186 matches
-
că m-am căcat pe mine de frig!” îi zice un hominid din branșă. Mexicanul clatină din cap: „Nu, bă, intru acuma la film!”. Hominidul scuipă nervos: „Băi, ești diliu la bilă, ce pizda mă-tii vezi acolo? Te-ai țăcănit, ai luat-o și tu pă urmele lu’ ăștia?” și a mai scuipat o dată spre coadă. „Nu, bă, ești prost, e un film mare ăsta, l-am mai văzut de două ori, e cu patru mari actori”. Așa a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
afară a doua zi dimineață, ca să se poată apuca de lucru - „Scuze, păpușă, am de scris o carte”. Mi l-am imaginat Încuiat În camera lui zile la rînd, bînd dușcă după dușcă de whisky dintr-un pahar Woolworth și țăcănind la mașina lui de scris Underwood pînă În zori. Nu era niciodată perfect bărbierit, și nu avea niciodată barbă, Întotdeauna ziceai că nu e ras de două zile. În comisurile gurii lui se Întrezărea o anume amărăciune, iar ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
urmată de țăcănitul descendent al tocurilor ei pe scări. A urmat apoi un zgomot blînd și Învăluitor, al ușii de la intrare deschizîndu-se și apoi zgomotul, tot mai puternic, al unui buldozer ce urca dealul pe Cornhill, cu șenilele de oțel țăcănind amenințător. M-am cocoțat pe fotoliu și m-am Întins pe spate, cu toate cele patru picioare În aer. Am Închis ochii. Am făcut mai mult decît să-i Închid, i-am strîns tare de tot. Mi-am scos telescopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
fi stadionul Senayan ori Monumentul Național. Asigură și așa-zise legături profesionale Între Indonezia și japonezi, francezi sau oricare altul dintre neo-imperialiștii care fac pentru noi poduri și spitale. și ce-nseamnă asta? Birourile lor sunt pline de fete care țăcănesc la mașină, țac-țac, țac-țac, din zori până seara. Doar țăcănesc. Unde sunt piulițele și buloanele și utilajul? Numai fațadă! Iar ea, ea Îndrăznește să-mi spună mie ce să fac! Pentru ea nu contează, poate să răscolească rahatul cât poftește
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
legături profesionale Între Indonezia și japonezi, francezi sau oricare altul dintre neo-imperialiștii care fac pentru noi poduri și spitale. și ce-nseamnă asta? Birourile lor sunt pline de fete care țăcănesc la mașină, țac-țac, țac-țac, din zori până seara. Doar țăcănesc. Unde sunt piulițele și buloanele și utilajul? Numai fațadă! Iar ea, ea Îndrăznește să-mi spună mie ce să fac! Pentru ea nu contează, poate să răscolească rahatul cât poftește cu ideea ei de comu nism, pentru că, dacă și pierde
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
palmă. Intru, am zis în fața ușii, surprins de claritatea și ascuțimea vocii mele în acea tăcere. Îmi simțeam măruntaiele ca pe niște benzi elastice, fluturând în vânt. Vezica îmi era apăsată de-un lichid încins, agitat. Intru. Descui ușa. Cheia țăcăni în yală. Am apăsat pe clanță și, încet, am împins ușa în lături. Tăcere. Ținând ciocanul ridicat lângă urechea dreaptă, pregătit să dobor pe oricine sau orice s-ar fi ivit din întuneric, am intrat cu pas șovăit, pipăind pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
asta, știa că începuse să bagatelizeze totul și că risca să-și piardă foarte rapid credibilitatea în ochii celor din jur. Puțin îi păsa. Avea ceva de pierdut? La urma urmei nu era oare mai bine să fie luat drept țăcănit, avînd în vedere ceea ce inevitabil urma să se întîmple? Cei care au făcut pe nebunii au dus-o întotdeauna cel mai bine, indiferent de sistemul politic care a fost la putere. Aici se vedea nevoit să-i dea dreptate Bătrînului
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
prezentăm la căpitan... Și, cum spuneam. Până să fiu eu gata, camaradul meu, care ajungea cu vârful capului În bagdadia bordeiului, mă aștepta În prag. Niciun cuvânt. Niciun zâmbet. Tăcea ca un perete. Îl urmez ca coteiul boierului. Intrăm. Un țăcănit de călcâie și În fața mea se afla un brad cu o creangă dusă la chipiu, care vorbea... „Să trăiți, domnule căpitan. Ne-am prezentat la ordinul dumneavoastră!” „Repaus și apropiați-vă” - a ordonat căpitanul. Am venit lângă el. În față
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
-mi fuma prima țigară!” „Vrei cumva să-ți aprind eu țigara?” veni replica lui Arm. „A, nu, asta era doar așa, o figură de stil. De fapt, m-am lăsat de multă vreme de fumat...” Bine, hai să lăsăm amabilitățile, țăcăni grăbită Arm, schimbând tonul. Te văd că ești foarte prezent pe forum. Ești cumva administrator? Bart evită un răspuns clar, amuzat puțin de ipoteza ei. Îi replică: Așadar ai unele obiecții. OK, spune ce ai de spus, să vedem. De la
