173 matches
-
că, prin grija partidului, nu vor pierde o zi de muncă, recunoscători că li se dă ocazia să nu precupețească niciun efort pentru propășirea României Socialiste, pentru atingerea celor mai înalte culmi de bunăstare și civilizație. Sufletele le sunt frenetic înviorate, starea de beatitudine este atât de covârșitoare încât, atunci când tovarășul Patron le comandă să pornească, cu cântec înainte, încep : „vine, vine, primăvaaaaaraaaaa.... se așterne ’n toaaată țaaaaraaa... Asistența, fomată din copiii și nevestele multor muncitori de pe șantier, cu toată răceala
XXVI. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2174 din 13 decembrie 2016 by http://confluente.ro/adrian_litu_1481632921.html [Corola-blog/BlogPost/365385_a_366714]
-
pleoapele moi prin cuiburi de lumină. Neobosite de așteptări, dorințele încununează trăirea, bând frumusețea unei vieți. Inima lui caldă, dogoritoare ne deschide porțile sufletului. Cântarea răsună din adânc și ne inundă făptura. Poezia lui bate-n aripile cugetului nostru dorinți înviorate, chemări din Slava Luminii. Un crâmpei de soare umblă /prin zăbrele loc să-și facă, /a împins vreo zece suliți /în celula mea opacă. /Și pe firul lor subțire /a lăsat ușor să vină /pentru zilele Învierii /o plăcintă de
PARTEA A II-A de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 122 din 02 mai 2011 by http://confluente.ro/Crucea_si_invierea_in_poezia_golgotei_romanesti_0.html [Corola-blog/BlogPost/361196_a_362525]
-
se desfacă în cuvânt și să iradieze în spații ale iubirii Cuvântul Însuși, ce se cerea împărtășit cu mulțimea, mereu aflată în nevoie ... Unde apărea El, aerul se colora căpătând consistența unui dar - respirând, în preajma lui Isus, Iubirea Însăși - inima, înviorată, evada dincolo de porțile ferecate ale mărginirii, iar veșnicia își picura mireasma pe creștetele muritorilor ... Iubirea Însăși, obiectivată în spațiu al atingerii și al cuvântului care încurajează, transformă temerea în îndrăzneală, cenușa în flacără; femeia bolnavă de doisprezece ani și-a
SPATII ALE IUBIRII de TITIANA DUMITRANA în ediţia nr. 750 din 19 ianuarie 2013 by http://confluente.ro/Spatii_ale_iubirii_titiana_dumitrana_1358620203.html [Corola-blog/BlogPost/342405_a_343734]
-
recunoscută. -Olga, poate vrei să mergi la Market, ai trecut de piață. -Da, știu...voiam să mai fac câțiva pași, nu m-am simțit prea bine. -Nici acum nu ești bine, ești palidă, s-a întâmplat ceva? -Da, spuse Olga înviorată, apoi privind mai atent interlocutoare a continuat, adică nu...nu am mâncat de dimineață, simt așa un leșin, îmi trece, stai liniștită. Mă bucur că ne-am întâlnit, mă întorc, merg să fac cumpărături, apoi plec acasă. Femeia a plecat
DRACU* NU E AȘA DE NEGRU III de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2070 din 31 august 2016 by http://confluente.ro/ionel_carstea_1472634137.html [Corola-blog/BlogPost/375535_a_376864]
-
chemătoare cu răspuns a unui val fremătând ca marea, întruchipată în publicul prezent. Dacă în scenă, o pleiadă de artiști a captat ca într-un ochi singur, și o inimă singură, a armonizat într-un singur ritm de puls publicul înviorat, pătruns de fericire, Oana Georgescu a izbutit de una singură aceasta, cu o carte impresionabilă! „Această carte reprezintă confesiunea mea sinceră, făcută la 60 de ani despre trăirile, sentimentele, învățămintele și convingerile mele. Am depănat aici amintiri din întreaga mea
MARIA DRAGOMIROIU. CONCERT ANIVERSAR ŞI CARTE IMPRESIONABILĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1760 din 26 octombrie 2015 by http://confluente.ro/aurel_v_zgheran_1445871749.html [Corola-blog/BlogPost/353238_a_354567]
-
