68 matches
-
Intră, Mitsuharu, Îl chemă Mitsuhide. — Despre ce e vorba? Întrebă vărul său, după ce Îngenunche În fața lui Mitsuhide. — Mitsuharu, ți-ai risca viața pentru mine? Mitsuharu Îngenunche În tăcere, arătând de parcă și-ar fi pierdut darul vorbirii. Ochii lui Mitsuhide erau Învăpăiați de o lumină stranie. Întrebarea fusese simplă și directă - exact cuvintele pe care Mitsuharu se temuse să le audă, Încă de la Sakamoto. Acum, Mitsuhide vorbise, În sfârșit, și, cu toate că Mitsuharu nu era surprins, avea senzația că sângele Îi Înghețase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care Încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau Înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă. Ușile și paravanele pliante fuseseră aruncate În hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se Învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp În flăcări. Dar În micile cămăruțe și alcovuri era Întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, coridoarele nici măcar nu se puteau distinge. Ranmaru, care stătea rezemat greoi de ușa din lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
strigă ofițerul. Oi fi ținând tu ochii Închiși, dar mă-ndoiesc că ai nevoie de ăsta! Îi smuls brusc bățul gros de bambus și-l reteză În două cu sabia. Din interior căzu o scrisoare rulată strâns. Ochii omului se Învăpăiară spre soldați ca două oglinzi. Căutând o ruptură În cercul de oameni, Încercă s-o ia la fugă. Dar, cu peste douăzeci de soldați În jurul lui, nici chiar acel vulpoi nu putea să scape. Ostașii Îl trântiră la pământ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Japoniei, așa că, a trebuit să mă resemnez cu pierderea oamenilor mei. Am atacat castelul principal al lui Katsuie În a doua jumătate a Orei Tigrului și, până la Ora Calului, am cucerit fortăreața. Când dictase cuvintele „soarta Japoniei“, ochii i se Învăpăiaseră Întocmai la fel ca În momentul căderii castelului. În continuare, scrisoarea luă o Întorsătură care era menită să atragă atenția clanului Mori asupra celor ce urmau. Ar fi inutil să ne mobilizăm trupele, dar, la nevoie, am să vă vizitez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
fusese comisă În secret și, chiar a doua zi, de la Nagashima fură trimiși soldați să atace toate castelele vasalilor. Nu era ilogic ca oameni să considere următoarea mare bătălie iminentă. Încă de anul trecut mocnea ceva, dar flacăra care se Învăpăia aici putea fi aceea ce-avea să pârjolească, În cele din urmă, Întreaga lume. Nu mai erau pure speculații Într-o doară, ci o reală certitudine. RĂZBOINICUL CU GLUGĂ Ikeda Shonyu era vestit pentru trei lucruri: statura lui scundă, curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cuprinsul lui se puteau oploși oameni și vite și căruțe“. Aici, când „soarele se cufunda înspre tărâmul celălalt și luneca în tainice neguri, focurile luminau zidurile de piatră, găurile negre ale ușilor și ferestrelor. Și atunce, căpitanul Isac din Bălăbănești, învăpăiat de vin din ulceaua nouă, a prins-o pe hangița Ancuța de mijloc, îngânând viers cu lăutarii: «Trage mândro, cu bobii... Trage, mândro, și-mi ghicește/Codrul de ce îngălbenește/Omul de ce îmbătrânește...» “. Hanurile erau tot timpul anului un loc râvnit
Agenda2005-03-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283286_a_284615]
-
în ființe cu chipuri și brațe incerte smerite te învăluie ca o lentă împăcare cu sine din atingerea lor ai vrea să păstrezi un fulg de speranță sau măcar un surâs Sărutul De la un capăt la altul stridențe culori isterice învăpăiate pe țărm duc marea la buze întru liniștire vremelnică somnul ce va să vie cândva să-și deschidă ferestrele doar bătaie a pleoapei atât și o umbră coboară pe lume încheieturi de case și poduri se subțiază pe dig Parcele
Poezii by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/3943_a_5268]
-
lor, numai unul a rămas care mai îndrăznește a ține frunte creștinilor, că cu dînsul au a se lupta și gloria d-a-l birui va fi foarte mare. Astfel vorbi Mihai, neînspăimîntatul voievod; și ostașii, inimați foarte împotriva turcilor, învăpăiați de aceste cuvinte, răspund învîrtind în mîini paloșele și lăncile și, prin strigări mari de o războinică veselie, cer de la domnul lor ca să-i ducă îndată către dușman. Atunci Mihai, plin de încredere în energia armatei sale, trece podul în
Călugăr și soldat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8314_a_9639]
-
