46 matches
-
nobil și mai autentic: ne distrugeam noi înșine viețile, fără a mai lăsa cuiva satisfacția de a crede că a reușit să ne termine. Căci dacă anii aceia de avânt și elan constructiv socialist au adus în viața șantieristului român (șantieriști fiind toți cei nevoiți să muncească pentru a-și ține cât de cât viețile) ceva autentic, a fost sila profundă față de muncă. Pentru că permanent era un altul, pe umerii săi, care îi indica, cu înjurătura de rigoare, ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ideologii idealiste sau practicanți ai unor misterioase tehnici spiritisto-magico-secrete, venite din stranii culturi, care te ajutau să treci prin ziduri ca să-i tulburi nopțile secretarului general. Dintre toate, șantierul de construcții rămâne imaginea cea mai complexă a românului la muncă. Șantieristul român, când zidește, sapă gropi sau face cofraje, descarcă betoniera sau tencuiește, întinde fierul-beton sau sudează armături, mătură frunzele sau încarcă molozul în camioane, se simte în plină natură. Mioriticul din el gâlgâie revărsat și libertatea zburdă deplină. Poate cânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câinii. Poate să aducă un casetofon și să-l asculte pe cel mai în vogă manelist urlându-și suferințele după beția cu care s-a încheiat nunta, după trădarea aproapelui sau după adâncimea răutății omenești. Poate pune lațuri pentru sticleți șantieristul. Își poate spăla izmenele și să le întindă la uscat pe schele. Și câte încă alte multe nu poate face. Și cel mai greu îi este când se revarsă mioriticul din el. Atunci, ca trăsnit, se repede la prima crâșmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Zanzibaria și nepoata Discoveiria, și-au instalat de mult lăzile de banane „Mocambo“ și portocale „Jennyffer“, cu nelipsita mușama, pe care agită cutiile cu biluțele de-o „albă-neagră“. Abia după ce-și răcorește mioriticul cu o bere sau o rachie, șantieristul mai cască gura, la întoarcere, la minunile făcute cu biluța de cei trei frați Pișcot. Neîncrezător, nu riscă să afle unde se pitește mingiuca, deși știe precis, a văzut doar cu ochii lui cum ăl borțos a dat-o în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dă miarul babei cu papornița, de și-ar pune mintea cu ei, în trei clipite i-ar rade, mai râde puțin când vede cum Zanzibaria se ferește să n-o pocnească Pișcot ăl chior, femeia se agață de brațul lui, șantieristul dă să-l pocnească p-ăla, femeia se lipește de spatele lui, îi simte țâțele sfredelindu-l, „d-alea țapene“, tresaltă șantieristu’, „mamă, să fie ca acu’ cu mine col’șa la tufănele, ce jaf i-aș face, mujdeială și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se lipește de spatele lui, îi simte țâțele sfredelindu-l, „d-alea țapene“, tresaltă șantieristu’, „mamă, să fie ca acu’ cu mine col’șa la tufănele, ce jaf i-aș face, mujdeială și trei reprize de picamăr pă nerăsuflate“, tresaltă șantieristul, se scutură dedulcit la ispită, n-are ce face, țipă șefu’, și lovit de pedeapsa muncii se-adună pe buza schelei. Abia când se duce în a doua raită „la varice“, când să plătească, rămâne prostit cu mâna în buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în a doua raită „la varice“, când să plătească, rămâne prostit cu mâna în buzunar, ferm convins că mai avusese trei poli acolo, dacă nu chiar patru, că păstrase și de-o pâine, pe diseară. Dar cel mai mult știe șantieristul că poate sta, oricând și oriunde, cu convingerea că lucrarea va continua și fără el. Mereu va fi un altul care să facă totuși câte ceva. Acum, când notez toate acestea, așteptându-mi, ca de obicei, teancul de gazete, încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la masa lor. Din una în alta, cinstindu-i într-un gest larg de pomană în amintirea tuturor zilelor când țipam după o dușcă și nu aveam bani să o „consum“, am abordat tema băutului în zi de leafă. Erau șantieriști cei doi, lucrau la Casa Poporului care se construia nu departe. Câștigau bine. Erau din provincie și își omorau după-amiezile prin crâșme. „E o decadență morală teribilă“, mi-au spus, „să ajungi să bei în zi de leafă. Toată lumea are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de fierărie, sârmăraie, lăzi și cutii cu felurite piese, o mașinărie și câteva bancuri la care se tăia fier-beton și multe altele. Treceam și pe lângă o cabină metalică, un W.C. de șantier. Mirosea teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune de drum, dar îi înțelegeam pe șantieriști. Le înțelegeam instinctul lor, plăcerea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune de drum, dar îi înțelegeam pe șantieriști. Le înțelegeam instinctul lor, plăcerea de a-și face nevoile în natură sau, în fine, un simulacru de natură. Citisem, în adolescență, câteva gânduri ale lui Carlo Levi, în Cristos s-a oprit la Eboli, pe acest subiect și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Cezara și Adela, de Olguța, Monica, Irinuca, ori de Lilly Teodoreanu, Profira Sadoveanu și Tescanii Marukăi -, asta mi s-a părut ceva nespus de dulce sufletului. Cum firitisirea celei de-a 15-a librării Humanitas a fost amânată din rațiuni șantieriste, am rămas nu doar cu nostalgia „zilei femeii“, ci și cu fișele făcute cale de câteva zile, storcându-mi amintirile de lectură și umblând prin istorii și dicționare după minunatele noastre doamne literare. Acum câțiva ani, provocat să fac la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
