194 matches
-
ani de când Tokichiro venise pe acea verandă să vândă ace, îmbrăcat cu haine murdare, mânjite de pe drum. Se simțise de parcă n-ar mai fi mâncat de zile-ntregi. Când îi dăduseră ceva de mâncare, se așezase s-o înfulece lacom, țăcănind din bețișoare. Mă și sperii, ce noroc ai, continuă Otowaka. Ei, în casă e deranj, dar intrați. Cam încurcat, țipă la nevastă-sa, în casă, apoi îi conduse el însuși. Chiar atunci, auzită un glas strigând în stradă. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
suferisem un avort. Când am ajuns în Dublin, ploua. Pista de aterizare era alunecoasă și sclipea în întuneric. Iar holul de la sosiri era pustiu. Am trecut pe lângă benzile de bagaje care tăceau la ora aia. Tocurile mele înalte și sexy țăcăneau pe gresia de pe podele cu ecou. Nu anunțasem pe nimeni că mă întorc, așa că nimeni nu mă aștepta. Și se părea că nimeni nu venise să aștepte pe nimeni. Am ochit un hamal singuratic. Tocmai îi explica unui bărbat uluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
că nimeni nu venise să aștepte pe nimeni. Am ochit un hamal singuratic. Tocmai îi explica unui bărbat uluit că să pierzi un avion e o chestie nefericită, dar să pierzi două avioane e o dovadă de neglijență. Am trecut țăcănind pe tocuri pe lângă magazinele oblonite, pe lângă birourile de schimb valutar care se profilau în întuneric și pe lângă standurile pustii cu mașini de închiriat. În sfârșit, am ajuns la intrarea unde ploua cu găleata. În noaptea umedă nu aștepta decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
picioare, fără să miște un mușchi. „Ai terminat? Am voie să merg la baie?“ Urma ritualul pomădării. Puteam să stau liniștit, să citesc presa pe două zile. Baia se transforma într-un laborator secret, cu ușa închisă și multe cutiuțe țăcănind sub atingerea degetelor. Era un spațiu îngust, dar generos: pensulele foșneau pe pleoape, loțiunile mângâiau pielea, dulci și zaharate, pudrele zburau prin aer. Nu mai știai unde ai nimerit: într-o cofetărie sau o uzină cu aburi? Ca tot românul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-o cremă de legume în stomac. Oamenii se-adăposteau în cârciumi și restaurante, ignorându-se unii pe alții, ca niște infractori responsabili și respectuoși. Nimeni nu-și întreba vecinul ce caută acolo, se auzea doar zgomotul pofticios al tacâmurilor, țăcănind printre farfurii și mirosuri. Mi-am verificat ceasul, dar parcă și orele își pierduseră ordinea și claritatea. Priveam cadranul și nu mai vedeam cifrele, aburite de umezeală. O agitație simplă, dar eficientă, cuprinsese mecanismele interioare, dereglându-le rostul și împiedicându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cezar, Andrei, Nicu, Gino și toți ceilalți. Nu știam cum să păcălim mai bine sistemul, să rămânem intacți, neimplicați, singuratici. Fusesem deformați, ni se umblase ani în șir la toate rotițele interioare, până ne-obișnuisem să nu le mai auzim țăcănind, și-acum ni se cerea s-o luăm de la capăt: altfel, de-adevăratelea, mai bine, împreună. Încă 10 ani, și încă 10, poate chiar vreo 15 peste cei dintâi. Ne confundau cu pisicile, credeau că avem nouă vieți de scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
astăzi, când suprafața consecințelor nu se mai suprapune peste cea a faptelor, pătând fiecare amintire cu intenții pe care nu sunt sigur că le-am avut, legăturile strălucesc în toată splendoarea lor. Aveam cinci ani, eram singur și mintea îmi țăcănea. O dată pe săptămână, așteptam cu nerăbdarea puștiului comunist să sosească Pif-Gadget-ul, ambalat în țipla lui catifelată, mirosind a plastic și aer curat. Pe vremea aia, ne mutasem într-un demisol rece și întunecos, pentru care Dostoievski m-ar fi invidiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în care strălucea nebunia viitorului: mașini, dulapuri de haine, o firmă, sufragerii decapotabile, cu geamuri enorme, sticle de șampanie, sexul bărbaților ținut între aceleași două degete care-acum răsuceau creta colorată. Le întâlneai doar pe Calea Victoriei, lângă marile magazine, subțiri, nervoase, țăcănindu-ți pe retină cu tocurile lor perfide. Așa arăta pepiniera cartierului de urâciune și frumusețe. Ultima trebuia desenată, pornind de la schiță. Semnele se-aflau acolo, nu lipsea decât ochiul care să le citească și mintea, murdară și inofensivă, care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în regulă. Trei sferturi din tren trecuse așa; mai rămăsesm eu, Maria și niște pakistanezi. Doi grăniceri, un bărbat și-o femeie, ne aleseseră pe noi, cercetându-ne de la distanță, din cap până în picioare. Nu mișcau brațele, doar mintea le țăcănea prin forfota mulțimii, în timp ce te examinau. Îi privisem fix în ochi, ca pe căței. Femeia mă ocolise, dar bărbatului i se păruse ceva suspect. Maria ieșea din discuție: fardată impecabil, într-un palton subțire, cu cizmulițe la modă, cu toc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de întrebări...