49 matches
-
sfântului Francisc, încă neterminat, și figurinele neo-etrusce. M-am muiat. Ușor nu-mi era să părăsesc Düsseldorf-ul. După ce am petrecut cu ei noaptea de Revelion, în zori m-au condus la gară Fluieraș Geldmacher, Scholl cu chitara și fiul țiganului țambalagiu cu contrabasul. Era și Franz Witte cu ei. Fiecare fuma de parcă aceea ar fi fost ultima țigară. Încă o dată, stilul nostru de jazz. Scândura de spălat și degetarele au rămas pe peron. Am lăsat în urmă multe alte lucruri. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care bunicuțe lubrice își atrăgeau din zbor cîte-un nepot. Își aruncă apoi cu veselie capul pe spate. Și izbucni într-un răcnet, ce înmuie până și lipiciul sticlelor de pe mesele din cartier. Cântând c-o voce lăcrămoasă, antrenantă, pipăitoare, de țambalagiu deșucheat: 138 DANIEL BĂNULESCU pentru care, cu tot convoiul ăla, se reînșurubase aici era tocmai acela că-i ploua teribil în gură. Ca, măcar în noaptea cu pricina, să încalce și să îmbobîrțeze la o fermecătoare. În seara aceea, fermecătoarea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fripturi. Li se uscase cerul gurii, că brutarul nu-i slăbea de loc: - Ia zi-l și p-ăla, Foaie verde trei smicele. N-aveau ce face. Nu puteau să-l supere tocmai la masa unde cununa. Cânta armonistul, cânta țambalagiul, guristul după ei: Foaie verde trei smicele, Pe deasupra casei mele Trece-un stol de rândunele. Și nu-i stol de rândunele, Alea-s dragostile mele, Care m-am iubit cu ele, . Din tinerețele mele... Când terminară, Aglaia le dădu câte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fărâme sculele, nu alta. Unde-mi sucea armonistul burduful, îl aducea după șold, a apleca, 3 desfăcea, făcîndu-l când lung, când grămadă, iar vioristul cu arcușul se unduia peste vioară, ca șarpele, o lua lângă ureche,o ridica ascultînd-o, și țambalagiul abia se ținea după ei. Când terminară jocul, Stere ieși râzând din odăi. Cam aprins la față, dar bucuros. Îl cercetară despre mireasă. El ceru un pahar și cumetrele strigară în cor să se joace cearșaful. 39 Aglaia intră în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spunea la urechea nașului: Unde naiba o dormi? Unde-o fi, unde-o iubi? Unde-o fi, unde-o fi? Unde-o fi, unde-o-nnopta? Pe ce brațe s-o culca? Ce guriț-o săruta? Ce sfn alb o dezmierda? Țambalagiul bătea tactul cu ochii închiși, în somn. Instrumentul cânta singur: Tînc, tînc, tînc, tînc... Bărbia îi cădea pe piept și tresărea speriat, deodată, lovind mai repede în coarde. Apoi iar îl pirotea somnul... Numai degetele nu i se odihneau. Linei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o stacană și-a băut cu sete. Pe urmă iar a golit cana de lut cu miros de vin până a început să simtă băutura în brațe și în picioare. A chemat lăutarii lângă el. Toată noaptea i-au cântat țambalagiii la ureche. Degeaba. N-a putut să se îmbete. Dimineața avea capul 328 limpede și inima criță. A urcat butoaiele în căruțe, s-a certat cu oamenii, că voiau să mai rămână. Pe drum, când coborau dealurile, și-a spus
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dumitru, spăimos cum era, spuse: - Eu mă întorc. Nu mai ajungem până-n barieră, uite, stă să ningă! Neacșu a desfăcut armonica și-a început să cînte: Te cunosc după fular, C-ai iubit particular... Anghel s-a dat mai aproape de țambalagiu și 1-a liniștit. - Lasă, mă nea Dumitre, că n-o să murim noi... - Măcar un kilometru să ne mai fi dus... Ce spui, Mitică? Starostele și-a strâns mai bine șalul de mătase albă care-i înfășură gâtul golaș și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-n alta. Dincolo, în câmpie, era pata rotitoare a zăpezii spulberate. Lupii se apropiau. Țiganii le auziră mersul gâfâit în haită și iar strigătul de foame al căpeteniei. Să fi fost șapte sau opt. Îi căutau. - Ei, Anghele? înjură țambalagiul. În întuneric se zăriră luminile roșii, vii ale ochilor sălbatici. - Mă, nu vă temeți, mă! striga Mitică răgușit. Stați aproape de mine, mă! Ia mai dă chibriturile, Neacșule! În grabă pierdură și cutia cu cele câteva bețe rămase. Dumitru căzu în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