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
să se împace - mânându-i pe toți înapoi pe coridoarele lungi, vorbind în șoaptă, pe un ton confidențial, spunând " A avut o noapte liniștită" sau "Acum se odihnește". Toate astea în timp ce pacientul ar fi moțăit, iar mașinile indispensabile ar fi țăcănit, zumzăit și oftat. Și totul doar ca să fim singuri. Ceea ce înseamnă că am fi avut un cuvânt de spus în momentele de cumpănă ale celuilalt, dacă nu în cele fericite. Până la urmă, după o convalescență îndelungată în timpul căreia unul sau
Richard Ford - Ziua Independenței by Iulia Gorzo () [Corola-journal/Journalistic/7326_a_8651]
-
în romanul lui Eliade doamna Moscu mestecă apăsat bucatele într-o totală absență, creându-le un sentiment de jenă comesenilor, în filmul lui Maftei aceeași doamnă, interpretată de Maia Morgenstern, suferind parcă tot restul filmului de OCD (Obsessive Compulsive Disorder), țăcăne isteric cu furculița în farfurie după o invizibilă fleică. Egor uită să-și dea jos pantofii, musai ghetre, tot restul filmului, pentru că așa e artistul, nu are decât un tricou și-o pălărie. Într-un remarcabil eseu, Pentru un cinema
Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3146_a_4471]
-
teren de fotbal, care se întinde pînă la buza lacurilor. Unii își plimbă cîinii pe faleză și se simt aproape ca la mare. Trecerea de la oraș către exteriorul lui se face pe o porțiune de macadam pătrățos, unde roțile mașinilor țăcăne sacadat. Aici, o dată cu lăsarea întunericului, dar și ziua, zeci de prostituate își oferă serviciile șoferilor aflați la volan. Fetele, chiar și iarna, sunt îmbrăcate sumar și fac gesturi provocatoare către șosea. Cînd se întîmplă ca vreo mașină să oprească, un
Reportaj din balcon by Cornel George Popa () [Corola-journal/Imaginative/15426_a_16751]
-
solnițe mari Și pajiști cu vîrfuri de ace. Oh!, vrea să mi-l deie în dar, Trăgîndu-l pe calde băltoace, Din vis, ca pe-un fagure strîmt. Iar coapsa ei plată-i cum ceasul Pe care-l aud, surîzînd, Deja țăcănind parastasul...
Cîntec vesel de iubire by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16097_a_17422]
-
foarte obraznic,cu care ea nu e obișnuită. - Unde naiba pleci ? - La București ... M-am angajat șofer ! - Ce tot bâigui, băiete ?? - Exact ce-ai auzit ,șofer la București ! Acum îl fixează cu privirea să constate dacă nu cumva s-a țăcănit . Că unde-i minte multă e țăcăneală și mai multă ! Până la urmă își dă seama că nu glumește absolut deloc . - Ioaneee ! Auzi că fiu-tău ne părăsește,se mută la Capitală, să se facă șofer ! Ne lasă să murim, ca
VIATA LA PLUS INFINIT (1) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1772 din 07 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382281_a_383610]
-
mă amuz când îmi amintesc cum „fostele” veneau pe rând și-mi povesteau ce-au spus „alelalte”. N-am răspuns niciodată la provocările lor. Deși în sinea mea râdeam cu hohote, pe fața mea nu citeau nici un gest. Tăceam și țăcăneam la mașină, până termina și marțafoaica de țăcănit care pleca bosumflată că nu m-a prins în jocul ei murdar. Cât privește pe Nicușor, secretarul organizației de bază din întreprindere, care le degustase și el, după ce se plictisea taurul de
CAP. 2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2211 din 19 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383076_a_384405]
-
pe rând și-mi povesteau ce-au spus „alelalte”. N-am răspuns niciodată la provocările lor. Deși în sinea mea râdeam cu hohote, pe fața mea nu citeau nici un gest. Tăceam și țăcăneam la mașină, până termina și marțafoaica de țăcănit care pleca bosumflată că nu m-a prins în jocul ei murdar. Cât privește pe Nicușor, secretarul organizației de bază din întreprindere, care le degustase și el, după ce se plictisea taurul de ele, le-a refuzat înțelept: - Vedeți-vă, mă
CAP. 2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2211 din 19 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383076_a_384405]
-
plodul ei și acum, la miezul nopții vrei să te duci la ea. Cine-mi ești!... -Stai, mă, femeie, să-ți spun povestea! Încercă bietul om s-o potolească. -Ce să-mi spui? Mă crezi proastă? Ce eu nu văd? Țăcănea în prostia ei, nebuna. Noroc că au sărit băieții : -L-am găsit pe drum, mamă! S-a rătăcit! Dar a făcut pe el și pute. Dă-l afară, mamă! -Ba să nu-l dai, mamă! A țipat Lisandra. E băiețelul meu