sufletul răsună din adânc încântându-mi făptura. Mă împărtășesc cu frumusețea acestor clipe - poeme, cât cu logodna unei vieți încântătoare. Beau frumusețea ortodoxă a vieții creștine și sufletul îmi cântă. Peste mine, peste cei mulți plouă cu lumină cerească. Doruri înviorate se zbat în zefirul inimii să se înalțe. Sunt chemări din lumea Frumuseții. Cerul iubirii mele este verde, cu nouri dantelați în azur. Ridic ochii și sărut stelele, apoi îmbrățișez pământul drag și sfânt al Martirilor noștri. În pridvorul harului
POEMUL FRUMUSEŢII de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1248 din 01 iunie 2014 by http://confluente.ro/Gheorghe_constantin_nistoroiu_1401586408.html [Corola-blog/BlogPost/365380_a_366709]
-
fel încât să nu mai vină. Sau, daca totuși vine, măcar să nu vină la noi în țară și la Milano. Tata mă mângâiat, a râs, a zis că “bine măcar că sunt frumușica” și că se ocupă, iar eu mam mai înviorat, am simțit puțină speranța și mam carat la sala ca să nu mă prindă sfârșitul cu fundul lăsat. Acolo am fost cât p-aci să mă enervez pe niște grase caremi luau aerul și să le zic cine sunt eu și
Jurnalul Elenei B. transcris de Simona T. – episodul 5 by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20056_a_21381]
-
noul traseu de cale ferată Râbnița-Slobodca (Bălți), cu lungimea de 115 verste. Clădirea gării este dată în exploatare mai târziu, în 1897. În 1896, se construiește un pod mare peste Răut. "Podul este necesar, pentru că aici e locul cel mai înviorat, lângă gară, iar la 30 de verste pe Răut în sus și 70 de verste în jos nu există niciun pod, așa că în timpul inundațiilor satele de pe cele două maluri ale Răutului din județele Soroca și Bălți rămân despărțite completamente unele
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
Ce fel de aventuri? Nu poți spune niciodată clipei: oprește-te, sânt fericit, atîts timp cât Mefisto stă lângă tine, să înmoaie brațul adversarului, ca să-l răpui tu cu ușurință". Nu în asta constă mitul faustic, zise marele poet deodată înviorat. E o reânviere a mitului dionisian, a eternei întoarceri și a trăirii în afara tragediei. Goethe iubea Grecia antică, dar în același timp știa că vremurile se schimbaseră, apăruseri Dumnezeu și puternicul Mefisto. S-a adresat acestuia din urmă." ("Înțeleg, am
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și cam vetustă a existenței simple, naturale, netulburată de nostalgii sau de aspirații. Se observă grija pentru înscenare, pentru vizualizare prin consemnarea unor amănunte descriptive sau privitoare la modul de viață, la atitudinile, obiceiurile specifice unui mediu. Tonul este familiar, înviorat adesea de remarci umoristice. Episoadele triste sunt tratate fără accente dramatice, într-un spirit de acceptare, de resemnare, care estompează suferința și dă o notă de tihnită contemplare relatării. Continuând o preocupare mai veche și impulsionat cu deosebire de evenimentele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287611_a_288940]
-
cretin!“ Eu și mama am parcurs drumul spre casă într-o tăcere sumbră. Mama cel puțin, pentru că eu una, în tăcerea mea, eram fericită și - nu mă puteam abține - puțin încrezută. —Cum rămâne cu genunchiul tău beteag? a întrebat mama, înviorată brusc că nu era totul pierdut. Cum poți să pleci la New York când nu poți nici să urci o treaptă? — Îți propun o înțelegere, am zis. Dacă pot să urc până în capul scărilor pe el, atunci mă simt destul de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
