52 matches
-
o mică deocamdată "revelație", tânărul își dă seama că de acum înainte viitorul său s-ar putea - totuși - să se înscrie în orbita orășenească! Ca firele de nisip care se tot scurg din clepsidră până nu mai rămâne una clipele "țărăniei" se scurg și ele pe drumul spre Iași în căruța lui Luca și Creangă intră în etapa urbană a vieții. Drumul către Iași va fi așadar ceva cu totul deosebit în raport cu alte drumuri, Creangă conștientizează (atunci ori retrospectiv) că va
SAT versus ORAȘ () [Corola-journal/Journalistic/7178_a_8503]
-
la adevăratul obiect de patrimoniu, din care șura este doar un element component: arta fînului, fînăritul ca să spunem așa, un adevărat patrimoniu imaterial reprezentativ pentru România și excepțional pentru Europa. Pentru mine și alți colegi, nu chiar novici în ale țărăniei, a fost nevoie însă de o echipă de biologi suedezi ca să înțelegem cu adevărat acest lucru. Timp de cîțiva ani, aceștia au bătut pășunile Maramureșului, uimiți de fiecare dată cînd descopereau nu știu ce plantă sau gînganie pe care „la noi nu
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3083_a_4408]
-
și nu simte adînc, de aceea n-are tensiune dramatică, n-are înclinație speculativă și nici sensibilitate metafizică. Mai mult, îi repugnă abstracțiunile și atunci cînd încearcă să facă teorii e lamentabil, de unde și observația lui Ibrăileanu: cînd iese din „țărăniile“ sale, Creangă își pierde vraja. În totul, Creangă este un exemplu uimitor de cît de sus se poate ridica un talent nativ în lipsa unei discipline formatoare și în absența unui mediu de emulație culturală. Cînd Eminescu îl descoperă, Creangă are
O minune de povestitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5268_a_6593]
-
ce mă indignează este "folclorul,". "Folclorul" este acea muzică populară a mediilor adusă la perfecțiune sub cârmuirea lui Ceaușescu și cultivată în ultimii trei-patru ani, cu frenezie crescândă, de mai toate posturile de televiziune; acea muzică curățată grijuliu de asperitățile țărăniei, previzibilă, dirijată, "pur românească", mincinoasă și impusă tuturor cu o agresivitate care nu se lovește de nici un zid; acea muzică pe care culturnicii o califică drept "autentică". "Foclorul" în chestiune se particularizează prin faptul că piesele sale seamănă între ele
Refuz by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/15079_a_16404]
-
la Pandrea un amestec de generozitate și de aristocratism, de deschidere și de elitism, care poate surprinde. Factorul detașării prin noblețe individuală credem că s-ar putea explica prin dorința autorului de-a depăși "ramura obscură" a obîrșiei sale din țărănia valahă, de-a o salva printr-o înnobilare sui generis. Evocîndu-și frecvent înaintașii țărani și mediul natal, Pandrea își extrapolează originile în codul mandarinului, care nu exclude supunerea la prescripțiile existenței "simple", de tip rural: "Să-ți faci singur patul
Avocat și martor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8911_a_10236]
-
pe dos. Soluția, ca totdeauna este calea de mijloc, media res. Mai cu seamă că limba noastră, fiind latină, cere rigoare, logică și corectitudine sintactică, morfologică... Despre Ion Creangă numai că este calofil nu se poate spune. Și totuși în ciuda "țărăniilor" sale, la care tresărea din când în când partea mai distinsă a Junimii, scrisul său frust este de un rafinament colosal. Citiți, recitiți Capra cu trei iezi și vă veți trezi, stilistic, uneori, în mijlocul unei narații ca Iliada și Odiseea
Despre proză (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14355_a_15680]
-
ceafă răsuflarea de monstru: jumătate taur,/ jumătate bărbat. Himere, labirinturi și femei/ ce se prefac, spre miezul nopții, în șerpoaice./ Încotro îmi duci, orașule, sîngele?/ Într-adevăr, toate orașele sînt, în felul lor, blestemate" (Încotro îmi duci, orașule, sîngele). Dar țărănia lui Mircea Bârsilă e profundă și simpla ei notificare se încarcă de-o fulguranță autentică. Chiar prelevînd oarecum întîmplător probe ale textului în cauză, obținem sugestia unei unități morale care stă la temelia acestei producții, neîngăduindu-i risipa stilistică: "Mi-
Un univers erotizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16205_a_17530]
-
despovăra, ca personaj el însuși, de tensiunile operei ce-i depășeau, după toate probabilitățile, conștiința de sine reflexivă. Era o purificare cu caracter reflex, o regenerare vitalistă a fibrei creatoare suprasolicitate într-un univers livresc la care, venind din "neagra țărănie", nu era pe deplin adaptat. Un interesant aspect al raportului dialectic dintre individ și colectivitate pe care îl conține subtextual creația lui Ion Creangă e dat, în perspectiva lui Mircea Moț, și de relația autorului cu cititorul, stabilită în temeiul
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