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
decât toate tratativele“, a declarat el la întoarcere. „Iată că ne-am întors cu un mănunchi de sonete de dragoste. Nu am câștigat doar teritorii. Cu ajutorul acestor poezii vom putea educa o generație nouă, proaspătă și viguroasă.“ Mașinile de scris țăcăneau, tipografii făceau ore suplimentare, cenzorii au rămas cu mâinile curate și, pe la mijlocul verii, a apărut prima culegere de sonete. Cu prețul unor compromisuri, nu a trebuit decât să fie înlocuit într-o singură poezie numele meu cu cel al țării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de noiembrie. Un timp uluitor. Deasupra Moscovei cădea lin prima zăpadă, cu fulgi pufoși care pluteau ca niște așchii de marmură într-un ocean albastru. Acoperișurile caselor și rondurile de flori păreau niște pânze de corăbii larg desfășurate. Copitele cailor țăcăneau, automobilele fâșâiau ușor, clopoțeii tramvaielor scoteau un clinchet primăvăratic în liniștea tihnită a orașului. Pe strada pe care mergeam am ajuns din urmă o fată. Nu pentru că aș fi vrut s-o ajung cu tot dinadinsul, ci pentru că mergeam mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dulce decât virtuosul. Eram convinși că așa a fost și așa va fi în veci, cât timp va exista omul pe pământ. Clasa își ținea respirația. În sală eram aproape treizeci de elevi, dar auzeam clar cum în buzunarul vecinului țăcăne ceasul interzis de direcție. Profesorul de istorie stătea la catedră, uitându-se cu ochii mijiți într-o revistă, încruntându-se când și când și pieptănându-și barba cu toate cele cinci degete, de parcă ar fi spus: „zi înainte, rățușca mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
triste, care în primele zile aveau atâta viață încât tremurau ca niște carași în palme, sângele cu care fuseseră scrise se uscase. Uscându-se, acest sânge devenise o simplă cerneală tipografică. Cuvintele respective îmi apăreau ca un bec defect: șalterul țăcăne, dar becul nu se aprinde. Le pronunțam, dar imaginea refuza să apară. Nici măcar nu-mi mai puteam închipui că războiul îi poate mișca în mod sincer pe niște oameni pe care nu-i atinge direct. De vreo trei ani, Burkeviț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
asta ușa fu deschisă cu putere și fără menajamente, și în cameră păși, hotărâtă să facă scandal, o siluetă de fată într-o pijama bărbătească, cu gulerul ridicat în jurul unui căpșor fermecător. Tocurile înalte ale pantofilor ei roșii fără ștaif țăcăneau pe parchet. - Eeeiii, spuse ea, cu ochii pe Nelly și pe Kitty, fără să ne dea vreo atenție nici mie, nici lui Iag. După cum văd, sunteți niște chiriașe minunate! Și cum, așa o să fie în fiecare noapte? Nelly și Kitty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ce-i aceea femeie. Eu. Ce-i aceea femeie? Cum să nu, știu. Femeia este ca și șampania: când e rece, amețește teribil, dacă are ambalajul franțuzesc, costă mai scump. Se apropie de mine, fâlfâindu-și pantalonii de pijama și țăcănind cu tocurile. - Dacă definiția dumneavoastră este corectă, spuse ea încet, privind cu coada ochiului la Nelly și Kitty, aș avea motive să cred că pivnița dumneavoastră merită ceva mai bun. Rușinat de victoria mea, îmi plecai capul în tăcere. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
discutat cu sine însăși. După ce-și clătină capul înfricoșată, mai rămase un timp în așteptarea unei noi lovituri, apoi o porni spre ușă încet, cu mâinile atârnând și cu umerii prăvăliți neputincioși. Sub pervazul de piatră, în calorifere ceva țăcăni, șopoti, se prelinse. Dintr-acolo venea o căldură înăbușitoare. Pe masă, fitilul lămpii se stingea încet. Îmi simțeam nasul umflat, nu mai puteam să respir. Dincolo de fereastră, casa vecină începu să se strâmbe; hornul se desprinse și începu să plutească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
necunoscută, nimeri cheia pe care o căuta și o introduse Într-o Încuietoare protejată de o carcasă din sticlă umplută cu relee și cu roți dințate care sugera o cutie muzicală la scară industrială. La o rotire a Încheieturii, mecanismul țăcăni ca măruntaiele unui automat și văzui pîrghiile și suporturile lor alunecînd Într-un balet mecanic uimitor, pînă cînd blocară poarta cu un păienjeniș de bare din oțel care se adînci Într-o stea de orificii din zidurile de piatră. — Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]