90 matches
-
Acasa > Orizont > Selectii > MOȘ SĂRAC... Autor: Romeo Tarhon Publicat în: Ediția nr. 705 din 05 decembrie 2012 Toate Articolele Autorului Pe vremea mea, la ușă, of, Puneam șoșonii în ajun, Căci n-aveam ghete sau pantofi Să-mi pună daruri moșul bun. Pe vremea mea fiind copil L-am așteptat și am sperat Să-mi lase-n dar măcar un chil De portocale. M-a uitat. Pe vremea
MOŞ SĂRAC... de ROMEO TARHON în ediţia nr. 705 din 05 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/353002_a_354331]
-
acuma... Tare bine-i stă, dar mie, Om bătrân, urât îmi șade Să privesc cu lăcomie Topârcenizând balade... Prima zi de primăvară De o iarnă-mi țin hormonii Ca pe mânji în țarc și-n ham, Dar de azi lepăd șoșonii Și fularul ce-l purtam. Soarele, cu mici ventuze, Mi se-nfige în pomeți, Simt ca un surâs pe buze Ale razelor peceți. Și pe frunte-o vinișoară Bate ca un fluture... Inima mi-e mai ușoară Și-mi simt
GRUPAJ LIRIC VERNAL de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1544 din 24 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357717_a_359046]
-
tuș Aripi lângă nori. Așteptând cocori Bolta se înalță lin Cerul e înflorit. Pe prispa casei Bunica toarce din fus Se aud cocori. Cocorii în stol Visele mele în zbor Spre inima ta. Soarele vesel mângâie pământul ud - brazda respiră . Șoșoni scâlciați de la ultimul polei fără umbră ta. De ziua muncii- prin berarii se-aduna muncitori cheflii. Ruine în parc, copacii desfrunziți, iarnă bezmetică. Oglinda verii, cerul reflectă senin aripi de păsări. Noapte magică, scapără cerul lumini, e iarăși Big-Bang. Lacrimi
HAIKU de GIGI STANCIU în ediţia nr. 496 din 10 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358643_a_359972]
-
mică doamnă, cu rochița de catifea vișinie, cu guler alb brodat, - pe care mama nu uita să ne-o cumpere și mie și Ninei în fiecare an de Crăciun, cu ghetuțele lustruite și curate, - pentru că mama ne mai cumpăra și șoșoni albi ca să le apărăm de noroi - am intrat împreună cu mama în sala de clasă. În colțul de lângă catedră apăruse un brad împodobit cu hârtie creponată de toate culorile și cu smocuri mici de vată pe ramuri, imitând zăpada. Sub brad
CRĂCIUNUL COPIILOR de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 352 din 18 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358900_a_360229]
-
meseria de decontaminator (cod CAEN 311601), ceea ce puteți face și dumneavoastră acasă, folosind o simplă telecomandă. Postac Postacul este vărul alfabetizat la calculator al șoșonarului. Prin anii '90, activismul politic se făcea „door-to-door” (de unde și achiziționarea a nenumărate perechi de „șoșoni” la începtul campaniei electorale), acum „se postează”. Ce? Orice, de la punctaje primite de la departamentele de comunicare ale partidelor, la atacuri la rubricile de comentarii ale articolelor de ziar sau pe paginile de Facebook. Postacii sunt combativi până la violență verbală și
5 ocupații noi care ar trebui să intre în nomenclatorul de meserii din România () [Corola-blog/BlogPost/338408_a_339737]
-
Golf ori alte confruntări militare nu aveau să-l impresioneze prea mult. Când a înțeles, din discuțiile purtate în casă, că vor părăsi aceste locuri pentru a merge la oraș, s-a strecurat pe ușă. În tindă și-a tras șoșonii în picioare și a ieșit în uliță. De ce a făcut asta nici nu avea habar. Nu a făcut însă prea mulți pași. Piciorele i-au devenit neputincioase. Sprijinindu-se pe un picior ca să și-l tragă pe celălalt, se afunda
I. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2011 din 03 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340523_a_341852]
-
mulți pași. Piciorele i-au devenit neputincioase. Sprijinindu-se pe un picior ca să și-l tragă pe celălalt, se afunda și mai mult în noroi. A început să strige cu disperare: - Mamăă ... mamăă ... A fost scos din noroi, dar fără șoșoni. * Autobuzul se deplasa fără grabă. Oricum, graba nu-și avea rostul. Drumul era fără de sfârșit. Această convingere îi fusese întărită lui Albert încetul cu încetul de pomii înșirați de o parte și de alta a drumului. Gândea că autobuzul se
I. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2011 din 03 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340523_a_341852]
-
o pereche de espadrile noi, din stocul pentru vizitatori, pe cap mi‑am pus bonetă. O doză de dezinfectant de mâini aici, câțiva pași prin curte până la una dintre cele trei hale de tineret, încă un preș îmbibat cu dezinfectant, șoșoni de plastic de unică folosință peste espadrile, încă o doză de dezinfectant de mâini. Oamenii trebuie să se lepede pe cât posibil de microorganismele care ar putea îmbolnăvi păsările. Fiecare haină schimbată și fiecare pas în dezinfectant îți spun că intrarea
Scurta și curioasa viaţă a puiului de Crăiești. O poveste adevărată despre ce mâncăm azi () [Corola-blog/BlogPost/337771_a_339100]
-
speria păsările!”. Nu durează mult până granițele se ridică. Corpul comun se destramă pasăre cu pasăre, penele se zburlesc, picioarele ropotesc spre toate zările halei. Scurmă și zburătăcesc talajul, câteva ies în hol pe ușa deschisă. Mă înconjoară, ciocăne în șoșonii de plastic lucitor, mă las pe vine și mă uit la ele și ele se uită la mine. Ovidiu ni se‑alătură: „Sunt frumoase, au penajul alb, curat. Avem planuri mari cu ele - vor produce pui tot anul viitor. Le
Scurta și curioasa viaţă a puiului de Crăiești. O poveste adevărată despre ce mâncăm azi () [Corola-blog/BlogPost/337771_a_339100]
-
sau în râu. Pe apa râului era tare greu să mai prinzi mingea, o vedeai înotând grăbită spre Dunăre, dacă nu se oprea undeva într-o hulboacă. Partidele de fotbal erau aprige, cu cotonogeli, chiote, picioare julite, strigăte de gooool, șoșoni rupți, pantaloni sfâșiați, bătăi, plânsete. Cel mai rău era însă când cineva ne alunga de la joacă, fie vreun părinte al unui copil, fie pădurarul, fie vreun profesor de școală care ne vedea că pierdem timpul în loc să învățăm. Dar să lăsăm
PĂSTRĂVUL MEU de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1273 din 26 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371070_a_372399]
-
mică doamna, cu rochiță de catifea vișinie, cu guler alb brodat, - pe care mama nu uita să ne-o cumpere și mie și Ninei în fiecare an de Crăciun, cu ghetuțele lustruite și curate - pentru că mama ne mai cumpăra și șoșoni albi ca să le apărăm de noroi - am intrat împreună cu mama în sala de clasă. În colțul de lângă catedră apăruse un brad împodobit cu hârtie creponata de toate culorile și cu smocuri mici de vata pe ramuri, imitând zăpadă. Sub brad
CRACIUNUL COPIILOR de RODICA-ELENA LUPU în ediţia nr. 34 din 03 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344923_a_346252]
-
asta tocmai în iulie, deoarece merele au „putrezit” peste iarnă. Pentru clasa a V-a Mihai a plecat la școala din Moldovița. Se mai întâlnea cu Anghel pe drum. Era tot cu căciula lui neagră pe cap, țuguiată, cu niște șoșoni mari în picioare, cu pantaloni de pufoaică și nelipsita lui cârjă. Pe zi ce trecea, moșul umbla tot mai greu, era mai palid la față, mai gârbovit. Îl saluta pe învățător, plin de politețe, iar el îi zicea: „Măi, Mihai