de nu și-o plătise, nu mergea decât până acolo, că le ghicea greutatea din ochi... Pe la 5 dimineața, când s-a zborșit zorile, în suferință de mărăturică sau ciorbiță de potroace, ca să ne mai antrenăm... și pentru că plecase șantieriștii, chițiți să-și care la Netuța picamărele, și-a adus aminte și meșterul Calistrat de când a fost el mare șef peste 73 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Hărțile erau împăturite, păreau străvechi și aveau culoarea nisipului. Străinul și le
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Par eu c-aș umbla cu portjartier de dantelă pe sub parpalac, jigodiosule? - Nu se știe ca pământul. Nu zic că-i rău. De când te-ai urcat, doar de poezie și de băieței mi-ai garibaldit... Îl iubești pe fizicul de la șantieriști, scămoșatule? - Nu neapărat... - ...Când le zici pe poezii, simți că ți l-ar mângâia cineva pe baston? - Dacă e creație autentică, parcă-aș simți... - Și de-ar fi creație de ailaltă, mie poți să-mi zici... Eu sânt ca tatăl
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Lucaci și Udricani, cărîndu-i și dând lovituri înfundate, cu hoiturile lor micuțe, în zidurile spătarului Mimăcaru și în cele ale fonfăitului paharnic Nicolache... Era de mirare cum nici un tablagiu, securist sau vreun băgător de seamă, căftăniți supraveghetori peste hoardele de șantieriști mobilizați, nu se desfăcuseră de lângă barăcile vreunui punct de lucru să-și descarce înjurăturile asupra lor, ce caută cu un taxi atât de neautorizat pe un șantier atât de neasemuit cum părea acesta. Neasemuit părea, dar nici nu păreau gata
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rasteluri de la gunoaie, de pe lângă aeroport. Tăcea clește după nevastă-sa ce-l părăsise, din cauză de la o febră musculară ce-o căpătase în timp ce depășea recordul mondial la dat din fund... Nevastă-sa dădea din fund. Ăsta a furat mult. E șantierist, că-l cunoaște pe București ca pe buzunarele de la mort și se-mpăunează că m-ar umple de sute. I-am confiscat bagajele. Din pricina asta mi-e și tîrșală să nu mi-l pierd pe servici. 116 DANIEL BĂNULESCU - Când
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
geamurile în grabă (am identificat aromele mai târziu: varză călită, fasole bătută, afumătură prăjită). Ei bine, ce credeți că făcea numărul trei? Ploua, ningea, nu avea importanță: exact atunci își găsea el de lucru prin curte. S-a împrietenit cu șantieriștii, le găsea tot timpul câte ceva de reparat prin curte și sâmbăta numai la baraca lor stătea, iar seara umplea casa cu miros de mâncare la cazan. Îl puneam imediat să se schimbe și aeriseam totul îngrețoșată: erau miasme brute, care
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
cum să scape de această onoare! Ar fi intrat în colimatorul cine știe cui, o teamă nelămurită îl străbătea, un organism nesănătos, care-l prevenea.. ai grijă! ai familie și nu găsea pe cineva de încredere care să-l sfătuiască! Rebegilă, vechi șantierist, trecut prin ciur și prin dârmon, inspira încredere, lucrase la Porțile de Fier și peste tot, unde au fost lucrări mari. Știa că avea multe de învățat de la el. Și-aduse aminte de taică-său... ce probleme a avut la
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în societățile "consumiste" occidentale această energie este îndreptată înspre idolatrizarea vedetelor culturii pop-rock sau a super-eroilor justițiari hollywoodieni, sistemul comunist le impunea adolescenților, în vederea potențării mândriei identitare, exemplul eroului ilegalist, al eroului aflat în lupta pentru eliberare națională, și al șantieristului romantic.894 Propaganda, afirmă Angelo Mitchievici, "funcționează eficient la diverse niveluri ale textului și construiește un univers propriu întors pervers asupra universului copilăriei", dând naștere la trei tipuri de romane angajate: ale ilegalității (plasate în mediul citadin, în care muncitori
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
că te duceai la cooperativa din sat de unde voiai să cumperi ceva, dar acel ceva era condiționat de altceva, un produs din gospodărie, dacă-l aveai. Era aidoma ca în bancul acela cu olteni, în care se spunea că Mărin, șantierist de nevoie, constructor al societății, „jumătate o și construise”, vine acasă și trece pe la cooperativă, să cumpere ceva, și dă cu ochii de Juvete, gestionarul. -Noroc, Juvete, zice Mărin și, fără să aștepte răspuns, spune dă, bă, 2 m. de
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
el a redevenit ceea ce fusese înainte (de altfel, începusem să-mi dau seama chiar din timpul liceului că omul era covîrșit de ceea ce-i pusesem eu în spate). A dat la Facultatea de Construcții și a devenit un culti vat șantierist. Acum are o firmă și destul de mulți bani./ Orizontul meu cultural s-a lărgit - mi-l și închipui cum se lărgește, ca gulerul unui tricou vechi și spălat de foarte multe ori - în timpul pregătirii mele pentru Facultatea de Filologie, cînd
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
atrage atenția de la o prima privire sunt personajele puse într-o situație destul de bizară. Oameni de afaceri, având o educație aleasă și mari responsabilități date de către slujba avută, sunt surprinși într-o încăierare de mahala, tipică homeless-ilor și a șantieriștilor. Bineințeles, lansând o vedere optimistă și ludică a situației, putem spune că sunt surprinși într-un moment de team-building, foarte familiar marilor companii sau chiar un moemnt de “joacă” sau destindere nonconformistă, tipică adolescenților. Prin această abordare originală, Longo sparge
Robert Longo () [Corola-website/Science/318809_a_320138]