“, s-a văitat scriitorul, foșnind sub sac. „Mă rog, să nu fim mârlani, acum, la spartul târgului. Trebuie să te contrazic: rulajul există oricum, chiar dacă interfața nu e folosită. Degeaba se ferește omul de Internet Café, dacă îi țăcăne mintea-n timpul ăsta. Mica lui enciclopedie virtuală, Wikipedia sau Softpedia lui de buzunar, se află-n creier... Și te-asigur că bâzâie permanent, trebuie doar să știi cum s-o descarci.“ „Și voi ați găsit metoda...“ „Așa cum ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asta. Altfel, nu-i dau drumul. În scrisoare, unchiul arată că și dacă Naoji se vindecă, e foarte puțin probabil să-i găsească imediat o slujbă, în starea sufletească în care se află acum. Chiar și oamenii perfect sănătoși se țăcănesc în Tokyo - cu toată zăpăceala de acolo - darămite un semiinvalid care abia a renunțat la otrăvirea cu narcotice. E lesne de înțeles de ce ar fi în stare. Dacă Naoji se întoarce, cel mai bun lucru ar fi să avem grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
era mai tânără decât mine, calmă, manierată și prietenoasă. Mă întrebam dacă ea o fi fata cu care s-a încurcat Uehara. — Chidori? Unde anume în Nishiogi? Eram descurajată și-mi venea să plâng. Mă întrebam dacă nu cumva mă țăcănisem. — Nu știu exact, dar ieșiți prin partea de sud și o luați la stânga. Aflați sigur dacă întrebați un polițist. Nefiind însă omul care să se mulțumească cu un singur local, s-ar putea să se mai împotmolească pe undeva, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
să accepte diagnosticul doctorului și continuase mereu să zică: „Așa vorbesc toți cioclii ăștia când cade un bătrân la pat. Păi Comisarul e un om de fier, n-are nici pe dracu’!“ Însă acum se repezea înăuntru și apoi afară, țăcănind din tocurile lui de maestru de tango, îl hrănea pe Comisar și îl freca pe spate și alunga copiii care se jucau pe mormanul de mobilă din curtea din spate. „Ușchiți-vă, dracilor, că deranjați un om bolnav. Ai naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
furnici frânte, în timp ce literele lui grecești tremurate trăgeau în jos, către ultimul egal. În ceea ce mă privea, trebuia să fii dăruit de dumnezeu să vezi asemenea lucruri așa de clar. Uneori primea aplauze pentru performanța lui când se întorcea înapoi țăcănind rapid din pantofii care-i jucau în picioare fiindcă n-avea ciorapi. Dar fața lui, cu un nas mic coroiat și obraz ciupit de vărsat, nu oglindea nici un fel de mulțumire, așa cum înțelegem noi. Oricum, nu avea o fața prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
bârlogul preferat al turiștilor. Soldații citeau benzi desenate, mâncau fasole, și beau pulque. Pe grinzi umblau șobolanii. Fetele găteau, măturau sau citeau și ele, sau își spălau părul în curte. Un copchil pe jumate despuiat cu un chipiu pe cap țăcănea la clapele unei marimba; bilele mici și negre de la capul bețelor lui loveau cu repeziciune. Simțeam că trebuie să fac și eu ceva ca lumea, ca să nu fie totul chiar degeaba, așa că urmăream cărțile. Nu am reușit să o conving
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
în chiloți și îmi așteptam pantalonii, a ieșit afară cățelușa lui Louie Fu. Apatică și grasă, mirosea ca bătrâna Winnie. S-a așezat țăpoi în fața mea și a început să mă fixeze. Nedorind să fie mângâiată, s-a tras înapoi, țăcănind din gheruțe, când am încercat s-o ating, și mi-a arătat colțișorii ei bătrâni. Nu că ar fi supărat-o ceva, dar voia să se întoarcă înapoi în izolarea ei. Ceea ce a și făcut, sub perdea, cu un oftat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
făcut asta? M-am cam săturat să aud aceste teorii, în care viața și moartea n-au nici o importanță. Nici spaimele sau iluziile. Ale noastre sunt doar tranzistoarele care strigă în urechile zeilor de piatră și aparatele de fotografiat care țăcăne... Vântul biciuie paginile caietului pe care scriu, pe ultima treaptă a Piramidei Soarelui. Și mă gândesc, poate nu întîmplător, că învățăm doar ceea ce eram pregătiți să învățăm. ― Unde duc, azi, treptele piramidelor? ar putea întreba Tatle cu vocea lui de
