46 matches
-
alteori eu. Indiferent de deznodământ, pierdeam mult timp cu disputele alea tăcute, iar timpul însemna joacă și prieteni. Libertatea mea nemărginită se ciuntea serios când tata era zi de zi în Drumul Taberei, deși își respecta și acolo ritualurile de șantierist. Juca iams de unul singur, umplea tot felul de caiete cu calcule probabilistice pentru loto și pronosport, avea la capul patului, pe perete, o fotografie format A4 a marii lui iubiri (una, Ioana Domșa, care-l lăsase pe vremuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de nu și-o plătise, nu mergea decât până acolo, că le ghicea greutatea din ochi... Pe la 5 dimineața, când s-a zborșit zorile, în suferință de mărăturică sau ciorbiță de potroace, ca să ne mai antrenăm... și pentru că plecase șantieriștii, chițiți să-și care la Netuța picamărele, și-a adus aminte și meșterul Calistrat de când a fost el mare șef peste 73 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Hărțile erau împăturite, păreau străvechi și aveau culoarea nisipului. Străinul și le
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Par eu c-aș umbla cu portjartier de dantelă pe sub parpalac, jigodiosule? - Nu se știe ca pământul. Nu zic că-i rău. De când te-ai urcat, doar de poezie și de băieței mi-ai garibaldit... Îl iubești pe fizicul de la șantieriști, scămoșatule? - Nu neapărat... - ...Când le zici pe poezii, simți că ți l-ar mângâia cineva pe baston? - Dacă e creație autentică, parcă-aș simți... - Și de-ar fi creație de ailaltă, mie poți să-mi zici... Eu sânt ca tatăl
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Lucaci și Udricani, cărîndu-i și dând lovituri înfundate, cu hoiturile lor micuțe, în zidurile spătarului Mimăcaru și în cele ale fonfăitului paharnic Nicolache... Era de mirare cum nici un tablagiu, securist sau vreun băgător de seamă, căftăniți supraveghetori peste hoardele de șantieriști mobilizați, nu se desfăcuseră de lângă barăcile vreunui punct de lucru să-și descarce înjurăturile asupra lor, ce caută cu un taxi atât de neautorizat pe un șantier atât de neasemuit cum părea acesta. Neasemuit părea, dar nici nu păreau gata
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rasteluri de la gunoaie, de pe lângă aeroport. Tăcea clește după nevastă-sa ce-l părăsise, din cauză de la o febră musculară ce-o căpătase în timp ce depășea recordul mondial la dat din fund... Nevastă-sa dădea din fund. Ăsta a furat mult. E șantierist, că-l cunoaște pe București ca pe buzunarele de la mort și se-mpăunează că m-ar umple de sute. I-am confiscat bagajele. Din pricina asta mi-e și tîrșală să nu mi-l pierd pe servici. 116 DANIEL BĂNULESCU - Când
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dincolo. Un spațiu plin de promisiuni, de taine, altele decât cele ale sălii de față. Deocamdată, din spațiul de dincolo răzbate, statornic și mizer, vacarmul șantierelor. Răzbate mai ales torentul de urlete, înjurături, cântări lălăite, chemări și invective cu care șantieriștii români își însoțesc cele ale muncii de peste zi. Intenționam, cândva - unul dintre cele multe proiecte pe care nu le voi mai duce până la capăt -, să descriu românul prin locul său de muncă. Cartea noastră de vizită cea mai autentică, nemăsluită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mult mai nobil și mai autentic: ne distrugeam noi înșine viețile, fără a mai lăsa cuiva satisfacția de a crede că a reușit să ne termine. Căci dacă anii aceia de avânt și elan constructiv socialist au adus în viața șantieristului român (șantieriști fiind toți cei nevoiți să muncească pentru a-și ține cât de cât viețile) ceva autentic, a fost sila profundă față de muncă. Pentru că permanent era un altul, pe umerii săi, care îi indica, cu înjurătura de rigoare, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nobil și mai autentic: ne distrugeam noi înșine viețile, fără a mai lăsa cuiva satisfacția de a crede că a reușit să ne termine. Căci dacă anii aceia de avânt și elan constructiv socialist au adus în viața șantieristului român (șantieriști fiind toți cei nevoiți să muncească pentru a-și ține cât de cât viețile) ceva autentic, a fost sila profundă față de muncă. Pentru că permanent era un altul, pe umerii săi, care îi indica, cu înjurătura de rigoare, ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ideologii idealiste sau practicanți ai unor misterioase tehnici spiritisto-magico-secrete, venite din stranii culturi, care te ajutau să treci prin ziduri ca să-i tulburi nopțile secretarului general. Dintre toate, șantierul de construcții rămâne imaginea cea mai complexă a românului la muncă. Șantieristul român, când zidește, sapă gropi sau face cofraje, descarcă betoniera sau tencuiește, întinde fierul-beton sau sudează armături, mătură frunzele sau încarcă molozul în camioane, se simte în plină natură. Mioriticul din el gâlgâie revărsat și libertatea zburdă deplină. Poate cânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câinii. Poate să aducă un casetofon și să-l asculte pe cel mai în vogă manelist urlându-și suferințele după beția cu care s-a încheiat nunta, după trădarea aproapelui sau după adâncimea răutății omenești. Poate pune lațuri pentru sticleți șantieristul. Își poate spăla izmenele și să le întindă la uscat pe schele. Și câte încă alte multe nu poate face. Și cel mai greu îi este când se revarsă mioriticul din el. Atunci, ca trăsnit, se repede la prima crâșmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Zanzibaria și nepoata Discoveiria, și-au instalat de mult lăzile de banane „Mocambo“ și portocale „Jennyffer“, cu nelipsita mușama, pe care agită cutiile cu biluțele de-o „albă-neagră“. Abia după ce-și răcorește mioriticul cu o bere sau o rachie, șantieristul mai cască gura, la întoarcere, la minunile făcute cu biluța de cei trei frați Pișcot. Neîncrezător, nu riscă să afle unde se pitește mingiuca, deși știe precis, a văzut doar cu ochii lui cum ăl borțos a dat-o în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dă miarul babei cu papornița, de și-ar pune mintea cu ei, în trei clipite i-ar rade, mai râde puțin când vede cum Zanzibaria se ferește să n-o pocnească Pișcot ăl chior, femeia se agață de brațul lui, șantieristul dă să-l pocnească p-ăla, femeia se lipește de spatele lui, îi simte țâțele sfredelindu-l, „d-alea țapene“, tresaltă șantieristu’, „mamă, să fie ca acu’ cu mine col’șa la tufănele, ce jaf i-aș face, mujdeială și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se lipește de spatele lui, îi simte țâțele sfredelindu-l, „d-alea țapene“, tresaltă șantieristu’, „mamă, să fie ca acu’ cu mine col’șa la tufănele, ce jaf i-aș face, mujdeială și trei reprize de picamăr pă nerăsuflate“, tresaltă șantieristul, se scutură dedulcit la ispită, n-are ce face, țipă șefu’, și lovit de pedeapsa muncii se-adună pe buza schelei. Abia când se duce în a doua raită „la varice“, când să plătească, rămâne prostit cu mâna în buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în a doua raită „la varice“, când să plătească, rămâne prostit cu mâna în buzunar, ferm convins că mai avusese trei poli acolo, dacă nu chiar patru, că păstrase și de-o pâine, pe diseară. Dar cel mai mult știe șantieristul că poate sta, oricând și oriunde, cu convingerea că lucrarea va continua și fără el. Mereu va fi un altul care să facă totuși câte ceva. Acum, când notez toate acestea, așteptându-mi, ca de obicei, teancul de gazete, încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la masa lor. Din una în alta, cinstindu-i într-un gest larg de pomană în amintirea tuturor zilelor când țipam după o dușcă și nu aveam bani să o „consum“, am abordat tema băutului în zi de leafă. Erau șantieriști cei doi, lucrau la Casa Poporului care se construia nu departe. Câștigau bine. Erau din provincie și își omorau după-amiezile prin crâșme. „E o decadență morală teribilă“, mi-au spus, „să ajungi să bei în zi de leafă. Toată lumea are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de fierărie, sârmăraie, lăzi și cutii cu felurite piese, o mașinărie și câteva bancuri la care se tăia fier-beton și multe altele. Treceam și pe lângă o cabină metalică, un W.C. de șantier. Mirosea teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune de drum, dar îi înțelegeam pe șantieriști. Le înțelegeam instinctul lor, plăcerea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune de drum, dar îi înțelegeam pe șantieriști. Le înțelegeam instinctul lor, plăcerea de a-și face nevoile în natură sau, în fine, un simulacru de natură. Citisem, în adolescență, câteva gânduri ale lui Carlo Levi, în Cristos s-a oprit la Eboli, pe acest subiect și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cum să scape de această onoare! Ar fi intrat în colimatorul cine știe cui, o teamă nelămurită îl străbătea, un organism nesănătos, care-l prevenea.. ai grijă! ai familie și nu găsea pe cineva de încredere care să-l sfătuiască! Rebegilă, vechi șantierist, trecut prin ciur și prin dârmon, inspira încredere, lucrase la Porțile de Fier și peste tot, unde au fost lucrări mari. Știa că avea multe de învățat de la el. Și-aduse aminte de taică-său... ce probleme a avut la
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în cazul tău, concursul nu va fi corect. Tu nu trebuie să știi de 8-9, ci de peste 10. Decodat, perfect înțeles, trebuie să mănînci cartea. Mănînc-o". Așa și era. În '61 se mai concura cu "dosar". Fiilor de ceferiști, de șantieriști, de mineri, de colectiviști (ca să nu mai pomenim de copiii "aparatului") li se asigura loc la admitere; pentru ceilalți, fără "dosar", se scotea la concurs un număr infim de locuri. Concura o mulțime pe unul singur. Fișa fiecăruia dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și "ghilimetele" lui Ioan Constantinescu, mai făcea ceva școală. Fără ei și alții ca ei, puțini, ne năpădea cultura proletară: "Notați, tovarăși studenți, pentru poetul nou, Partidul nu-i concept abstract, ci forța or-bi-toa-re-de -ca-re-a-re nevoie ca de a-er. Poetul șantierist e tonic. El se dăruiește clocotului muncii. Cum? Răspuns: cu ochii închiși". De discuțiile/dispute cu pătimașul (și pătimitul) I.C. mi-e dor. Parcă-l văd suflînd în paginile lui Camus, să le deschidă. S-a luptat pînă la stop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
geamurile în grabă (am identificat aromele mai târziu: varză călită, fasole bătută, afumătură prăjită). Ei bine, ce credeți că făcea numărul trei? Ploua, ningea, nu avea importanță: exact atunci își găsea el de lucru prin curte. S-a împrietenit cu șantieriștii, le găsea tot timpul câte ceva de reparat prin curte și sâmbăta numai la baraca lor stătea, iar seara umplea casa cu miros de mâncare la cazan. Îl puneam imediat să se schimbe și aeriseam totul îngrețoșată: erau miasme brute, care
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]