ÎNVĂŢĂTORUL ANGHEL de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1361 din 22 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/375149_a_376478]
-
el infirmierei de serviciu, strecurându-se printre paturile înghesuite unele lângă altele... În noaptea următoare, Charlotte, fără să vrea, l-a surprins pe rănit. Toate infirmierele purtau încălțăminte cu tocuri care umpleau coridoarele cu un țăcănit grăbit. Dar Charlotte, în șoșoni de pâslă, se deplasa fără zgomot. El nu o auzise intrând. A pătruns în sala întunecată, s-a oprit lângă ușă. Silueta soldatului așezat pe pat se decupa clar pe geamurile luminate de zăpadă. Charlotte a avut nevoie de câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fina chiui din nou : „Toate se țin de cocoane Iar acasă mor de foame ; Ies în sat pe înserate, Zici că-s malagambiste toate Când le vezi așa drotate. Zulufat își fac și părul Cu suvacul, ori cu fierul... Cu șoșoni și cu rochiță, Pantaloni și căciuliță, își mai fac și fustă strâmtă Să nu intre stambă multă.” Femeile râseră, și, cu mare coraj din damigeană, cumătrul Gafton adăogă : „Iar acuma, dacă vreți, Să vă zic despre băieți, Că sunt tare
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
De pildă, când Seymour îi spunea unuia dintre gemeni sau lui Zooey sau lui Franny sau chiar lui Madame Boo Boo (care era numai cu doi ani mai mică decât mine, dar o făcea adeseori pe cucoana) să-și scoată șoșonii când intră în apartament, fiecare dintre ei și toți laolaltă știau că le cere acest lucru pentru că altminteri podeaua se va murdări și Bessie va trebui să o șteargă. Când eu le spuneam să-și scoată șoșonii, știau că le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să-și scoată șoșonii când intră în apartament, fiecare dintre ei și toți laolaltă știau că le cere acest lucru pentru că altminteri podeaua se va murdări și Bessie va trebui să o șteargă. Când eu le spuneam să-și scoată șoșonii, știau că le cer acest lucru deoarece gândeam că cei care n-o fac sunt niște mocofani. Și aceasta provoca toate diferențierile în felul în care ne trăgeau pe sfoară sau ne tachinau pe fiecare dintre noi în parte. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ocupam - toate deschise petrecerii - se umplură de musafiri. Deasupra ușii ogivale de la intrare, sub bolta în semicerc, ardea festiv un bec puternic ce lumina curtea. Întâmplător, am fost cel care deschise ușa soților Neculce; tropăiau scuturându-și zăpada, el de pe șoșonii de modă veche, din pâslă, purtându-se încă, iar ea de pe cizmulițele cu fermoar. O ajutai să-și dea jos paltonul, le spusei încă o dată „bun venit” și după ce sărutai mâna doamnei Neculce, soțul se aplecă ceremonios (mie mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
noastre? Părăsind domeniul abstract al discuției despre literatură, îmi vine în minte o întîmplare care m-a șocat tot atât de puternic ca și nuvela lui Ion Băieșu. Stăteam la coadă, cu ani în urmă, să-i cumpăr mamei o pereche de șoșoni. Erau șoșoni buni, ieftini, și în cantitate neîndestulătoare, așa cum se întîmplă la noi adesea, să apară pe piață mărfuri bune, ieftine, dar insuficiente. Se făcuse ora nouă dimineața, era iarnă, și stăteam toți ― o coadă lungă ― așteptând să vină vânzătorul
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
