“ „Mă miram și eu, fiindcă balenele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu doamna Maria C. Nicolici, care descânta deasupra unei cafetiere plină ochi cu măselariță, inimă tocată de șobolan, patru pânze de păianjen 371 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Partidului... și, mai ales, în cinstea dragostei de care se simte învăpăiat față de Secretarul nostru General. - O adevărată aiureală. Exact așa a transmis? Cuvânt cu cuvînt? Bărbatul al cărui bunic se chema Onofrei își abandonă, pentru o clipă, atitudinea războinică și se interesă aproape cu compasiune. - Ai văzut ce-ai făcut?!... Ce-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sună,/ Și tremurând, și plâns, de după norii/ Se-arată îngrozit un colț de lună." Un adevărat infern dantesc este creat pictural în viziuni apocaliptice: "Nu-i Ștefan-vodă cel ce-a ridicat, / Mari, focurile străjii peste creste/ Întregi Carpații s-au învăpăiat." Cozma Răcoare capătă dimensiune prin evocarea lui Ștefan, poetul îl gigantizează; imaginile continuă să fie expresioniste în ciuda temperamentului romantic și a universului creat: "Dar iată-l, s-a înfiripat din foc/ Cozma Răcoare în dreapta cu hangerul./ Îi zornăiesc pistoale la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe loc, în pîcla sa rece și deasă, lumina zilei. Cele din urmă văpăi ale acesteia îngălbenesc numeroșii castani de pe stanele de piatră pustii; ele trec în lungi fulgerări pe sub săgețile țepene ale bradului alpin; pîrlesc fața munților; aprind zăpezile; învăpăiază văzduhul; și apa fără valuri, scînteietoare de lumină și împreună cu cerul, a ajuns să fie nemărginită ca și acesta, ba mai curată chiar, mai subțire și mai străvezie, mai frumoasă. Liniștea ei uimește, limpezimea-i amăgește, frumusețea fără seamăn, vaporoasă
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cărui familie rămăsese, ca un trofeu, amintirea strămoșului Grigore, fruntaș în răscoala lui Horia și tras pe roată, la Alba-Iulia, după potolirea țăranilor. În sufletul lui Iosif Bologa icoana străbunului erou și martir a întețit râvna de muncă și a învăpăiat un ideal. Îndată după ce și-a dobândit diploma de avocat, s-a aruncat cu toată patima în politică, izbutind să ajungă cel mai tânăr condamnat în procesul Memorandului și să petreacă vreo doi ani într-o închisoare de stat. Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în curmeziș coama dealului Mârzac. Anton așteaptă să-i vadă cum vin prin pădure, fără zgomot, cu pași lungi alunecători, suri, cenușii, puternici și fără frică, spre vânătorul care îi așteaptă cu inima palpitând! ..Și, cum se aprinde brusc și învăpăiat în ochii lor toată sălbăticia și ferocitatea... O râpă sfâșiată se cască în față... Anton scrutează valea pe pe pantele povârnite, pleșuve. - Ah, o urmă!... exclamă surprins pădurarul. O urmă de jder!, recunoscu el cu ușurință. Și a trecut pe-
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
primită la minister, subscrisă de 331 cetățeni, contra procedării Consiliului comunal. A refuzat cu stăruință d' a recunoaște dreptul de cetățenie acordat la mai mulți străini de către puterea legiuitoare, pe baza Constituțiunii, criticând pururea legile respective și atrăgând prin discursuri învăpăiate ura și disprețul cetățenilor, și asupra împămînteniților și asupra puterii legiuitoare, care-a acordat împămîntenirea. Acest caz s-ar putea lua drept un act de rebeliune, deoarece se refuză recunoașterea legilor votate de Corpurile legiuitoare și sancționate de puterea esecutivă
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
se luptă cu bombe de făină și turnuri cu apă, Între bărci cu tracțiune pe patru roți (Australia..., p. 337). 209 suprafață de mișcările scoarței terestre aproximativ 500 de milioane de ani În urmă, prin erodarea munților din centrul Australiei, Învăpăiat În bătaia razelor solare, Îmi dă o senzație copleșitoare. Nu puteam să cred că o stâncă, chiar și uriașă, răsărită misterios În oceanul de nisip, poate să aibă atâta forță energetică!!! Aborigenii au denumit monolitul Uluru adică „locul care aruncă
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Următorul fragment este începutul unui roman. Studiați cum se realizează reperările spațiale și temporale luând în considerare, acolo unde este cazul, folosirea deicticelor personale și a timpurilor verbale: În august, prin locurile noastre, cu puțin înainte de înserat, o căldură puternică învăpăiază câmpurile. Nu ai ce să faci decât să stai la tine acasă, la umbră, aștepând ora cinei. Aceste proprietăți în arendă pe care le chinuie vânturile iernii și pe care le copleșește vara au fost construite ca un refugiu și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pe piept un exemplar. S-a sinucis Cora Irineu din cauza iubitului său, Constantin D. Beldie? Greu de dat un răspuns. Erau amândoi oameni ma turi, iar secretarul de redacție era căsătorit și avea și un copil. Iubirea care le-a Învăpăiat ființele nu avea drept concluzie moartea, dimpotrivă. Cauza sinuciderii trebuie cău tată În altă parte. Este evident că dispariția Corei Irineu din redacția Ideii Europene a lăsat un gol imens, pe care l-a acuzat și iubitul său. Presa a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Și să fie și apă caldă. Revăd cu ochii minții peisaje superbe din numeroasele călătorii pe care le-am făcut. Alpii diamantini, verdele gazonului englezesc, lacurile elvețiene, pădurea vieneză, cascada Niagara, Marele Canion, Grotta Azzurra de la Capri sau un apus învăpăiat la Delfi, dar nu sunt convinsă că eu am fost aceea care le-a privit. Sau poate că era într-o altă viață. Oricum, într-o altă dimensiune. Singurii copaci pe care-i urăsc sunt cei din cimitir. Și-acolo
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ale cărui principii și-a calibrat propria ortografie cu accente speciale în scris pentru a a da sens cuvintelor importante din frază); „își promiseră unul altuia ca după moartea bătrânului M./icle/ să se căsătorească împreună; și atât era de învăpăiat Eminescu, că hotărâse să se facă catolic spre a nu se mai putea despărți niciodată.” Sunt simple supoziții ori afirmațiile cine știe cui; întreg romanul de dragoste dintre Eminescu și Veronica Micle se desfășoară, după Nicolae Pătrașcu, sub ochii „bătrânului domn M.
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]