sincopate, cu sincronizări bruște, aiuritoare pentru elite, dezarmante pentru cei mulți. Amețitoare salturi civilizatorii, sfidând rădăcinile, forțând racordări neavenite, cumpănindu ne sadic între franco, germano, ruso și (mai rar) anglofilie. Patru: pe fondul ăsta belaliu, vezi bine că - la o țărănie admirabilă, de sublimă noblețe, aristocratică în esență, dar desculță-n aparență - am avut o boierie preponderent alogenă, autosuficientă, narcisiacă, lacom-egoistă, pleziristă, mai totul fiind încropit, ezitant și ambiguu în evoluția ei, în flagrant sau nonșalant dezinteres față de ființa națională. Știu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
o fibră actoricească. Cu o justă intuiție, Adrian Dinu Rachieru își propune a desluși în fenomenul Creangă cu precădere „spectacolul disimulării”: „Creangă devine un spectacol: intră în rol, se prostește, se plînge că ar fi «greu de cap», își exhibă țărănia (deși, sesizase Călinescu, Creangă era țăran «doar la fire»)”. „Măscăricios”, „coțcar”, „popă tuns”, supralicitîndu-ș i țărănia pentru amuzamentul intelectualilor subțiri de la Junimea, „povestașul” care introducea frecvent în meniul reuniunilor acesteia gluma groasă, făcea pe bufonul, tot așa cum autorul Scrisorii pierdute
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
Creangă cu precădere „spectacolul disimulării”: „Creangă devine un spectacol: intră în rol, se prostește, se plînge că ar fi «greu de cap», își exhibă țărănia (deși, sesizase Călinescu, Creangă era țăran «doar la fire»)”. „Măscăricios”, „coțcar”, „popă tuns”, supralicitîndu-ș i țărănia pentru amuzamentul intelectualilor subțiri de la Junimea, „povestașul” care introducea frecvent în meniul reuniunilor acesteia gluma groasă, făcea pe bufonul, tot așa cum autorul Scrisorii pierdute intra în pielea cîte unuia din personajele sale, în localuri sau la tîrg. Sub aspectul unei
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
G. Călinescu l-a situat într-o impozantă serie europeană de vocații congenere, declarîndu-l „un Gargantua moldav”. Dar surprizele nu s-au oprit aici. „Prins în cleștele dihotomiilor, Creangă suportă un veritabil asalt interogativ”, remarcă Adrian Dinu Rachieru. La antipodul „țărăniilor” nepretențioase care-l marcau inițial, autorul lui Harap Alb se vede atras acum în ceea ce un critic a numit, nu departe de adevăr, un „delir hermeneutic”. „Întrebarea, scrie exegetul de care ne ocupăm, e dacă ne putem apropia de această
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
aprins, în timp ce alaiul de nuntași chiuia. Totul era placat cu marmură, dar și gresie, ceea ce pe ansamblu lăsa impresia unei imense toalete (tualetă’, cum ziceau sărmanii studenți basarabeni din căminele studențești de pe vremea mea). Dar cea mai bună probă a țărăniei mi s-a părut atunci când am văzut un câine (setter?) legat cu un lanț ordinar de gard, să nu-i muște pe invitați. Fără a mai vorbi de modul lor de a vorbi, de a se purta, de a se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
calea arborelui său genealogic, ar fi găsit, de-al de Vasile al lui Vasile, cu vreo două secole În urmă. Din neam În neam, din moși strămoși, așa i se dusese numele, acestei deosebit de lungi dinastii de țărani, din cătunul Țărănia de Vale, a comunei Tutova, nu prea departe de apa râului Bârlad. Savantul a fost și continuă să fie nume atribuit după ce, Vasile al lui Vasile cel Mic, a devenit paznic de câmp, În cooperativa agricolă de producție din Țărănia
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Țărănia de Vale, a comunei Tutova, nu prea departe de apa râului Bârlad. Savantul a fost și continuă să fie nume atribuit după ce, Vasile al lui Vasile cel Mic, a devenit paznic de câmp, În cooperativa agricolă de producție din Țărănia de Vale. Neamul lor era de oameni săraci. Se țineau, de la generație la generație, mai mult cu munca pe la alții. Abia la Împroprietărirea de după cel de al doilea război mondial i-au fost atribuite, și acestui Vasile al lui Vasile
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
traduse și în literatura universală. MAMA Mama a venit ca din baladă, Cu răcori de ferigi în rugină și ‐ mi trecură pragul de lumină munții drepți cu scuturi de zăpadă. și presate într‐o carte nouă, un hrisov: Din neagra țărănie, mi‐ a adus, ca în copilărie, dulci zambile îmbătate‐n rouă. Din fântâna ochilor, agale cad mărgele limpezi, sclipitoare, parc ‐ ar bate ‐n sălcii plângătoare dorul meu, pe apele natale. Mâna ei ca frunza arămie când și‐ o pierd în
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ambrozie a artei. Arta încearcă să mențină în plisc ramura de măslin. Arta înnobilează chiar și misterul morții. Fascinația majoră a creatorilor de artă este eternitatea. Cultura este incubatorul valorilor unei națiuni. Arta instigă la dialog. Artistul acest caimac al țărănii. O inimă de poet pe un afet de pescăruș. Poetul - lacrima de cristal a omenirii. Arta a fost întotdeauna „ la per tu ” cu marile idealuri ale omenirii. O carte de literatură poate fi, ori tava pe care autorul își pune