excelează poeta prezintă un aer ambiguu, avînd un substrat moral, "astfel că aceste priveliști se deosebesc esențial de cele în mod obișnuit nouă accesibile" (I. Negoițescu). Datelor obiective li se adaugă din belșug altele, ale senzoriului și nostalgiei ce-l învăpăiază, astfel încît ele capătă culori diferite, asemenea unor mătăsuri în funcție de unghiul din care le privim: "un miros de pînză curată/ de pîine necoaptă de abur/ arome de clei de cireș și de var în/ septembrie cînd calm/ pomul cuprins de
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
află în Iugoslavia. Orașul, pe vremea aceea, era capitala Macedoniei. Sf. Dimitrie a fost fiul unui nobil macedonean. Încă din tinerețe și-a manifestat semnele viitorului sfânt. Era blând, bun către oricine și foarte răbdător. Mânia, de care adesea se învăpăiază și tinerii, la el nu se vedea; știa să o înfrâneze. Ceea ce avea de îndeplinit, făcea totdeauna cu conștiinciozitate și bine. Așa în tinerețe, așa mai târziu în anii maturității. Între tineri a fost vesel, dar glume usturătoare, ironii nicicând
Agenda2005-43-05-stiri () [Corola-journal/Journalistic/284344_a_285673]
-
pe strada Vaugirard, ulița interminabilă de pe vremea când străbătea suburbia veche a Parisului anexată pe la jumătatea secolului XIX și care nu avea să ajungă niciodată bulevard. Ca bulevardul comercial Rennes, de pildă, în care strada, încă rurală uneori, se varsă învăpăiată de amurgul înalt, oceanic, al soarelui puternic de toamnă, pe axa vest-est simetrică asemeni întregii croieli citadine; încât poți să crezi că Dumnezeu, francez la un moment dat, când a făcut lumea, studiase la Sorbona Arhitectura ori Administrația laolaltă cu
Caprele coborau pe strada Descartes by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13136_a_14461]
-
totul și cu totul de aur, care scânteia, în bătaia lunii, uimitor. La puțin timp după asta, unii se jurau pe ochii din cap, că în salturile sale, el se mai folosea și de o pereche de aripi albastre. Acestea învăpăiau aerul neclintit al înserării cu un nimb transparent în spatele său și nu la toți le era dat să le vadă. Alții, cu privirea mai ageră, susțineau cu înfocare una și mai și, că pe sub țoale, pe trupul lui, zăriseră unduindu
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
umple:coloane mărșăluind dens calcule păguboase, dezastre bancare intergalactice,veșnice găuri negre în bugetul macrocasnic. Dar cifra finală te va despăgubi de toate rîmele cu dinți încîlciți,de toți șopîrlangii și portăreii vraiștei cotidiene. Miliarde de miliarde de secunde-s învăpăiate în lectura străbunicului Montaigne, tom desfăcut dulce, nu cu mîinile ci cu fine ustensile cerești: raze și curcubeie prelinse din norii bolnavi de nuanțe și melancolie apoasă. Nicidecum o speranță oarbă te va călăuzi. Ochii, larg deschiși, chiar răniți, suportînd
Dincolo de "marfă" și ,nașpa" by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10555_a_11880]
-
încetișor, la ureche: Mamă, vino puțin afară. Am, să-ți spun ceva. Afară, când se uită la ea, bătrâna văzu că obrajii nurorii ardeau. Își frângea mâinile de nerăbdare. L-a văzut! Suntem salvate, mamă! L-a văzut! Bucuria îi învăpăia obrajii. E-n oraș. Nu ți-am spus eu? Bătrâna o privi cu niște ochi mari, speriați, strângându-și brațele la piept atât de slăbită de vestea cea mare că nora trebui s-o sprijine. N-auzi, mamă? o zgâlțâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
florile calde, lipite de obraz. Așa se apropie, cu băgare de seamă, și se arătă lui Tudor. Avea înfățișarea nopții însăși, cu fața nobilă, arcuită pe gâtul înalt, părul stufos dat pe spate, o tufă de liliac înflorit, ochii strălucitori, învăpăiați de fugă, de oboseală și de neliniște. Ce bine c-ai venit! se bucură el. Nu eram sigur că vii. Mă faci să râd! se minună ea. Lasă-mă să-mi trag răsuflarea. Așa! Acum sunt mai liniștită. Mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ape în fundul cărora lumina joacă vătuită în mușchiul de pe pietre, și brațele pistruiate rotunjite într-un alb catifelat, cu moliciuni delicate întinse până-n ispititoarea grație a gâtului de lebădă. Glasul ei de pisică și ochii, ale căror flăcări verzi fermecau învăpăind orice atingere, o făcură remarcată în tot spitalul. Nu se știa de la cine anume primise porecla, dar tot spitalul o striga: "Îngerașul". "A fost îngerașul?" "Ce-a spus îngerașul?" Lui îi spuneau "salvatorul". Dintr-atâta răsfăț risca să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ai fugit" (Clipă). Sau: ,auzul, cît o bobiță roșie de sînge/ țipătul, spinul negru ce cade/ ca respirația atletului la sfîrșitul cursei.// citești/ ideogramele repezi pe apa/ pe care tot vîntul le șterge" (Dialog). Sînt acestea neîndoios inscripții ale sîngelui învăpăiat de-o dorință încă departe de-a se domoli, abia drapate estetic. Ideograme ale pulsației vitale ce nu capitulează, găsind cu cale a arbora steagul iluzoriu al unei transmutații în semnul atoate izbăvitor. Un pas mai departe pe calea abstragerii