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
de expert, eliberă cu o smucitură ușoară una dintre cărțile de vizită, folosind unghia arătătătorului, și mi-o puse În palmă. — Lucrezi la ceva În prezent? — Da, uitați..., am indicat eu către masa de bucătărie cu o fluturare a mâinii. Țăcăni pe tocuri până acolo, evitând cu dexteritate o mască de sudură, o pereche de mănuși de lucru ca vai de mama lor și o cheie de piulițe, și examină desenele pentru Fiica Chestiei, cu un interes măgulitor. — Mm, da, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
confortabilă. Fără Îndoială că Felice ar fi descris asta drept stilul clasic al gentlemanului englez. Nu cred că el o asculta prea atent, lăsându-mi impresia că acesta era comportamentul lor obișnuit. Instalația mobilă! spuse Felice, privind În aceeași direcție. Țăcăni pe tocuri până acolo, fusta scurtă si dreaptă obligând-o să facă pași mărunți. Porni și Betty Ashley pe urmele ei, dar Jim alese să nu-și părăsească locul de lângă ușă. Îi pusesem deja eticheta de om cu scaun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
transpirând copios, pe la tâmplele grizonante. Ești un mare nenorocit! Fii om matur! Ți s-a urât cu viața? Cu asemenea lucruri, nu se glumește! Da' ce, măi, eu glumesc? Delirez? Mă demențializez? Mă-ndes la ruleta rusească? Sunt tâmpit? Sunt țăcănit? Ciu-ciu-fan, mai stați un an...! își ciupește Nae mândru, mustața lui de lider, tunsă à la Clark Gable. Nu scrie fraier și nici airbag, pe fruntea mea! Băiatu' cumpără marfa preferențial, numai și numai pe verificate, pe degustate și cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
prăbușirii iminente. De sus, fricile se topesc în admirație. Cobori în Piața Mare, unde ziua zboară porumbei, iar noaptea - trupuri în dans, și te amesteci printre ele. Trei zile în care se poartă negru cu aceeași nonșalanță cu care-și țăcăne domnișoarele tocurile pe bulevard. Bocanci și Converse. Creste și plete. Laolaltă, fără discriminări. Altar. Celelalte Cuvinte. Cargo. Anathema. „Hello. Is there anybody in there?“ Uitările de sine împrăștie berea din pahare pe caldarâm. Haggard nu mai vin și cineva înjură
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
spuse Emma hotărâtă. Dintotdeauna știuse să se descurce. Înfruntase de mii de ori asemenea papițoi, chiar mai Înfricoșători. Nu putea să se lase intimidată de ageamiul ăsta. — Am aflat că au fost deja trimise scrisorile de confirmare. Șeful Începu să țăcăne cu pixul pe suprafața de sticlă a biroului. O măsură, sâcâit de Îndrăzneala supusei sale umile. Rămase surprins că era o blondă exemplară. Cam trecută, poate, dar cu siguranță nepotrivită Într-un post de telefonistă În care clienții puteau cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ce este vorba? Emma răspunse sigură: — Vreau să-l denunț pe soțul meu. De când s-a pronunțat sentința de divorț a devenit din ce În ce mai agresiv, spuse, forțându-se să-și ia un ton neutru, convingător și detașat. Tastatura calculatorului Începu să țăcăne. Și toată hotărârea ei se risipi. Se simți confuză, cu capul golit. Căci există un singur mod corect de a face lucrurile și o sută de mii de moduri greșite. — Astăzi și-a pierdut controlul și a Încercat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Era incredibil de telegenic. Sasha zâmbi. Olimpia oftă - ce tânăr era profesorul acesta, mai tânăr decât Emma, bineînțeles, pe vremea mea așa ceva nu se Întâmpla. Deci avea dreptate țăcănitul acela de Antonio, care poate că nu era chiar așa de țăcănit, Emma jurase iar și iar că nu avea pe nimeni, dar avea ca amant un profesor. Iar cu mama ei, care a născut-o și a primit-o când s-a Întors, fiică rătăcitoare, stă mută ca mormântul, ce mincinoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
straniu În clarobscur (ce dracu’ e ăla, un urs?), și textele lui ciudate Îți spun că acest lucru nu se va Întîmpla. Mugur deschide show-ul ilegal cu un banc politic: mi-am dus radioul la reparat, se auzea un țăcănit din el. Unii rîd, alții nu, alarma de pericol sună, dar Întunericul e un prieten bun, Îl cunoașteți foarte bine. Și treaba stă de-așa fel că una din fete chiar dă semne că s-ar trage mai aproape. Sau
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]