boala dracului, din drum! îl înghionti Anghel nădușit. Urletul fiarelor se potoli. Lupii așteptară câteva clipe. Erau aproape de tot. Lăutarii nu mai simțeau nici frigul și nici biciuirea zăpezii. Priveau luminițele jucăușe care se mișcau în jurul lor. În groaza lui, țambalagiului i se păru că toată păduricea se umpluse de puncte roșii care se apropiau și se depărtau... - Doamne ajută, Doamne, gâfâia, ajută-ne Doamne, nu ne lăsa... Cine știe cât au stat așa... Haita aștepta nemișcată în întuneric. Când auziră iar urletul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
jos. - Haide, Anghele! îi făcu semn. - Unde să merg? - Să ieșim undeva mai la lumină... - Și eu mă gândeam, da cu nea Mitică și cu Dumitru ce facem? 340 - Îi lăsăm. Eu nu mai pot... - Ne bate Dumnezeu... Starostele și țambalagiul înțeleseră și începură să plîngă: - Nu ne lăsați, fraților, avem copii, fraților! Neacșule, nu mă lăsa! Neacșule, se rugă Dumitru, încercînd să se miște cu ultimele puteri. Acesta se făcu că nu-i aude și desfăcu cât putu de tare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se încăierară și se sângerară. Cei trei îi auziră ultimele strigăte și puțin după aceea trosnetul oaselor sfărâmate de dinții lacomi. Din armonist nu mai rămăseseră decât ghetele peticite, burduful sfâșiat al armonicii și mânecile hainelor ferfenițate. Mitică Ciolan și țambalagiul îl blestemau în gura mare: - Așa-ți trebuie, inimă de câine, așa-ți trebuie... - Te-a ajuns ura ta... În glasul lor era și groază, și milă, și dușmănie. - Dați-vă aproape, nea Dumitre, le spuse Anghel. Dați-vă aproape
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una, ca și când starostele -lar mai fi putut auzi: - Când m-am luat eu, nene Mitică, cu a mea, ce vremuri! Patru zile au băut țiganii. Nu lipsea unul, lume, să nu te mai miști... Și mașini... S-au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vreo doi pentru Tinca la un joc. De mine nu s- atingeau... Unul era Dumitru! M-auzi, nene Mitică? Dar nu se uita la el, știind că nu are cine să-i răspundă. Alături, Anghel tot mai cânta la contrabas. Țambalagiul își aduse aminte și de el: - Nu te lăsa, Anghele, cântă, Anghele, zi-i Nuneasca, ia zi-i, mă, Nuneasca saaPerinita, să mai joc ca atunci... Uite așa era, nene Mitică, o vreme ca asta, criglă... Înfloriseră pomii, und' te
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
albăstrea, și totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. Dumitru nu mai termina: - Pe urmă ne-am dus la fotograf, cu mașinile... Căldura aceea plăcută îi cuprinsese tot trupul, urca în obraji și gura i se mișca din ce în ce mai greu. Țambalagiul plîngeafără să știe. - M-auzi, nene Mitică? > În aceeași zi, spre seară, niște vânători găsiră lângă șanțul fortului "Cățelu" pe Anghel, cântând încă în fața hoiturilor starostelui și al țambalagiului. Erau trei oameni înalți, îmbrăcați în cojoace, cu puști în mâini
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trupul, urca în obraji și gura i se mișca din ce în ce mai greu. Țambalagiul plîngeafără să știe. - M-auzi, nene Mitică? > În aceeași zi, spre seară, niște vânători găsiră lângă șanțul fortului "Cățelu" pe Anghel, cântând încă în fața hoiturilor starostelui și al țambalagiului. Erau trei oameni înalți, îmbrăcați în cojoace, cu puști în mâini, încă fumegânde. Impușcaseră doi lupi și-i alungaseră pe ceilalți. Priveau la nebunul din fața lor, care nu-și mai termina cântecul. Anghel râdea încet, și mâna lui dreaptă, rănită