domeniul abstract al discuției despre literatură, îmi vine în minte o întîmplare care m-a șocat tot atât de puternic ca și nuvela lui Ion Băieșu. Stăteam la coadă, cu ani în urmă, să-i cumpăr mamei o pereche de șoșoni. Erau șoșoni buni, ieftini, și în cantitate neîndestulătoare, așa cum se întîmplă la noi adesea, să apară pe piață mărfuri bune, ieftine, dar insuficiente. Se făcuse ora nouă dimineața, era iarnă, și stăteam toți ― o coadă lungă ― așteptând să vină vânzătorul și să
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
vreo sută de expresii pentru a zugrăvi feluritele nuanțe de durere), Își punea câteva rânduri de ciorapi - de bumbac, de lână - apoi carâmbi din blană de iepure, de miel, Încât trebuise să-i cumpărăm papuci de pâslă bărbătești, numărul 41 - șoșoni cărora ea le spunea: șoșontorogi. Uneori, când credeau ei că nimeni nu-i observă, șoșontorogii dădeau s-o pornească, singuri prin iarbă. În fapt, se deplasau câte un centimetru, doi, Însă li se putea deduce reușita din strădaniile umerilor mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
îmbrăcată cu o blană de astrahan, cu un buchet de violete în mână. Dacă nu i-ar fi recunoscut glasul, n-ar fi crezut că este ea, Marina, atât părea de tânără. Și în locul cizmelor militărești, avea o pereche de șoșoni îmblăniți, așa cum nu mai văzuseră până atunci. - Dar cum ați intrat? o întrebă Ieronim izbutind să nu-și trădeze emoția. - Eu v-am vorbit exclusiv de prezent, continuă Marina. Și când v-am spus să învățați a privi petele acestea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ci mai ales pentru cei care vin la vin. Asfaltul fiind scump, conform legii compensării, nu s-a pus nici un metru pătrat de piatră pe uliți, desigur din respect pentru ecologia pământului și pentru sprijinirea producătorilor autohtoni de cizme, gumari, șoșoni, galoși... gogoși. Amintirile acestea ale mele le scriu cam alandala, cum îmi vin în minte. Mi-a spus Aurel să scriu. Pentru ce? Așa trebuie. Din slăbiciunile noastre ceilalți, dacă o și doresc, pot deveni mai puternici. Amintirile sunt documente
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
cu privirile în pământ. Tocmai atunci dădu cu ochii de cea mai neobișnuită pereche de încălțări din câte îi fusese dat să vadă în cei 8 ani lungi (și grei) de când venise pe lume. Nu semănau cu galoșii, nici cu șoșonii, nici măcar cu modelele cele mai noi din Universul, nu erau cizme ca ale ofițerilor, nici opinci, nici ghete, nici pantofi. Erau niște bidigănii nemaivăzute, de nici nu știi cum să le zici. — Erau niște bidigănii nemaivăzute, de nici nu știu cum să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
unde le e locul. Atunci domnul Crețu s-a fâstâcit tot și s-a uitat la perechile de la ușă: doi galoși ai lui papa, două cizme de șevro ale mamei, două botine cu bumbi și toc ale mele și, alături, șoșonul lui Jacques. Pe mine lucrurile astea mici mă întristează cel mai mult, atât de mult că-mi vine uneori să mă întind în pat și să nu mă mai scol, să fac grevă la trăit. Fiindcă de câte ori îi cumpărăm lui
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Jacques. Pe mine lucrurile astea mici mă întristează cel mai mult, atât de mult că-mi vine uneori să mă întind în pat și să nu mă mai scol, să fac grevă la trăit. Fiindcă de câte ori îi cumpărăm lui Jacques șoșoni, pe unul trebuie să-l aruncăm la gunoi. Dan Crețu n-a înțeles de la început, s-a uitat la mine întrebător, s-a uitat la picioarele mele, apoi l-am invitat în casă, își scosese singur galoșii, n-a acceptat
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]