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nouă, măi. Dacă le ziceam să termine odată cu naveta asta, să-și găsească ceva de lucru în capitală, zâmbeau superior și naiv. Cine i-ar angaja pe ei? Abia în timp mi-am dat seama că încercau să-și protejeze țărănia lor cu parfum învechit. Asta îi enerva teribil pe unii profesori de la Filologie: ați ajuns până în anul trei și vorbiți tot ca în sat la voi? Alții, însă, erau de-a dreptul încântați. Așa era Ovidiu Drimba, care îi chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
a fi făcută după un program de vorbire în cazuri de accident. Ca și Anton Pann, însă cu mai multă spontaneitate, Creangă aduce în scrierile lui mult lexic țărănesc, dar mai cu seamă proverbe, zicători, ce alcătuiesc așa-zisele lui "țărănii". Plăcerea stârnită de audiția scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit și nicidecum de ordin folcloristic, și compararea cu Rabelais, Sterne și Anatole France, oricât ar părea de paradoxală, apare legitimă. Erudiția unui Rabelais încîntă prin veselia care o întreține
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
vorbă spui și-ndemni să ne-nfrîneze?..." "Mai las-o moale, Telemah băiete, Și nu mai face gură, nu fi aprig..." "Măicuță, hai și scoate-mi în ulcioare Din vinul cel mai bun păstrat de tine..." Calipso lucrează la stative în țărănia fabuloasă a basmelor eminesciene. Ușurința cu care tălmăcitorul descrie, ca și când n-ar avea în față un text care să-l țină pe loc, e învederată în plastica înfățișare a lui Ulise, jegos de apa mării: Iar Ulise Se coborî la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în care mă ridicam împotriva vătăvismului și a crîș-mărismului țărănist, am adus cele mai mari elogii dlui Sadoveanu. Vremea mi-a dat dreptate: astăzi dl Sadoveanu este primul scriitor român necontestat aproape de nimene. În fața țărănismuli literar, care parodia și caricaturiza țărănia, bădărăniza literatura și arăta dispreț culturii și literaturii străine, stătea "poezia nouă", care parodia și caricaturiza artificialismul parizian și repudia elementul național. Această poezie era veche, căci începuse cu Macedonski încă de pe la 1880. Cuvântul acesta: "nou" nu e o noțiune
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ulterior: „o carte”, „un om”, „o gravură”, „... și câteva puncte de vedere” sau: „două probleme”, „o statuie”, „o idee”, „un sistem”, „...și câteva puncte de vedere”. Dintre editoriale se remarcă Prilej de îndoială. La o răscruce de drumuri: spre o țărănie, o mitocănie și un stil „național”, semnat de H.H. Stahl (2/1934), preocupat de dilema conștiinței intelectuale „în lupta de moarte care începe” între civilizația urbană și cea sătească; în Situația intelectualilor români (5/1935), Anton Golopenția contrazice de la dreapta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286515_a_287844]
-
cu regularitate. Prima carte, Bostanii, îi apare în 1950 și este urmată de un număr mare de volume, cuprinzând proză, poezii, piese de teatru, printre care Grâu înfrățit (1950), Balada Bicazului (1951), Trandafir de la Moldova (1952), Macazul (1955), Din neagra țărănie (1957), Tinerețe fără tinerețe (1959), Milionarii (1960), La fântâna cu găleată (1962), Satul fără țărani (1974), Păsări călătoare (1975). Programatic, I. tinde să realizeze o frescă a vieții țăranului din Moldova în perioada imediat următoare celui de-al doilea război
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287637_a_288966]
-
previzibil, mai ales atunci când semnificația unor episoade este ostentativ semnalată de narator. Cum unele scene se regăsesc în mai multe romane, impresia de artificialitate a ansamblului și de precaritate a invenției epice se instalează temeinic. Declarat autobiografic, romanul Din neagra țărănie este totuși mai bine realizat, întrunind în egală măsură calitățile și defectele scrierilor lui I. Funcționează adecvat, în acest caz, memoria afectivă, prin intermediul căreia pare că ia ființă o lume. Autenticitatea se revendică dintr-un fel special de a fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287637_a_288966]
-
1951; Bucurie, București, 1951; Balada Bicazului, București, 1951; Președintele, Iași, 1952; Oul năzdrăvan, București, 1952; Trandafir de la Moldova, Iași, 1952; Străvechiul Iași întinerește, București, 1953; Venea de la Moscova, București, 1953; Căruța cu cai, București, 1953; Macazul, București, 1955; Din neagra țărănie, București, 1957; ed. (Lumea lumilor mele), București, 1969; Iașul nostru, Iași, 1957; Prin țara Moldovei, București, 1958; Cu dragă inimă, București, 1959; Tinerețe fără tinerețe, București, 1959; Milionarii, București, 1960; Itinerar sentimental, Iași, 1960; La fântâna cu găleată, București, 1962
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287637_a_288966]