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu vioară cu tot, ca să descrețesc frunțile la "botezul intim" al unui nepoțel de-al ei, aveam s-o tratez cu refuz de artist jignit în amorul propriu, motiv pentru care, după ce mi-a spus cine sunt "un mucos de țambalagiu" a aruncat anatema: "O să mai treacă multă apă pe Dunărea albastră, până când vei avea dreptul să-ți lipești pe ușă, cu onoare, ceva în genul "vechi specialist în zugrăveli"". Așa a și fost: pe ușa multelor apartamente în care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Încerc să mă dezmeticesc, dar nu văd nimic altceva decât pe profesor... Pentru mine și pentru dunele mișcătoare, pentru soarele acesta prietenos și pentru un strop de apă, doamnelor și domnilor, Sonata nr. 3 în re minor, în interpretarea celebrului țambalagiu Z... N-am încotro. Iau, cu eforturi supraomenești, vioara și arcușul, mă sprijin cum pot de palmier și încep să cânt. Și cânt, și cânt... N-o să-ți vină a crede, dar repetam aidoma improvizația din seara aceea, dacă-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
juriul și bate cu milă-n tingiri, să nu se-audă prea mult zgomotul..." Fac semne de mulțumire. Cu un așa prieten, cum să nu-ți fie drag să fii "om de Ferentari"? Rămân mască: suflătorii, puștii cu arcușul și țambalagiul fac minuni. Băieții știu carte. Dirijorul e cam în plus. Bat în tingiri cu sfială, în dobe numai atât cât să tulbur puțin praful de pe ele. Marele Bronz, trudind alături de contrabas, e în culmea fericirii. Îmi face semn că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mă-ta, și le fredonează "Sara pe deal", că n-o să stau toată noaptea cu ochii beliți și urechile ciulite pe panarama voastră de bloc!" Omul are susținere de la o altă fereastră: "Să vă ia mama dracului de guriști și țambalagii de mahala ce sunteți, că a tunat și v-a adunat pe scara asta: pușcăriași, ghicitoare, scandalagii și genioși!"... Era clar. "Sara pe deal" nu putea fi ocolită... Intru și cânt. Unchiul Grătărel apreciază valoarea. Scuipă faraonic pe-o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Trecuse bine de miezul nopții când, în țarcul No11, eu tot cântam la vioară, pentru nea Onuț, și, pentru prima oară, nimeni nu m-a înjurat, nicio voce nu m-a mai trimis la culcare cu drăgălașul "bă, boule de țambalagiu, du-te-n mă-ta și te culcă"! Puteam să cânt acolo trei nopți și trei zile, fără ca nimeni să-mi spună ceva. În noaptea aceea am priceput că și tăcerile pot iubi. A fost prima mea mare lecție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cum vede un stol de cai verzi pe pereți, hop și el cu lacrimile, ci eu sunt om serios, cu număr la poartă și agud în curte, așa cum mă cunoașteți și cum mă cunoaște și nea Vasile hingherul și Guță, țambalagiul oficial al Vasluiului. Păi spune și dumneata vecine, cum să nu plâng numai cât mă gândesc, (stați așa, să-mi șterg lacrimile cu poala cămășii, fiindcă batista e bleașcă), ce bine am fi dus-o, dacă n- am fi dus
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
așa o bucată de vreme, holbându ne, noi la lupi și lupii la noi. După un timp, au început să ne clănțănească dinții, cât de frig, cât de frică. „Ce ne facem, bade Costâne? m-a întreabat Stan cel mic, țambalagiul. Uite-te la ei cum se ling pe bot.” Am stat eu și m-am gândit și mi-am adus aminte cum spunea cineva că lupii fug de foc. Amnar și cremene aveam, dar ce să punem pe foc? Până la
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
s-o aprins dragă-doamne și am pus-o între vreascuri...Au apărut două firicele de flacără și... s-o mântuit cu focul. Am luat-o de la capăt...Am încercat așa nu știu de câte ori, dar tot degeaba. Deodată îl aud pe țambalagiu: „Bade Costâne, lupchii se apropie de noi! Ce ne facem?” „De unde să știu eu? Vezi bine că nu pot aprinde focul...” In clipa următoare, însă, aud o trosnitură de mi s-o oprit inima în loc...Na! Aprinde focul cu asta
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
joacă și feste, de altfel! -, care nu-și prea pierde vremea cu detaliile, chiar dacă uneori tocmai detaliile, nuanțele sunt importante. Iar PNȚCD își datorează soarta tocmai celor doi primi prim-miniștri pe care i-a furnizat țării, sindicalistul Ciorbea și țambalagiul Radu Vasile. În final le-a venit mintea la cap și l-au acceptat pe Isărescu și trebuie să amintim că anul Isărescu e primul din cei cinci-șase în care economia și-a început relansarea, pentru că toată lumea, de la Năstase la
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]