Buba îngerului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10845_a_12170]
-
de nimic. Ochii, cu vinișoare albastre, îi străluceau în găvanele de sub sprâncenele rare. Fața îngustă și blândă avea să fie trecută Marioarei și apoi băiatului ei. Împreună cu fermecata putere a visului. Toată viața ei Maria visase în culori tari și învăpăiate de icoană. Își visase bărbatul înainte de a-l cunoaște (și-l recunoscuse pe loc în dimineața când intrase cu căruța în curtea tatălui ei, dogar din Dârvari, ca să-i repare butucul unei roți); își visase toți cei opt copii, șase
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fi vrut să prindă autobuzul care tocmai oprise în stație, la douăzeci de metri în fața ei. Trecu de autobuz și parcă ar fi fugit pe un câmp, spre o lizieră de pădure. Privirea i se luminase intens și i se învăpăiaseră obrajii. Încetini pasul balansând din mâini, așteptând să i se liniștească respirația. Intră într-un butic aflat, ca și cabinetul de ginecologie, la parterul unui bloc cu zece etaje. Cumpără o franzelă și doi cârnați, cu inima cam strânsă; dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a întreprins pe teritoriul Germaniei. Claudius rânjește cu gura până la urechi. — Îmi p... place, vo... vorbește de el însuși așa cum dorește probabil să-l pom... menească generațiile următoare. Sau mai degrabă contemporanii, pufnește Calpurnius Piso în palmă. Velleius Paterculus se învăpăiază în obraji. Derutat de atac, Vinicius caută sprijin pe lângă Vipsania și Agrippina. — Unchiul lui, senatorul Capiton, a stat alături de tatăl vos tru, Marcus Agrippa, când s-a votat moartea lui Cassius. Agrippina tace nepăsătoare, însă Vipsania se îmbujorează de plăcere
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cărui familie rămăsese, ca un trofeu, amintirea strămoșului Grigore, fruntaș în răscoala lui Horia și tras pe roată, la Alba-Iulia, după potolirea țăranilor. În sufletul lui Iosif Bologa icoana străbunului erou și martir a întețit râvna de muncă și a învăpăiat un ideal. Îndată după ce și-a dobândit diploma de avocat, s-a aruncat cu toată patima în politică, izbutind să ajungă cel mai tânăr condamnat în procesul Memorandului și să petreacă vreo doi ani într-o închisoare de stat. Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ale zeului era anume această plantă. Frunzele și fructele de iederă împodobeau tyrsurile și, sub formă de cunună, tâmplele zeului și ale adepților săi. În secolul al V-lea î.e.n., poetul grec Pindar îl descria pe Dionysos ca fiind „zeul învăpăiat de iedera verde” (282). De unde rezultă că zeul (și adepții săi) nu doar purta iedera, ci o și consuma, fapt care-i provoca „învăpăierea”, extazul. Dar, în această privință, principalele argumente sunt mărturiile lui Plutarh, el însuși un inițiat în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
clipită că neaua prinde a bate În albăstrui și simți că ceva se petrece În aer. Ridicînd privirea, zări pe cer o rază verde, Îndată Încă una, urmate de o izvorîre de lumină Întinzîndu-se cu repeziciune, boltindu-se asupra cuprinsului, Învăpăindu-se apoi auriu și scăzînd În unde tulburi de amurg prelung. Slăbi fără voie hățurile și rămase cu ochii la cer. Nici un nor, doar unduirile de lumină lunecînd și amestecîndu-se Într-o necurmată revărsare. Urzeala de raze ba se destrăma
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
vârât în buzunar și s-a întors spre mine. Zâmbea, senin și liniștit.) „Mai zice unii că și pământul e rotund. Mata ce crezi ?“ „Nu știu“, am spus, „s-ar putea, dar nu sunt prea sigur...“. Deasupra noastră cerul se învăpăiase. „Am auzit că la București e o balenă mare“, a schimbat El vorba. „Se arată în Târgul Moșilor, vine lume de peste tot s-o vadă...“ „E una acolo, într-o baracă, e moartă, împăiată...“ „Mă miram și eu, fiindcă balenele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
privind tăcuți miracolul acela solemn. Hideyoshi, îndeosebi, își îndreptă spatele, lăsă capul în piept și, cu mâinile împreunate în poală, ascultă mai departe, ca și cum n-ar fi putut îndura să piardă nici un cuvânt. Lampa gata să se stingă se mai învăpăiază cu putere o dată, chiar înainte de a muri. Așa era acum și viața lui Hanbei, preț de un sublim moment. Continua să vorbească, luptându-se, cu disperare, să-i spună lui Hideyoshi ultimele cuvinte. — Toate evenimentele... toate evenimentele și schimbările prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]