35 matches
-
muzicile contemplative îți oferă senzația că poți să le depozitezi, să fie, cum se zice, la purtător, muzicile narative se lasă însușite prin intensiune cantitativă și nu prin expansiune, prin comprimare emoțională și nu dilatare, prin evacuarea momentului și nu țintuirea lui.. }i-a plăcut? Pleacă. Mergi mai departe. Punct și de la capăt. Printre proprietățile pe care muzica le manifestă în procesul excitării sau inhibării ascultătorului se află forța, energia și viteza mesajului sonor. Aceasta, bineînțeles, în cazul în care celulele
Melomanii și muzicile lor narative by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10226_a_11551]
-
Viorel Lică Nu mai vrei nimic. Doar o noapte bună, înmiresmată, miloasă. Câteva bătăi de pleoapă să bată în tine voia lui Dumnezeu. Să-ți iubești destinul la ora țintuirii pe patul de suferință și moarte ca un simplu martor cu pași moi, fantaști, ca de pisică.
noul manual de ascuns trecutul by Viorel Lică () [Corola-journal/Imaginative/4362_a_5687]
-
pe meleagurile Carpato-Danubiene. “Demoni din contră naturam s-au năpustit asupra noastră. Ne-au schinigiuit, ne-au umilit, ne-au înfometat, ne-au stricat limba, ne-au băgat poeții la închisoare, au mușcat din trupul Țării, însă din toată această țintuire pe Cruce a țâșnit sângele sfânt care a făcut posibilă poesia din acest nou Graal”. Această metaforă excepțional de sugestiva și frumoasă aparține scriitorului Vintilă Horia și a fost consemnata în prefață monumentalei lucrări întitulate “POEZII DIN ÎNCHISORI”, volum realizat
Editura Destine Literare by george Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_304]
-
și invizibile ale ființei, fie că e vorba de viață, ereditatea ce picură de la o generație la alta sau căderile imperiilor ce rămân „doar o pată stingheră/ pe plămânul arheologului” (history channel). Paloarea este cea care le unește. Paloarea e țintuire în corp, o prăbușire în viețile netrăite ale noastre și ale altora. E culoare a obrazului sau a pielii ce se îmbibă de boală și de curgerea timpului, dar e și indefinibila stare de între, între corp și lume, între
Simfonia extincției by Daniela Magiaru () [Corola-journal/Journalistic/5148_a_6473]
-
suferința de neimaginat cu care își ispășește pedeapsa."... Patima Medeei... Pe scenă este sugerat perfect un mic amfiteatru grecesc. Patru laturi, patru dispozitive de gradene descriu, în cutia neagră, un cerc. În mijlocul lui, ca o axă a poveștii, ca o țintuire în vină, Medeea. A lui Euripide, a noastră, a lui Tompa, Medeea de ieri, de azi, dintotdeauna. În amfiteatru, noi, spectatorii ei. Între noi și ea, cercuri concentrice, pe care sînt amplasate celelalte personaje - în costume de azi, în pardesie
Patima Medeei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11705_a_13030]
-
ceva, orice, la noi?" (pag. 22) Se deduce ușor, dincolo de ușorul ton de ieremiadă: nu există, în cultura română, o piață publică a ideilor. Și nici, se pare, deprinderea naturală de a o crea. Polemica se complace în iregularități și țintuiri ad personam, admirația se convertește în fanatism ritualic, întreținut superficial și doar din când în când. Elogiul mortificant și uitarea anulatoare sunt singurele forme de dialog intern cu valorile culturale de aici. Poate doar legitimarea occidentală conduce, uneori, la câte
Cum rămâne cu literatura ? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9095_a_10420]
-
motorul acțiunilor individuale și al Istoriei, ci nevoia de sens al existenței, născută odată cu instituirea sensurilor lumii. Definiția tare a omului este cea de "animal" care donează sens, instituind astfel ordini ale lucruri, adică lumi. Or, ceea ce scapă continuu acestei țintuiri a tot și a toate în discursuri metafizice (donarea de sens are în mod irevocabil o tendință metafizică deoarece operațiunea nu admite goluri) este tocmai propria existență, propriul loc începând de la care este schimbat continuu conturul lumii. * Este posibil ca
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
fie și asemănare. Pînă la 24 de ani, cînd scrie „Furtună”, Bacovia avusese motive, nu o dată, să se considere, moral, un Avesalom. După alți douăzeci de ani, cînd o publică, are și mai multe, căci în fața sa stă, sumbru, spectrul țintuirii definitive în provincie. Acum și el „geme” ca lovit de fatalitate. Cea de-a doua reminiscență școlară din această poezie (de asemenea foarte potrivit folosită) e referirea la Romulus: „Și-aș vrea ca să mor/ Ca Romulus Rege,/ Uitat, legendar...” în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Procurorul) a conceput cadrul pentru un ritual al supliciului. Nu există decât un soi de pat uriaș, pătrat, rigid, pe care actrița îl va înveli, lent, în cearceafuri albe; straniu și tulburător, din mijlocul său se înalță un stâlp, amintind țintuirea infamantă și, deopotrivă, crucificarea. Multele intrări și ieșiri ale scenei nu pot servi vreunei evadări: scăpare nu există. Cei doi actori vorbesc rar, cu pauze lungi, și puținele mișcări pe care le fac îi rotesc unul în jurul celuilalt, ca într-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
purtat pe ulițele Bucureștiului. Această imagine sumbră se petrece În același timp cu trecerea unui convoi funerar, ceva mai bogat, ducând sicriul cu corpul neînsuflețit al postelnicului Andronache Tuzluc, mort și el sărac, alienat mintal. Tot acum are loc și țintuirea lui Chir Costea Chirul la stâlpul infamiei, pentru că prin falimentul fraudulos sărăcise o mulțime de târgoveți. Ultimul capitol este un epilog („din opincar, mare spătar”) unde aflăm că fostul vătaf Gheorghe, cinsitutul funcționar al postelnicului, a ajuns din opincar „mare
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]