plătit pe ea? Prea mult? — Cam 25 de cenți, zise Wyatt. O nimica toată. Wendy Își puse pălăria de ratan pe cap, apoi Își legă panglicile roșii sub gât. Și ieșiră În plin soare, ea simțindu-se acum refăcută și Înviorată. Pentru Wendy pălăria era o lovitură de maestru. Îi salvase pe amândoi de la a fi arestați de poliție. Iar cu doar 25 de cenți, Își achiziționase un accesoriu șic care-i dădea un aer elegant și dezinvolt ca al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
poet pe care tovarășii mei îl câștigaseră mișcării. (Pe atunci Romanul era, grație lui V.G. Morțun, un centru de mișcare socialistă destul de activ). Bietul preot, care în toată sinceritatea credea că a găsit în socializm ceva din generozitatea creștinismului primitiv, înviorat și întinerit, opunea o blândă și totuși hotărâtă rezistență celor care îi vorbeau de credința lui. Nu, spunea el. Nu permit gândului meu să se atingă de lucrul acesta... Atitudinea lui, privirea lui, cerbicia lui, m-au impresionat adânc. Printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mi-a împodobit anii cei mai frumoși ai vieții?... Ronetti Roman. (Fragmente dintr-un articol apărut în "Opinia" de la 10 Ianuarie 1908.) ...Sunt câteva zile numai, de când l-am văzut, pentru cea din urmă dată, în truda și căldura boalei, înviorat puțin, plin de nădejde, și uimit parcă de cumpăna grea prin care trecuse și de care se credea mântuit. Nădejdea pe care mi-o împărtășise atunci, marea lui nădejde în puterele-i încercate m-au făcut să înlătur gândul sfârșitului cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de acasă, și, de altfel, atelierul nostru e destul de aproape. - Mă scuzați, interveni condotierul Montassini, care purta un exuberant costum violet, cu strasuri aurii, ținând În dreptul feței o mască de Murano. Poate contesa va dori să danseze... - Desigur, spuse contesa, Înviorată. Atunci, signor Bellini, pe săptămâna viitoare! Alexandru rămase o clipă singur, lângă fereastra Înaltă a sălii. Privi la mulțimea de costume elegante care se agitau la bal. Montassini Îi șoptea contesei la ureche ceva amuzant, fiindcă aceasta dansa râzând, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de pe marginea sa trilurile și icniturile muzicale ale Copilului Național al României, manelistul Adrian Copilul Minune. Îl întreb curios pe supraveghetorul arenei, care dormita plictisit în ghereta sa, lângă o ceașcă de ceai cald, de unde are o asemenea muzică. Brusc înviorat, mă întreabă dacă îmi place; fără a mai aștepta răspunsul meu, îmi spune că are un amic român care i-a făcut un album cu "cei mai cunoscuți cântăreți români ai momentului". Crăciun cu Adrian Minune pe patinoar, chiar este
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mai îndepărtat al mesei, se șterge pe mîini cu șervețelul de hîrtie, apoi își ia cafeaua, răcită deja, sorbind-o încet, cu poftă. Cînd s-a întors de la grupul sanitar, spălată pe ochi cu apă rece, femeia de alături părea înviorată, dar numai după cîteva minute s-a topit din nou. Vă e rău, doamnă? o întreabă actorul. Ochii femeii se întorc obosiți spre el. Mi s-a părut se scuză actorul, săltînd din umeri. Frumoasă blana asta albă! Vulpe polară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ieși în prispă, puse mâinile deasupra ochilor și se uită departe, încotro privea bărbat-su. Apoi întrebă simplu: - Ce-i? - Pământu’! Păru nedumerită. Lung coborî în curte și începu să măture frunzele ce căzuseră peste noapte din pomi; se simțea înviorat, gândea la șopronul ce trebuia reparat. Apoi îi veni în gând judecătorul pe care-l condusese la tren cu numai câteva luni în urmă. Zâmbi. „Ce-o fi făcând?”. A doua zi după ce fusese la gară, trecând pe la casa învățătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dar ea, ghicindu-mi gândul răsărit acum după cinci ani și jumătate, întinse mâna și mă cutremurai de absența ei caldă. - „Am să rămân” îmi spuse. Recunoscui în flexiunile vocii din iunie 1941.” Nu s-a schimbat nimic, „gândii bucuros, înviorat, și o auzii răspunzându-mi. „Nimic, dragul meu... Ce-ar fi putut să se schimbe? Tu însuți spuneai că substanța nu se schimbă” „Atunci a fost”... dar în timp ce încercam să-i vorbesc se întoarse spre mine, îmi puse palma dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
deosebit. Fericite firi. Veni peste câteva ore dimineața, răsăritul soarelui din prima zi a noului an. 1947. Musafirii începură să plece. Tata îi conduse, iar la sfârșit, rămas singur în prag, respiră aerul rece al dimineții de iarnă. Se simțea înviorat: ai fi putut crede că sub aerul acela albastru și soarele perfect rotund și roșu, ca o magnificență, avea să stăpânească zilele acelui an. Stătea nemișcat. Nu peste mult...era neștiutor ca noi toți ai pământului... Îmi venea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de reașezare a lucrurilor, istoria, sufocată o clipă, își va relua drumul în sensul luminării ei permanente, sociale și spirituale, iar urmele vor rămâne, obeliscuri pentru generațiile de mâine. După ce deliberarăm asupra proceselor judecate, președintele deveni, surprinzător, destins și ușor înviorat. Afară bătea schimbătorul vânt de aprilie. 23. Pământul, cernoziomul marii câmpii aluneca prin fața geamului închis al compartimentului de tren. Inima îmi bătea din când în când cu putere, atunci îmi mutam gândul; era greu pentru că stăruia în subterane și răbufnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
profesia și omenia lui, și pentru încă ceva, ascuns, depărtat care-i sclipea în ochi, ocolind un adevăr anume, o nădejde înfundată în sufletul său și pe care avui senzația a o fi descoperit, când, pe jumătate emoționat pe jumătate înviorat, îmi rostise, cu timiditatea omului de la țară sau a celui prins în capcanele împrejurărilor, că fiica lui se mărită. Părea a fi vrut să spună: „Nutream speranța, cu un an în urmă, când locuiați la mine, când vă plimbați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
așa ceva? Nu știu cum am vorbit, că pe față i se stinse orice lumină. Cât o fulgerare. Domnul Pavel se ridică de pe scaun, umplu cele patru pahare prelungi, ne obligă să ne ridicăm și noi, și ciocnirăm toți patru, iar doamna Pavel, înviorată ca dintr-o stingere dulceagă, o îmbrățișă pe Marga, rostindu-și încântările față de „dulcea ei nepoată”. - Ee! domnule judecător, asta e cea mai mare avere a mea. Și o îmbrățișă iar. Deodată, domnul Pavel își plesni fruntea cu palma: - Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
găsind că rostirea trebuia subliniată cu o anume solemnitate a clipei, binecuvântă prilejul să umple păhărelele cu țuică de Panciu pe care o avea de un an, păstrată în raftul de jos al cămării, împreună cu alte asemenea băuturi. - Mulțumesc! glăsui înviorat învățătorul și ciocnirăm toți patru. Doamna Carolina Pavel devenise brusc curioasă cu privire la unele amănunte ale traiului fetei la București, de viața din Capitală, dar învățătorul se dovedi nepriceput a-i satisface curiozitatea, căci nu știa mai nimic din ce dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
domnul Pavel, care gândise între timp la unele evoluții ale tinereții lui, în segmentele petrecute în această Grădină și surâdea acelor amintiri fără mărturisiri către soție, întrerupt își ridică privirea spre noi și, adresându-se Anei și fiicei sale, rosti înviorat: - Nu-i așa că-i măreț? - În adevăr, răspunse Ana, spre încântarea nereținută a domnului Pavel, cutremurat de un nostalgic patriotism local. Doamna Pavel, zâmbind, mai mult pentru a-și marca participarea, fiind atentă în realitate la mesele vecine, sperând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]